Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

COLOCVIU

Limbajul religios-filozofic în scrierile lui Andrei Pleşu

Nicolae FELECAN

Alte articole de
Nicolae FELECAN
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

Sintagma „limbaj religios-filozofic” din titlul acestei comunicări se referă, deopotrivă, la termenii religioşi şi filozofici, dar şi la felul discursului folosit în tratarea unor subiecte predilecte de către Andrei Pleşu.
Am ales acest scriitor din mai multe motive, între care principale sunt două: aparţine generaţiei actuale de scriitori şi filozofi români şi, în al doilea rând, este un etalon al scriiturii actuale, artistice şi filozofice româneşti. Prin urmare, şi limbajul utilizat se caracterizează prin particularităţi demne de o analiză lingvistică. În primul rând, vocabularul penetrează toate segmentele cunoscute: uzual, familiar, popular, neologic şi, mai cu seamă, tehnic şi ştiinţific.
În lucrarea de faţă ne vom opri asupra volumului Despre îngeri1, care nu este altceva decât o suită de eseuri filozofice2 privitoare la o temă teologică, angelologia sau ştiinţa despre îngeri3, puţin tratată în literatura de specialitate din ţara noastră. Cartea continuă, într-un fel, tema din Minima moralia4, o „etică a intervalului”, „un spaţiu al îngerilor”, care „sunt, în plan ontologic, reflexul firesc al spaţiilor intermediare” (p. 7).
Înţelegerea profundă a textului angelologic implică cunoaşterea temeinică a noţiunilor cu care autorul operează şi apoi familiarizarea cu terminologia folosită, fiindcă, nu de puţine ori, Andrei Pleşu apelează la noţiuni şi termeni existenţi în limbi precum greaca veche, latina ori germana, ca să nu amintim şi alţii din arabă, frecvent întâlniţi în text. Ideea despre importanţa cunoaşterii depline a noţiunilor şi terminologiei folosite de un autor nu e nouă. Ea se găseşte şi la un teolog ca Grigore din Nysa (335-394)5, care, încă în secolul IV, afirma: „Ce câştig putem să obţinem din abundenţa de cuvinte, dacă nu ni se explică semnificaţia lor?”6. În cele ce urmează voi încerca să analizez şi să explic unele noţiuni prezente în cartea amintită.
Ca puncte de sprijin în demersul asumat, scriitorul porneşte de la analiza următoarelor noţiuni: intervalul, considerat drept „lume a îngerilor”, imaginalul, „spaţiul în care se descompune, după exit, experienţa noastră sufletească” (p. 75) şi raportul dintre corporal / necorporal. Pentru elucidarea acestora, Andrei Pleşu apelează la o mulţime de termeni tehnici, de strictă specialitate filozofică şi teologică. Se adaugă apoi numeroase neologisme, dar şi nenumărate creaţii proprii, toate pigmentate, pe alocuri, cu expresii şi cuvinte din franceză şi engleză, precum şi cu termeni populari ori familiari, care au menirea de a relaxa un discurs, prin natura subiectului, ermetic.
Aşadar, intervalul, termen cu etimologie multiplă, provenit din fr. intervalle, it. intervallo, lat. intervallum, este definit drept „o lume intermediară, psiho-spirituală, la care avem acces printr-o facultate specială, „imaginaţia activă”. La cele două extreme există, într-o parte, „lumea sensibilă”, „lumea de aici”, la care avem acces prin percepţia senzorială”, iar la cealaltă parte este „lumea de dincolo”, „cerul” suprem al Inteligenţei, obiect al Intelectului pur” (p. 58). În alţi termeni, e vorba de o lume a universalului concret (a senzaţiilor), o lume a universalului logic (a ideilor) şi o lume a universalului „metafizic” (a „imaginilor”). Schema aceasta se regăseşte, în plan microcosmic, în triada corp – suflet – spirit, unde sufletul ocupă un loc de mijloc între corp şi spirit (p. 57).
În textele de specialitate, intervalul sau inter-lumea de care e vorba capătă şi alte denumiri simbolice, precum: „Ţara lui non-unde”7, ceea ce nu înseamnă „ţara de nicăieri”, ci ţara ce nu poate fi localizată în termenii spaţialităţii curente, aşadar un teritoriu care nu răspunde la întrebarea unde?; „Al optulea climat”, primul după cele „şapte climate” care divizează pământul originar8; „Centura de smarald”, dincolo de care se află „cele 70.000 de universuri ale sufletului”9; „Insula verde”; „Cetatea perfectă” (Hurqalya)10; „Barzakh” („istm”), care ilustrează foarte bine aspectul ei de ţinut median, de „teritoriu de legătură”; „Ţara de dincolo de Muntele Qaf”, fiindcă acesta este considerat ca fiind axa lumii, locul prin care se poate ieşi, pe verticală, din graniţele lumii pământeşti; „Mundus imaginalis” sau „Imaginalul” (p. 58-61).
Termenul imaginal nu apare în dicţionareleromâneşti curente, dar prin The Encyclopedia of Religion11, articolul The Imaginal, semnat de Gilbert Durant, intrăm în sfera sa de cuprindere. Mai întâi, Andrei Pleşu sugerează, pentru o bună înţelegere a semnificaţiei, o etimologie a sa. Imaginalul sau Mundus imaginalis induce deosebirea fundamentală între imaginar, „plăsmuit de imaginaţie; închipuit, nereal, fictiv”, şi imaginal, „cunoscut prin imagine”. Din unghi filologic, decalcul e riguros plauzibil. Aşa cum origo dă şi originar şi original, imago poate da, la rândul lui, perechea amintită, imaginar şi imaginal (p. 59).
„Lumea imaginală e un plan de reflexie între lumea spiritului şi cea a materiei, sau, pe alt palier, între Dumnezeu şi oameni” (p. 63). Pentru a o putea înţelege, scriitorul ne oferă „metafora oglinzii”, „căci ceea ce vedem în oglindă nu e nici fantasmă, nici fiinţă aievea. Apariţia din oglindă nu e totuna cu fiinţa noastră concretă, dar depinde esenţialmente de „apariţia” noastră, se produce numai dacă ne aşezăm în faţa ei şi dacă privim spre ea” (p. 63).
Cu lumea imaginală, a îngerilor, se ajunge la o noţiune în care binomul corporal – necorporal nu funcţionează şi, întrucât româna nu are un termen adecvat pentru a o exprima, autorul foloseşte termenii întâlniţi în bibliografia de specialitate: caro spiritualis sau Geistleiblichkeit, spissitudo spiritualis „un soi de densitate diafană”, apparentiae reales „apariţii”. Pentru ca şi aceştia să fie înţeleşi, se apelează la textul biblic: Et Verbum caro factum est, spune Sfântul Evanghelist Ioan. Citând mai departe din Evanghelia după Luca, autorul redă pasajele cu cei doi ucenici ai lui Isus, care merg abătuţi spre Emaus şi, deodată, îl întâlnesc pe Învăţătorul lor înviat, dar nu-L recunosc. Isus apare şi la Ierusalim dinaintea tuturor ucenicilor, iar aceştia se sperie crezând că văd un duh. El, ca să-i liniştească, le spune: Eu sunt, nu vă temeţi!, iar apoi, ca să-i convingă că nu e duh, mănâncă împreună cu ei peşte şi miere. E limpede că trupul Celui Înviat e trup adevărat (Pipăiţi-mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am eu). Şi totuşi ceva e altfel, după cum altfel decât de obicei va fi arătat Christos şi în episodul Schimbării la Faţă: „s-a schimbat înfăţişarea Feţei”, spune acelaşi Evanghelist. În ambele cazuri, ucenicii au o experienţă distinctă de senzorialitatea curentă, un amestec de luciditate şi extaz, de văz şi viziune. Ei văd corpul lui Isus, dar văd „corpul slavei” Sale, înţeles ca trans-substanţiere a corpului fizic obişnuit. Deci „corpul slavei” ar fi, în româneşte, expresia pentru noţiunea numită prin sintagmele latine de mai sus sau prin germanul Geistleiblichkeit12.
Apelul la o terminologie de specialitate străină – greacă, latină, arabă, germană – ar putea fi interpretat şi ca o „sermonis egestas” („o sărăcie a limbii”), de care se plângea şi poetul latin Lucretius, atunci când scria poemul filozofic De rerum natura, dar şi ca o intenţie de deprindere a cititorului cu o terminologie existentă în lucrările de specialitate, care-i este familiară scriitorului filozof Andrei Pleşu.
Pentru a ne convinge de acest aspect, oferim în continuare o listă cu asemenea cuvinte:
Termeni şi expresii eline: agonia, analogon, anapausis, anghelikos, angelos, apotaxis, archon, boethos, daimon / daimones / daimonion, dia-ballein, didascalos, dynameis, enkrateia, epimeletes, episcopos / episcopoi, ephoros, isanghelia, isanghelos, Logos, logothetes, meson (to), metanoia, metaxy, monos, nepsis, nomeus, nous, ortopraxia, paidagogos, paidonomos, parousia, phantasia, phylax / phylakes, phruros, poimen, polis menousa, prostates, kenoza, synanthropia, theorein, theoretikos bios, Theos, tis physis alle, topos.
Termeni şi expresii latine: ab initio, alter ad alterum, alter ego, angeli assistentes, angeli administrantes, angeli custodes, angeli nuntii, angelica concordia, angelus interpres, angelus novus, astrum in homine, caelum, caeli aula, caro, caro spiritualis, cella, celo, coagula, cognitio matutina, cognitio vespertina, creatio secunda, custodia particularis, custodia universalis, essentialis motus intellectualis, fide, fidei proxima, forma, genius albus, genius niger, habitus, imaginatio vera, imago, imitatio, imitatio angeli, imitatio Christi, in extremis, malitia angelica, materia prima, membra disjecta, mundus archetypus, mundus imaginalis, musica coelestis, musica humana, musica mundana, musica perennis, mutatio nomini, negatio, non serviam!, nunc stans, oculus cordis, orbis, ordo, origo, pax messianica, pedissequi animarum, perfectissimus cubus, praemium accidentale, praemium essentiale, providentia specialissima, quintesentia, saltem theologica certa, scintillae, sententia communis, solve, spissitudo spiritualis, sui generis, terra lucida, testes humanorum actuum, tuba, tutelares, unitas ordinis, Verbum, vestigium, visibilia et invisibilia, vita angelica.
Termeni şi expresii de origine arabă: alam al’ khayal, alam al – mithal, barzakh, El – Arsh El – Muhit, Er – Ruh, fereshteh, Ghayath-al-Hakim, hadith, Hurqalya, Jabalqa, Jabarsa, malak, mal’ ak Jahveh, Malakut, mi’ rafah, mi’ raj, mithal, molk, Na-koja-Abad, Olam Hademuth, shari’ ah, tari-qah.
Termeni de origine germană13: Anwesenheit, Aufgabe, Aufhebung, Bild/ein-bilden, Dasein, Einbildung, Einbildungskraft, ein eitel Bildung, Er-innerung, Fur-Wahr-Halten, die Gabe, Geborgenheit, Geistleiblichkeit, Geschehen (das), Gestalt, Meditationsbild, Miteinandersein, Phantasey (Die), Sich etwas einbilden, Vorhandeisen, Vorstellen, Vorstellung, Vorstellungskraft, Weren, wirken, wirklich, Zuhandensein.
Prezentarea acestor liste este departe de multitudinea termenilor tehnici folosiţi de Andrei Pleşu în dezbaterea pe care ne-o propune în legătură cu angelologia. De aceea ne propunem să oferim şi o listă a cuvintelor şi expresiilor filozofico-teologice14 utilizate de scriitor15: agonic, agonie, anagogie, angelofanie, angelologie, ascet, ascetic, asceză, calea, canon, călugăr, cer, chilie, comuniune, corp, corporal, corpul slavei, daimon, demonologie, desăvârşire, dihotomie, duh, duhovnicesc, dumnezeiesc, Dumnezeu, egolatru, epifanie, epifenomen, epistemologie, etic, etică, ezoteric, ezoterism, existenţă, extaz, fenomenologie, fiinţă, holist, imaginal, imaginaţie, indicibil, intelecţie, intelecţiune, interval, Israel, iubire, iubire spirituală, înger, înger păzitor, metafizică, metanoia, metanoietic, mirean, mistagogie, monah, necorporal, nimb, numenologie, ochi interior, lumea angelofaniilor, lumea imaginală, lumea spiritului, parusia, păcat, păcat angelic, phantasia, pragmatism, proximitate, kenoză, real, regn, rugă, rugăciune, sapienţă, scepticism, sfânt, sistem, soteriologie, sufism, suflet, taină, teofanie, teologie, transcendent, transcendenţă, transfigurare, veghe, vectorialitate, virtual, Vohodul mic. Menţionăm faptul că sensul unora dintre aceste cuvinte este precizat de scriitor ori se deduce din context. Pentru altele se impune cercetarea unor dicţionare de specialitate.
Trecând peste acest aspect, important şi prin faptul că terminologia filozofico-teologică românească se îmbogăţeşte şi se nuanţează, adăugăm o altă listă de cuvinte, rare şi creaţii noi, pe care Andrei Pleşu le utilizează cu o nedisimulată fervoare: abstractorie („Alături de făuritorii de sisteme şi de abstractorii de chintesenţe, mai există fabricanţii de utopii...”, p. 177), amuşinare („mirosul e de negândit fără intimitatea amuşinării”, p. 151), anglobant („interiorul devine anglobant, învăluie exteriorul”, p. 74), animic („fluiditate animică”, p. 223), apofatism („îngerii nu par să fie ilustrarea cea mai convingătoare a apofatismului”, p. 183), apter („a vieţui mecanic şi apter”, p. 131), argumentabil („Există chiar teologi... dispuşi să acorde respectul cuvenit existenţei, argumentabile scripturar, a îngerilor...”, p. 93), asignat („protejat asignat”, p. 93), avicennian („Angelologia avicenniană aminteşte şi ea de un «înger al Feţei celui sacrosanct»”, p. 258), captabil („Îngerul şi omul sunt imaginile alternative ale aceleiaşi realităţi, niciodată captabile deodată”, p. 226), concrescut („Suntem concrescuţi pe aceeaşi tulpină ontologică”, p. 105), con-suna („Organizaţi ierarhic, ei (îngerii) con-sună pe mai multe niveluri”, p. 164), cordialmente („Un text scripturar e bine citit atunci când el îţi devine, în final, cordialmente străin” p. 233), corporeifica („Necorporalul are, prin definiţie, resurse pentru a se corporeifica”, p. 228; „...speranţele se recorporeifică”, p. 70), cosmiciza („Interiorul” dumnezeiesc... se „cosmicizează”, p. 78), deicid („erou răsvrătit, eventual deicid, întruchipând una din feţele evreităţii vechi”, p. 242), denegândit („Una din funcţiile îngerului – ca fiinţă intermediară – e, nu întâmplător, şi aceea de a vizualiza nevăzutele, de a conferi denegânditului pregnanţă intuitivă”, p. 79), destinal („există o marcă destinală”, p. 170), destrupat („Îngerul păzitor, un prieten ceresc, un fel de variantă diafană, destrupată”, p. 104), eboşă („Îngerul e al tău şi totuşi străin de tine: ...este varianta ta îmbunătăţită, mai reală, într-un sens, decât eboşa care eşti”, p. 71), epura („După Descartes, speculaţia occidentală a pierdut – cu unele excepţii – dimensiunea angelică a lumii, fără a recupera, măcar, epura ei arhetipală”, p. 203), esenţialmente („Apariţia din oglindă nu e totuna cu fiinţa noastră concretă, dar depinde esenţialmente de apariţia noastră”, p. 63), evreitate („feţele evreităţii vechi”, p. 242), fizicalitate („intelectul e un înger, dotat însă cu simţuri, aşadar cu fizicalitate”, p. 225), fumisterie („nu vă propun o fumisterie”, p. 49), haptic („Accesul la lucruri situate dincolo de orizontul haptic”, p. 151), idealmente („Idealmente, omul religios ar trebui... să nu piardă contactul cu registrul atotîntemeietor al transcendenţei”, p. 156), ignar („Puţini sunt îndrăgostiţii, oricât de ignari, oricât de atei”, p. 192), inapartenţă („Călugărul este un campion al inapartenţei, al neînregimentării, al rezistenţei la mistificare”, p. 131), inargumentabil („calitatea indicibilă a iubirii «celeilalte», imposibilă şi inargumentabilă”, p. 196), inavuabil („Viaţa noastră e plină de derapaje, de minciuni, micimi, vicii, gânduri inavuabile, turpitudini de toate calibrele”, p. 194), inclasabil („omul tradiţional abordează cu o ameţitoare îndrăzneală problema inevidenţei, a nevăzutului şi a inclasabilului, preferând să forţeze înţelegerea”, p. 97), inconturnabil („El ne stă, îngereşte, în preajmă, discret, dar inconturnabil”, p. 105), increat („energii increate”, p. 180), indefinitate („Cerurile sunt locuite de o indefinitate de creaturi complicate”, p. 23), indicibil („calitatea indicibilă a iubirii”, p. 196), indiscernabil („(concertul cosmic) a devenit un mediu sonor indiscernabil”, p. 163), indistinct („Până să devin conştient de spectacol, totul reintră în indistinct”, p. 181), inefabil („Numai lumea îngerilor îngăduie lui Dumnezeu să se exprime rămânând inefabil”, p. 257), intelectualmente („ochiul e apt să capteze senzaţia cea mai preţioasă şi intelectualmente cea mai pură”, p. 151), inteligibil („Îngerii fac trecerea de la atemporalitate la timp, sunt arhetipurile nevăzute ale vizibilului, inteligibilele preexistente universului sensibil”, p. 201), inobservabil („Îngerul te extrag... adesea inobservabil”, p. 182), intimisim („Apropierea intimisimă a îngerului păzitor de clientul său seamănă cu o îmbrăţişare de dragoste”, p. 106), inumanitate („ura inter-etnică, deriva temporară a câte unei naţiuni înspre inumanitate”, p. 167), irepresibil („Trebuie să mă pot sprijini pe altceva... pentru a tempera irepresibila mea (noastră) pornire adversă”, p. 195), lansaj(„Ea (protecţia) este creatoare, anticipativă, ofensivă: nu clopot izolator, ci lansaj, vectorialitate”, p. 108), mandorlă („Corpul e înconjurat de interioritatea lui ca de o mandorlă”, p. 74), masificare („Călugărul este un campion... al rezistenţei la masificare”, p. 131), mediumnic („pasiune mediumnică”; „posesiune mediumnică”, p. 197, 257), monumentalizat („Departele monumentalizat te ţintuieşte locului”, p. 255), morfolog („Ce ar avea de spus... acest text unui morfolog de talia lui Vladimir Propp?”, p. 234), mundan („Lipsit de culorile şi de multiplicitatea mundană... el (deşertul) oferă o foarte palpabilă experienţă a neantului”, p. 143), necesarmente („Ca proiecţie, protecţia e necesarmente vestitoare”, p. 108), nesistematizabil („nu se poate interzice inteligenţei să se confrunte cu scandalul cotidian al unei nereguli ubicue, al unei malignităţi nesistematizabile”, p. 207), nicasian („Şi versiunea islamică, şi cea nicasiană culminează cu o pierdere de sine”, p. 197), obnubilare („Veghea fizică e obnubilare onirică şi viceversa”, p. 186), obsesional („O piedică în calea protecţiei îngereşti este exerciţiul egolatru, obsesional şi stângaci al protecţiei de sine”, p. 109), ogivă („Porţiunea prăbuşită a unui pod sau traseul absent al unei ogive numai parţial desenate sunt inexistente”, p. 54), paradoxalmente („Paradoxalmente, privilegiul ontologic al omului e... tocmai posesiunea unui corp...”, p. 34), pascalian („rană pascaliană”, p. 242), paulin („Demonologia paulină...”, p. 210), pusilanimitate („Grija meschină de sine expune la trufie, suficienţă şi pusilanimitate”, p. 109), rutinier(„(Îngerul) nu e transferabil, rutinier, altei persoane”, p. 106), senzoriu(„oamenii care se rup de senzorii...”, p. 222), sermoniza („Discursul îngeresc evită pletora dăscălitoare, preferând să contamineze tăcut, ca o adiere, decât să sermonizeze”, p. 109), situabil („Fără contur, fără componente distincte, precis situabile... orice lume sucombă în abstracţiune”, p. 175), soporific („cadenţă soporifică, atotnivelatoare”, p. 255), stafaj („Deşertul e, [...], lumea comprimată, dezgolită, fără ornamentica înşelătoare a stafajului ei social”, p. 144), stranietate („A fi familiar cu un astfel de text e a fi receptiv la ceea ce el ascunde, a învăţa să trăieşti cu stranietatea lui”, p. 233), sublimitate(„Tabloul acesta al lumii păcătuieşte totuşi prin sublimitate”, p. 164), subtilisim („distincţia aceasta subtilisimă dintre bine şi rău”, p. 214), teologhisi („oricine teologhiseşte, încearcă...”), trezvie („Veghea devine astfel trezvie, vigilenţă spirituală, beatitudine neodihnită”, p. 153), turpitudine („turpitudini de toate calibrele”, p. 194), umid(„sentimentalism umid”, p. 218), umilitate („Noutatea aiuritoare a Noului Testament derivă din aducerea în scenă a unui Dumnezeu care face nu doar experienţa umilităţii, ci şi pe cea a umilinţei”, p. 246), unitiv („posibilitatea ascensiunii unitive a omului către Dumnezeu”, p. 260), veterotestamentar („Pornind de la anumite menţiuni veterotestamentare...”, p. 85), zenital („metafizică zenitală”, p. 254).
Potrivit cu natura formanţilor, cele mai numeroase sunt cuvintele alcătuite cu sufixul -bil (neologic, romanic, cu etimologie multiplă: franceză, italiană, latină)16: argumentabil, captabil, inargumentabil, inavuabil, inclasabil, inconturnabil, indicibil, indiscernabil, inefabil, inobservabil, irepresibil, nesistematizabil, situabil. Dintre acestea, inavuabil este din franceză (inavouable), inefabil (livr.), din franceză (ineffable) şi latină (ineffabilis), alte patru, indicibil (rar), indiscernabil (rar), inobservabil (livr.), irepresibil, sunt formate, potrivit Dicţionarului de neologisme17, după model francez, iar restul, în afara lui captabil, înregistrat în DN, sunt creaţii proprii ale scriitorului: argumentabil, inargumentabil, inclasabil, inconturnabil, nesistematizabil, situabil.
Urmează derivatele cu sufixul -itate: evreitate, fizicalitate, indefinitate, inumanitate, pusilanimitate, stranietate, sublimitate, umilitate. Dintre acestea, doar trei, stranietate, sublimitate şi umilitate, sunt înregistrate în DN, ca rare, iar etimologic, cu trimitere la italiană (stranieta), franceză (sublimité) şi latină (humilitas).
Nu puţine sunt formaţiile alcătuite cu sufixul -mente(de origine romanică şi foarte productiv), care face posibilă înlocuirea expresiilor adverbiale, de tipul în mod + adjectiv, care au dezavantajul de a fi neeconomice, atât în scris, cât şi în vorbire: cordialmente, esenţialmente, idealmente, intelectualmente, necesarmente, paradoxalmente. Şi de data aceasta, numai două sunt prezente în DN, esenţialmente, cu trimitere la italiană (essenzialmente) şi franceză (essentiellement) şi necesarmente(cf. fr. nécessairement), celelalte patru, cordialmente, idealmente, intelectualmente, paradoxalmente, nu apar nici în DN şi nici în DEX18, dar sunt menţionate de I. Dănăilă, Sufixul -mente în limba română19. Aceasta înseamnă că ele au o circulaţie restrânsă, iar Andrei Pleşu le-a revigorat.
Următoarele patru cuvinte, avicennian, nicasian, pascalian, paulin, sunt adjective formate de la nume proprii, Avicenna, Niceea + Casian, Paul, sau de la adjectivul pascal „de (la) Paşti”, „privitor la Paşti”, cu sufixele -ian, respectiv -in. Adăugăm în categoria adjectivelor şi pe destinal (< destin + -al) şi mediumnic (< medium + -nic20).
Între derivatele cu sufixe, existente în listă, există şi câteva verbe: corporeifica, cosmiciza, sermoniza şi teologhisi. Două dintre ele, cosmiciza şi teologhisi, pot fi cu uşurinţă analizate, din cosmic + suf. -iza şi din teologie (teologhie) + suf. -isi, în timp ce corporeifica şi sermoniza se lasă mai greu decelate. Credem că amândouă pornesc de la cuvinte latineşti, adjectivul corporeus (3) „material, având un corp” + suf. -ifica şi substantivul sermo, sermonis „conversaţie, discuţie, dezbatere” + suf. -iza.
Derivatele cu prefixe sunt puţine: con-suna (după concrescut < con- + crescut), denegândit (< de + ne- + gândit), destrupat (< des- + trupat, antonimul lui întrupat), iar între compuse am notat doar pe veterotestamentar, format şi el din adjectivul latinesc vetus, veteris„vechi” + adjectivul românesc testamentar.
Restul termenilor consemnaţi pot fi grupaţi în livreşti sau rari: apter, deicid, eboşă, epură, fumisterie, ignar, mundan, rutinier, stafaj, turpitudine, şi neatestaţi în dicţionarele româneşti: abstractorie, animic, apofatism, haptic, mandorlă, monumentalizat, morfolog, senzoriu, subtilisim, trezvie, umid, unitiv.
Dacă adăugăm acum şi termenii populari şi familiari, folosiţi cu nedezminţită plăcere – ananghie, carcasă„trup”,călâu, căprărie, co-autorlâc, lăcrămos, masochist, mătuşă, mişmaşuri, nătâng, niţeluş, palpituri, răfuială, smintitor, somnolent, şarmant –, avem în faţă spectrul larg al lexicului utilizat în derularea discursului din cartea Despre îngeri.
Ca o remarcă finală, se poate menţiona faptul că toţi aceşti termeni, indiferent de registrul din care fac parte, îşi găsesc atât de bine locul, încât ai impresia că niciun alt cuvânt nu ar fi mai nimerit. Este aceasta apanajul omului instruit, stăpân pe vocabular şi pe subiectul pe care-l tratează, şi între aceştia un loc de cinste îl ocupă Andrei Pleşu.
 
Note
1   Andrei Pleşu, Despre îngeri, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003, 287 p.
2   Prima parte a cărţii, o „introducere în angelologie”, e o selecţie prelucrată a notelor de curs ţinut la Facultatea de Filozofie în 1992 şi 2001. A doua parte preia, pentru a specifica sau adânci, teme din prima parte, sau deschide teme noi, vezi Cuvânt înainte, p. 7-13.
3   „Problema îngerilor e interesantă şi teologic, şi filozofic, şi existenţial”, p. 18.
4   Andrei Pleşu, Minima moralia, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1988; reeditare Editura Humanitas, 1994, 2002 (tradusă în franceză, germană, suedeză, maghiară).
5   Grigore din Nysa, Sfânt din Cesareea Capadociei, a ajuns Episcop de Nysa. A fost un mare teolog mistic şi a luptat contra arianismului, cf. Le Petit Larousse illustre, Paris, Larousse, 1998.
6   La William Barclay, Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament, Wheaton, Illinois, USA, 1992, p. 133.
7   Sensul literal al u-topiei, după persanul Na- koja- Abad.
8   „Climatul” s-ar traduce în latineşte prin orbis.
9   Smaraldul nu e ales la întâmplare. Verdele său e „la mijloc” între negrul lumii corporale şi auriul Inteligenţelor separate.
10 Termenul tehnic arab este alam al-mithal, desemnând o lume a cunoaşterii „imaginative”.
11 Mircea Eliade, Simon et Schuster Macmillan, The Encyclopedia of Religion, New York, 1955, vol. 7, p. 109-114.
12 Despre îngeri, p. 67-68.
13 Se pare că Andrei Pleşu simte o adevărată plăcere folosind terminologia germană. Două situaţii trimit direct la acest aspect: „Până la urmă trebuie să dăm dreptate limbii germane”, „Daţi-mi voie să recurg din nou la virtuţile limbii germane” (p. 56, 78).
14 Nu am considerat că trebuie făcută o separaţie a acestor domenii, fiindcă, în mare măsură, termenii teologici, în afara celor care vizează aspecte concrete legate de cultul religios, sunt tot filozofici.
15 Fac specificarea că unii dintre ei sunt încetăţeniţi în română ca termeni tehnici în forma pe care o au şi în limba de origine.
16 Maria Iliescu, Sufixul adjectival -bil în limba română, în „Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română”, vol. I, Editura Academiei, 1959, p. 85-99.
17 Florin Marcu, Constant Maneca, Dicţionar de neologisme, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Academiei, 1978.
18 Dicţionarul explicativ al limbii române DEX, Bucureşti, Editura Academiei, 1975.
19 I. Dănăilă, Sufixul -mente în limba română, în „Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română”, vol. al II-lea, Bucureşti, Editura Academiei, 1960, p. 185-198.
20 Asupra sufixului -nic, vezi: Laura Vasiliu, Derivarea cu sufixe şi prefixe în cartea de învăţătură a diaconului Coresi din 1581, în „Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română”, vol. I, Editura Academiei, 1959, p. 240-243; G. I. Tohăneanu, Cuvinte româneşti, Timişoara, Editura Facla, 1986, p. 159.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog