Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

ADEVĂRUL DESPRE NOI

DIMENSIUNI ALE CONTINUITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

COŞERIANA

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

INTERFERENŢE

CUVINTE DEZVELITE

GRAMATICĂ

AD LITTERAM

INEDIT

RECITIREA CLASICILOR

ECOURI, REFLECȚII

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

PRO DIDACTICA

ÎNSEMNE IDENTITARE

PORTRET

DIALOGUL ARTELOR

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

O valoroasă lucrare despre limba română din Basarabia

Carmen MÎRZEA VASILE

Alte articole de
Carmen MÎRZEA VASILE
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XXVIII, 2018

Pentru tipar

Cartea Ariadnei Ștefănescu publicată în 2016, Variație și unitate în limba română standard din Basarabia (București, Editura Universității din București, 2016, 368 p.), este o apariție editorială neașteptată, având în vedere preocupările științifice anterioare ale autoarei, cunoscută, mai ales, pentru contribuțiile din domeniul pragmaticii. În același timp, publicația în România a unui studiu despre limba română din Republica Moldova nu surprinde foarte mult; în ultimele decenii, în afară de dovezile de solidaritate afectivă, în mediul universitar-academic românesc s-a simțit la fel de stringent nevoia de inițiere a unor proiecte de cercetare care să documenteze științific, cu seriozitate, situația limbii române din Basarabia, oferind, în același timp, celor care solicită, nu din dubiu științific, ci din cu totul alte motive, argumentele unității limbii de pe teritoriul național (România, cu granițele ei politico-administrative actuale) și de pe teritoriul Republicii Moldova.

Din aceeași serie tematică cu volumul prezentat fac parte și următoarele două lucrări apărute la București: Limba română din Basarabia. Particularități morfosintactice și lexico-gramaticale (2013), de Carolina Păpușoi, cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (publicată ca teză postdoctorală, la Editura Muzeului Național al Literaturii Române, în Colecția „Aula Magna”), și Încadrarea împrumuturilor lexicale rusești în sistemul gramatical al limbii române (2005), de Doina Sparionoapte, lucrare apărută sub egida Academiei Române (Fundația Națională pentru Știință și Artă, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”). La acestea se adaugă și studiile de doctorat elaborate în cadrul Universității din București: Influența rusă asupra limbii române (autoare: Doina Sparionoapte, teză susținută în 2002, coord.: prof. dr. Valeria Guțu Romalo) și Marcatori discursivi în româna vorbită în Republica Moldova: aspecte pragmatice și sociolingvistice (autoare: Valentina Cojocaru, teză susținută în 2016, coord.: prof. dr. Rodica Zafiu).

Din aceste titluri, se întrevede preocuparea pentru româna din Republica Moldova și dincolo de aspectul ei dialectal, aspect care i-a interesat constant pe cercetătorii dialectologi. Menționăm două volume relativ recente care conțin texte dialectale, urmate de glosare: Graiuri românești din Basarabia, Transnistria, nordul Bucovinei și nordul Maramureșului. Texte dialectale și glosar (de M. Marin, I. Mărgărit, V. Neagoe, V. Pavel, București, Institutul de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti”, [Editura Academiei Române], 2000) și Graiuri românești de la est de Nistru. Texte dialectale și glosar (de M. Marin, I. Mărgărit, V. Neagoe, V. Pavel, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, București, Editura Academiei Române, 2011). La acestea, putem adăuga volumul Limba română vorbită în Moldova istorică (vol. 2, Texte, editat de Klaus Bochmann și Vasile Dumbrava), special prin locul publicării (Leipzig, Leipziger Universitätsverlag), prin studiile care îl însoțesc (vol. 1) și prin conținut – transcrieri de secvențe orale, preponderent din mediul urban, mai exact 48 de transcrieri de înregistrări făcute la Iași, Chișinău și Bălți, în 1997-1998, echivalând cu 13h,39′25″, din care 7h,27′ reprezintă interacțiunea în context instituțional (școală, spital etc. ), 2h,36′ transmisiuni radio-TV, 3h,35′ interacțiune în context neinstituțional (în familie, pe stradă, la piață etc.). Importante pentru valoarea documentară sunt și textele dialectale strânse de Teodor Roșculeț la începutul secolului al XX-lea, o foarte prețioasă atestare în scris a variantei orale a românei din Basarabia din acea perioadă; din păcate, lucrarea (Materialuri folcloristice. Literatură populară din Basarabia, vol. I, 2010; vol. II, 2011, ediţie coordonată de Petru Ursache, C. Manolache, Ploiești, Editura Libertas) este aproape necunoscută. Limba română din Republica Moldova a fost obiectul analizelor dialectologilor, în primul rând; amintim, în acest sens, studiile cuprinse în volumele Cercetări asupra graiurilor românești de peste hotare (de M. Marin, I. Mărgărit, V. Neagoe, V. Pavel, București, 2000) și Românii din afara României și limba lor. Perspectivă dialectologică (de I. Mărgărit, București, Editura Academiei Române, 2011).

În ultimul timp însă, limba din acest spațiu politico-administrativ interesează cercetătorii nu numai prin varianta ei dialectală, strict rurală, ci și prin varianta ei urbană, standard, scrisă (inclusiv din mediul online). Desigur, delimitarea variantelor și a registrelor românei de aici este mai dificil de făcut decât în cazul românei din România, termenii standard, dialectal, popular etc. trebuind nuanțați.

Volumul Variație și unitate în limba română standard din Basarabia, apărut la Editura Universității din București, unde autoarea este cadru didactic, reprezintă o monografie a trăsăturilor individualizante ale românei standard din Republica Moldova, cu toate amendamentele impuse termenului standard de contextul politico-cultural. Perioada cercetată se întinde pe aproximativ două secole, din momentul anexării Basarabiei la imperiul țarist, în 1812, până în epoca actuală, cea a comunicării mediate de computer.

În descrierea trăsăturilor românei literare utilizate oral și în scris între Prut și Nistru, atât sincronic, cât și diacronic, reperul principal a fost româna literară din teritoriul de dincoace de Prut (mai întâi, varianta ei din principatul dunărean Moldova, apoi varianta ei supradialectală, din România unită). Secundar, româna standard din Basarabia a fost raportată și la dacoromâna din perioada veche (până la 1780), și la varianta populară moldovenească din teritoriul astăzi național și din teritoriul extranațional României, ultimul demers fiind mai problematic din cauza intruziunii considerabile a elementului popular în limba standard din Basarabia.

Cercetarea se bazează pe un număr semnificativ de surse textuale, relevante pentru studierea variantei standard a românei din Basarabia: documente și acte din secolul al XIX-lea editate, texte publicate de diverși autori (Zamfir Arbore, G. Bezviconi, Iacob Burghiu, Leo Butnaru, Victor Crăsescu, Alexei Mateevici, Ion Moraru, Nicolae Popovschi, Lucia Sava, Constantin Stamati, Arcadie Suceveanu, Grigore Vieru etc.) în format print și/sau disponibile electronic, excerpte de română mediată electronic din spațiul web al Republicii Moldova – Sursele (p. 364-366), inventariind în total 60 de referințe, printre care trei corpusuri de română utilizată în spațiul virtual. La acestea se adaugă dicționare și glosare.

Privilegiate în descriere sunt morfologia, lexicul și, într-o măsură mai mică, sintaxa, nelipsite fiind precizările de ordin semantico-pragmatic. Această selecție de domenii este impusă de specificul românei standard din Basarabia, individualizată prin rusisme de diverse tipuri și elemente popular-dialectale asimilate. Subiectele detaliate în această cercetare sunt cele semnalate în lucrările de lingvistică ale autorilor basarabeni și români (p. 11, în Introducere), precum și cele sugerate de parcurgerea corpusului.

Un cuprins detaliat (p. 5-9) și referințele bibliografice (Bibliografie, Surse, Dicționare, p. 351-367) încadrează cele 18 capitole, diferite ca întindere, ale lucrării.

În afară de Introducere, alte patru capitole contextualizează analiza lingvistică propriu-zisă. În capitolul Contextul istoric și cultural (p. 19-23) sunt prezentate câteva date premergătoare anexării Basarabiei, momentul anexării și politica țaristă de guvernare în această provincie. În capitolul Glotopolitica țaristă și situația limbii române în administrație, învățământ și biserică (p. 25-33), ca și în cel anterior, faptele trecute în revistă nu depășesc începutul secolului al XX-lea. Fazele bilingvismului româno-rus, identificate în bibliografia temei, sunt reluate și comentate: bilingvism neutru și funcțional (1812-1828), bilingvism diglosic parțial (1828-1843), bilingvism de asimilare (1843-1871), monolingvism oficial (1871-1905), perioada de acutizare a conflictului diglosic (1905-1917).

Sensurile glotonimului „limbă moldovenească”, raportat la cel de „limbă română”, și problema „degradării” limbii sunt explicate în alte două capitole introductive. Capitolul Accepțiuni ale termenilor de „limbă română” și „limbă moldovenească” este o sinteză foarte utilă a valorilor diacronice și sincronice cu care a fost folosită sintagma polisemică „limbă moldovenească”. În celălalt capitol, Problema degradării limbii (p. 37-51), este avansată ideea că profilul românei din Republica Moldova – care se individualizează prin apropierea de limba populară, mai mult decât în cazul românei literare naționale, și prin rusisme numeroase − nu trebuie privit ca rezultatul unei „stricări”, „degradări” a limbii române, ci ca „o caracteristică a românei din această zonă, tributară situației istorice și culturale”, „un specific al acelui idiom” (p. 39), „o variație a românei” (p. 52). Dintre termenii populari deveniți standard prin care este ilustrată defazarea românei literare din Basarabia în raport cu cea din România sunt menționați: acufunda „cufunda”, baistruc „bastard”, bucate „alimente, feluri de mâncare, cereale”, roadă „recoltă”, omăt „zăpadă”, pătăranie „pățanie, istorioară, anecdotă” etc. Acestora autoarea le întocmește mini-monografii, ca și în cazul rusismelor cu „rude” lexicale mai vechi (cu dublete etimologice împrumuturi din slava veche, slavonă, rusă sau împrumuturi din rusă ieșite din româna literară națională), care au rezistat în timp: babușcă „bunică”, bolniță „spital”, butelcă „sticlă, butelie”, coftă „bluză tricotată”, krohmal „amidon”, pricaz „ordin”, Rossia „Rusia”, sărnic „chibrit”, soglasie „acord” etc. sau care, dimpotrivă, au fost efemere: cazona „departament al statului”, donesenie „raport”, dvorean „boier”, pismovoditel „secretar, traducător” etc.

O serie de noțiuni sunt explicate sintetic: schimbarea produsă de contactul lingvistic (p. 11-12), semidialect, semistandard, standard semieducat (p. 13-14), limba mediată electronic (p. 14-17), bilingvism instituțional și bilingvism comunitar spontan (p. 51); termenul sărăcie (economică, culturală), ca mijloc de apărare a unei limbi supuse presiunii unei alte limbi (p. 33, 38). Aceste noțiuni sunt, în general, problematizate pornind de la rezultatul aplicării lor la obiectul de studiu al lucrării.

Existența capitolului Fenomene fonetice ale românei din Basarabia (p. 53-66) se încadrează în tradiția descrierilor dialectale și ale variantelor literare ale românei din perioada veche și (pre)modernă. După cum rezultă din parcurgerea corpusului, în secolul al XIX-lea dialectul literar din Basarabia se caracterizează prin fonetisme comune cu cele ale variantei literare moldovenești de dincoace de Prut, dar și prin fonetisme popular-dialectale. Specificul limbii literare vorbite acum în Republica Moldova, lăsând la o parte variația generală, este dat de accentuarea unor trăsături fonetice proprii graiului moldovenesc (închiderea lui [e] medial sau final la [i], menținerea lui [î] inițial etimologic în cuvinte ca întru, îmblu, extins analogic și la neologisme ca întrodus, întitulare, învidia; formele etimologice de tipul mâne, câne, pâne etc.), de accentuări diferite de cele din dacoromâna standard (graniță, peșteră, pomi etc.) și de pronunțări particulare ale împrumuturilor latino-romanice mediate de rusă (operator, biolog, fotograf etc.).

Prezentarea trăsăturilor morfosintactice ale românei standard din Republica Moldova ocupă partea cea mai extinsă a lucrării (p. 67-292). Un capitol foarte amplu este consacrat verbului (p. 185-278). Substantivul (p. 67-93), adjectivul (p. 95-113), pronominalele de întărire (p. 140-147) și nehotărâte (p. 149-179) și adverbul (p. 279-292) se bucură, de asemenea, de descrieri amănunțite ale trăsăturilor particularizante. Redarea fenomenelor paradigmatice alternează cu analize ale unor fapte de detaliu. Dăm doar câteva exemple din prima categorie: concurența dintre tiparele substantivale flexionare ă−e și ă−ĭ (p. 67-74); oscilația desinențelor de neutru plural -uri și -e (p. 74-81); oscilația între formele oblice în -ii și -ei la substantivele feminine la singular (p. 81-84); formele atipice, „articulate” sau „nearticulate”, ale pronominalelor alt(ul), altă/alta (p. 149-153); marcarea „în exces” a genitivului (p. 86-88, 160-163); formele verbale iotacizate și neiotacizate (p. 185-186); perfectul supracompus (p. 196-208). Dintre extrem de numeroasele aspecte punctuale asupra cărora s-a oprit autoarea în diverse capitole și secțiuni, menționăm câteva: gramaticalizarea și pragmaticalizarea adjectivului singur (p. 115-127), care în Basarabia ajunge să aibă valoare de pronume personal (Mă uit la singur (= tine) și te văd cu un caracter deosebit, p. 125); vitalitatea și uzul extins al reflexivului sine (odată ce vom deveni noi stăpâni pe sine (= pe noi înșine), p. 183); Nu uitați să aveți cu sine (= dumneavoastră) buletinul de identitate, p. 184); neologismul rarisim (p. 100-101); utilizarea invariabilă a formelor însuși și însăși (p. 142-144); pronominalele cu particula adverbială i, de tipul cinevai, cevai, câtevai (p. 156-160); sintagma variabilă mai altul „iar altul” (p. 163-164); construcția totul (ceea) ce (p. 169-171); sintagma variabilă altul careva (p. 176-178); construcția emfatică toate ele, toți ei (p. 178-179); calcuri din rusă atașate verbului a primi (p. 254-278); adverbele anume (p. 287-288), defel (p. 288-289), degrabă (p. 289-290); adjectivele situative atare, anume (și anumit), numit, prezent și locuțiunile în cauză, de rigoare (p. 102-108).

O serie de fenomene arhaice, marea majoritate conservate în graiurile dacoromâne sau general populare, sunt vii în româna din Republica Moldova: articolul posesiv genitival a invariabil (banii sunt a poporului român, p. 86), prepoziția la pentru genitiv și dativ analitic (mama la copilul lor mic; am cumpărat la niște profesoare, p. 89), marcarea „redundantă” a genitivului (fazele ale unei aplicații multimedia, p. 87), instabilitatea formală a pronominalelor de întărire (p. 141-147), construcțiile nominale conținând elementele variabile cel, cela și acela (duhurile cele necurate, p. 130; podețul acel înalt, p. 134, potopul cela alb, p. 135); forma auxiliarului de perfect compus la persoana a treia singular au, în secolul al XIX-lea, sau o, din registrul semistandard actual (p.189-191); participiul cu „extensia” ă în formele verbale perifrastice care conțin (și) auxiliarul a avea (Eu v-am spusă clar, p. 194); perfectul supracompus (vedetele care au fost trecut printr-un astfel de moment, p. 202).

Dintre fenomenele de variație morfosintactică puse preponderent pe seama calcului din rusă notăm, de asemenea, doar câteva: substantivele nude (priimire și dare sumilor, p. 91); utilizarea reflexivă a unor verbe (a se cere, a se determina, a se dezamăgi, a se greși etc., p. 208-232); structuri de tipul noi ne împărțim cu bomboanele (în loc de noi împărțim bomboanele), în care este redat cazul instrumental din rusă (p. 232-240); verbe cu regim prepozițional calchiat din rusă (a fi dezamăgit în, a se interesa în, a se juca într-un joc, a se îndrăgosti în etc., p. 240-251). Oscilațiile mari și variate în utilizarea articolelor și antepunerea adjectivelor în grupul nominal trebuie explicate ținând seama și de trăsăturile limbii ruse (absența articolului, respectiv antepunerea adjectivelor în sintagma nominală).

Un capitol detaliat reia tema rusismelor din viața cotidiană contemporană (p. 327-350). Acestea au fost grupate semantic: obiecte uzuale (bac „rezervor, bidon”, bancă „borcan, cutie de conserve, ventuză”, cemodan „geamantan”, holodilnic „frigider”, sumcă „geantă, ghiozdan” etc.), hrană (abricos „cais”, apelsin „portocal”, blinea „clătită”, bulcă „franzelă, chiflă”, cofe „cafea”, limon „lămâie”, petrușcă „pătrunjel” etc.), mesele zilei (obed „prânz”, poldnic „gustare (de la ora cinci)”, ujân „cină”). Fiecare lexem este prezentat într-o „fișă” care înregistrează, pe lângă informații morfologice, variante, sensuri denotative și sensurile conotative (mai ales de natură identitară), registrul de limbă în care este folosit lexemul, precum și frecvența și vitalitatea acestuia.

Fenomene foarte interesante, privind, în special, adaptarea substantivelor neologice, sunt descrise în amplul capitol Neologismele latino-romanice în româna de dincolo de Prut (p. 292-325): genul atipic în raport cu dacoromâna standard (minută s.f., rolă s.f., analiz s.n., sistemă s.f, tualet s.n. etc.), oscilațiile de gen (animală/animal, sistemă/ sistem, analiz/analiză etc.), neologisme adaptate cu „palatalizare” (aghent, aghitație, gheneral, ghinecolog, letarghie etc.), neologisme care în limba-sursă conțin digraful ch adaptate cu h (himie, hirurg, hor „cor”, hronică, shemă „schemă” etc.), neologisme din latină adaptate în -ie (ambulatorie „policlinică”, imperie, laboratorie, stadie, teritorie etc.), selecția formelor în -ie, -anție, -enție în detrimentul celor în -iune, respectiv -anță și -ență preferate în dacoromâna standard (acție, confesie, ficție, sesie etc.; esenție, instanție, distanție; inteligenție etc.), neologisme romanice nume de meserii de tipul academic, cibernetic, gramatic, optic, practic, statistic etc. Ca și în cazul rusismelor, foarte multe dintre neologismele aduse în discuție sunt documentate în mici monografii. Concluzia generală a capitolului este că întreținerea și întărirea acestor forme, care au existat, în general, și în dacoromâna (pre)modernă, dar nu au fost acceptate în varianta ei standard actuală, sunt efectul influenței ruse recente și nu oglindesc o tendință conservatoare a limbii din Basarabia.

După cum se poate observa din acest rezumat, lucrarea prezentată oferă un material extrem de bogat, transgresând inerent analiza strict lingvistică. În examinarea fenomenelor lexicale, dar și morfosintactice, autoarea acordă importanță registrului stilistic, contextului interacțiunii, normării explicite a acestora și, nu în ultimul rând, vitalității lor – elemente ce completează în mod util informațiile înregistrate în alte lucrări despre limba din Basarabia și sporesc plăcerea lecturii. Explicațiile sunt deschise, luând, așadar, în calcul factori diverși care pot fi implicați într-un fenomen de variație. Parcurgerea unui volum mare de texte tipologic diversificate, precum și apelul la „corpusul” găzduit de web, reprezintă o primă garanție a temeiniciei acestei lucrări.

Observația finală a autoarei se referă, fără patetism, la viitorul românei standard din Republica Moldova. Ideea argumentată implicit sau explicit de-a lungul întregii cercetări este că elementele de asemănare cu varianta standard din spațiul național dacoromân sunt mai importante decât diferențele (de tip variație sau induse prin contact). Aceste diferențe sunt însă „semnificative, simptomatice și cu un potențial individualizant ce se va putea accentua sau diminua în timp”, diminuarea sau accentuarea lor depinzând de „politicile lingvistice, de orientarea politică, de gradul de menținere a spiritului de loialitate față de limba română, de normarea uzului și de dezvoltatrea culturală generală” (Cuvânt de încheiere, p. 351, cf. și p. 52).

Sperăm că valoroasa lucrare prezentată va fi doar una din multele care vor face din româna utilizată în condiții atât de speciale în Basarabia o variantă a dacoromânei foarte bine documentată și studiată.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog