Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

REVISTA „LIMBA ROMÂNĂ” – 30 DE ANI DE LA FONDARE

RETROSPECTIVĂ NECESARĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ȘI TERMINOLOGIE

CUVINTE DEZVELITE

LEXICOLOGIE

RECURS LA PATRIMONIU

RECITIREA CLASICILOR

SINTEZE

INEDIT

CRITICĂ. ESEU

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AVANPREMIERĂ EDITORIALĂ

CULTURA MEMORIEI URBANE

LITERATURĂ ŞI DESTIN

CONFESIUNI

PRO DIDACTICA

POESIS

STAREA DE VEGHE

EX CIVITATE

REGISTRU ACTUAL

LECŢIILE ISTORIEI

ANIVERSĂRI. IOAN SCURTU – 80

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

RESTITUTIO

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

REVISTA „LIMBA ROMÂNĂ” – 30 DE ANI DE LA FONDARE

Un tezaur inestimabil sau partea cea mai sfântă a sufletului nostru

Gheorghe BOLOGAN

Alte articole de
Gheorghe BOLOGAN
Revista Limba Română
Nr. 6, anul XXX, 2020

Pentru tipar

Apariția revistei „Limba Română” la Chișinău, acum 30 de ani, a fost un răspuns prompt și adecvat la revendicările participanților la amplele manifestații din perioada mișcării de eliberare națională. Nu prea am auzit ca în alte regiuni ale lumii, locuitorii unei țări să fi cerut cu atâta insistență și hotărâre limbă și alfabet.

După cum au remarcat unii călători străini, aflați în trecere pe meleagurile noastre, românii țineau foarte mult la limba și neamul lor.

Astfel, colonelul Gustav-Adolf Ramsay, comandant al batalionului 6 de tiraliori finlandezi, participant la războiul ruso-turc din 1829, străbătând Basarabia, Moldova și Dobrogea, a lăsat unele notițe memorabile despre noi. „Moldovenii sunt mândri de originea lor romană, limba lor se aseamănă cu cea latină… n-ai voie să-i spui moldoveanului că este moldovean, ci trebuie să-l chemi frate-român, alt nume decât cel de român îl jignește în mândria lui națională”1.

Dar aflarea de mai mult de un secol și jumătate sub crunta dominație străină, ce promova cu înverșunare o politică de deznaționalizare și asimilare forțată a băștinașilor, a schimbat atitudinea unei părți a populației față de identitatea sa și față de limba maternă. Anume aceste urmări nefaste le constatăm, cu regret, și astăzi în societatea noastră.

De aceea, rolul pe care și l-a asumat revista „Limba Română”, chiar de la bun început, de promotor al adevărului despre limbă și istorie națională, a fost, și continuă să fie unul de importanță covârșitoare. Pe un teritoriu pârjolit de focul războiului, al deportărilor, al secetei organizate, când locuitorilor li se interzicea chiar să pronunțe cuvintele „limba română”, când au fost nimicite cu cruzime simple bucăți de hârtie scrise, urme ale spiritualității naționale, înveșmântate în grafie latină, apariția și perpetuarea în timp a revistei „Limba Română” a fost și continuă să fie un miracol.

Cele peste 250 de numere ale acestei prestigioase și atât de necesare publicații constituie, pe bună dreptate, un tezaur inestimabil al nostru al tuturor.

Colectivul redacției, în pofida tuturor vitregiilor inerente unei societăți în derivă, cu o pretinsă elită, care încă nu știe ce limbă vorbește, a reușit să se mențină pe linia de plutire. Și reușește să înfrunte cu stoicism afirmațiile deseori neprietenoase ale unora care ar trebui să fie în mod firesc susținătorii și aliații fideli ai luptei pentru adevăr, pentru sporirea frumuseții, corectitudinii și îmbogățirii limbii materne, limbii române – care e parte integrantă, cea mai valoroasă și mai sfântă a sufletului nostru.

Nu poți să nu admiri curajul, dăruirea, competența și tenacitatea membrilor redacției în frunte cu neobositul și distinsul om de cultură, redactorul-șef Alexandru Bantoș. Calde felicitări și sincere urări de viață lungă și prosperitate!

 

P.S. Țin să evidențiez, la ceas aniversar, spusele ilustrului Emil Cioran într-o scrisoare către Gabriel Liiceanu din 23 martie 1982: „În românește Heidegger sună incomparabil mai bine decât în franceză, idiom fără rezonanță poetică și nici metafizică. Dacă tălmăcirea dumitale este una de prim rang, meritul îi revine, în parte, graiului nostru, resurselor sale nebănuite. Acest grai este unica scuză a țării noastre. Îți vine câteodată să spui că ai noștri compatrioți nu sunt demni de limba ce-o vorbesc. Ea le este, într-adevăr, infinit superioară”2.

 

Note:
1 R.V. Bossay, Mărturii finlandeze despre România, București, Cartea Românească, 1937.
2 E. Cioran, Scrisori către cei de-acasă, București, Humanitas, 1995, p. 281.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog