Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

REVISTA „LIMBA ROMÂNĂ” – 30 DE ANI DE LA FONDARE

RETROSPECTIVĂ NECESARĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ȘI TERMINOLOGIE

CUVINTE DEZVELITE

LEXICOLOGIE

RECURS LA PATRIMONIU

RECITIREA CLASICILOR

SINTEZE

INEDIT

CRITICĂ. ESEU

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AVANPREMIERĂ EDITORIALĂ

CULTURA MEMORIEI URBANE

LITERATURĂ ŞI DESTIN

CONFESIUNI

PRO DIDACTICA

POESIS

STAREA DE VEGHE

EX CIVITATE

REGISTRU ACTUAL

LECŢIILE ISTORIEI

ANIVERSĂRI. IOAN SCURTU – 80

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

RESTITUTIO

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

POESIS

Gaura neagră (Fragment de poem)

Leo BORDEIANU

Alte articole de
Leo BORDEIANU
Revista Limba Română
Nr. 6, anul XXX, 2020

Pentru tipar

Pe ostașii căzuți pe câmpul de luptă
pentru apărarea credinței și a neamului
pomenește-i, Doamne,
întru împărăția Ta.


1. Pe podul de la Vadul lui Vodă

Aici a fost o gaură mare,
neagră,
aici, pe podul dintre Vadul lui Vodă și Pârâta,

o gaură amenințătoare,
amețitoare,
înșelătoare,
adâncă,

o gaură care
parcă te invită
spre apa
neagră în amurg,
rece,
netedă și lucioasă
ca suprafața obuzului
care a căzut
pe pod.

Ce-i o gaură într-un pod;
fie ea și mare,
fie ea și neagră?
O ocolești și-ți continui calea.

Dar cu gaura din inimă
ce faci?
Sau cu cea din țară?


2. ruleta rusească

Iarăși vin
fiare pe șenile.
Tremură pământul,
inima-mi nu mai tremură.
Grenadele sunt pe sfârșite –
câte una de fiară,
dacă nu voi da greș.

În spate – tăcere,
în față – fum,
foc, scrâșnet și răget.

A explodat grenada
sau creierul meu?

Arde!

Nu am crezut că voi juca vreodată
în ruleta rusească.

Fiarele vin și vin,
mă fac una cu pământul.

O, de s-ar ridica apa Nistrului,
de s-ar revărsa,
de-ar lua cu ea
aceste cutii mișcătoare,
mușcătoare,
de s-ar încolăci în jurul lor
ca un șarpe,
de le-ar trage la adânc,
în gaura neagră
de sub dunga
podului.


3. Cei care au venit călări

Cei care au venit călări
de peste Nistru
au căzut cu tot cu cai,
au putrezit copitele cailor
și amintirea lor.

Cei de pe tancuri au pierit.
Valul Mării Sarmatice i-a luat
și pe ei.
Au rămas tancurile –
fiare de fier nemișcate
în mijlocul câmpului,
între bălării și pălării
de floarea-soarelui,
rotindu-și odată cu ele
turela.

Foc!

Explodează soarele
din ochii mei.

În ochii mei
explodează soarele.


4. În livada cu meri

Moartea se furișează printre tulpinile
lucind în noapte
ale merilor.

Luna e descumpănită,
desfigurată,
tristă.
Se acoperă cu o fâșie de nori –
panglică neagră.

Azi suntem mai puțini decât ieri.
Ce va fi mâine?
Cine
va mai gusta din viitoarea roadă?

Vor mai rodi oare
pomii
cuprinși de groază?

Vrăjiți privim în fântâna
adâncă a cerului.
Nimeni nu se încumetă
să scoată de la fund
ciutura galbenă.

Și dacă printr-o minune
s-ar scoate,
cine
ar îndrăzni
să-și atingă buzele
de marginea ei de aur?

* * *
Puzderie de înmugurite
ramuri,
mai sus de creștet,
ramuri.
Gloanțele câte un ram
cosesc.
Multe-multe gloanțe –
multe ramuri la pământ.

În spatele lor – geana tremurătoare
a răsăritului.


5. Ne trebuie șoseaua

Trădare să fie, dar s-o știm
și noi.
I.-L. Caragiale

Lucitoare ca un șarpe
șoseaua
ne ademenește.
Ne trebuie șoseaua,
de-o fi să ne-ngropăm de vii
ah, incizia din memorie!

Suntem pe șosea și vine ordin
de retragere.
Ne retragem. Ei revin.

Cucerim din nou șoseaua.
Fără de șosea dușmanul
se zbate ca șarpele
țintuit cu-n ciomag de pământ.

Din nou ordin de retragere.
Trădare?!

Iarăși suntem pe șosea.
Dușmanul se zbate
ca șarpele.

Nu mai vrem să ne retragem.
Ne retrag –
poziția e prea avantajoasă.

Chiar și îmbibate cu sânge,
sforile se trag.

Din birouri și baruri
se trag
sforile.


6. liniștit cerul

Tranșeele stau față în față.
Față în față cu moartea
stăm.

Se umflă mugurii de măr.
Cine dintre noi va vedea
izbucnirea florilor?

Sunete surde –
poc-poc.
Și din nou liniște,
amenințătoare pauză
între împușcături.

Apără, mântuiește, miluiește
și ne păzește,
Doamne!

Iarăși l-am visat pe Ionel.
O ducea pe Ilinca de mână
printre păpădiile care
dădeau în floare.

Se părea că nu e nimic
mai simplu –
un câmp de păpădii,
o adiere caldă,
o pasăre în cer
și ochii copiilor.

Poc-poc,
se zburlește pământul.

Numai cerul e liniștit,
senin-senin.
Deși nu poate
să nu sufere
când cineva
i se desprinde din brațe
și lunecă în pământ.

Cerul e același
ca și ieri,
când nu stăteam cu capul
plecat
și cu bărbia
în pământ,
când înfloreau păpădiile
și copiii fugeau
printre flori.

Cerul tot așa va fi
și mâine,
poate fără de mine.

Mai devreme sau mai târziu –
fără de mine.

Nemărginit cerul,
liniștit,
senin-senin...


7. Mitraliorul din noapte

Tra-ta-ta-ta, tra-ta-ta-ta!
O ladă cu cartușe, foc în ochi,
țiuit în urechi, iar în rărunchi –
moartea.
Uneori ogoită un pic,
dar mai mult agitată.

Tra-ta-ta-ta, tra-ta-ta-ta!
O ladă cu cartușe și o noapte oarbă
în față.

Cine o fi după geam,
după colțul casei,
după sacii
cu nisip?

În a cui cătare e capul meu
plin de gânduri febrile,
prins în menghina
spaimei?

Degetu-i de pe trăgaci mai ezită.
Clarifică ceva și încă
sunt viu.

Nesfârșită noaptea.
Voi ajunge oare până-n zori?

Acum, când la Chișinău
obosesc de petreceri barurile,
împart gloanțe cu nemiluita:
tra-ta-ta-ta, tra-ta-ta-ta!
ferindu-mă de glonțul
destinat
mie.

* * *

Te-am părăsit, Doamne,
să nu mă părăsești.
Doamne, am greșit la cer
și înaintea Ta,
dar nu îngădui să mor
în floarea...
Ba-bah!!!

Sunt viu?
Sunt viu.
Sunt viu!

Imnul Învierii s-a cântat și pentru mine.


8. Steagul

Nistrul șerpuiește prin suflet,
se revarsă și curge printre păduri,
coline,
nemărginite câmpuri.

Încercuit și rămas fără de muniții,
doar cu Nistrul în brațe
stau,
cu Nistrul în brațe,
în brațele Nistrului.

Apa lină și răcoroasă
îmi spală statutul
de fiară hăituită,
însângerată,
lipită de peretele apei,

îmi amintește că sunt stăpân
peste aceste văi și creste,
că nu am dreptul
să cedez,
că nu pot ceda,
că în mine e înfipt steagul
și că odată cu mine
va cădea
și el.

În stânga dușmani, dușmani în dreapta,
în față dușmani,
în spate apa.

Nistrule, pe care atât de mult te-am iubit,
care curgi din mine,
drag și neîmblânzit,

Nistrule, care nu încetezi să curgi
după moartea fiecăreia
dintre generații,
Nistrule, care vei curge și după moartea mea,

ia-mă cu tine,
să ne revărsăm împreună
în Marea Neagră
sau în marea cerului,
albastră.

Ia-mă cu tine,
ia-mă!

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog