Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

REVISTA „LIMBA ROMÂNĂ” – 30 DE ANI DE LA FONDARE

RETROSPECTIVĂ NECESARĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ȘI TERMINOLOGIE

CUVINTE DEZVELITE

LEXICOLOGIE

RECURS LA PATRIMONIU

RECITIREA CLASICILOR

SINTEZE

INEDIT

CRITICĂ. ESEU

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AVANPREMIERĂ EDITORIALĂ

CULTURA MEMORIEI URBANE

LITERATURĂ ŞI DESTIN

CONFESIUNI

PRO DIDACTICA

POESIS

STAREA DE VEGHE

EX CIVITATE

REGISTRU ACTUAL

LECŢIILE ISTORIEI

ANIVERSĂRI. IOAN SCURTU – 80

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

RESTITUTIO

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

COŞERIANA

O revelație documentară: 17 scrisori inedite ale lui Gheorghe Ivănescu către Eugeniu Coșeriu (V)

Eugen MUNTEANU

Alte articole de
Eugen MUNTEANU
Revista Limba Română
Nr. 6, anul XXX, 2020

Pentru tipar

Seria scrisorilor inedite expediate de G. Ivănescu din România către prietenul său exilat Eugeniu Coșeriu, al cărui nume italienizat Eugenio Coseriu era de la un an la altul din ce în ce mai cunoscut printre romaniști și printre teoreticienii limbajului, continuă cu trei epistole din anii 1957, 1959 și 1961. Acestea au fost trimise din București, unde fostul profesor de la Universitatea din Iași, îndepărtat din învățământ, încerca să asigure un trai decent familiei sale (soția și o fiică), de pe poziția modestă de funcționar la Academia Română (secretar al unei comisii). Ca și în scrisorile precedente, precum și, cum se va vedea, în cele care vor urma, Ivănescu pare să ignore suveran faptul că țara se afla în captivitatea unei dictaturi rigide și antinaționale. Continuă să îi dea sfaturi prietenului și emulului său mai tânăr, își expune pe larg proiectele de cercetare proprii și reacționează admirativ (dar și critic!) la publicațiile prietenului, acum deja profesor la Montevideo. Această aparentă ignorare totală a mediului politic ostil în care a fost nevoit să își împlinească destinul, va fi, de altfel, o constantă a comportamentului lui Ivănescu, nu doar în epistole. Ca discipol al său, depun mărturie că, în privința opiniilor și convingerilor politice, Ivănescu se supunea drastic unei auto-cenzuri totale.

Continuă, de asemenea, în epistolele pe care le prezentăm acum, încă o temă recurentă, și anume propunerea insistentă de a purcede împreună la reformarea radicală a lingvisticii contemporane, printr‑o critică radicală a structuralismului și prin impunerea unei concepții pe baze antropologice a explicației originii, evoluției și funcționării limbilor. În absența unei reacții explicite a lui Coșeriu la această propunere – cele câteva, nu foarte multe, scrisori de răspuns la care Ivănescu face uneori referire – nu s‑au păstrat sau nu au fost încă descoperite –, mă abțin să fac speculații în această privință. Pot însă afirma, cu prudența necesară, că, în orientarea spre ceea ce mai târziu a fost denumită „lingvistica integrală coșeriană”, un rol oarecare trebuie să îl fi jucat și obstinația cu care Ivănescu revenea, în fiecare scrisoare, la propunerea lui.

Potrivit normelor de editare pe care mi le‑am propus, am cuprins în secțiunea de note și comentarii toate informațiile sau precizările pe care le‑am socotit necesare și utile pentru cititorul actual. Pentru facilitarea unei consultări rapide a notelor și comentariilor, am decis să introduc o numerotare unică („în continuare”), de la o scrisoare la alta, începând cu prima scrisoare și continuând cu următoarele.

Celelalte precizări redacționale și editoriale, privind transcrierea textelor și ortografia, au fost prezentate mai pe larg în partea I a acestui serial.

(E. M.)

 

8

[1]

București, 30 iunie 1957

Dragă Coșeriu,

Vei primi, o dată cu cărțile și revistele pe care ți le trimite Academia, și pe cele pe care ți le‑am trimis eu:

1.    G. Ivănescu, Istoria limbii române în lumina materialismului143

2.    „Limba română”, 1955, nr. 1 (cu un articol al meu)144

3.    G. Ivănescu, Problemele capitale... 1947145

4.    Constituirea unei fonetici... 1939146

5.    Mai multe exemplare din recensia despre Meščaninov, Obščee jayzkoznanie, 1940147

6.    I. Iordan, Bratu etc. despre A. Philippide

7.    A. Philippide, Originea Romînilor, I, II148

8.    Stalin, Cu privire la marxism în lingvistică149

9.    Meščaninov, K istorii otečestvenogo jayzkoznanija, 1949150

10.  „Cum vorbim”, anul III, nr. 1, 2 și 11 și anul IV, nr. 5

11.  „Studii și cercetări lingvistice”, I, fasc. 1 și fasc. 2

12.  G. Ivănescu, Formarea terminologiei filosofice moderne a Romînilor (extras)151

13.  Ursu, Un poem romînesc...152 și Ivănescu, Un poet romîn necunoscut (extras)153

14.  I. Vitner, Critica criticii154

15.  „Iașul literar”, 1957, nr. 2

 

La 18 iunie, cu puțin înainte ca aceste cărți să‑ți fie expediate, ți‑am trimes și o scrisoare, pe care desigur o vei primi zilele acestea. Eu adun pentru tine și alte cărți sau reviste, pe care nu ți le‑a putut trimite Academia. În ce privește Drăganu, Istoria sintaxei, voi vorbi cu dl. Rosetti155 să‑mi dea de la Universitate un exemplar pentru tine. Mi se pare că Academia nu ți‑a trimis lucrarea d‑lui Graur156, Fondul principal lexical al limbii romîne (1954), epuizată, despre care am scris o „recenzie” de vreo 30 de pagini, într‑o revistă din Iași157. Pentru moment, nu ți‑am putut trimite nici eu [2] extrasul, în care exprim cu totul alte păreri decît Graur. După 1950 am mai scris (probabil) vreo trei articole, în afară de cele notate mai sus, dar nu le posed în extras și nici numere în plus, din revista în care au apărut, „Iașul literar”, nu posed.

Te‑aș ruga mult să‑mi trimiți următoarele cărți:

1.   Benveniste, Origines de la formation des noms en indoeuropéen, 1935 (pe care o am aici în traducere rusă).

2.   Același, cartea din 1948, al cărei titlu exact nu‑l găsesc acum158.

3.   F. Specht, Der Ursprung der indogermanischen Deklination, 1944159.

4.   Lorimer, The Burushaski Language, 2 volume, Londra, aproximativ 1941160.

5.   O sinteză recentă (după 1940) și originală a istoriei evului mediu, pentru soția mea.

6.   Lucrarea lui Pisani, scrisă în nemțește, de istoria lingvisticii indoeuropene în ultimii 20 de ani161, pe care o am în traducere rusă.

Precum vezi, mă interesează acum mai mult indoeuropenistica și limba izolată din Pamir, ale cărei origini sper să le lămuresc. Aș dori să am și o lucrare despre elementele de origine indoeuropeană ale limbii basce, publicată prin 1944 sau 1946 de un spaniol al cărui nume l‑am uitat (poate Lizaragua)162. Vreau să pășesc serios la compararea bascei cu limbile caucazice. Eu îți voi trimite de aici și literatură romînească, dacă te interesează, eventual și lucrări de istorie romînească și filosofie. Cărțile te rog să mi le trimiți la adresa următoare: G. Ivănescu, Comisia pentru studiul formării limbii și poporului romîn, Academia R.P.R., Calea Victoriei, 125.

Dintre romîni, la congresul de la Oslo163 vor merge academicienii Iordan, Rosetti și Graur164. Aștept răspunsul la scrisoarea anterioară pentru a‑ți completa informațiile despre modul meu de a vedea lucrurile. Cu toată dragostea,

G. Ivănescu

 

Note și comentarii:

143 G. Ivănescu, Istoria limbii române în lumina materialismului dialectic, în „Buletinul Institutului de Filologie Română”, nr. XIII‑XIV (1946–1947), Iași, 1950, p. 403‑448 (și în extras).

144 G. Ivănescu, Îndrumări în cercetarea morfologiei limbii literare românești în secolul al XIX‑lea, în „Limba română”, IV (1955), nr. 1, p. 19‑39.

145 G. Ivănescu, Problemele capitale ale vechii române literare, în „Buletinul Institutului de Filologie Română”, nr. XI‑XII (1944‑1945), Iași, 1948, p. 1‑412 (și în extras). Ediția a II‑a, revăzută. Îngrijirea textului, bibliografie, indici și notă asupra ediției de Eugen Munteanu și Lucia‑Gabriela Munteanu. Postfață de Eugen Munteanu, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012.

146 G. Ivănescu, Constituirea unei fonetici care să nu fie fiziologie și acustică, în „Buletinul Institutului de Filologie Română”, nr. V (1938), Iași, 1939, p. 302‑312 (și în extras). Vezi și supra, nota 133.

147 Recenzie a lui G. Ivănescu la lucrarea: I.I. Meščaninov, Obščee jazykoznanie, în Buletinul Institutului de Filologie Română”, nr. XIII‑XIV (1946‑1947), Iași, 1950, p. 449‑456 (și în extras).

148 A. Philippide, Originea Românilor, I, Ce spun izvoarele istorice, Iași, 1953; II, Ce spun limbile română și albaneză, Iași, 1928. Vezi și Alexandru Philippide, Originea românilor, vol. I și II, ediția a II-a. Ediție de Roxana Vieru, prefață de Carmen-Gabriela Pamfil, postfață de Alexandru Gafton, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2014/2015.

149 Stalin, Cu privire la marxism în lingvistică, Editura Partidului Muncitoresc Român, București, 1950.

150 И. И. Мещанинов, К истории отечественого языкознани,. Mосква, 1949.

151 G. Ivănescu, Formarea terminologiei filozofice românești moderne, în vol. *** Contribuții la istoria limbii române literare în secolul al XIX‑lea, vol. I, București, 1956, p. 171‑2014.

152 N.A. Ursu, Un poem românesc de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, închinat armatei ruse eliberatoare, în „Iașul nou”, V, 1953, nr. 3-4, p. 211-218.

153 G. Ivănescu, Un poet român necunoscut din a doua jumătate a secolului al XVIII‑lea, în „Iașul nou”, V, 1953, nr. 3-4, p. 219‑232 (și în extras).

154 Ion Vitner, Critica criticii, Imprimeriile Scrisul Liber, 1949.

155 Pentru Alexandru Rosetti, vezi și supra, nota 73.

156 Pentru Alexandru Graur, vezi și supra, nota 130.

157 Este vorba despre articolul: G. Ivănescu, Despre delimitarea fondului lexical principal, în „Studii și cercetări științifice”, seria III, științe sociale, VI (1955), nr. 3‑4, p. 183‑207.

158 Este vorba, probabil, despre lucrarea: Émile Benveniste, Noms d’agent et noms d’action en indo-européen, Paris, 1948.

159 Franz Specht, Der Ursprung der indogermanischen Deklination, Göttingen 1944.

160 David Lockhart Robertson Lorimer, The Burushaski Language, vol. I‑II, Oxford/ Oslo, 1935, vol. III, Oslo, 1938.

161 Nu am identificat nicio lucrare cu acest conținut, publicată în limba germană de acest autor. Vittore Pisani (1899-1990), lingvist italian, specialist în lingvistica comparată indo‑europeană, a fost profesor la Universitățile din Cagliari și Milano și membru corespondent al Accademiei dei Lincei. Descendent dintr‑o veche familie patriciană venețiană, Pisani a fost unul dintre mentorii italieni ai lui Coseriu, una dintre fiicele sale devenind a doua soție a acestuia.

162 Nu am identificat niciun autor cu acest nume. Este mai probabil ca forma corectă a numelui să fi fost Lizarraga, nume de familie foarte frecvent la poporul basc.

163 Este vorba despre ediția a VIII‑a a Congresului Internațional al Lingviștilor (International Congress of Linguists), care a avut loc la Oslo în anul 1957. Peste zece ani, în 1967, se va desfășura la București singura ediție a acestui prestigios congres organizată într‑o țară comunistă. Aflat în primii ani ai domniei sale, Nicolae Ceaușescu a permis această organizare în scopuri evident propagandistice. Vezi și supra, nota 136.

164 Profesori ai Universității din București și membri ai Academiei Române, Iorgu Iordan (1988‑1986), Alexandru Rosetti (1895‑1990) și Alexandru Graur (1900‑1988), își împărțeau în epocă „puterea de decizie” în sfera cercetării lingvistice.

 

9

[1]

București, 16 octombrie 1959

Dragă Coșeriu,

Am cetit în vara anului trecut (prin iunie) o mare parte din lucrarea ta, primită prin aprilie al aceluiași an, împreună cu celelalte lucrări trimise, Sincronia, diacronia e historia165, și am redactat lunga scrisoare de discuție științifică, pe care nu ți‑am mai trimis‑o, pentru că n‑o terminasem și, în cele din urmă, am rătăcit‑o. Totuși, cum o voi găsi, ți‑o voi trimite, căci îmi exprimam acolo păreri care e bine să‑ți fie cunoscute. Sper că, între timp, ai primit de la mine un articol despre doctrina lingvistică a lui Philippide166. L‑am scris foarte repede ca să fi putut căpăta forma definitivă, dar el arată totuși clar pe ce linie cred eu că trebuie să se dezvolte lingvistica în viitor. Acum, după lectura cărții tale menționate mai sus, îmi vine greu să cred că te voi mai cîștiga pentru o asemenea concepție, dar totuși nu „disperez”. În timpul cît ai stat în Italia și după aceea te‑a influențat prea puternic filozofia idealistă italiană, pentru ca între modul meu de a vedea lucrurile și cel al tău să nu fie deosebirile radicale pe care le‑am constatat. Eu însă te rog ca, întocmai ca Descartes, să te îndoiești de tot ce ai învățat în Apus despre științele spiritului (sau științele sociale), pentru a construi o nouă teorie, întemeiată pe fapte. Iar aceste fapte ne arată că, chiar dacă în științele sociale avem a face cu acte, cu finalități, principiul [2] cauzalității încă stăpînește multă vreme spiritul și el se manifestă chiar prin aceea că fapte materiale determină aspecte de‑ale vieții spirituale. Astfel, schimbările fonetice (eu nu pot spune: schimbările fonologice, pentru că nu le găsesc originea în zona spirituală a limbii, ci în cea materială, articulatorie) nu vor putea fi explicate niciodată finalist; chiar dacă omul vrea să pronunțe un sunet, nu reușește să pronunțe oricând ce vrea. Dacă lăsăm la o parte transformările fonetice ca a lui complect în complet sau a lui falș în fals, care caracterizează limba românească literară în secolul al XX‑lea, vom găsi în limbă numai schimbări fonetice care nu se pot explica deloc spiritual sau funcțional, care n‑au intenționat adică nicio îmbunătățire a expresiei, a funcționării limbii ca sistem de semne și ca sistem de articulații. Trebuie să concludem că, în graiurile populare, se manifestă încă fapte materiale și cauze, ca și în domeniul naturii, și că numai limbile literare, care se fixează, ajung să manifeste modalitatea specifică a spiritului, aceea de a suprima cauzalitatea (și cauzele naturale), pentru a o înlocui cu finalitatea, cu scopurile raționale și deci utilitare, aș zice, ale limbii. Eu aș distinge deci o treaptă inferioară, minoră, a spiritului, cînd acesta este încătușat de tradiție, și factori materiali și cauzalitate (astfel popoarele care migrau din cauza climei), și o treaptă superioară, majoră, a spiritului, cînd acesta este cu adevărat liber, întrucît nu mai e robul tradiției și naturii (omul construiește digurile cu care [3] se apără de năvala apelor mării, etc.). Viața rustică (exclusiv rustică) caracterizează spiritul minor, viața orășenească, cu toate cuceririle ei, caracterizează spiritul major. Și de aceea limbile literare nu trebuie considerate ca ceva „artificial”, ci ca ceva firesc, adică rațional, și aș adăuga că ele realizează sau tind să realizeze principiul instabilității limbii, cu care începe lucrarea citată mai sus. Eu sînt convins că idealismul care a caracterizat prima jumătate a secolului nostru nu corespunde realității și nu poate mulțumi pe cei ce pleacă de la fapte, de la realități. N‑ar fi cazul să se cheme lumea la realități, la obiect, și în lingvistică și în filozofie, și să se înceapă o nouă direcție lingvistică, mai realistă și decît idealismul lingvistic german și italian și decît structuralismul franco-nordic și american? Și oare America Latină n‑ar putea avea un rol important în îndreptarea lingvisticii pe căi mai realiste? Aștept să văd ce părere are despre articolul meu Un teoretician român al limbii: A. Philippide167, Alarcos-Llorach168, pe care l‑am cunoscut acum o lună la București. Dacă el va ajunge la concluzia că Occidentul are de învățat de la Philippide și se va oferi să traducă articolul în spaniolă, ar fi totuși bine să‑i controlezi traducerea cu articolul român. Dacă nu‑i va plăcea concepția lui Philippide, te‑aș ruga eu să‑ți rupi din timpul tău pentru a face această operă după părerea mea absolut necesară (însă am să‑ți trimit o altă versiune, cu rectificări și adăugiri). S‑ar putea publica în „Revista brasileira de filologia”, după cît am înțeles dintr‑o discuție cu da Silva Neto169, pe care de asemenea l‑am cunoscut acum o lună la București.Cum la 13 mai s‑au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Philippide (Academia R.P.R. va sărbători de altfel acest centenar în noiembrie viitor), artico‑ [4] lul despre Philippide, pe care l‑ai primit, ar merita poate să fie publicat în Apus, chiar dacă Apusul n‑ar împărtăși părerile lui Philippide. – Aștept să‑mi scrii în aceste chestiuni, mai mult chiar: te implor să‑mi scrii, oricît de ocupat ai fi, și oricît de mult s‑ar deosebi părerile tale de ale mele.

Nu știu dacă, după aprilie 1958, mi‑ai mai trimis lucrări de‑ale tale. Eu n‑am mai primit nimic. Te‑aș ruga să nu mă neglijezi nici de acum încolo. Scrie‑mi dacă ai primit ultimele publicații ale Academiei R.P.R., ca de exemplu Omagiu Iordan170, Recueil d’études romanes (pentru Congresul de la Lisabona)171 și altele. M‑ar interesa să știu dacă ți s‑au trimis cele două volume de studii asupra limbii literare românești din secolul al XIX‑lea, îngrijite de T. Vianu172, în care și eu am cîte un articol. De asemenea nu știu dacă ți‑a trimis profesorul Rosetti173 Istoria sintaxei a lui Drăganu174 și mica Istoria limbii române175. Dacă nu le‑ai primit, voi căuta eu să ți le procur.

Dă‑mi amănunte și despre cursurile de lingvistică și filozofie pe care le faci. Eu îți voi spune aici că anul viitor voiu publica primul din cele două volume de Istoria limbii române (cîte circa 400 de pagini de tipar fiecare)176, pe care le pregătesc de pe cînd eram la Iași, și că voi începe în curînd să‑mi pun la punct pentru tipar și o istorie a teoriilor gramaticale177, ca și o lucrare despre terminologia filosofică românească de pînă la 1830178.

Cele mai bune urări ție și întregii familii.

G. Ivănescu,
Secretar științific al Comisiei pentru studiul formării
limbii și poporului român, Academia R.P.R.,
Calea Victoriei 125, București

 

Note și comentarii:

165 Eugenio Coseriu, Sincronía, dacronía e historia. El problema del cambio lingüístico, Montevideo, 1953.

166 Vezi supra, nota 73.

167 Vezi supra, nota 73.

168 Emilio Alarcos Llorach (1922‑1998), lingvist spaniol, discipol al lui Dámaso Alonso, a fost profesor la Universitatea din Oviedo și membru al Academiei Regale Spaniole. S‑a remarcat mai ales prin studiile sale de gramatică structurală.

169 Serafim da Silva Neto (1917‑1960), lingvist brazilian, specialist în romanistică, profesor la Universitatea Catolică Papală din Rio de Janeiro și membru fondator al Academiei Braziliene de Filologie.

170 Omagiu lui Iorgu Iordan cu prilejul împlinirii a 70 de ani, Editura Academiei, București, 1958.

171 Recueil d’études romanes publié à l’occasion du IXe Congres International de Linguistique Romane à Lisbonne du 31 mars au 3 avril 1959, Editura Academiei, București 1959.

172 Tudor Vianu (coord.), Contribuții la istoria limbii române literare, vol. I‑III, Editura Academiei, București, 1956, 1958, 1962.

173 Pentru Alexandru Rosetti, vezi supra, notele 73, 156 și 164.

174 Nicolae Drăganu, Istoria sintaxei, Institutul de Lingvistică Română, București, 1945.

175 Ivănescu se referă, probabil, la lucrarea lui A. Rosetti, Limba română în secolele al XIII‑lea – al XVI‑lea, Editura Academiei, București, 1956. Tonul este reținut‑ironic. Pentru părerile lui Ivănescu despre lucrarea menționată a lingvistului bucureștean, vezi supra, nota 73.

176 Istoria limbii române a lui Ivănescu va fi tipărită la Editura Junimea din Iași abia în anul 1980.

177 Secvența teoriilor gramaticale este scrisă de mâna autorului deasupra cuvântului lingvisticii, tăiat cu o linie. În lista lucrărilor finalizate dar netipărită încă, lăsată de G. Ivănescu, se menționează titlul Istoria lingvisticii generale, cca 600 de pagini de tipar.

178 În lista lucrărilor în manuscris sau pregătite pentru tipar, Ivănescu a inclus și un text intitulat Terminologia filosofică românească de până la 1830, cca. 350 pagini de tipar, definitivat între anii 1952-1955.

 

10

[1]

București, 17 aprilie 1961

Dragă Coșeriu,

Nu mi‑ai trimis nicio scrisoare din vara lui 1957 și pînă astăzi, deși eu ți‑am scris în acest răstimp. Am primit însă extrasele trimise, și cu dedicații care dovedeau vechea ta afecțiune pentru mine. Îți mulțumesc mult pentru ele. Am constatat nu numai că, în multe privințe, ai o gîndire comună cu a mea, dar cu ele am putut să‑mi completez informațiile și să reiau problemele tratate de mine altădată, punîndu‑mi articolele la punct și integrîndu‑le în actualitate. Eu am neglijat să‑ți trimit lucrările mele apărute din 1957 și pînă astăzi și chiar atunci nu ți‑am trimis unele lucrări mai vechi, pe care le mai aveam și le am încă în extras. Ți le voi trimite în cursul acestei luni, cel mai tîrziu în mai (printre ele un studiu despre Delimitarea fondului lexical principa179 care cred că te va interesa mult, deși astăzi l‑aș scrie cu o informație occidentală, care îmi lipsea atunci.

În scrisorile mele anterioare ți‑am făcut cîteva reproșuri. Sper că nu acele reproșuri sînt cauza „tăcerii” tale. Eu te implor să‑mi scrii. Cred că ești convins că nu poate exista o totală unitate de vedere în știință și că este mai bine să‑mi expun, în scrisorile mele, obiecțiile pe care le am de făcut lucrărilor tale, decît să înșir numai laude în care să nu cred. Nu vreau să fiu rău înțeles: tu ești unul dintre puținii lingviști cu o inteligență neobișnuită – și deci și cu spirit critic – care se ocupă astăzi cu teoria limbii în lumea occidentală. Dar îngăduie‑mi mie, cel care ți‑am fost, într‑un fel, îndrumător în lingvistică, să‑ți spun că unele probleme n‑au fost bine rezolvate de tine. Nu disprețui pe un om care a meditat o viață întreagă [2] – peste 30 de ani – la problemele de teoria limbii și a ajuns la o concepție în cele mai multe privințe deosebită de cea a contemporanilor. N‑am publicat mai nimic din aceste teorii – sînt în curs de definitivare a lucrărilor mele de teoria limbii, dar asta nu este un motiv ca să crezi că n‑am realizat nimic. Ce s‑ar fi ales de ideile lui F. de Saussure, dacă elevii lui n‑ar fi publicat Cursul de lingvistică generală180? Sănătatea mea, în ultimii ani, a fost prea șubredă, ca să fi putut da cărți. Nici Istoria limbii romîne în două volume de cîte 500 de pagini nu este gata181, nici alte lucrări mari. Dar sper că, începînd din acest an, voi putea lucra din nou cum lucram altădată.

Eu continui să cred că lingvistica occidentală este în mare parte eronată și că este nevoia ca ea să apuce pe alt drum182. Tu ai făcut o seamă de critici structuralismului lingvistic apusean, dar le‑ai făcut adesea în numele idealismului lingvistic italian. În special consider eronată ideea că lingvistul n‑ar trebui să caute cauze, că nu va găsi cauze. Eu cred că scopurile domină limbile literare – în această privință concepția ta este perfect valabilă –; dar, cînd e vorba de graiurile populare sau de orice limbă din faza ei preliterară, situația se schimbă: cauzalitatea e la ea acasă. Acolo avem factori materiali, ca organele articulatorii, și cauze, exact ca în biologie. Nu ideea de cauză, ci ideea de forță este cea care trebuie înlăturată din lingvistică. Dacă vei examina fără prejudecăți realitatea lingvistică, vei ajunge la concluzia că există două lingvistici, cu principii și metode de cercetare deosebite, una a cauzalității și alta a libertății, a scopurilor. Este de altfel concepția veacului trecut și cred că trebuie să ne întoarcem la ea, bineînțeles îmbogățind‑o cu tot183 ce un veac de gîndire a cîștigat în plus. Ea va permite lingvisticii occidentale să urce pe o nouă treaptă.

Dacă tu gîndești altfel, este numai pentru că ai trăit atîta vreme în mediul spiritual al Italiei contemporane, prea îmbibată de idealism. Cînd am fost în Italia, am suferit și eu, ca și tine, influența gîndirii italiene din primele decenii ale secolului al XX‑lea, și trebuie să recunosc astăzi că, aproape [3] douăzeci de ani, am identificat greșit limbajul cu arta și gîndirea, iar184 lingvistica cu logica, estetica, istoria culturii și istoria literaturii. Dar, în 1954, m‑am scuturat 185 de aceste erori, care au viciat gîndirea mea atîta vreme.

Eu fac un apel către tine să reexaminezi această problemă a cauzelor dezvoltărilor și stărilor lingvistice. Și fac acest apel pentru că socot că trebuie să mergem împreună în lupta cu structuralismul lingvistic contemporan, care, prin unele manifestări ale sale, se dovedește a fi o adevărată nebunie. Cred că vei putea să prețuiești mai just ideile mele, în momentul în care vei ceti o lucrare a mea redactată anul trecut: Alexandru Philippide sau Destinele lingvisticii. Dialog lingvistic și filozofic, de circa 150 de pagini mari dactilografiate, în care mi‑am expus ideile mele mai186 bine și mai documentat ca oricînd înainte și pe care sper s‑o public anul acesta187.

Aștept să‑mi răspunzi și să‑mi trimiți lucrările tale mai recente. Mulțumiri colaboratorilor tăi, care mi‑au trimis și ei extrase. Dacă sînt doritori, le voi trimite și eu cîte ceva din lucrările mele. Despre Forma y sustancia188 voi publica o recenzie în „Studii și cercetări” ale Filialei Iași a Academiei R.P.R., Secția Filologie, pe anul 1961, nr. 2189. Despre Sincronie190 voi redacta în curînd o recensie pentru aceeași publicație sau pentru una nouă, proiectată să apară la Timișoara191. Cred că e bine să propui192 Universității din Montevideo să ceară un schimb de publicații cu Filiala din Iași a Academiei R.P.R., care publică „Studii și cercetări științifice”193, seria matematică-fizică, seria chimie, seria istorie etc. În colectivul lingvistic de acolo se găsesc foști elevi de ai mei, N.A. Ursu194 și Liviu Leonte195. Adresa Filialei: Str. Filimon Sîrbu, nr 7 (vechea stradă a Arcului; clădirea este aceea a vechii Academii Mihăilene, pînă în 1950, a Școlii de Arte Frumoase).

Scrie‑mi dacă îți vin publicațiile romînești. Transmite‑i doamnei Coșeriu196, ca și d‑lui Pisani197, urările mele de bine. Scrie‑mi și despre copii. Fetița mea, Eudocia-Irena198, este în clasa a III‑a elementară și este destul de harnică și pricepută. Cu frățească îmbrățișare,

G. Ivănescu
Str. C‑dor Eugen Botez 16
Raionul 1 Mai
Of. Poștal 3, București

Note și comentarii:

179 Articol apărut în „Studii și cercetări științifice”, seria III-științe sociale, VI (1955), nr. 3-4, p. 183‑207.

180 Despre Ferdinand de Saussure, vezi supra, nota 16.

181 Despre Istoria limbii române, vezi supra, p. 176.

182 Inițial, în dactilogramă fusese scris să facă o cotitură, propoziție pe care Ivănescu a tăiat‑o cu o linie, completând cu mâna deasupra rândului prin să apuce alt drum.

183 În text, cuvântul cu este scris de mâna autorului deasupra rândului, în dreptul cuvântului în, tăiat cu o linie.

184 În text, cuvântul iar este scris de mâna autorului deasupra rândului, în dreptul cuvântului și, tăiat cu o linie.

185 În text, secvența cu este scrisă de mâna autorului deasupra rândului, spre a corecta o probabilă greșeală a dactilografului, lectura corectă fiind scuturat, nu săturat.

186 Cuvântul mai este adăugat, de mâna autorului, deasupra rândului.

187 Menționat de mai multe ori de G. Ivănescu, dialogul cu acest titlu nu a fost tipărit, se pare, niciodată.

188 Eugenio Coseriu, Forma y sustancia en los sonidos del lenguaje, Montevideo, 1954.

189 Recenzia menționată de Ivănescu a apărut în „Studii și cercetări științifice”, seria filologie, I (1963), p. 259‑267. Vezi și infra, nota 131.

190 Eugenio Coseriu, Sincronía, diacronía e historia. El problema del cambio lingüístico, Montevideo, 1958.

191 Recenzia promisă aici de Ivănescu nu a fost tipărită niciodată.

192 În text, cuvântul propui este scris de mâna autorului deasupra rândului, în dreptul cuvântului ceri, tăiat cu o linie.

193 Apărută sub auspiciile Filialei din Iași a Academiei R.P.R., între anii 1951‑1963, cu titlul „Studii și cercetări științifice” (seria filologie), publicația s‑a numit pentru un an, în 1964, „Studii de filologie”. Începând cu anul 1965, revista este editată neîntrerupt, cu titlul „Anuar de lingvistică și istorie literară”, în cadrul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași.

194 Neculai A. Ursu, filolog ieșean, cercetător la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iași, membru corespondent al Academiei Române începând cu 2013, cunoscut mai ales specialist în istoria literaturii românești vechi (editor al operelor lui Dosoftei) și în formarea terminologiei științifice românești. Vezi și supra, nota 152.

195 Liviu Leonte (1929‑2018), critic și istoric literar, profesor al Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, editor al operelor lui Constantin Negruzzi.

196 Pentru familia lui Coseriu vezi supra, nota 122.

197 Pentru Vittore Pisani vezi supra, nota 161.

198 Pentru Eustocia Irena Ivănescu, vezi și supra, nota 105.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog