Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

FAȚETELE CUVÂNTULUI

COŞERIANA

CUVINTE DEZVELITE

EX CIVITAS

POESIS

CUM SCRIA EMINESCU?

INEDIT

CRITICĂ. ESEU

IN MEMORIAM

REGISTRU ACTUAL

SUFLET DE VEGHE

LECŢIILE ISTORIEI

FĂURITORI AI UNIRII

RECURS LA PATRIMONIU

EVENIMENT

ANIVERSĂRI

DIALOGUL ARTELOR

DE LA GROTESC LA SUBLIM

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

VIAȚA FĂRĂ MACHIAJ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

Sărbătoarea „Limba noastră cea română” și Grigore Vieru, din eternitate, ne-au chemat în Basarabia!

Ilie ŞANDRU

Alte articole de
Ilie ŞANDRU
Revista Limba Română
Nr. 4, anul XXIX, 2019

Pentru tipar

Sărbătoarea „Limba noastră cea română” și Grigore Vieru, din eternitate, ne-au chemat în Basarabia!

Sunt trei decenii de când românii basarabeni au luat parte la cea dintâi aniversare a sărbătorii Limba noastră cea română, la care a fost prezent și subsemnatul. Era 31 august 1990. Doamne, ce sărbătoare! Nu este nevoie să trăiești două astfel de evenimente, e destul unul singur. Iar acesta nu poate fi uitat niciodată!

Anii ce s-au scurs au mai umbrit, uneori, sensul înalt și nobil al acestei sărbători minunate. Guvernanții de peste Prut, prizonieri ai ideologiei moldovenismului primitiv, au continuat să-i mintă pe românii basarabeni, încercând să-i determine să creadă că limba lor nu este așa cum spun versurile poetului patriot Dumitru Matcovschi: „basarabeană, dulce, minunată, exact cea de dincolo de Prut”. Degeaba! Nu au reușit. Limba Română a rămas stăpână, fiindcă generațiile tinere, născute după 1989, au crescut și trăiesc în spiritul ei.

Convinși și noi de acest adevăr și chemați de glasul, din veșnicie, al lui Grigore Vieru, am pornit la drum, hotărâți să sărbătorim Limba noastră cea română împreună cu frații noștri de peste Prut. Ideea a fost lansată de „neastâmpăratul” Nicolae Băciuț, cel care a sărbătorit Limba Română la Roma, lângă Columna lui Traian, și dorește să facă la fel în anul viitor, la Cernăuți, împreună cu românii care trăiesc dincolo de „gardul de fier”, cum se exprimă poetul Vasile Tărâțeanu.

Ideea lui Nicolae Băciuț a „prins” repede. Doritorii au umplut un autocar! Și am purces, în dimineața zilei de 30 august, spre soare-răsare, trecând peste Carpați, îndreptându-ne către meleagurile de legendă, încărcate de istorie, ale Țării de Sus a Moldovei. Nu întâmplător, desigur. Fiindcă prima oprire era Ipoteștiul, satul ce ar trebui gravat cu litere de aur în geografia României, fiindcă în el s-a născut poetul Mihai Eminescu, cel ce avea să devină Luceafărul poeziei românești. Iar noi nu puteam să nu aducem un omagiu „sfântului preacurat al ghersului românesc” (Arghezi); celui care a fost, este și va rămâne „mărturia mândră a sensibilității românești în fața literaturii universale” (Pompiliu Constantinescu). Fiindcă nimeni nu a evocat mai românește trecutul nostru istoric; pentru că nimeni nu l-a glorificat pe Ștefan Vodă așa cum a făcut Eminescu, nimeni nu a înălțat un imn mai frumos și mai emoționant patriei așa cum a făcut-o poetul în Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie; nimeni nu a realizat mai frumos decât Eminescu acel veșmânt minunat al limbii noastre literare.

Nu am uitat desigur că Elie (Miron) Cristea, fiul ilustru al Topliței Române, de pe Mureș, care avea să devină întâiul Patriarh al României și al Bisericii Ortodoxe Române, a dedicat lui Mihai Eminescu prima exegeză completă, în teza sa de doctorat, susținută la Universitatea Regală din Budapesta, în 1895: Mihai Eminescu, viața și opera. În finalul acesteia Elie Cristea scria: „Prin el, poezia a urcat pe cele mai înalte culmi ale acestui veac. Genialitatea și talentul artistic deosebit l-au așezat pe un loc demn, în rândul celor mai mari poeți. Poetul francez Hertrat B. J. a spus: «Dacă Eminescu ar fi scris în limba franceză ar fi fost cel mai mare poet al epocii, al acestui secol»”.

Popasul nostru eminescian de la Ipotești a cuprins frumoase alocuțiuni rostite de poeții Răzvan Ducan, Darie Ducan, Aurelian Antal și scriitorul Nicolae Suciu, pentru a se încheia, cum era și normal, cu un recital eminescian, susținut de Nicu Băciuț, cu care nimeni nu se poate întrece când e vorba de memorie poetică.

În dimineața zilei următoare am pornit spre Pererâta. Însă niciodată nu poți știi câte lucruri neprevăzute ți se pot întâmpla pe drum. La intrare în orașul Dorohoi, se afla mașina poliției, iar un polițist i-a făcut semn șoferului nostru să tragă pe dreapta. S-a urcat în autocar, a salutat și i-a cerut șoferului actele, coborând cu ele în mașina poliției. A revenit, în câteva clipe, ținând în mâini o tavă, acoperită cu un minunat ștergar, pe care se aflau un mare și frumos colac. Era urmat de o persoană cu o tavă încărcată cu pahare mici, „de țuică”, într-o mână, și o sticlă plină, în cealaltă. Să te oprească „radaru” și, în loc de amendă, să te cinstească cu... pălincă! Așa ceva mai rar!..

A fost o surpriză neașteptată! Însă cât se poate de plăcută. Pusă la cale de un mai vechi cunoscut și prieten al nostru, profesorul dr. Vasile Adăscăliței. Dumnealui, împreună cu artistul plastic Aurelian Antal, botoșănean, născut însă în Toplița, și cu un alt prieten și coleg, profesorul Constantin Cojocariu, din Botoșani, ne-au însoțit apoi dincolo de Prut, la Pererâta, ținta călătoriei noastre din acea zi.

Era sâmbătă, 31 august, sărbătoarea națională Limba noastră cea română! Ne grăbeam să trecem mai repede Prutul, pe la punctul de frontieră Rădăuți-Prut, pentru că eram așteptați la Pererâta. Cei de la vamă nu se grăbeau însă deloc. Și nici că le păsa de graba noastră. Muncă grea și plină de răspundere acolo, la hotarul artificial al țării. Mai ales când vezi cogeamite autocar cu atâta mulțime, formată doar din câțiva bărbați, restul femei, în majoritatea lor trecute de prima tinerețe. Însă ce să-i faci, aici se termină nu numai România, ci și Europa! Artificiale hotare!..

Am avut deci timp berechet de cugetat iarăși la destinul tragic al acestui râu, așa cum am fost nevoit să fac în multele mele drumuri peste Prut. E drept, a dispărut gardul de sârmă ghimpată de pe malul său stâng și nici Prutul nu mai este „brâu împletit din lacrimi și din sânge”, așa cum l-a văzut Octavian Goga, așa cum l-am văzut și noi, cei din generațiile mai vechi, care am cunoscut stalinismul și ideile sale nemernicite, dăinuind, ca un blestem, multă vreme peste neamul nostru: „În vremea putredă și goală / pe mine, frate, cum să-ți spun, / pe mine m-au mințit la școală / că-mi ești dușman, nu frate bun”. Cutremurătoare sunt versurile lui Grigore Vieru. Însă chiar dacă nu mai este cum a fost, destinul tragic al Prutului a rămas același. Fiindcă și acum „Curge Prutul printre țări române, / I s-aude plânsul în Carpați”! Ore grele, de așteptare, pe cele două maluri ale Prutului. Nici nu e de mirare când acolo se mai află încă „pârcălabii” de care vorbea poetul Dumitru Matcovschi.

În sfârșit, am ajuns și la Pererâta... Ne-a așteptat domnul primar, Anatolie Ceban, în fruntea mulțimii sătenilor și a intelectualilor din sat. Am intrat, cu emoție, pe poarta Complexului memorial „Grigore Vieru”, un adevărat „templu” în care „se întoarce-acasă Dumnezeu” și peste care parcă „se scutură de-atâta dor / toți teii lui Mihai cel drag / și-ntregul doinelor șirag”. Ne-a salutat domnul primar: „Bine ați venit, dragi frați din România!” „Bine v-am găsit, iubiți frați basarabeni! a răspuns Nicolae Băciuț. Am venit la voi pentru a sărbătorii împreună, aici, la Pererita, sărbătoarea Limbii Române, fiindcă «În aceeași limbă / toată lumea plânge./ În aceeași limbă râde un pământ. / Ci doar în limba ta / durerea poți s-o mângâi, / iar bucuria / s-o preschimbi în cânt». Iar aceasta este Limba noastră cea română! «Pentru ea la Putna clopot bate, / pentru ea mi-i teamă de păcate, / pentru ea e bolta mai albastră – / pentru limba noastră!» Domnilor, e sărbătoarea Limbii Române! «E ziua ta în fiecare zi, / te naști cu noi, cu fiecare, / noi nu vom fi, dar tu vei fi / mereu o binecuvântare .// Nu am crezut să ai o zi, / dar fie, / căci ziua ta e cât un an / și anul tău e cât o veșnicie»”!

Au rostit alocuțiuni de suflet, închinate Limbii Române poeții Răzvan Ducan, Darie Ducan, Antonia Socol, Virginia Moldovan; scriitorii Gheorghe Nicolae Șincan, Nicolae Suciu și Codruța Băciuț. Din vorbirea lor s-a întărit ideea regăsită în versurile lui Alexei Mateevici: „Limba noastră-i limbă sfântă, / limba vechilor cazanii...”. Poeta Tatiana Scurtu Munteanu, născută în Basarabia, la Călărași, a citit emoționantul poem Imn Centenarului, din volumul, recent apărut, Aripi de albastru: „Printr-un veac scăldat de trudă / și de granițe albastre, / Portul românesc se-nchină / Limbii și culturii noastre...”. Un cuvânt emoționant a rostit doamna Rodica Gârleanu, trăitoare în Canada, venită în țară pentru a participa la acest pelerinaj închinat Limbii Române. Ilie Șandru a evocat momentul în care Consiliul local al orașului Toplița, în ședința sa din 28 martie 1995, i-a conferit poetului Grigore Vieru înaltul titlu de Cetățean de Onoare, Toplița fiind primul oraș din România care i-a acordat lui Grigore Vieru acest titlu. A înmânat apoi domnului primar un tablou cu bustul lui Grigore Vieru, aflat în parcul central al municipiului Toplița, pe soclul căruia sunt înscrise cuvintele Poetului, rostite cu ocazia ceremoniei de conferire a titlului de Cetățean de Onoare al Topliței: „Unii au visat toată viața să ajungă în Cosmos. Eu, toată viața, am visat să trec Prutul, ca să-mi văd Țara. Iar dacă acum mi s-a acordat acest înalt titlu, de Cetățean de Onoare al orașului Toplița, și faptul că sunt membru al Academiei Române, pentru mine contează mai mult decât Premiul Nobel. Este pentru prima dată când un oraș din România îmi acordă acest înalt titlu, care mă onorează. Cred, sunt convins chiar, că prin Toplița am devenit acum Cetățean de Onoare al țării mele, România”!

Cu toate că ne aflam într-o acută criză de timp, având de străbătut peste 240 de km până la Vadul lui Vodă, unde aveam asigurată cazarea, iar șoferul era obligat, de diagramă, ca la ora 21 fix „să tragă pe dreapta”!, n-am putut refuza invitația domnului primar de a gusta din delicioasele bucate ale bucătăriei basarabene, udate cu câte un pahar de vin negru și parfumat. Am făcut-o cu riscul de a ne petrece noaptea în autocar. Am onorat deci invitația în mare grabă, ne-am luat rămas bun de la Pererita și de la oamenii săi și ne-am îndreptat, cu toată viteza, în jos, spre Nistru. Abia am trecut de jumătatea drumului când noaptea ne-a ieșit în cale, aprinzându-și candelele cerului, între care regina nopții ne zâmbea, dorind parcă să ne trimită razele sale aurite spre a ne lumina calea. Grație șoferului și autocarului de cinci stele, am ajuns pe malul Nistrului la ora 20.55! Nu mai aveam nevoie de nimic decât de un pat...

De acolo au început, timp de trei zile, „incursiunile” noastre spre Chișinău. Duminică, 1 septembrie, am petrecut-o însă la Ialoveni, aflat doar la o aruncătură de băț de capitala Republicii Moldova. Ne aștepta primarul orașului, domnul Sergiu Armașu. Împreună am plecat la biserică, unde preotul a grăbit terminarea slujbei, pentru a ne saluta. I-a răspuns frumos părintele Gheorghe Nicolae Șincan, așa cum știe domnia sa s-o facă, în dulcele grai al preoților ardeleni. Nicolae Băciuț a rostit, la fel de frumos, câteva poezii cu temă religioasă din volumul său La taclale cu Dumnezeu. De la biserică am ajuns la Biblioteca raională, unde a avut loc o frumoasă întâlnire literar-muzicală, un dialog artistic dintre reprezentanții Ardealului și cei ai Basarabiei, la care și-au dat concursul elevii Școlii de Arte din Ialoveni, cărora le-au răspuns doamnele Antonia Socol, Verginia Moldovan, Tatiana Scurtu Munteanu și domnul profesor Nicolae Suciu. Domnul primar, Sergiu Armașu, a subliniat cât de importantă este pentru orașul Ialoveni înfrățirea cu municipiul Toplița, cu care vor derula, împreună, mai multe programe economice și culturale. La sfârșit, nu știu de unde și cum, deodată mesele s-au umplut de tot felul de bunătăți culinare, nelipsind, desigur, renumitul vin negru basarabean. Eram doar „în ospeție”. Iar basarabenii știu să-și cinstească oaspeții.

A doua zi întâlnirea cultural-literară a avut loc la Biblioteca „Târgu Mureș”, de pe b-dul Moscova, nr. 8, biblioteca sectorului Râșcani, filială a Bibliotecii municipale „B. P. Hașdeu”. Întâlnirea a fost onorată de poetul Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. De menționat importanta donație de carte făcută de Nicolae Băciuț, care a dăruit Bibliotecii „Târgu Mureș” volumele, apărute la Editura „Vatra veche”, pe care o conduce, în cadrul programului „100 de cărți pentru Marea Unire: 1918-2018”.

Ultima „întâmplare” cultural-literară și artistică a avut loc marți, 3 septembrie, la Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”. Directorul, domnul Alexandru Bantoș, având-o alături pe soția sa, doamna conf. univ. dr. Ana Bantoș, au ținut ca activitatea de la Casa Limbii Române să fie una mai deosebită. Și a fost! S-au rostit alocuțiuni frumoase, s-au citit și recitat poezii din creațiile proprii ale celor prezenți, s-au ascultat minunatele cântece populare basarabene. Domnul Bantoș a prezentat revista „Limba Română” ajunsă la nr. 3(253) în 2019, revistă pe care micul, dar inimosul colectiv al instituției o tipărește de mai bine de două decenii, făcând sacrificii deosebite, fiindcă două țări românești nu sunt capabile – de fapt „uită” – să sprijine editarea acestei publicații de ținută unică în spațiul românesc. La sfârșitul activității, domnul Bantoș ne-a poftit într-o altă sală, unde ne aștepta o masă încărcată cu tot felul de bunătăți, mai ales cu renumitele plăcinte basarabene. Mi-am amintit de întâmplarea petrecută pe vremea când Dumnezeu, însoțit de sfântul Petru, umblau la colindat, ajungând la casa bogatului și la cea a săracului. Știți ce s-a întâmplat. Așa și acum: cei mai strâmtorați financiar au fost cei care ne-au cinstit cu de toate. Doamna Ana Bantoș mi-a scris pe internet: „Stimate domnule Șandru, să știți că întotdeauna Sărbătoarea Limbii Române petrecută împreună cu Dumneavoastră are o strălucire aparte”. Se referă, desigur, la prezența noastră, a românilor din Țară.

Ne-am despărțit greu de frații noștri din Basarabia. A venit însă vremea să ne îndreptăm din nou spre Prut, hotarul nedrept dintre „două țări”, în realitate una singură, România. Ne-am oprit la Iași. A doua zi, la Muzeul Municipal de Istorie „Regina Maria” a avut loc un „dialog” cultural-literar și artistic, regizat de scriitorul Dan Teodorescu, președintele Ligii Scriitorilor Români, Filiala Iași-Nord-Est. Au luat cuvântul Aurica Ichim, Mihai Batog-Bujeniță, Corina Matei-Gherman, Viorica Șerban și Calistrat Robu (Iași); Nicolae Băciuț, Răzvan Ducan, Darie Ducan, Ilie Șandru, Gheorghe Nicolae Șincan, Tatiana Scurtu-Munteanu (Mureș). Secvența artistică a „dialogului” a fost susținută de Emil Gnatenco (actor), Nina Munteanu (vioară), Adi Gegiuc (folk), Rodica Ioniță-Grosu și Karla Ursu (muzică populară).

Așa s-a încheiat periplul nostru basarabean, cu un punct terminus la Iași, frumoasa capitală culturală a Moldovei, poate chiar a țării, dorind astfel să sugerăm ideea că acel act tâlhăresc din 1812, „când muscalu a pus piatră de hotar la Prut și a rupt biata noastră Moldovă în două”, trebuie să rămână un episod trist în istoria neamului nostru. Iar credința în revenirea Basarabiei la sânul mamei sale – România, trebuie să se întâmple odată și-odată. Cu această credință a trăit și Grigore Vieru: „Nu am nimic împotriva Republicii Moldova pe care am susținut-o de la bun început și o susțin, dar nu altfel decât o treaptă spre Reîntregire (...). Cred în restabilirea hotarelor strămoșești și doresc această legitimă restabilire (...). Cred, cu toată inima, că reunirea cu Țara mamă este inevitabilă”. A plecat, din păcate, prea devreme, în lumea nemuririi cu marea durere în suflet că nu a avut bucuria de a-și vedea înfăptuit acest vis.

Nu pot însă încheia aceste rânduri fără a sublinia, încă o dată, rolul important al „căpitanului” Nicolae Băciuț în inițierea și buna desfășurare a acestei activități, pe întregul ei parcurs. Nu pot să nu amintesc și numele doamnei Maria Borzan, „directorul administrativ și financiar”, care a pregătit din timp această călătorie și a avut grijă ca toate să se desfășoare conform programului stabilit. Trebuie să amintesc numele domnilor Doru Decebal Feldiorean, directorul publicației „Condeiul ardelean”, și Ilarie Gheorghe Opriș, care s-au achitat cu brio de sarcina pe care și-au asumat-o, acea de a fi fotoreporterii grupului, imortalizând toate momentele importante din timpul activităților noastre. Nu aș putea s-o uit nici pe doamna Maria Mera, artist plastic, din Reghin, care a organizat o expoziție de icoane realizate de dumneaei, la Biblioteca „Târgu Mureș” și a dăruit, la fiecare întâlnire avută peste Prut, câte o icoană cu chipul Maicii Domnului. După cum nu-l pot uita nici pe tânărul și simpaticul nostru conducător auto, Marius Crișan, care ne-a dus și ne-a adus în cea mai deplină siguranță. Într-un autocar de cinci stele, cu un șofer de nota 10!

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog