Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

REVISTA „LIMBA ROMÂNĂ” – 30 DE ANI DE LA FONDARE

RETROSPECTIVĂ NECESARĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ȘI TERMINOLOGIE

CUVINTE DEZVELITE

LEXICOLOGIE

RECURS LA PATRIMONIU

RECITIREA CLASICILOR

SINTEZE

INEDIT

CRITICĂ. ESEU

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AVANPREMIERĂ EDITORIALĂ

CULTURA MEMORIEI URBANE

LITERATURĂ ŞI DESTIN

CONFESIUNI

PRO DIDACTICA

POESIS

STAREA DE VEGHE

EX CIVITATE

REGISTRU ACTUAL

LECŢIILE ISTORIEI

ANIVERSĂRI. IOAN SCURTU – 80

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

RESTITUTIO

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBAJ ȘI TERMINOLOGIE

Despre vestimentație prin prisma motivării

Jana CIOLPAN

Alte articole de
Jana CIOLPAN
Revista Limba Română
Nr. 6, anul XXX, 2020

Pentru tipar

Procesul motivării lingvistice reprezintă un fenomen foarte complex: se compară între ele obiecte noi cu cele deja existente, urmărindu-se
alegerea semnului comun pentru acestea, numit element motivațional. În baza existenței și depistării acestuia se realizează un anumit procedeu al denominării. Pe de o parte, motivarea condiţionează alegerea semnului motivațional și a unității denominative necesare pentru realizarea procesului de denominare, iar pe de altă parte, motivarea permite a sesiza logica legăturii dintre complexul sonor și sens.

Vestimentația, ca parte componentă indispensabilă vieții sociale, furnizează material suficient pentru a susține teza enunțată. Astfel, adjectivul englezesc short „scurt” s-a substantivizat în limbile română și rusă – șorturi (rus. шорты), numind un obiect de îmbrăcăminte (sportivă sau de plajă) în formă de pantaloni scurţi. Până nu demult sorturile erau o haină din garderoba copiilor. Acum poarta astfel de pantaloni reprezentanţii tuturor categoriilor de vârstă.

Printre elementele motivaţionale în procesul denominării hainelor este asemănarea acestora cu alte obiecte deja existente și cunoscute. Astfel, un tip de fustă lungă și largă, de forma unui clopot, susţinută în interior de arcuri subţiri din oţel, la modă în Europa anilor 1860-1880, se numește malacov(f) – în amintirea fortăreţei Malakov, punctul central al apărării orașului Sevastopol din Crimeea, cucerită de francezii conduși de mareșalul Mac-Mahon la 8 septembrie 1855. Denumirea fustei vine probabil de la forma fortăreţei: un vast deal circular înconjurat de trei ziduri concentrice în centrul cărora se ridica un turn cilindric (Laiu-Despău 2006: 156), (Ciorănescu 2002: 486).

Pălăria cilindru (sau joben, vezi infra) apare în Franţa și Anglia la sf. sec. al XVIII-lea, impunându-se în vestimentaţia bărbaţilor din aproape toate clasele sociale. Termenul ţilindru era răspândit mai ales în Transilvania, unde se trage din denumirea în limba germană Zylinder („cilindru”) sau Zylinderhut („pălărie-cilindru”), datorată formei sale caracteristice.

În 1823 Antoine Gibus inventează ţilindrul clac (în franceză chapeau claque – „palmă”). Acesta are o structură internă pe bază de pârghii și arcuri, ascunsă sub căptușeală, care permite plierea lui, ușurând astfel depozitarea la garderoba sălilor de spectacol (în engleză opera hat sau collapsible hat, („pălărie pliabilă”).

Utilitatea obiectelor vestimentare nu poate fi pusă la îndoială, în special a celor care o reflectă chiar în denumire. În ţările vorbitoare de limba engleză, cuvântul sombrero se referă, de obicei, la un tip de pălărie originară în Mexic și este împrumutat din limba spaniolă, unde termenul este folosit pentru orice pălărie cu margine. El provine de la cuvântul spaniol sombra, care înseamnă „umbră”. De obicei, sombrero-urile au o coroană înaltă și o margine foarte întinsă, care poate fi puţin îndoită, folosită pentru a proteja de soarele fierbinte din Mexic. Ele au fost create atât de largi pentru a oferi protecţie maximă împotriva climatului cald al zonei: sunt destul de mari pentru a umbri complet capul, gâtul și umerii purtătorului.

Numele proprii, în special cele ale unor personalităţi, reprezintă o importantă resursă terminologică. Ele se regăsesc în terminologie nu doar ca atare, ci și ca sursă de nume comune, de adjective și de verbe derivate sau incluse în termeni sintagmatici. Examinarea materialului de limbă din domeniul vestimentaţiei ne-a permis evidențierea unei clase de obiecte vestimentare eponime1, clasificate conform principiului nume proprii de la care provin sau care au devenit nume comune, după cum urmează:

1. Toponime

1.1. Denumiri de orașe

Lexemul bariș, cu variantele barej sau bariz este reprezentarea sonoră a obiectuluibroboadă din lână subţire și foarte ușoară (dar și a stofei respective)”. Etimologia acestui termen este fr. barège, după localitatea Barège din Pirinei, în SV Franţei, unde a fost produs pentru prima dată materialul (Laiu-Despău 2006: 36).

Arhicunoscuţii și omniprezenţii blugi sunt la modă de foarte mult timp. Pantalonii, confecţionaţi dintr-un material special, foarte rezistent, cu buzunarele la spate, pe care de obicei sunt atașate embleme sau fraze ad-hoc, sunt un element prezent în majoritatea garderobelor particulare. Denumirea este o prescurtare din engl. blue-jeans, după blue – „albastru” și Jean – „material de bumbac‹ fr. veche Jeanne(s), vechiul nume francez al orașului Genova (port în NV Italiei), unde materialul a fost fabricat prima oară în sec. al XV-lea și folosit pentru pantalonii purtaţi de marinarii genovezi. Engl. jeans a dat în românește jeanși (scris și ginși) sinonim cu blugi.

Bluză – haină pentru partea superioară a corpului. Din fr. blouse. Originea cuvântului francez este incertă. O ipoteză îl explică astfel: ca derivând din lat. medievală pelusia – „un fel de stofă provenită din Pelusium”, vechi port pe Nil în Egipt (în prezent Tell el-Farama) (Ibidem: 44).

Carmaniola (din fr. carmagnole) este un tip de jachetă purtată în sec. al XVII-lea și al XVIII-lea în sudul Franţei, unde a fost introdusă de italienii veniți din Carmagnola – un oraș din NV Italiei (Ibidem: 58)2.

Un element obligatoriu în garderoba bărbaților musulmani este fesul (rus. фес sau феска) – acoperământ al capului, de forma unui trunchi de con, făcut din fetru sau postav roșu și adesea împodobit cu un ciucure. Este evidentă legătura directă a denumirii fesului cu a celui mai vechi oraș marocan, Fes – unul din primele orașe civilizate ale lumii arabe.

Obiectul de îmbrăcăminte femeiască ce acoperă corpul de la talie în jos se numește fustă. Termenul are etimologie neogreacă fusta < lat. medievală fustaneum, interpretat ca derivat de la Fustat (sau Fostat) – vechi oraș din Egipt, în prezent un cartier de la periferia orașului Cairo, unde se produceau obiecte de îmbrăcăminte.

Cuvântul învechit tarabulus este un șal oriental care se înfășura în jurul capului sau se purta ca cingătoare. Tarabulus este și un alt nume al celor două orașe Tripoli, porturi la Marea Mediterană, unul din Livan, celălalt capitala Libiei. Faptul că denumirea șalului este un eponim nu poate fi pus la îndoială (Ciorănescu 2002: 773).

1.2. Nume ale unor regiuni

Portul naţional al locuitorilor din regiunea alpină Tirol (din Austria și nordul Italiei) include un ansamblu vestimentar numit tiroleză, care este alcătuit din trei piese: o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorţuleţ (alb) (Laiu-Despău 2006: 242).

Ulster se numește un pardesiu bărbătesc fasonat ca un halat cu mâneci largi. Et.: engl., fr. ulster, după provincia irlandeză Ulster, unde s-a vândut prima dată.

1.3. Denumiri de insule

Pantalonii cu lungime medie au preluat numele unor insule. Ne referim aici la bermude (din engl. Bermuda shorts), prin care se înţelegea la început un tip de pantaloni scurţi purtaţi de americanii aflaţi în vacanţă sau care practicau yachtingul în insulele Bermude din Oceanul Atlantic3, și de capri (din it. pantalone alla Capri), pantaloni mai lungi de genunchi, purtaţi de femei. Acest tip de pantaloni, în forma lor de azi, au apărut pe la sf. anilor 1940 pe insula Capri din Italia. (rus. бермуды și капри). Substantivul românesc (deși neatestat încă în dicţionare) a intrat în uz odată cu apariţia acestui element vestimentar la noi.

 

2. Antroponime

2.1. Nume ale unor persoane concrete

Regina Berthe a Franţei (d. 783), soţia lui Pepin cel Scurt și mama lui Carol cel Mare, a intrat în istorie ca model al femeii sfioase, modeste și înţelepte. Cu numele acestei regine a fost numită un tip de broboadă croșetată din lână, cu ciucuri, purtată de femei deasupra unui decolteu sau pe umeri – bertă (Laiu-Despău, 2006: 41).

Al șaptelea conte de Cardigan (1797-1868), ofiţerul englez James Thomas Brudenell a luptat în faimosului Război al Crimeii. În timpul acestui conflict soldaţii englezi au purtat pentru prima dată un tip de jachetă de sport cu mâneci lungi, încheiată cu nasturi în față, numită cardigan.

Dr. Gustav Jaeger (1831-1917), profesor german de zoologie la Universitatea din Stuttgart, în 1884 a promovat o „teorie științifică” referitoare la beneficiile igienice ale hainelor de lână purtate direct pe piele. Firma engleză Jaeger de produse vestimentare de foarte bună calitate a fost numită în cinstea acestui om. Colanţii de damă lungi până la glezne se numesc azi egări.

Leon Gambetta (1838-1882), avocat și om politic francez, liderul opoziţiei republicane, ar fi purtat la timpul său o altfel de pălărie – de fetru, rigidă, având calota ovală și borurile răsfrânte pe margine, numită ulterior gambetă.

Pălărierul francez Jobin, stabilit în București la mijlocul secolului al XIX-lea și care avea un magazin, pe Calea Victoriei și-a imortalizat numele printr-o pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, tare, de obicei de culoare neagră, purtată astăzi numai la ceremonii numită joben4.

Mac Farlane, nume propriu englez, de origine scoţiană, este presupusul creator al unui obiect vestimentar numit macferlan – pardesiu fără mâneci, cu o pelerină scurtă pe umeri și cu deschizături prin care se scot brațele.

Mareșalul englez Fitzroy James Henry Somerset, Baron Raglan (1788-1855) a fost comandantul trupelor britanice în războiul Crimeii din 1854. Atât el, cât și oamenii din subordinea lui purtau mantale fără cusături la umeri: mâneca pornește de la răscroiala gulerului. Ulterior haina a fost adoptată de moda civilă și numită, în amintirea mareșalului, raglan (Laiu-Despău 2006: 204).

Spenţer este un palton scurt, introdus în modă de englezul George John Spencer (1758-1834) (Щетинин, 1996: 96). Acesta ar fi câștigat un pariu afirmând că poate impune o modă nouă doar apărând pe străzi cu un nou fel de îmbrăcăminte (rus. спенсер, енсер).

2.2. Nume generalizatoare, porecle

Catrinţă ca element reprezentativ al portului naţional al femeilor românce este un șorţ sau o fustă alcătuită dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă împodobită cu alesături, paiete etc. Este posibil ca numele să derive de la prenumele feminin Catrina (Laiu-Despău 2006: 61).

Jachetă – haină (tricotată) pe talie, încheiată în faţă, purtată peste bluză, cămașă sau peste rochie și care acoperă partea superioară a corpului. Et.: fr. jaquette, din fr. jaque – veche haină din sec. al XIV-lea, purtată de ţărani și numită, se pare, după Jacques Bonhomme „Jachues blajinul”, nume dispreţuitor dat de nobili ţăranului francez5.

Pantaloni – obiect de îmbrăcăminte care acoperă corpul de la mijloc în jos. Istoria cuvântului începe cu San Pantaleone sau Pantalone, un sfânt din sec. al IV-lea (martirizat în 303), patronul Veneției și deci un nume de botez des întâlnit printre veneţieni. Adesea acest nume era folosit de către alţi italieni ca poreclă pentru locuitorii Veneţiei. În consecinţă, numele Pantalone a fost dat unui personaj veneţian din comedia bufă italiană. El era reprezentat ca un moţ senil, cu ochelari, care purta papuci și niște pantaloni mulați. De aici a derivat cuvântul francez pantalon, ce desemna la început un fel de ciorapi-pantaloni, asemănători cu cei purtaţi de Pantalone, la modă în vremea lui Carol II (843-877) al Franţei. Cu timpul și-a extins semnificația (Stati 1964: 172).

Consideraţiile expuse vin să demonstreze fenomenul motivării în limbă ca o componentă obligatorie a nominării. Procedeul trecerii de la nume propriu la unul comun este necontenit de-a lungul timpului în istoria limbilor.

 

Note:

1 În accepție lingvistică actuală termenul eponim are mai multe sensuri: 1. cele indicate în DEX; 2. pentru a desemna numele proprii devenite nume comune; 3. pentru a numi substantivele comune care îşi au sursa în nume proprii.

2 Purtată în timpul Revoluţiei Franceze, carmaniola a generat şi numele unui cântec cu autor necunoscut pe care revoluţionarii îl cântau şi îl dansau la Paris.

3 La rândul său, arhipelagul a fost botezat în cinstea exploratorului spaniol Juan de Bermudez, care l-a descoperit pe la 1515.

4 Dimensiunile şi mărimea borului jobenului au variat după moda diverselor epoci. Jobenul pentru ţinuta de călărie, de pildă, este mai scund şi cu borurile mai mici decât cel pentru ţinuta de gală.

5 Jacquerie – răscoală a ţăranilor flămânzi contra seniorilor feudali.

 

Referinţe bibliografice:

Laiu-Despău 2006 = O. Laiu-Despău, Dicționar de eponime. De la nume proprii la nume comune, București, SAECULUM I.O., 2006.

Ciorănescu 2002 = A. Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române, București, SAECULUM I.O., 2002.

Stati 1964 = Sorin Stati, Cuvinte românești. O poveste a vorbelor, București, Editura știinţifică, 1964.

Щетинин 1966 = Л. М. Щетинин, Слова, имена, вещи. Очерки об именах, Ростов-на-Дону, Издательство Ростовского Университета, 1966.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog