Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

FAȚETELE CUVÂNTULUI

COŞERIANA

CUVINTE DEZVELITE

EX CIVITAS

POESIS

CUM SCRIA EMINESCU?

INEDIT

CRITICĂ. ESEU

IN MEMORIAM

REGISTRU ACTUAL

SUFLET DE VEGHE

LECŢIILE ISTORIEI

FĂURITORI AI UNIRII

RECURS LA PATRIMONIU

EVENIMENT

ANIVERSĂRI

DIALOGUL ARTELOR

DE LA GROTESC LA SUBLIM

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

VIAȚA FĂRĂ MACHIAJ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IN MEMORIAM

Artistul şi lumea; Vânt de toamnă; Vreau să te uit; Viaţa; Prietena mea, Tristeţe; Mi-e dor de tine ca de-o poezie...; Rugă de taină

Leonida LARI

Alte articole de
Leonida LARI
Revista Limba Română
Nr. 4, anul XXIX, 2019

Pentru tipar

Artistul şi lumea

Nu-aştepta răsplată mare
Pentru facerea de bine –
Lumea este schimbătoare,
Trece iute peste tine.

Şi-ţi găseşte-ntr-o clipită
O mulţime de greşale
Spre a fi îndreptăţită
În opiniile sale.

Ba că sufletu-ţi cutează
Către zone fara nume,
Ba că unul îţi cedează
Locul lui în astă lume.

Iar când ţi se face silă
De aceste mofturi clape
Şi de tine-un pic de milă
Şi îi laşi să sară-n talpe

Şi să-nşire pân-amija
Câte dracul le inspiră,
Amintindu-ţi cu ce grijă
Şi pe Crist îl rastigniră.

Şi te duci unde îţi scrise
Darul tău de poezie,
Spun că Dumnezeu greşise
Că l-a dat anume ţie.

Nu-aşepta deci mulţumire
Pentru-a tale fapte toate,
Nu primi nici o mărire,
Că îţi pierzi din libertate.

Tu aşteaptă-te, terestră,
Să îţi pună-n deal o cruce,
Unde-n sunet de orchestră
Cu-alai mare te vor duce.

Şi când vei avea sub lună
Doar în ţintirim o casă,
Ei vor spune ca-i fost bună
Şi de nimeni înţeleasă.

Cât mai poţi cu ochii, plânşii,
Să-ntrvezi ce ai a face,
Dă-te-n lături de la dânşii
Să te lase-odată-n pace.

 

Vânt de toamnă
               Fratelui Nichita

Bate vântul de toamna, prin care
Nu aud glasul tău cunoscut,
Pentru mine iubirea cea mare
A trecut, a trecut, a trecut.

Cade vulturul fără pereche
Ca şi tine bolnav, obosit,
Pentru mine durerea cea veche
A venit, a venit, a venit.

Între clipa cu braţele pline
Şi-ntre clipa cu rânjet hain,
Între ceea ce trece şi vine
Mai rămân, mai rămân, mai rămân.

 

Vreau să te uit

Vreau să te uit, iubire ce cu-aripa,
Ai şters un cerc de viaţă-aşa uşor,
Vreau să te uit şi sufăr ora, clipa,
Tot timpu-acesta nesuferitor.

Căci timpul nu-mi surâde, mă veghează
Din multele, dar dreptele oglinzi
Şi între noi necruţător se-aşază,
Când braţele spre mine le întinzi.

Căci timpul nu suportă nici cuvinte
De dragoste ce suflu-mi bântuiesc
Şi-n vise-mi intră şi-mi aduce-aminte
Că nu am niciun drept să mai iubesc.

O rana vie mi-e întreaga soartă,
Prin care timpul trece triumfând,
Vreau să te uit, iubirea mea, mă iartă,
Vreau să te uit, de timp nemaiuitând.

Şi-l las să-şi poarte apa lui sălcie
Oriunde-aş fi, în casă sau în câmp,
Vreau să te uit, iubirea mea târzie,
Dar tu ţâşneşti năucă peste timp.

 

Viaţa

De mult nu ştiu de bucurii,
Nu ştiu cobor sau urc pe trepte,
Nu-aştept nimic de la cei vii,
Cei morţi n-au dreptul să m-aştepte.

Şi-aşa, se zice ca trăiesc,
Mai merg sub lună şi sub soare,
Copacii încă mai foşnesc
Inima încă mă mai doare.

Toată în lucru şi în drum
Cu zile, nopţi înghesuite
Privesc cu resemnare cum
Cotidianul mă înghite.

Totuşi nu plâng decât subit
De la vreun vers, de frumuseţe
Încolo îmi e trist cumplit,
Încolo-i mare de tristeţe.

Tristeţe dură sora, sora mea,
De lume şi de sihastrie,
Astfel cum sunt, zău nu m-aş vrea
Chiar personaj de tragedie.

Totu-i cum pare-a fi mereu,
Deşi cum estele ne leagă
La ce-ar şti alţii chinul meu,
Totuna n-au să-l înţeleagă.

Dar ei, acei din ceruri, sus,
Ei înţeleg şi ştiu pre bine
Ce am pe umere de dus
Şi ce-o să se întample mâine.

 

Prietena mea, Tristeţe

Tristeţea mea n-are număr,
E una cuprinzătoare –
Tulpina rămasă-n umbră
Sub frunza scaldată-n soare.

Adesea trecând senină
Printre luminoase feţe
Eu simt cum tăcut m-ajunge
Prietena mea, Tristeţe.

Şi nu că ar urî pământul
Sau m-ar depărta de stele,
Ea umple cu-a ei prezenţă
Tot spaţiul vieţii mele.

Ea, parcă-nfricoşătoare,
Din tot ce-i mai gingaş vine
Din dorul meu pentru frate,
Din dragoste pentru tine.

O, cum să îi spun să plece,
S-o smulg cum ai smulge un dinte
Când printe-ndoielnice-obârşii
Ea are origini sfinte.

O, cum sa îi spun să treacă
Să-şi caute-o altă suflare,
Când ea între mine şi mediu
Aşterne un val de-apărare.

Tăcută, supusă, blândă,
Precum o eșarfă pe umăr.
Ea-ntruna îmi amintește
Ca n-are în lume numar.

Mareaţă, solemnă, gravă,
Neînduplecată la glume,
De unde să-i iau, când nu sunt
Cei ce mi-au fost dragi pe lume.

De mă veţi vedea-nsingurată
Prin parcuri, prin săli, prin pieţe,
Să nu credeţi, alături merge
Prietena mea, Tristeţe.

 

Mi-e dor de tine ca de-o poezie...

Mi-e dor de tine ca de-o poezie
Nescrisa încă, fără vers și nume,
Dar dacă vrei să ningă, n-o voi scrie,
Căci voi chema zăpada peste lume.
Mi-e dor de tine ca de o cântare,
Neauzită încă niciodată,
Dar dacă vrei sa plouă, ai răbdare,
Eu voi chema și ploaia așteptată.
Ci va veni o clipă, da, o clipă,
Când tot ce sunt va semăna cu-o strună,
De care s-a atinge cu-o aripă
Un cântăreț ciudat, orbit de lună.

 

Rugă de taină

E-o oboseală-n toţi de vorbe goale,
Doamne, tu mă priveşti de undeva –
Ţine-mă tare în privirea ta,
Lumină-a vieţii noastre, lină, moale...

Pentru a-ncape bucurii şi jale,
Tu, Doamne, mă înveţi foc a mânca –
Ţine-mă blânda în privirea ta,
Lumină-a vieţii noastre, lină, moale.

Ştiu, unde sufletul doar are cale
Zbura-voi, Doamne, spre matricea mea,
Dar voi să las şi pe pamânt ceva

Din măreţia veşniciei tale –
Ţine-mă clară în privirea ta,
Lumină-a vieții noastre, lină, moale...

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog