Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ÎNSEMNE IDENTITARE

Steaguri istorice şi polemici politice

Vlad MISCHEVCA

Alte articole de
Vlad MISCHEVCA
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XXVIII, 2018

Pentru tipar

Steaguri istorice şi polemici politice

„Ca istoric vă depun mărturie că istoria,
până la urmă, nu iartă. În timp, istoria aşază pe fiecare unde-i este locul, după fapta şi gândurile sale.”

Acad. Dinu C. GIURESCU

 

Am fost martorul unei noi tentative a factorilor politici, asistaţi de unii istorici, de a reanima cauza moldovenismului în Republica Moldova, apelându-se cu ardoare la memoria slăvitului voievod Ştefan cel Mare.1 La şedinţa Comisiei Naţionale de Heraldică (CNH) din 19 aprilie curent, a fost pus în discuţie un subiect oarecum neaşteptat şi neanunţat din timp, dar care mocnea demult în agenda Preşedinţiei: Avizarea proiectului de lege pentru modificarea Legii 217/2010 privind Drapelul de Stat al Republicii Moldova. De remarcat că Legea din 2010 cu privire la Drapelul de Stat, Articolul 9, permite arborarea, alături de alte drapele din Republica Moldova, a celor ce fac parte din categoria Drapelelor istorice.

Sunt unul dintre fondatorii Comisiei Naţionale de Heraldică şi primul ei preşedinte. În 1995, un grup de entuziaşti – subsemnatul, Constantin Bogatov şi Nicolae Schiţco, secretarul actual al CNH – a întreprins demersurile necesare în vederea instituirii acestei comisii, imperioasă fiind elaborarea şi implementarea corectă a noilor simboluri pe teritoriul Republicii Moldova. Activitatea în cadrul CNH şi astăzi se desfăşoară în bază de voluntariat. În Republica Moldova, CNH funcţionează pe lângă Preşedinţie, iar în unele ţări şi pe lângă alte instituţii de stat sau Academia de Ştiinţe. În momentul constituirii Comisiei, ne-am bucurat că funcţionează pe lângă Preşedinţie, pentru că i se conferea, astfel, un statut mai înalt de autoritate publică. Conform legislaţiei adoptate: (1) CNH, instituită pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, este autoritatea naţională care promovează politica de stat unitară în domeniul simbolurilor publice în Republica Moldova; (2) CNH stabileşte normele naţionale şi condiţiile teoretice, tehnice şi practice de elaborare, de instituire, de înregistrare, de evidenţă, de confecţionare, de utilizare, de păstrare şi de promovare a simbolurilor publice, exercită controlul asupra respectării acestor norme şi condiţii; (3) CNH organizează elaborarea simbolurilor naţionale şi pregăteşte propuneri legislative referitoare la ele; (4) CNH exercită şi alte atribuţii prevăzute de regulamentul său, aprobat prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova; (5) CNH emite decizii privind expertizarea, avizarea şi înregistrarea simbolurilor publice. În 2010 a fost aprobată de Parlament Legea cu privire la Drapelul de Stat al Republicii Moldova, o lege foarte importantă, după care au urmat legile cu privire la Simbolurile publice (2011) şi despre Stema de Stat (2013). Conform acestui cadru juridic, Republica Moldova obţinuse mecanismele de elaborare, utilizare şi de protejare a simbolurilor publice.

Odată cu instalarea unui nou şef de stat, acesta are dreptul să revizuiască componenţa Comisiei, alcătuită în prezent din 15 membri. Fiecare persoană în cadrul dezbaterilor deschise ia hotărâri reieşind din cunoştinţele proprii, în baza rigorilor ştiinţei şi artei heraldice, iar uneori şi a simpatiilor, care, să recunoaştem, pot fi şi politice.

Decizia din aprilie a CNH în legătură cu aşa-zisul Drapel istoric al lui Ştefan cel Mare a fost una controversată şi discutabilă, deoarece, precum a recunoscut însuşi raportorul acestui subiect – Heraldistul de Stat dr. Silviu Tabac: „Soluţia propusă de preşedinte este bună, dar nu cea mai bună”,2 votând alături de subsemnatul – Contra (Pro au fost 7 membri şi o singură Abţinere).

Preşedintele CNH dr. Corneliu Popovici a declarat ulterior că „Timp de un an, specialişti în heraldică – oameni de ştiinţă din ţara noastră şi din străinătate, ulterior – au reconstruit drapelul istoric al Ţării Moldovei, a cărei succesoare este statul nostru Republica Moldova (Sic!)... Iar în urma avizării pozitive în cadrul Comisiei Naţionale de Heraldică, Preşedintele Dodon Igor a lansat o iniţiativă legislativă de conferire a statutului legal de simbol naţional istoric al Republicii Moldova stindardului purtat de Ştefan cel Mare în ziua de 12 septembrie 1485, la Colomeea”3.

Cu certitudine, adesea istoricii sunt formatori de opinie, deoarece Istoria constituie baza culturii unei societăţi, iar heraldiştii, care creează şi promovează simbolurile publice – precum cei de la CNH – au un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte trecutul şi prezentul unei ţări sub aspectul Simbolului naţional sau celui de stat, care o caracterizează şi deosebeşte. Şi, precum a menţionat şi colegul Octavian Ţîcu: „atâta timp cât avem o societate aşa cum este, divizată politic şi istoric, nu avem cum să nu atestăm intervenţia chiar şi a unor preşedinţi, economişti, matematicieni şi de alt gen, care-şi vor face de fiecare dată mendrele, pentru că istoria este un domeniu care oricui îi place pentru a fi instrumentalizată”4.

Trebuie de remarcat că problematica vexilologică este un subiect cercetat de către istoriografia română, fiind publicate un şir de studii, inclusiv despre steagurile din epoca lui Ştefan cel Mare5. Iar în ultimii ani au apărut şi cercetări noi cu referire la procedura disputatului omagiu de la Colomeea (Kołomyja) din 1485 şi steagurile moldoveneşti prezente acolo6.

De aceea, în cadrul şedinţei cu pricina a CNH am avut o intervenţie, care ulterior a fost dezvoltată la cel de Al XII-lea Simpozion de Heraldică (Chişinău, 27 aprilie 2018) cu privire la drapelele istorice ale Moldovei. Considerăm oportună o trecere în revistă a acestui subiect, cu atât mai mult că nu Republica Moldova este succesoarea de drept a Ţării Moldovei şi nici politicienii de la Chişinău nu sunt urmaşii juridici ai lui Ştefan cel Mare, chiar dacă în umbra slăvitului Voievod mulţi încearcă să-şi facă capital politic (mai ales aşa-zişii Patrioţi ai Moldovei, socialiştii ş.a. partide de stânga).

În epoca medievală, Țara Moldovei s-a individualizat şi prin steaguri, a căror cromatică şi însemne heraldice dezvăluiau într-un limbaj plastic autoritatea domniei şi a țării. În evul mediu, organizarea militară după steaguri a fost, în general, comună țărilor româneşti. Fiind simbolul coeziunii ostăşeşti, steagul (drapelul) era purtat în fruntea unității, similar organizării militare a altor state europene. Cea dintâi mențiune documentară cu privire la steagurile militare din Moldova datează cu anul 1432, când într-un act de la Ilie voievod, domn al Ţării Moldovei, de la 2 septembrie e amintit steagul boieresc de la Tutova (rezultă o împărţire militară teritorială)7. Bineînțeles, dacă au existat steaguri boiereşti, e lesne de presupus că au fost şi steaguri domneşti. După cum susțin istoricii români, steagurile domneşti au existat cu certitudine încă din timpul lui Bogdan, primul voievod al Moldovei, care, cu ajutorul steagurilor sale şi al celor boiereşti, a învins la mijlocul secolului al XIV-lea oastea regelui Ungariei Ludovic de Anjou8. S-a susținut că steagul voievodului purta „bourul cu steaua în frunte, între roata soarelui şi secera lunii nouă”9. În sec. al XV-lea rolul steagurilor domneşti a fost verificat de mai multe ori. Astfel, în timpul domniei lui Bogdan al II-lea în războiul cu polonezii („leşii”), oastea voievodului moldovean „cu multe steaguri şi buciume, fără călărime, multă pedestrime, după cum menționează Grigore Ureche: Şi s-au bătut mainte de apusul soarelui până ce au înoptat, perindu de îmbe părțile, până au năvălit şi gloatile de pedestri, carii au făcut mare moarte în leşi, tăindu cu coasile vinile cailor...”10.

Evident că cel ce a ridicat la o valoare superioară organizarea steagurilor domneşti a fost Ştefan cel Mare. La 1473, numai oastea trimisă de domnul Moldovei împotriva lui Radu cel Frumos cuprindea 48 de steaguri care formau 12 cete cu un efectiv de aproximativ 12 000 – 15 000 ostaşi, ceea ce însemna, în medie, circa 250 oameni sub un steag11. În sec. al XV-lea, în Moldova existau 24 de ținuturi şi tot atâția pârcălabi şi vătavi care aveau steagurile lor. Aceste stindarde, cu „oastea cea mare”, au repurtat cele 34 de victorii ale lui Ștefan cel Mare şi Sfânt împotriva năvălitorilor otomani, unguri, poloni, tătari etc. Din păcate, s-au păstrat puține (dar cu atât mai prețioase) mărturii despre steagurile din acele glorioase timpuri. Astfel, cele mai vechi steaguri moldoveneşti care s-au păstrat şi au ajuns până la noi − fie integral, fie reprezentate sub formă de desene în cronicile timpului – datează din perioada domniei lui Ştefan cel Mare (1457−1504), perioadă când Statul medieval Moldovenesc s-a afirmat plenar în viața politică şi militară a Europei. Imaginea celui mai vechi steag moldovenesc din anii domniei slăvitului domnitor s-a păstrat pe o gravură din cronica ungară – Chronica Hungarorum, a lui Johannes de Thurocz (ediția din 1488)12. Ea reprezintă o scenă convenţională, dar cu detalii precise ale luptei din timpul campaniei regelui ungar Matias Corvinul în Moldova în iarna anului 146713Bătălia de la Baia: oastea ungară în armuri grele cu cele două steme ale regatului, înfruntând, probabil, pe însuşi Ștefan, călare, în armură şi cu coif de tip oriental, înconjurat de o puternică gardă de pedestraşi moldoveni. Domnul poartă în mâna dreaptă un steag cu flamura lungă şi îngustă (de o formă străveche derivată din gonfalon). Pânza este împărțită în câteva secțiuni verticale sau, mai bine zis, este vărgată paralel cu lancea, ceea ce ar presupune − în opinia heraldiştilor J. N. Mănescu şi D. Cernovodeanu − fasciile stemei dinastice14. Din păcate, tehnologia desenului grafic nu ne permitea iniţial să ne pronunțăm categoric în privința culorilor flamurii, deşi N. Mănescu considera că fasciile de pe gonfalonul lui Ștefan cel Mare au fost verzi şi galbene15. Lângă lance, aproape pe întreaga lățime a pânzei, e zugrăvită stema Moldovei − capul de bour.

Recent heraldistul T.-R. Tiron a venit cu informaţii care ne ajută la lămurirea problemei cromaticii steagului, deoarece a putut analiza un exemplar puţin cunoscut al Cronicii (ediţia lui Ratdolt de la 1488), care este unul de lux, tipărit pe pergament şi având xilogravurile colorate manual, păstrat în prezent la Biblioteca Naţională din Budapesta16.

Din analiza ilustraţiilor colorate din acest exemplar al Cronicii lui Johannes de Thurocz, redarea în culori a steagurilor cu Cap de bour aduce informaţii noi şi preţioase referitoare la primele steaguri heraldice moldoveneşti. Istoricul heraldist, menţionează că „sunt cele mai vechi reprezentări în culori ale capului de bour – simbol al Ţării Moldovei. Trecând în revistă cele cinci xilogravuri policrome, rezultă că detaliul cu steagul apare redat astfel: – de două ori în formula pânză albastru închis, cap de bour auriu; o dată în formula pânză roşie, cap de bour auriu; o dată în formula pânză verzuie sau galben-pai, cap de bour auriu; identic cu capul de bour roşcat17.

Tot din a doua jumătate a sec. al XV-lea, pe o stampă executată în timpul domniei lui Ștefan cel Mare s-a păstrat imaginea unei corăbii moldoveneşti (un pânzar) ce are arborat la pupa navei un pavilion de formă pătrată. Stampa a fost procurată în 1840 de principele Grigore M. Sturdza şi este posibil ca aceasta să fi fost „corectată” de către Gh. Asachi, care, copiind stampa originală, adăugise pavilionul Moldovei – în propria viziune, cel cu capul de bour. Astfel, pe pânză, în centru, se evidențiază clar stema ţării − capul de bour − având între coarne o stea cu cinci colțuri. În partea dreaptă (dreapta heraldică), la nivelul coarnelor bourului, se vede o stea similară. În stânga, la acelaşi nivel, − semnul crai nou (semiluna)18. Tehnica de executare a stampei nu ne permite să distingem culorile. Mai degrabă pânza pare a fi monocoloră. N. Koslinski este de părerea că flota din acea epocă nu avea un pavilion, asemănător pânzarului lui Asachi, arborându-se flamuri (pavilion lung, îngust, sfârşit în coadă de rândunică, abordat la vârful catargului) „cu culorile roşu şi albastru ale steagului domnesc”19.

Mai bine de patru secole s-a păstrat la mănăstirea Zografu din Sfântul Munte Athos (actualmente Grecia), ctitoria lui Ștefan cel Mare, steagul cu efigia Sfântului Gheorghe, executat din porunca domnului Moldovei la 1500 (în anul al 43-lea al domniei voievodului: între 1 ianuarie şi 11 aprilie 1500)20. Considerat a fi un Stindard liturgic a lui Ştefan cel Mare, acesta a fost prezent în ultimele bătălii date de domnitor, alături de steagurile de luptă21. Este o piesă de broderie liturgică bizantină din secolul XV, de formă rectangulară, cu dimensiunile 123,8 cm x 94,2 cm. S-a păstrat doar o singură faţă, cea reprezentându-l pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şezând pe tron. Este o piesă unicat ce a fost restaurată de mai multe ori. În 1917, cu sprijinul autorităţilor politice şi militare franceze, stindardul lui Ştefan cel Mare a fost restituit României, fiind adus în ţară în 1919. Până în 1970 a fost păstrat de Muzeul Naţional Militar, apoi a trecut în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti, unde se află şi în prezent (în 2011 a fost expus şi la Chişinău)22.

În timpul domniei slăvitului voievod, armata Moldovei a fost ridicată la nivelul cel mai înalt, iar Steagul era simbolul ființei sale. Ulterior, rolul steagurilor moldoveneşti a fost nu o singură dată verificat. Căci spre steag, spre acest însemn al vitejiei înaintaşilor erau îndreptate privirile şi aspirațiile tuturor celor ce se aflau pe câmpul de luptă. Dovadă ne poate servi şi gravura din cronica polonezului Martin Bielski, apărută la 1597, pe care este înfățişată poziția de atac a cavaleriei moldoveneşti în cadrul luptei împotriva forțelor armate poloneze în Bătălia de la Obertyn, din 22 august 1531. Deasupra corpului de cavalerie din centru, precum şi pe flancul stâng fâlfâie două steaguri moldoveneşti23. Sunt de formă triunghiulară şi, după felul reprezentării pe desen, par a fi monocolore. Pe pânza steagului, în centru, este stema Moldovei − capul de bour; la dreapta − soarele sau roza; la stânga − semiluna.

În general, steagului pe câmpul de luptă i se atribuia un rol mobilizator, instructiv şi distinctiv. În sfaturile sale, Neagoe Basarab menționează importanța steagului în timpul luptei: „...dacă cade steagul, deacii toate oştile se risipescu şi nu să ştie unul cu altul cum fac şi încotro mergu...”24. Până în zilele noastre steagurile capturate de o armată în război sunt considerate mărturii ale victoriei. E ştiut faptul că armata lui Petru Rareş în bătălia de la Obertyn a fost înfrântă. Izvoarele istorice arată că atunci s-au pierdut câteva însemne militare, inclusiv Steagul cel mare al țării şi cel al ținutului Sucevei25. Deci existau şi steaguri ale ţinuturilor, şi steaguri ale boierilor, care comandau detaşamentele aduse de ei. Practic la toate popoarele Europei steagurile capturate simbolizau victoria, iar numărul lor desemna virtutea biruitorilor şi ruşinea celor învinşi.

Rolul şi importanța steagurilor în Evul Mediu se manifesta nu numai pe câmpul de luptă, ci şi în viața politică şi activitatea diplomatică a statului. În raporturile internaționale din epoca medievală, Țara Moldovei a fost nevoită nu o dată să încheie tratate de vasalitate cu puterile vecine (Ungaria, Polonia, Imperiul Otoman), iar steagurile țării şi-au avut locul şi rostul lor în cadrul unor astfel de ceremonii. În cronicile străine găsim multiple informații prețioase vizând asemenea acțiuni politice, în cadrul cărora erau prezente indispensabil şi însemnele oficiale ale Moldovei − Steagul cu Stema Țării. Descrierea omagiului lui Alexandru cel Bun (1400−1433) față de regele polon din 1415 de la Snyatin confirmă aceasta. Se relevă că aici s-au prezentat domnul moldovean cu soția sa, cu o mare suită, pentru a depune jurământ de credință regelui. Steagurile au fost puse la picioarele regelui, ulterior fixând vasalitatea şi în documente semnate26.

Cronicarul polon I. Dlugosz (1415−1480) expune în detalii actul solemnității omagiului depus de domnul moldovean Iliaş regelui polon în 1436, la Liov. Oraşul era îmbrăcat în haine de sărbătoare şi regele Vladislav al III-lea a sosit cu fratele său Cazimir, cu prelații şi baronii regatului. Ilie Voievod se prezintă însoțit de toți boierii şi consilierii săi. Fiind sărbătoarea Sf. Mihai, s-a ținut Tedeum în biserica catedrală, ca mai apoi regele să se ducă într-un edificiu („thalamus circular”) special construit pentru ceremonia dată. Iliaş s-a apropiat în haine strălucite cu boierii şi consilierii săi de regele îmbrăcat cu pompă regală. Ei țineau fiecare steaguri şi insignele moldoveneşti de război, îndoind genunchii înaintea regelui şi, în semn de ascultare şi supunere, au rupt fiecare hampa steagului şi aşezaseră flamurile la picioarele regelui...27.

Un interes deosebit îl prezintă la acest capitol cartea lui Jakub Przyłuski „De proviinciis Polonicis et quibuzdam regum diplomatis tractatus: ex statutorum libris etc.”, publicată în 1553 la Cracovia. În capitolul al X-lea „De Moldavia sive Valachia” se vorbeşte despre „homagium palatini Moldaviae” − o parafrazare a descrierii ceremoniilor de vasalitate din trecut a altor cronicari. Important însă se prezintă faptul că se descrie vechiul steag moldovenesc: „banderium magnum sericeum, coloris rubri, în quo arma terrae Moldaviae pulchre auro depicta erant” („Steagul cel mare avea flamura de culoare roşie, pe care era în aur frumos pictată Stema Țării Moldovei”)28.

Despre acest act de omagiu – închinare a ţării – relatează mai multe cronici poloneze. Astfel, contemporanul evenimentului de la 1485, istoricul şi cartograful Bernard Wapowski (1450-1535) a menționat că Ştefan cel Mare a depus jurământul stând cu un genunchi îndoit și ținând în mână steagul Moldovei, în cele din urmă lăsându-l pe pământ, la picioarele regelui, şi sărutând crucea („...genu flexus vexillum terre Moldavie manu tenebat (...). Vexillum principale Moldavicum ante pedes regios stravit ac demum alma croce ac sacro codice adhibito...”)29.

Mai târziu, în unele ediţii poloneze, cronicarii oferă informații mai detaliate cu privire la această întâlnire a suveranilor. Johann Pistorius atestă, astfel, steagul Moldovei, purtat în faţa procesiunii, pe a cărui pânză roşie erau frumos pictate, în aur, armele ţării („... Banderium quoque magnum sericeum coloris rubri, în quo arma Terrae Moldauiae pulchre auro depicta errant praeferebatur...”), fiind menționate, de asemenea, şi steagurile mai mici ale curtenilor şi călăreților. Marele steag a fost înmânat personal de către Ștefan suzeranului său, acesta din urmă transmiţându-l mareșalului, cerând ca însemnul să fie păstrat în tezaurul regal. Aruncate la pământ, steagurile au fost adunate și trimise la trezorerie drept semn suplimentar al prieteniei30.

Steagurile erau folosite şi ca atribute inseparabile ale misiunilor diplomatice moldoveneşti în țările străine. Astfel, la 1574, în Polonia, la ceremonia încoronării lui Henri de Valois a fost prezent şi un stindard moldovenesc. Italianul Al. Guagnini menționează în descrierile sale că acest steag avea chipul capului de bour cu un belciug între nări şi o stea între coarne, iar în partea dreaptă − semiluna, toate fiind plasate pe un fundal azuriu („Palatinatus Walachiae vexillum, capite bisontis (sic!) inter cornua stella et latere dextro luna defectuoasa ornatum, cum circulo per hares transducto in campo coelestino...”)31.

Acestea sunt primele mărturii scrise cunoscute nouă care atestă culoarea flamurii cu blazonul moldav încărcat cu capul de bour. Iar istoricii nu au încă certitudinea în ceea ce priveşte imaginea unui perpetuu steag al Ţării Moldovei din multitudinea descrierilor sau imaginilor păstrate din secolele XV-XIX. În lumina acestor relatări contemporane, concluziile se impun de la sine. 

În ceea ce priveşte drapelul reconstruit din epoca lui Ştefan cel Mare, menţionat în cronicele poloneze în legătură cu omagiul de vasalitate depus de moldoveni coroanei poloneze, la Colomeea (1485), constatăm că, din păcate, acest steag nu s-a păstrat nici într-o imagine, fie ea cromatică, fie grafică, nici în gravuri sau desene contemporane, fiind menţionat doar în descrieri sumare. Textul este scris în latină şi propoziţia, unde este descris steagul, în traducere, este următoarea: Steagul cel mare avea flamura de culoare roşie, pe care era în aur frumos pictată Stema Ţării Moldovei („...Banderium quoque magnum sericeum coloris rubri, in quo arma Terrae Moldaviae pulcre auro depicta erant...”).

Însăşi conotaţia evenimentului nu este una fericită şi nici de mândrie. La Colomeea, Ştefan cel Mare a venit însoţit de curtenii săi şi a semnat, în septembrie 1485, un act de omagiu şi credinţă regelui Poloniei Cazimir al IV-lea, aruncând steagul la picioarele suzeranului său. Actul de vasalitate („Forma juramenti fidelitas et obedientiae a Stephano palatino Casimiro regi et regno Colomiae praestiti d. 15 Sept. 1485”)32 includea, printre altele: „Iar noi, Măriei sale şi slăvitei Coroane polone, cu toţi boierii noştri de sfat şi cu toţi supuşii Ţării Moldovei, ne vom supune de asemenea, supunându-ne noi şi cu toată ţara noastră şi cu supuşii noştri cu toată credinţa ne supunem spre ascultarea Măriei sale şi urmaşilor lui şi sfintei Coroane polone...”33.

Pornind de la acea descriere laconică, un membru al CNH, dr. hab. Mariana Şlapac, a realizat propria viziune a desenului drapelului reconstituit (pânza de formă pătrată). De reţinut, că în istoriografia problemei subiectul dat nu a fost încă lămurit în ceea ce priveşte forma, dimensiunile, detaliile elementelor acestui steag prezent la procedura omagiului din 1485. Prin urmare, avem informaţii istorice sumare despre culoarea şi elementele stemei de pe flamură etc. Cu certitudine, în privinţa stemei Ţării Moldovei nu putea fi vorba decât de tradiţionalul Cap de bour. Dar cum era reprezentat elementul central din Stema ţării? Ce formă avea pânza? Ce mobile însoţitoare erau în câmpul steagului? Care este oportunitatea unei asemenea avizări astăzi de către CNH?

Întrebări la care istoricii nu au încă un răspuns şi de aceea este hazardat de a reconstrui şi prezenta un asemenea Drapel istoric publicului larg, dar cu atât mai mult de a-l arbora alături de Tricolorul Naţional, care are o istorie glorioasă şi nu a fost folosit niciodată în calitate de drapel ceremonial de prestare a vasalităţii străine.

Este ştiut că Ţara Moldovei a avut diverse steaguri, inclusiv bisericeşti şi militare. Dacă ne axăm pe domnia lui Ştefan cel Mare, trebuie să evocăm Stindardul liturgic, reîntors de la Mănăstirea Zografu acum o sută de ani. Acest însemn vexilologic a aparţinut voievodului la 1500, are, cu certitudine, o valoare istorică inestimabilă şi se încadrează în categoria relicvelor patrimoniale şi simbolice.

Drept norme de rigoare în aprecierea diferitor Drapele istorice trebuie înaintat în primul rând criteriul autenticităţii şi veridiciăţii imaginilor sau descrierilor păstrate. Iar exemple de Drapele istorice ne pot servi acele steaguri care s-au păstart (în fotografiile de epocă) ale Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) – Sfatului Ţării din 1917-1918; Drapelele din epoca Unirii Principatelor, cele ale lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) şi ulterior ale Regatului României.

Totodată, drapelele abrogate în vâltoarea mişcărilor revoluţionare şi celor de renaştere naţională nu mai pot fi adulate sau venerate, cu atât mai mult arborate (Drapelele imperiilor asupritoare: otoman, țarist, sovietic; Drapelele regimurilor socialiste din RSR şi RSSM, RASSM ş.a.).

În general, considerăm că reconstituirea vexilologică (în baza doar a descrierilor sumare şi a imaginilor precare păstrate), oricât de profesionist ar fi executată – nu ne permite să restabilim cu certitudine simbolul adevărat, pentru ca acesta, în final, să fie plasat în categoria Drapelelor autentice dintr-o epocă medievală sau modernă. Până la urmă, nu orice Drapel care a fost prezent în trecutul istoriei noastre este binevenit să-şi ocupe locul în Registrul Heraldic de Stat pentru a fi protejat şi arborat.

Iată de ce este riscant să reconstruieşti şi să prezinţi un asemenea drapel istoric publicului larg (care se aseamănă uluitor de mult cu acele drapele şi panglici „ştefaniene”, pe care le afişează în ultimii ani Mişcarea Patrioţii Moldovei şi alte partide de stânga – capul de bour în aur pe câmp roşu)34 şi cu atât mai mult să îl arborezi alături de Tricolorul Naţional. „Din câte s-au spus de către oamenii care merită să fie apreciaţi, zicea Părintele Iachint al Putnei, Ştefan cel Mare a creat o epocă pentru întreaga Europă. A creat valori şi a ştiut să apere valori...”. Să ştim deci a le preţui, a le păstra şi să nu inventăm simboluri (panglici şi drapele) impostoare la umbra slăvitului Voievod (chiar dacă unii se pretind a fi „voievozi”).

 

Note:

1 Vezi ecouri largi în media: http://www.jc.md/istoricul-ion-negrei-despre-drapelul-lui-dodon-o-imaginatie-a-unor-autori-de-desene-animate/
https://deschide.md/ro/stiri/social/29983/Dodon-transform%C4%83-un-act-de-vasalitate-%C3%AEn-simbol-de-stat-Drapelul-lui-%C8%98tefan-cel-Mare.html
https://www.europalibera.org/a/igor-dodon-vrea-inlocuirea-tricolorului-cu-un-drapel-contestat/29189624.html
https://deschide.md/ro/stiri/editorial/30054/Vitalie-VOVC--S%C4%83pt% C4%83m%C3%A2na-%C3%AEn-care-a-luat-foc-Chi%C5%9Fin%C4%83ul.html
http://www.jc.md/drapelul-umilintei-prin-promovarea-steagului-sau-presedintele-igor-dodon-manifesta-dispretuire-fata-de-simbolurile-de-stat-si-dezbina-societatea-spun-istoricii/
2 Ilie Gulca, Drapelul umilinţei. În: Jurnal de Chişinău, nr. 15, 27.04.2018, p. 3.
3 https://www.facebook.com/popovici.corneliu.3/videos/1914360005282445/ (4.05.2018)
4 Octavian Ţîcu: „A-l opune pe Ştefan cel Mare, domnitor român, lui Ştefan cel Mare, domnitor moldovean, este cea mai mare fraudă istorică!” https://www.europalibera.org/a/29193094.html (26.04.2018)
5 Cernovodeanu D., Bibliografia heraldicii româneşti, București, 1977; Dogaru Maria, Mureşan Augustin, Bibliografia vexilologiei româneşti, Arad, 1999; Vlad. Mischevca, Ion Negrei, Alexandru Nichitici, Simbolurile Tării Moldovei. (Din istoria vexilologiei şi sigilografiei heraldice moldoveneşti din secolele XIV-XIX). Chişinău: Ştiinţa, 1994, 127 p.; Vlad Mischevca, Ion Negrei, Simbolurile Ţării Moldovei. (O istorie a steagurilor pe parcursul secolelor XV-XX). Ed. a II-a revăzută şi adăugită. Chişinău: Elan-Poligraf, 2010, 142 p.; Simbolurile Naţionale ale Republicii Moldova. / Coord. S. Andrieş-Tabac. Chişinău: „Cu drag” SRL, 2011, 636 p.
6 T.-R. Tiron, Steagurile heraldice ale lui Ştefan cel Mare. Certitudini şi ipoteze în lumina informaţiilor mai vechi sau mai noi. În: Analele Putnei, VIII, 2012, 1, p. 71-92; Tudor-Radu Tiron, Lucian-Valeriu Lefter, The Feudal Ceremony of Colomeea /Kołomyja (september 12th 1485). Notes on the Moldavian Heraldry and Vexillology during the Reign of Prince Stephen the Great / Ceremonia feudală de la Colomeea / Kolomyja (12 septembrie 1485). Note asupra heraldicii şi vexilologiei moldoveneşti în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. În: Cercetări istorice (Serie nouă), XXXIII, 2014, Iaşi, 2014, p. 57-78; V. Eskenasy, Omagiul lui Ştefan cel Mare de la Colomeea (1485). Note pe marginea unui ceremonial medieval. În: Ştefan cel Mare şi Sfânt. Portret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, 2003; 
L. Pilat, De la Liov la Colomeea. Observaţii privind ceremonialul depunerii omagiului de către domnii moldoveni. În: Analele Putnei, IV, 2008, 1.
7 DRH, A. Moldova, I (1384–1448), / Ed.: C. Cihodaru, I. Caproşu, L. Şimanschi, Bucureşti, 1975, doc. 106 (document datat 1432, 2 ianuarie, la Gura Cracăului), p. 156-157; Cf.: Φλοριν Μαρινεσκου, Ρουμανικα εγγραφα του Αγιου Ορους. Αρχειο Ιερας Μονης Ξηροποταμου. Τομος πρωτος, Αθηνα, 1997, σ. 75 (1432-6940, 2 Σεπτεμβριου); Vezi şi: Documente româneşti din arhiva mănăstirii Xiropotam de la Muntele Athos. [Catalog] editat de Florin Marinescu, Ioan Caproşu, Petronel Zahariuc. Vol. I, Iaşi, 2005.
8 Vezi: Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei. Vol. IV. București, 1989, p. 274.
9 Nicolae Iorga, Istoria lui Ştefan cel Mare. Chişinău-Iaşi, 1990, p. 9.
10 Marii cronicari ai Moldovei / Ed. G. Ștrempel, Bucureşti, 2003, p. 24.
11 Ştefan Pascu, Op. cit., p. 274; Nicolae Stoicescu, Curteni şi slujitori. Contribuţii la istoria armatei române, Bucureşti, 1968, p. 217-218.
12 Constantin I. Karadja, Despre ediţiile din 1488 ale cronicei lui Iohannes de Thurocz. În: Analele Academiei Române. Memor. Secţ. Ist., seria III, tomul XVI, mem. 3, p. 35-43.
13 Gheorghe Romanescu, Marile bătălii ale românilor. București, 1982, p. 88.
14 J. N. Mănescu, Stema Moldovei. În: Magazin istoric. 1972, nr. 5. p. 38-39; Dan Cernovodeanu, Ştiința şi arta heraldică în România, Bucureşti, 1977, autorul optează pentru formula roşu-argint din stema Ungariei, p. 109-110.
15 Mănescu J. N., Op. cit., p. 38.
16 T.-R. Tiron, Steagurile heraldice ale lui Ştefan cel Mare. Certitudini şi ipoteze în lumina informaţiilor mai vechi sau mai noi. În: Analele Putnei, VIII, 2012, 1, p. 71-92.
17 T.-R. Tiron, Steagurile heraldice ale lui Ştefan cel Mare..., p. 76-77.
18 Gheorghe Romanescu, Oastea română de-a lungul veacurilor, București, 1976, p. 64.
19 Niculae Koslinski, Pavilioanele româneşti de marină. În: Herb, I (VI), 1999, 1-2, p. 142.
20 Petre Ş. Năsturel, Steagul „de luptă” al lui Ştefan cel Mare: prapur bisericesc ori poală de icoană? În: Analele Putnei, I, 2005, 1, p. 47-52; Stoica Nicolaescu, Din daniile lui Ştefan cel Mare făcute Mănăstirii Zografu de la Sfântul Munte Athos, Bucureşti, 1938.
21 În general, Sfântul Gheorghe era considerat patronul armatelor. Vezi: Enciclopedia României, Vol. I, București, 1938, p. 75, 656.
22 Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare. Catalogul expoziţiei / Ed. Ernest Oberlander-Târnoveanu ş.a. Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei din Chişinău, 27 august – 10 septembrie 2011, 119 p.;
http://m.adevarul.ro/locale/vaslui/rugaciunea-compusa-Stefan-mare-brodata-steag-vechi-515-ani-evaluat-avere-75-milioane-euro-1_559cf764f5eaafab2c5c4ca2/index.html
23 Bielski M., Kronica Polska, Cracovia, 1597, p. 564.
24 Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, București, 1984, p. 196.
25 Ştefan S. Gorovei, Petru Rareş (1527−1538, 1541−1546), București, 1982, p. 43-44, 98: Ercole Dalmatul relatează despre „trei steaguri aurite, dintre care se spune că unul este steagul de investire dăruit de sultan (Soliman Magnificul. − n.n.) /la înscăunare/. Și aceste /steaguri/ sunt atârnate în catedrala din Cracovia”. Cf.: Călători străini despre Țările Române, Vol. I, București, 1968, p. 315.
26 I. Minea, Informațiile româneşti ale cronicii lui Ian Dlugosz. Iași, 1926, p. 16.
27 Idem, p. 26.
28 Idem, p. 28.
29 Kroniki Bernarda Wapowskiego z Radochoniec, kantora katedr. Krakowskiego. Część ostatnia czasy podługoszowskie obejmujące (1480-1535), (Scriptores Rerum Polonicarum, II), Kraków, 1874, p. 4: „...Qui insuper Mulctanos Valachos superiora Istri tenentes, nec non Tartaros, Taurosczthas tot ac tantis stragibus affecit. Preparatus erat mediis castris excelsus ac ornatissimus suggestus auro et oloscrico usquequaque coopertus intra altum ac spaciosum tentorium. Suggestum Casimirus Rex diademate et aliis regalibus insignibus conspicuus conscentit, in eoque aurato solio sublimus presedit. Cum ecce Stephanus Palatinus cum gentis sue purpuratis et nobilissimo quoque magna pompa supervenit. Ubi tentorio region apropinquavit ex composito Polonorum equitum interventu a suis exclusus ac equo desiliens in tabernaculum introductus solus regalem suggestum conscendit Regemque more gentis adoravit. Inde in verba regia iuraturus utroque genu flexus vexillum terre Moldavie manu tenebat: ut vero tanti principis denicio ac humiliacio omnibus et his precipue, qui aderant, testate esset, tabernaculum Regium re ita ex industria adaptata, solutis repente funiculis e sublime in terram decidit et omnia, que in suggesto agebantur omnibus admiracione attonitis patuere, Stephanus Palatinus, ut erat ingentis animi, nihil turbatus. Vexillum principale Moldavicum ante pedes regios stravit ac demum alma cruce ac sacro codice adhibito: erat siquidem ritus Grecanici Christianus, juramentum fidelitatis, obediencie ac subiectionis (quod omagium vocant) Casimiro Regi et Regibus Poloniae successoribus multa cerimonia, quod felix faustumque sit prestitit...”
http://dir.icm.edu.pl/pl/Scriptores_Rerum_Polonicarum/Tom_2/V
30 Johann Pistorius, Polonicae Historiae Corpvs : Hoc Est Polonicarvm Rervm Latini recentiores [et] ueteres scriptores, quotquot extant, uno volumine compraehensi omnes, [et] in aliquot distributi, - Basilea, 1582. Tomus I. Capitulum X, De Moldauia sive Valachia. Homagium Palatini Moldauiae, p. 254: „Post plures tractatus inter Serenissimum Principem et Dominum Kasimirum III Poloniae Regem, et Barones Poloniae, Suae Serenitatis et Regi nomine ex una, et inter Magnificum Jo Stephanum Palatinum Moldauiae armigerosque ipsius suo, et Terrae Moldauiae similiter nomine, parte ex altera partim personaliter, partim etiam per Regiae Maiestatis Nuncios diebus aliquot ab aduentu ipsius in praesentem diem habitos, Dominus Palatinus Moldauiae, qui supra propter defensionem a Poloniae regno habendam feria secunda proxima post festum Natiuitatis Virginis Gloriosae Mariae, ad omagium Serenissimo Principo Domino Kasimiro Poloniae Regi etc. Inclitaeque Suae Poloniae Coronae praestandum se, posteros, et terram suam iuramento ad fidelitatem, subiectionem, et obedientiam perpetuo seruandam, habendam, et obstringendam consensit hora tertiarum eademque die hora meridiei, uel paulo serius, omagium et corporale luramentum praestitit iuxta informationem per Regiam Maiestatem datam. Primum itaque Maiestate R. cum adhuc ille abesset solium suum in corona qua coronatus est ascendente, ibique in aparatu integro quem circa coronationem induit sedente, Maiestatis sede scepta spiritualibus, et secularibus Praelatis, et Summatibus infrascriptis. Stephanus Palatinus a Maiestate Regia per Magnificos Nuncios ad uniendum, faciendumque eaque debet auisatus, et conductus cum omnibus suis armigeris, Boiarijs, uulgari eorum dictis eques uenit: ad latus uero per unum suum fidelem habebat, cui Banderium quoque magnum sericeum coloris rubri, in quo arma Terrae Moldauiae pulchre auro depicta erant, praeferebatur. Sui uero omnes Terrigenae bona haereditaria in Moldauia habentes, et alij omnes Curienses notabiliores Bandiera parua qui libet suum insedendo manu tenebant. Ipsius et Regijs clangentibus tubis: accedensque ad solium Maiestatis Regiae ex equo descendit, dein Banderium manibus corripuit. Ac mox cum Banderio uersus solium processit: id etiam sui omnes post eum fecere immdeiateque solium accedens flexis suo more genubus, et capite prono Banderium usque ad terram inclinat, similiterque facientibus subditis: tenores Omagij his uerbis proferebant Maiestas Regia immota sedente, sed stantibus dominis his uerbis in facie Maiestatis Regiae:
Clementissime mihi Rex, ego Serenitati Vestrae omagium facio et praesto cum omnibus Terris, et hominibus meis, et peto tuitionem Serenitati Vestrae et circa iura in iureque meo et dignitatibus conseruari. Hic adhuc Banderium tenuit pro genu autem flexione de ritus sui more capite inclinato tacto signo Crucis Sanctae ius iurandum fecit corporale his uerbis:
Graciossime Rex, ego omagium praesto, et iuro, ac etiam promitto fideliter, sine dolo, et fraude Vestrae Serenitati, successoribusque Serenitatis Vestrae Regibus et Sacrae Coronae Regni Poloniae cum omnibus Terris, Baronibus, et hominibus meis fidelitatem, esseque fidelis, et obediens Serenitati Vestrae, successoribus, et Coronae Poloniae Regni sic me Deus adiuet, et haec Sancta crux.
Mox Iuramento finito, haec respondit M. R. uerba residens in sede Maiestatis suae: Nos te, et Terras tuas in nostram protectionem recipimus, et circa omnes dignitates, et iura omnia Terrarum, tamquam Palatinum nostrum relinquimus.
Hic dictis osculata est eum Maiestas Regia.
Osculo facto recipit Banderium M. R. manibus suis de Palatini manibus in manusque Marschalci Regni illud dedit. Hic primum armigeri omnes Palatini Moldauiae stantes circa solium Maiestatis Suae bandiera parua, e manibus in terram strauerut, Marschalcoque Regni praedicto banderium Magnum de solio Maiestatis iuxta, ac conclusum erat ad Thesaurum Regium deferente, et parua illa per Cubicularios M. R. collecta, itidem ad Thesauri locum ferebantur seruanda. Noluit quippe Palatinus, et armigeri sui consentire, ut intra tractandum diripentur: quin petijt ipsorum ut Banderia homagialia honeste seruarentur propter maioris amicitiae auctoramentum. Quo facto M. R. non longe a se Palatinum tanquam amicum, et suum homagiales penes se locauit, et consedentibus illis armigeri ipsius omnes sub hac forma iurauerunt tacta cruce:
Nos Barones Vasali, et tota Terra Moldauiae praestamus homagium nostro et totius communitatis Terrae Moldauiae nomine, Serenissimo Principi Domino Kazimiro, et successoribus Regibus Poloniae et Coronae Regni Poloniae promittimusque et iuramus omnem fidelitatem, subiectionem, et obedientiam in perpetuum Serenitati Suae, Regno, et Regibus Poloniae: ita nos Deus adiuuet, et Sancta Christi Crux...”
31 Alexandri Guagnini, Sarmatiae Europeae discriptio..., Spirae, 1581, p. 27.
32 Mатериалы для истории взаимных отношений России, Польши, Молдавии и Турции в XIV-XVI вв. Cобранные B. A. Уляницким. Mосква, 1887, c. 114 (Verba Regis: Nos te et terras tuas in nostram protectionem recipimus et circa omnes dignitates et jura omnia terrarum tuarum tanquam palatinum nostrum relinquimus.).
33 Relaţiile externe ale Ţării Moldovei în documente şi materiale (1360-1858), / Ion Eremia, Chişinău: USM, 2013, p. 183-184.
34 Vlad Mischevca, Câteva observaţii heraldice cu privire la pretinsa panglică a „Sf. Ştefan” https://www.blogger.com/blogger.g?blogID=8529856823141036345&pli=1#editor/target=post;postID=3286931541732528573;onPublishedMenu=overviewstats;onClosedMenu=overviewstats;

postNum=3;src=postname

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog