Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

RETROSPECTIVĂ NECESARĂ

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

ITINERAR LEXICAL

SINTEZE

CUVINTE DEZVELITE

PRO DIDACTICA

INTERFERENŢE

CRITICĂ, ESEU

PREZENTĂRI ŞI RECENZII

EVENIMENT

RESTITUIRI

RECITIREA CLASICILOR

DIALOGUL ARTELOR

NICOLAE POPA – 60

ARS POETICA

LECŢIILE ISTORIEI

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

STAREA DE VEGHE

PROFIL

PROZĂ

MESERII DE ALTĂDATĂ

ECOURI, REFLECȚII

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LECŢIILE ISTORIEI

Autoritățile sovietice în război cu presa și literatura din Republica Socialistă România

Elena NEGRU

Gheorghe NEGRU

Alte articole de
Elena NEGRU
Gheorghe NEGRU
Revista Limba Română
Nr. 1, anul XXIX, 2019

Pentru tipar

1. Interzicerea literaturii din România

Ca răspuns la cursul de distanțare de Moscova, inițiat, la începutul anului 1960, de către liderii de la București, conducerea PCUS și PCM au declanșat în 1965 un război ideologic și propagandistic ce viza atât România, cât și populația din RSSM. Pentru prima dată în perioada postbelică, guvernul comunist din RSR devenise o țintă directă a campaniilor propagandistice ale „partidului-frate” din URSS. În RSSM, politica antiromânească fusese promovată și anterior, cu precădere în perioada stalinistă. Totuși, în acei ani, nu au fost atacate valorile camaradului de lagăr socialist, ci doar „moștenirea” și „naționalismul burghez” din România regală. Odată cu schimbarea paradigmei în politica și istoriografia din RSR – respingerea abordărilor prorusești și prosovietice – pentru demnitarii de la Moscova și Chișinău, România „frățească” s-a transformat într-o Românie „revizionistă” și „naționalistă”.

Primele victime ale războiului propagandistic antiromânesc din RSSM, început în 1965, au fost literatura și presa periodică din RSR, devenite în anii dezghețului hrușciovist indispensabile pentru o bună parte a populației dintre Prut și Nistru, care le cumpăra sau le abona. Profitându-se de relativa relaxare a cenzurii din timpul destalinizării, în URSS și RSSM se organizau decade ale culturii românești, alte acțiuni culturale sovieto-române. În perioada 20-27 august 1964, la Chișinău s-a desfășurat săptămâna difuzării literaturii românești din Republica Populară Română, iar în perioada 12-21 septembrie 1964, în conformitate cu planul de colaborare culturală și științifică sovieto-română, aici a fost organizată decada cărții românești.

În nota informativă Cu privire la totalurile săptămânii difuzării literaturii din Republica Populară România din 3 septembrie 1964, adjunctul președintelui Asociației Comerțului cu Cărți din RSSM, I. Ivanenko, aducea la cunoștință că, în cadrul evenimentului cultural din 20-27 august 1964, la magazinul nr. 10 din orașul Chișinău s-a vândut literatură românească în valoare de 1.500 ruble, cele mai solicitate și mai vândute cărți fiind: Viața lui Mihai Eminescu, de George Călinescu (104 exemplare), Proză, de Mihai Eminescu (125 exemplare), Versuri, de Octavian Goga (100 exemplare), Dicționar rus-român (200 exemplare), Literatura veche românească, de Alexandru Piru (100 exemplare), Gramatica limbii române (în 2 volume) (100 exemplare), Istoria limbii române (în 3 volume) (50 exemplare) etc.1

Conform opiniilor oficiale, interesul sporit față de literatura din România era determinat de calitățile acesteia, de lipsa în RSSM a literaturii artistice, didactice, științifice în limba „moldovenească”.

La consfătuirea republicană a activului de partid din 22-23 decembrie 1965, I. Bodiul a criticat vehement atitudinea de „gură-cască” a unor cadre, care au permis ca în RSSM să intre „mai mult de 60.000 de exemplare de literatură artistică și periodică” din România. Difuzarea unui asemenea volum de literatură artistică și ediții periodice românești „reacționare” reprezenta, în viziunea autorităților, un pericol public.

La 1 februarie 1966, a avut loc ședința prezidiului CC al PCM, în cadrul căreia s-a discutat despre necesitatea intensificării controlului asupra pătrunderii în republică a literaturii străine, prin care se avea în vedere presa și cartea românească din RSR. În luarea sa de cuvânt, I. Bodiul a reiterat ideea restrângerii circulației literaturii și presei străine în RSSM și instituirea unui control riguros asupra acestei literaturi.

P. Voronin, membru al prezidiului CC al PCM, a fost unul dintre susținătorii fervenți ai acestei hotărâri: „Decizia este corectă și noi trebuie să limităm accesul acestui gen de literatură. Este inadmisibil ca la Călărași, de exemplu, să ajungă asemenea cantități de literatură periculoasă pentru noi, iar noi să nu controlăm acest lucru… Noi nu intrăm într-o contradicție generală, ci reieșim din particularitățile noastre (specificul nostru). Când o astfel de literatură intră undeva în Siberia, e o situație, iar când aceasta vine la Călărași – e alta. Principala noastră sarcină e să-i educăm pe oamenii muncii în spiritul devotamentului față de Partidul Comunist, de aceea nu văd aici niciun fel de contradicții și la prezidiu trebuie să spunem clar ce dorim să realizăm prin adoptarea unei asemenea hotărâri”2.

Prim-secretarul PCM, I. Bodiul, a sprijinit opinia lui P. Voronin, ordonând nimicirea literaturii „dăunătoare” provenite din RSR: „Vreau să spun că în Uniunea Sovietică niciodată nu a fost susținută literatura din străinătate. Nu țin minte niciun caz de acest gen. Dimpotrivă, suntem cointeresați ca peste hotare să meargă cât mai multă literatură de la noi, acest lucru este menționat și în dispoziție. Este vorba de un schimb internațional și, vrem sau nu, suntem obligați să facem acest lucru. Noi însă examinăm o chestiune concretă și trebuie să abordăm problema în alt mod: această literatură ne aduce folos sau daună? Dacă ne aduce folos – trebuie susținută, dacă ne prejudiciază – să punem capăt intrării ei. La noi, această literatură are consecințe negative în educația oamenilor noștri. Luați ziarul românesc (nu este indicat titlul – n.n.) și veți vedea: în el nu e nimic despre Uniunea Sovietică. Aceasta e de asemenea o chestiune ce ține de ideologie. Și aici nimic nu vine în contradicție. Dacă literatura ne aduce prejudicii, ea trebuie interzisă. Trebuie să scriem a se reglementa, iar după aceea să interzicem și să nimicim literatura care aduce daune educației ideologice”3.

În preambulul hotărârii CC al PCM Despre literatura care vine în republică din străinătate din 1 februarie 1966 se arăta, printre altele, că în multe dintre publicațiile ce intrau în RSSM era falsificată realitatea, iar acest fapt „dezorienta oamenii muncii din republică”, influența „negativ asupra formării unei concepții veridice despre lume în rândul populației republicii, mai cu seamă în rândul tinerilor”, crea „confuzie în mințile lor”, „dădea naștere dispozițiilor nesănătoase”. Astfel, hotărârea prevedea reglementarea importului și difuzării în republică a literaturii, ziarelor și revistelor străine și se interzicea importul edițiilor străine „în care era falsificată realitatea istorică” de către „propaganda burgheză antisovietică”. Se cerea retragerea din rețeaua de comerț și din biblioteci a publicațiilor care, „după conținutul lor ideologic, nu prezentau valoare pentru cititorul sovietic”.

Conform aceleiași hotărâri, importul de literatură și presă periodică străină devenea o atribuție a CC al PCM. Șefilor de organizații care dispuneau de biblioteci cu fonduri speciale de literatură străină (Academia de Științe a RSS Moldovenești, Biblioteca de Stat „N. K. Krupskaia” etc.) li se solicita să stabilească un control strict asupra literaturii comandate. Secția știință și cultură a CC al Partidului Comunist al Moldovei era abilitată să verifice corectitudinea utilizării fondurilor speciale de literatură și să facă propuneri referitoare la reglementarea eliberării ei. Ministerul Culturii, Ministerul Învățământului Public al RSS Moldovenești trebuiau să stabilească ordinea și cercul de persoane cu drept să utilizeze, în biblioteci, organizații și instituții, literatura și presa periodică primită din străinătate4.

La 5 iunie 1968, președintele Comitetului de Stat pentru presă al Consiliului de Miniștri ai RSSM, E. Jmerenețkaia, prezenta CC al PCM unele date cu privire la comenzile și comercializarea literaturii în limba română în perioada 1966-1967 și ianuarie-mai 1968. În conformitate cu hotărârea din 1 februarie 1966, literatura țărilor socialiste se comercializa în doar trei librării din RSSM: la librăria „Meridian” din or. Chișinău (subordonată rețelei comerțului cu cărți); la librăria nr. 1 din or. Bălți și la librăria nr. 3 din or. Tiraspol. Comenzile pentru literatura în limba română se întocmeau în baza unor formulare incluse în Catalogul internațional pentru comanda cărților noi, luându-se la evidență atât cerințele cumpărătorilor individuali, cât și ale organizațiilor. Până în 1966, la ordinul Asociației „Cartea”, comenzile erau direcționate către Oficiul Exportul de cărți, iar copiile – la „Cartimex” din București. După 1966, Comitetul de Stat pentru presă al Consiliului de Miniștri al RSSM avea obligația de a coordona, împreună cu Departamentul propagandă și agitație al CC al PCM toate chestiunile privind comenzile de carte din străinătate. Din a doua jumătate a anului 1967, RSSM a încetat să mai comande din România literatură politică, literatură pentru copii și literatură din domeniul agriculturii. Comenzile se întocmeau, în principal, pentru literatură tehnică, medicală, pentru îndrumare și, într-o cantitate mai mică, pentru literatură artistică, cărți de artă și muzică. În anumite cazuri, se comandau, în scop de informare, două-trei exemplare de literatură politică. Din sus-numitul raport aflăm că, din noiembrie 1965, operele lui O. Goga, N. Iorga și cele cu caracter analogic ale altor autori români nu mai ajungeau în rețeaua de difuzare a cărții5.

În 1966, rețelei de comerț cu cărți i-au fost livrate 39.200 exemplare de carte românească (1.036 de titluri) în valoare de 27.700 ruble; în 1967 – 36.700 exemplare (1.202 de titluri), în valoare de 21.700 de ruble; în ianuarie-mai 1968 – 37.300 exemplare (655 titluri), în valoare de 27.600 ruble. În pofida deciziilor luate, la începutul anului 1968, în rețeaua comerțului cu cărți din RSSM a ajuns un număr relativ mare de cărți din România. De exemplu, Dicționarul explicativ al limbii române – 1.800 exemplare; Dicționar francez-român – 900 exemplare; Dicționar rus-român – 500 exemplare; Anatomia omului – 485 exemplare; Dicționar enciclopedic român – 500 exemplare. Valoarea acestor cărți și încă a 11 titluri importante de literatură română constituia 14.000 de ruble, aproximativ jumătate din valoarea întregii cantități de carte românească livrată în rețeaua de comerț din RSSM în lunile ianuarie-mai 1968. Titlurile menționate, inclusiv manualele, îndrumarele și literatura critică pentru instituțiile de învățământ se bucurau de o mare cerere6.

Dată fiind această situație, în perioada 1966-1967, Asociația pentru Comerțul cu Cărți din RSSM a redus considerabil, față de anii precedenți, comenzile pentru cărțile românești. Pentru că, pe parcursul mai multor ani, Asociația „Cartea” s-a pronunțat în favoarea livrării literaturii de import în valoare de 50.000 de ruble, în principal din contul cărții românești, Comitetul pentru presă al RSSM a expediat către Comitetul pentru presă al Consiliului de Miniștri al URSS o propunere privind reducerea cu 20.000 de ruble a importului de cărți străine, în anul 19687.

La 6 mai 1968, CC al PCUS a adoptat hotărârea Cu privire la măsurile de ajutor al RSS Moldovenești în ameliorarea muncii ideologice, în care și-au găsit reflectare și unele prevederi ce vizau limitarea importului de carte românească. Sus-numita hotărâre făcea parte din ansamblul de contramăsuri ale CC al PCUS față de politica lui Ceaușescu de distanțare de Moscova. CC al PCUS „i-a propus Asociației Unionale «Cartea Internațională» să reglementeze schimbul de cărți și ediții periodice cu RSR”, solicitând ca schimbul de carte între URSS și RSR să se efectueze după principiul parității. Hotărârea stabilea reguli noi în privința livrării literaturii românești care, de acum înainte, trebuia efectuată în baza comenzilor parvenite din „provincie”. Din motiv că mulți locuitori ai RSS Moldovenești se abonau la ediții periodice românești în regiunile învecinate ale RSS Ucraineană, CC al PCUS a „recomandat CC al PC al Ucrainei să întreprindă măsurile necesare pentru reglementarea abonării la publicațiile românești în Ucraina”8.

Cu scopul de a îngrădi drastic accesul la literatura românească, tot în luna mai 1968 au fost lichidate secțiile de literatură străină ale librăriilor din Bălți și Tiraspol. Totuși, pentru a salva aparențele unor relații de ,,prietenie” cu RSR, a fost păstrată librăria nr. 2 din Chișinău, unde se putea găsi literatură românească, dar din domenii care nu interesau cititorii, și în cantități neînsemnate. În a doua jumătate a anului 1968, rețelei de comerț din RSSM i-au fost furnizate spre comercializare cărți românești în valoare de 984 ruble, ceea ce indica o scădere bruscă (de 28 de ori!) față de prima jumătate a aceluiași an. Dacă raportăm acest fapt la anii 1964-1965, când în RSSM se aducea carte românească în valoare de 50.000 de ruble, observăm o reducere de circa 50 de ori a numărului acestora. În același timp, suma rezervată pentru procurarea literaturii din Bulgaria constituia 3.158 ruble, RDG – 2.329 ruble, Polonia – 2.565 ruble, Cehoslovacia – 1.542 ruble.

În vederea aplicării hotărârii CC al PCM Cu privire la furnizarea și difuzarea în Moldova a unor tipărituri din străinătate din 23 iulie 1968, a fost redus cercul instituțiilor academice, culturale din RSSM care aveau dreptul de a comanda literatură românească. În nota informativă din 8 decembrie 1968 Despre modul de îndeplinire a hotărârii CC al PCM din 23 iulie 1968 „Cu privire la furnizarea și difuzarea în Moldova a unor tipărituri din străinătate”, E. Jmerenețkaia relata CC al PCM că doar cinci organizații din RSSM au fost abilitate cu dreptul de a comanda literatură străină (românească): Academia de Științe (responsabil A. Kidel), Enciclopedia Sovietică Moldovenească (responsabil A. Timuș), Biblioteca Republicană „N. K. Krupskaia” (responsabil tov. Sotnikov), Biblioteca Republicană Științifico-Medicală (responsabil F. Bercovici) și Biblioteca Universității de Stat (responsabilă tov. Sosnovskaia). Toate comenzile se făceau în baza unor formulare de strictă evidență9.

În anii 1975-1977, din cele cinci instituții abilitate cu dreptul de a procura carte românească, doar Academia de Științe și Biblioteca de Stat Republicană „N. K. Krupskaia” au achiziționat literatură românească. Astfel, în anul 1975, Academia de Științe a RSSM a procurat 1.042, în 1976 – 1.414, iar în anul 1977 – 1.241 exemplare de carte editată în RSR, iar Biblioteca „N. K. Krupskaia” respectiv 712, 1.590 și 1.052 exemplare. Sistemul sovietic de cenzură a instituit un control într-atât de riguros, încât în RSS Moldovenească devenise aproape imposibil să procuri cărți românești de valoare. După ce, la mijlocul anilor ’70, în or. Bălți și Tiraspol au fost desființate librăriile în care se vindeau cărți străine, în RSSM a mai rămas doar o singură librărie de acest fel – librăria „Drujba” (Prietenie) din centrul Chișinăului. Aceasta avea doar câteva rafturi de carte românească, ediții anodine sau „folositoare” educației ideologice. Chiar dacă autoritățile comuniste din RSSM încercau să păstreze aparențele unei bune colaborări și prietenii sovieto-române, faptul că la Chișinău nu se vindeau cărți din România nu mai era un secret pentru conducerea comunistă din RSR. Gheorghe Badrus, ambasador al RSR în URSS (în perioada 1972-1980), aflându-se într-o delegație la Chișinău, în anul 1978, și-a dorit să facă o vizită la librăria „Drujba” pentru a se documenta în legătură cu sesizările despre lipsa cărților editate în RSR. Conducerea de la Chișinău, în frunte cu I. Bodiul, dorind să mușamalizeze situația și să nu-și deconspire lipsa de prietenie, a făcut tot posibilul ca diplomatul român să nu poată intra în librărie, căci, „a doua zi – își amintea Gheorghe Badrus – când am ajuns în fața librăriei, am găsit scris pe ușă: Închis pentru inventar10. Această stare de lucruri s-a menținut și pe tot parcursul anilor ’80, cărțile românești devenind obiecte de lux pentru intelectualii basarabeni, dar și pentru mulți dintre oamenii simpli, care puteau face rost de ele doar în alte orașe ale imensei URSS.

 

2. Suprimarea presei periodice românești

Ministrul Învățământului Public, E. Postovoi, informa, la 13 aprilie 1966, CC al PCM despre intențiile sale de a reduce complet, în 1967, abonarea la 73 și parțial la 12 denumiri de ediții periodice străine, „în principal din RSR”. Rata publicațiilor din România a căror abonare, în anul 1967, se reducea complet sau parțial constituia 46,6 și respectiv 58,3 la sută din totalul publicațiilor periodice din străinătate. Printre edițiile românești care nu mai puteau fi deloc abonate găsim următoarele titluri: „Analele Institutului de Istorie a Partidului de pe lângă CC al PMR”, „Limba română”, „Lupta de clasă”, „Rumînskaia Literatura”, „Revue roumaine de lingvistique”, „Studii de cercetări de istorie veche”, „Studii și cercetări lingvistice”, „Studii. Revistă de istorie”, „Femeia”, „Flacăra”, „Gazeta literară”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Viața românească” etc.11

Dacă în anul 1966, RSS Moldovenească abona peste 100 mii exemplare de publicații periodice românești, în 1967 abonarea la aceste ediții a scăzut brusc până la 8.342 (5.768 ziare și 2.574 reviste). Printre cele mai solicitate reviste românești se numărau: „Femeia”, „Săteanca”, „Arici pogonici”. În 1967, revista „Săteanca” număra 1.069 abonați, „Femeia” – 473, „Arici pogonici” – 163, „Flacăra” – 151.

Revista „Săteanca” era foarte solicitată mai ales în mediul rural, conținând recomandări utile pentru activitățile casnice și de grădinărit. În 1967, cele mai multe abonamente la această revistă au fost perfectate în următoarele raioane: Rezina (378), Kotovsk/Hâncești (295), Cahul (129).

În general, presa din România se bucura de o popularitate mai mare printre locuitorii raioanelor de nord. Astfel, din cei 2.574 abonați la revistele din România, cei mai mulți se numărau în raioanele: Briceni (539), Dondușeni (897), Râșcani (112), Lazo/Sângerei (111).

În anul 1968, comparativ cu anul 1967, numărul de abonamente la presa din România s-a redus aproape în jumătate, constituind 4.473 exemplare, dintre care mai mult de jumătate (2.380 exemplare) revenea revistelor românești de limbă rusă, cum ar fi: Rumînia (România), Biblioteca Rumînia. Literaturnoe prilojenie k jurnalu Rumînia (Biblioteca România. Supliment literar la revista România)12.

Anul 1968 a constituit momentul de vârf al campaniei PCUS și PCM împotriva presei din România, având drept rezultat o reducere drastică a abonamentelor la ziarele și revistele românești în RSSM în anul următor. În anul 1969, ziarele și revistele din România, solicitate cel mai mult în anul 1968 („Săteanca”, „Femeia”, „Gazeta literară”, „Magazin”, „Studii și cercetări lingvistice”, „Limba română”, „Contemporanul” etc.), au fost reduse la câteva exemplare, iar altele („Analele Institutului de studii istorice și social-politice”, „Limba Română”, „Programele radio și televiziune”, „Arici pogonici”) nu au mai putut fi abonate deloc în RSSM13.

Cu toate restricțiile impuse de autorități, românii din RSSM abonau edițiile periodice din România în alte orașe ale URSS. În luna iulie 1968, ministrul telecomunicațiilor V. Rusu informa CC al PCM că ,,expedierea de facto în republică a unor publicații românești depășesc comenzile noastre din contul abonării efectuate peste hotarele Moldovei. La Chișinău, au fost comandate și difuzate doar 41 exemplare ale ziarului „Contemporanul”, dar, de facto, primesc publicația 103 abonați: 20 dintre ei și-au perfectat abonamentul la Moscova, 12 – la Odessa, 8 – la Cernăuți. Au fost comandate (din RSSM – n.n.) 74 exemplare de „Gazeta literară”, dar primesc publicația 125, dintre care 23 și-au perfectat abonamentele la Moscova, 6 – la Reni, 5 – la Odessa. De asemenea, au fost comandate 40 de exemplare ale publicației „Magazin”, primind-o 153 persoane: (37 și-au perfectat abonarea la Moscova; 16 – la Odessa, 10 – la Leningrad, 7 – la Cernăuți). Au fost comandate 9 exemplare de revistă „Arici pogonici”; primesc publicația 44 de abonați (15 – abonând-o prin Moscova; 7 – prin Odessa; 5 – prin Leningrad). Au fost comandate 25 de exemplare de revista „Femeia”, primesc publicația 73 de abonați (15 s-au abonat la Moscova, 8 – la Odessa, 6 – la Leningrad)”14.

În anii 1969-1970, numărul abonaților la presa românească peste hotarele RSSM depășea, în ansamblu, de trei ori pe cel al abonaților la presa românească în RSSM. Astfel, în anul 1969, în pofida tuturor piedicilor puse de autoritățile sovietice, locuitorii din RSSM au abonat 1285 ziare și reviste românești, dintre care doar 436 pe teritoriul RSSM. Numărul persoanelor abonate dincolo de hotarele RSSM, la ziarele „România literară” și „Scânteia”, era de peste trei ori mai mare decât al celor abonați în RSSM. Numărul abonaților din RSSM, care și-au perfectat abonamentele la revistele „Luceafărul”, „Flacăra”, „Viața românească” în alte orașe ale URSS, era de douăsprezece, nouă și, respectiv, șapte ori mai mare decât al celor care și-au completat abonamentele în RSSM. În 1969, cititorii din RSSM au fost nevoiți să-și întocmească abonamentele la edițiile periodice românești, aproape în întregime, în alte orașe ale URSS. Este vorba de ziarele și revistele „Contemporanul”, „Magazinul”, „Albina”, „Arici pogonici”, „Cinema”, „Cercetări lingvistice”, „Femeia”, „Limba Română”, „Luminița”, „Săteanca”, „Urzica”, „Viața românească”.

La 2 noiembrie 1970, D. Cornovan, secretar al CC al PCM, responsabil de ideologie, a expediat la CC al PCUS o notă informativă privind abonarea la ziare și reviste românești în RSS Moldovenească. Din document aflăm că în RSSM, în anul 1970, au fost abonate, în total, 2.377 exemplare. Din acest număr, 1.803 exemplare au fost abonate peste hotarele republicii și doar 574 exemplare – în RSSM. Cele mai multe ziare și reviste din România au fost abonate în RSFSR – 1.433 exemplare, inclusiv în orașul Moscova și în regiunea Moscova – 1.183 exemplare, în regiunea Krasnodar – 119. În RSS Ucraineană au fost abonate 302 exemplare, în orașul Riga – 26, Minsk – 20, în orașele din Siberia și Extremul Orient: Belomorsk – 10, Sverdlovsk – 19, Celiabinsk – 16, Iujno-Sahalinsk – 11. În 1970, Chișinăul avea cei mai mulți abonați la presa românească (2.065 exemplare), dintre care 1.509 exemplare au fost abonate dincolo de frontierele republicii. În raioanele din RSSM au fost abonate 206 exemplare, 3 – în RSSM, 203 – în alte regiuni ale URSS15.

Dacă în RSSM chestiunea privind limitarea abonării presei din România fusese soluționată, în linii mari, în anii 1969-1970, rămânea încă problema abonării individuale la presa românească în celelalte republici și regiuni ale URSS. An de an, în pofida interdicțiilor, în RSSM ajungea un anumit număr de ediții periodice românești care, în opinia autorităților comuniste, nu putea fi neglijat.

În memoriul Despre faptele de falsificare în Republica Socialistă România a evenimentelor istorice și măsurile privind preîntâmpinarea consecințelor lor negative în Moldova din 27 iunie 1975, I. Bodiul solicita CC al PCUS ca „în scopul neutralizării influenței negative a României asupra republicii noastre”, să se pună în practică „abonarea la publicațiile periodice românești doar prin RSS Moldovenească” sau „să se interzică ca aceste publicații să vină la noi din alte republici”.

Astfel, după anul 1975, în rezultatul unor solicitări periodice ale conducerii PCM către CC al PCUS, posibilitatea românilor din RSSM de a se abona la edițiile periodice din România în alte zone ale URSS a fost suprimată. Totodată, și bibliotecilor le-a fost interzisă abonarea la ziarele și revistele din România, cu excepția Bibliotecii Academiei de Științe și Bibliotecii Republicane de Stat „N. K. Krupskaia”. Prezența publicațiilor românești în aceste biblioteci nu constituia niciun pericol atâta timp cât ele se păstrau în fonduri speciale la care accesul era limitat, fiind destinat mai ales aparatului ideologic din RSSM.

Cu toate că în RSSM presa din România era, practic, suprimată, secretarul CC al PCM pentru ideologie, I. Calin, în Informația privind intensificarea propagandei române asupra RSS Moldovenești din 7 aprilie 1978, propunea CC al PCUS ,,reducerea suplimentară a furnizării și răspândirii în țară a publicațiilor științifice și periodice românești care conțin concepții și tendințe naționaliste și revizioniste”16.

În nota Despre îndeplinirea hotărârilor adoptate cu privire la consolidarea bazei tehnico-materiale a teleradiodifuziunii de stat a RSS Moldovenești, reglementarea abonării la literatura și edițiile periodice din RSR și intrarea în Moldova a turiștilor și cetățenilor români în scopuri personale, adresată CC al PCM din 7 aprilie 1978, Gr. Eremei, Președintele Consiliului de Miniștri ai RSSM, menționa că oficiile „Soiuzpeciati” (Presa unională) perfectase în acel an abonamente „pentru 61 de ziare și 195 de reviste românești”, iar în rețelele de vânzare cu amănuntul se prevedea să fie distribuite „15 ziare și 252 de reviste, inclusiv revista de modă – 200 de exemplare”17.

În concluzie putem constata că autoritățile din RSSM, prin limite impuse succesiv, au reușit să ,,soluționeze”, în linii mari, în anii 1966-1970, „problema” circulației literaturii și presei românești din RSR. Totuși, atât timp cât în alte republici și regiuni ale URSS nu existau impedimente în privința abonării la presa periodică românească, aceasta continua să ajungă la abonații din RSSM. După 1975, în rezultatul unor solicitări periodice ale conducerii PCM către CC al PCUS, posibilitățile românilor din RSSM de a abona edițiile periodice din România în alte zone ale URSS sunt restrânse în mod drastic, astfel că revistele, ziarele și cărțile românești, chiar dacă aveau mare căutare, mai ales, în rândul intelectualității și tineretului studios, nu mai puteau fi procurate. În așa fel autoritățile comuniste de la Moscova și Chișinău au înlăturat principalele obstacole ce stăteau în calea politicii de sovietizare și rusificare a populației din RSSM.

 

Note:

1 Elena Negru, Interzicerea circulației cărților din România în RSS Moldovenească (mijlocul anilor ’60-anii ’70 ai sec. XX), în „Destin românesc. Revistă de istorie și cultură”, Serie nouă, an VII (XVIII) , nr.1(77), 2012, p. 91.
2 Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit” al României și supărarea Moscovei. Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din RSSM (1965–1989). Studiu și documente, vol. 1, 1965–1975, Chișinău, Centrul Editorial Poligrafic USM, 2013, p. 108-109.
3 Idem, p. 110.
4 Idem, p. 119.
5 Elena Negru, Interzicerea circulației cărților… , p. 96.
6 Ibidem.
7 Elena Negru, Gheorghe Negru, PCM și naționalismul, în „Destin Românesc. Revistă de istorie și cultură”, Ediție specială, nr. 5-6, 2010, p. 190-192.
8 Idem, p. 261-262.
9 Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit” al României …, p. 315-316.
10 Elena Negru, Interzicerea circulației cărților… , p. 99.
11 Gheorghe Negru, Campanii împotriva României și a naționalismului românesc din RSSM în anii ’60-’80 ai sec. XX, în „Destin românesc. Revistă de istorie și cultură”, Serie nouă nr. 1, 2010, p. 139.
12 Arhiva Naţională a Republicii Moldova (ANRM), fond 3121, inv.1, dosar 49, filele 119-123.
13 ANRM, fond 3121, inv.1, dosar 49, filele 119-123.
14 Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit” al României…, p. 280.
15 Ibidem, p. 477- 478.
16 Ibidem, p. 105.
17 Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit” al României și supărarea Moscovei. Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din RSSM (1965–1989). Studiu și documente, vol. 2 (1976-1989), Chișinău, Tehnica-Info, 2016, p. 248.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog