Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

REVISTA „LIMBA ROMÂNĂ” – 30 DE ANI DE LA FONDARE

RETROSPECTIVĂ NECESARĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ȘI TERMINOLOGIE

CUVINTE DEZVELITE

LEXICOLOGIE

RECURS LA PATRIMONIU

RECITIREA CLASICILOR

SINTEZE

INEDIT

CRITICĂ. ESEU

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AVANPREMIERĂ EDITORIALĂ

CULTURA MEMORIEI URBANE

LITERATURĂ ŞI DESTIN

CONFESIUNI

PRO DIDACTICA

POESIS

STAREA DE VEGHE

EX CIVITATE

REGISTRU ACTUAL

LECŢIILE ISTORIEI

ANIVERSĂRI. IOAN SCURTU – 80

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

RESTITUTIO

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

REVISTA „LIMBA ROMÂNĂ” – 30 DE ANI DE LA FONDARE

„Limba Română” – şcoala mea de suflet

Tatiana CURMEI-FISTICANU

Alte articole de
Tatiana CURMEI-FISTICANU
Revista Limba Română
Nr. 6, anul XXX, 2020

Pentru tipar

„Limba Română” – şcoala mea de suflet

Dincolo de misiunea extrem de importantă de a educa – în spirit înalt, românesc – un neam, revista „Limba Română” a avut, cred eu, câte o misiune aparte pentru fiecare dintre colaboratorii ei, pentru acei care au participat, într-o măsură mai mare sau mai mică, la înfăptuirea şi perpetuarea existenţei ei.

Îmi place să afirm, ori de câte ori am ocazia, că la redacţia revistei „Limba Română” am făcut a doua mea facultate sau, mai degrabă, o şcoală de viaţă, de meserie, de suflet. Nimerită în vâltoarea muncii redacţionale într-o perioadă deosebit de propice pentru revistă, anii 2007-2012, într-o echipă ambiţioasă şi entuziastă, am avut norocul să învăţ atâtea! E drept, multe a trebuit şi să dezvăţ, dar, din fericire, despărţirea de stereotipuri nu a fost dureroasă.

Una dintre cele mai valoroase lecţii însuşite a fost despre importanţa muncii în echipă. Revista nu e a unui singur om, aşa am înţeles, nici măcar a redactorului-şef. Lucrurile merg bine numai atunci când sunt făcute în colaborare, împreună – cu autorii, cu redactorii, cu responsabilii de tipar.

Apoi, ca redactor, am învăţat de la domnul redactor-şef Alexandru Bantoş să citesc cu aceeaşi atitudine – discernământ total, fără compromis – orice text, fie că este semnat de domnul academician, de domnul profesor sau de domnişoara studentă debutantă în ale scrisului. Revista nu acceptă alte etichetări decât corectitudine şi adevăr.

Tot atunci am înţeles cum arată, cum sunt de fapt oamenii mari, acei cu adevărat mari. Că sunt modeşti, de nu se aud când păşesc, că sunt atât de delicaţi şi tacticoşi, de le e jenă să bată la usă, pentru a nu te deranja, că, atât de puternici şi bătăioşi pe baricade, sunt de fapt atât de delicaţi, fragili chiar... Scriu asta şi în minte am imaginea lui Grigore Vieru, a lui Nicolae Mătcaş, a lui Ion Ungureanu, a lui Dumitru Irimia...

Într-o vreme mă supăra gândul că multă lume nu cunoaşte (încă!) revista noastră, că alţii nu apreciază ceea ce face revista noastră, că răzbatem atât de greu dincolo de anumite uşi, de anumite minţi. Acum însă cred altfel. Adevăratele valori nici nu sunt pentru toţi. Nu poţi pretinde, nu ai nevoie să fii apreciat de cineva ignorant şi lipsit de simţul dreptăţii, al valorii, al adevărului istoric.

Ştiu, sunt ferm convinsă că, la ai săi 30 de ani, revista „Limba Română” a reuşit să adune scut în juru-i o armată puternică de iubitori şi susţinători, care îi rostesc numele cu mândrie şi o promovează în medii înalte, culte, demne.

Draga mea revistă, neobositule domnule redactor-şef, stimată echipă, vă doresc să rămâneţi în continuare mari, dârji, cu faţa şi copertele frumoase, elegante, de aristocrat, cu sufletul şi conţinutul pline de valoare, fără compromis!

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog