Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

RETROSPECTIVĂ NECESARĂ

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

ITINERAR LEXICAL

SINTEZE

CUVINTE DEZVELITE

PRO DIDACTICA

INTERFERENŢE

CRITICĂ, ESEU

PREZENTĂRI ŞI RECENZII

EVENIMENT

RESTITUIRI

RECITIREA CLASICILOR

DIALOGUL ARTELOR

NICOLAE POPA – 60

ARS POETICA

LECŢIILE ISTORIEI

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

STAREA DE VEGHE

PROFIL

PROZĂ

MESERII DE ALTĂDATĂ

ECOURI, REFLECȚII

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ECOURI, REFLECȚII

Miracolul lădiței poștale

Dorina CIOBANU POPESCU

Alte articole de
Dorina CIOBANU POPESCU
Revista Limba Română
Nr. 1, anul XXIX, 2019

Pentru tipar

Va veni o zi în care, pentru a vedea
cum arată o revistă adevărată,
va trebui să mergem la Muzeu.

Demodați și inferiori celor din jur par a fi tot mai puținii nostalgici rămași cu ticurile lor laolaltă. Eu sunt parte din ei. Solidară cu Ziua Scrisului de mână, celebrată recent, la începutul anului, am ambiția de a semna cu penița și de a trimite celor dragi vreo zece vederi cu imaginea orașului în care locuiesc, dar și cu următorul mesaj: Nu mai am adresă electronică, dar am lădiță pentru corespondență. La intrarea în bloc.

Nici chioșcurile cu presă nu mai sunt cele de altădată. Se vinde precum pâinea caldă tot ce e marcat cu un corp acoperit doar pe-alocuri... Iar revistele de cultură, celelalte cu tentă spirituală, dar și multe altele din categoria „ca lumea”, sunt evitate cu scuzele de rigoare: salariul care întârzie, pensia prea mică sau invenția secolului: păi, se poate citi și în varianta electronică. Eu – nu pot! Și nu cred că voi putea vreodată. Starea de bine pe care mi-o oferă un simplu răsfoit de carte rămâne prioritară. Da, recunosc, sunt de modă veche și prefer în continuare să fiu scoasă din casă de cărți, nu de obiecte feng-shui. Mă tot întreb ce influență asupra mea, româncă de sânge, născută la Cernăuți și școlită la Chișinău, poate avea statuia unui elefant, atâta timp cât tot folclorul neamului meu este despre mioare și ciocârlii?

Iarna, care recent ne-a părăsit, a trecut fără nicio abatere de la felul meu demodat. În anotimpul polar nu am avut povești care să dea bine la urechea celor din jur: nu am schiat în Austria, nu am petrecut Revelionul în Dubai și nu am primit nimic de la Moș Crăciun. În schimb am trăit momente emoționante vizitându-mi părinții și casa părintească, am admirat frumusețea iernii la țară și a tradițiilor din satul natal, am ascultat oameni-demodați ca mine și am fost ascultată, mi-am învățat copiii Scrisoarea a III-a de Eminescu și am țopăit alături de ei în Casa Mare pe melodiile lăutarilor Zavaidoc și Botgros. Lista mea cu siguranță a plictisit o bună parte dintre cititori, pe care, chiar, poate i-a și pierdut…  Iar pentru cei cu răbdare demodată, continui: în vacanța de iarnă am citit în lung și-n lat revista „Limba Română”acel tezaur pe care Domnul Alexandru Bantoș i l-a dat soțului meu pe post de merinde la drum.

Cu o ținută impecabilă, identică celei de la Casa Regală, revista „Limba Română” vine și ne invită la o delectare cu stil. Coperta „scrobită”, impunătoare, de mâini spălate în apă de trandafir și tratate cu alifii de mușețel, parcă te reîntoarce în timp. Revista este o solidă dovadă a așteptărilor mele și a celor care iubesc graiul și plaiul strămoșesc. Câștigând cu ușurință dreptul de a servi drept carte de vizită a spațiului mioritic basarabean, dar și a românilor de pretutindeni, scopul acesteia va rămâne neschimbat – rezistența noastră ca neam. Edițiile cu tematici exemplar argumentate și tezaurul de fotografii valoroase au devenit cea mai de preț podoabă în bibliotecile instituționale și deopotrivă în cele personale. Un proiect ambițios și prețios, de mare succes, astfel cataloghez eu visele domnului Bantoș, zidite piatră cu piatră întru înălțarea Istoriei, care ne va face nemuritori.

Atâta timp cât revista „Limba Română” ne va onora lădița poștală, nu avem nici cel mai mărunt motiv să căutăm prin muzeul de istorie cum arată o revistă adevărată.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog