Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ITINERAR LEXICAL

Semiotica pieselor utilizate pentru acoperirea capului

Alexandru CAZACU

Alte articole de
Alexandru CAZACU
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XIX, 2009

Pentru tipar

În baza materialului din limbile greacă şi română
 
Vestimentaţia are, în general, două funcţii de bază: de protecţie împotriva unor factori externi şi de împodobire. Cea de-a treia funcţie ar putea fi considerată una simbolică şi reflectă relaţiile sociale, diverse aspecte legate de modul de viaţă al sociumului respectiv. Ca şi la alte popoare, la greci vestimentaţia constituie un element important al culturii, multe dintre denumirile pieselor vestimentare au format, cu timpul, câmpuri semantice largi, în care se reflectă viziunea comunităţii respective asupra lumii, asupra relaţiilor interumane în diverse perioade de timp.
Limba elenă, fiind o limbă foarte flexibilă, arareori împrumută termeni de altă origine. De obicei, pentru formarea termenilor noi se recurge la propriile resurse lexico-gramaticale. Vom ilustra această capacitate a limbii elene prin analiza unor termeni ce denumesc diverse piese utilizate pentru acoperirea capului.
De exemplu, το καπέλο „pălărie, căciulă” formează numeroşi termeni derivaţi care, într-o măsură mai mare sau mai mică, au o legătură directă cu sensul de bază al cuvântului:
καπελίνο – pălărie mică;
καπελίνα – pălărie cu boruri largi pentru femei;
καπελιέρα – cutie (din hârtie, lemn sau metal) pentru păstrarea căciulilor/ pălăriilor;
καπελάς (fem. καπελού) – persoană care confecţionează căciuli, pălării; pălărier.
Termenul a fost împrumutat din neogreacă de limba română cu forma capelă şi cu sensurile:
1. şapcă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari; 2. pălărie (de damă) (DEXI).
O serie de semnificaţii suplimentare vin să lărgească sensul de bază/ iniţial, alcătuind nişte indici pentru o anumită situaţie / realitate socială ilustrată în contexte formate cu lexemul respectiv.
Astfel, καπέλο capătă, pe parcursul anilor, în negustorie, un alt sens şi anume „supliment ilicit al preţului cerut de târgoveţi, suprapreţ ilegal” (´Aµα δεν πληρώνεις γερό καπέλο, δεν τρως κρέας της προκοπής – „Dacă nu plăteşti căciulă sănătoasă, nu mănânci carne bună”). Dintre derivatele acestui termen amintim:
καπέλωµα 1. faptul de a-şi acoperi capul – sens iniţial pe care îl dezvoltă, prin asociere metaforică, în alte două sensuri; 2. lovitură în pălărie (vezi şi în limba română: a lovi (sau a pocni, a plesni) (pe cineva) în pălărie „a ofensa pe cineva, a-i spune cuiva o vorbă înţepătoare, a ironiza pe cineva”. Un alt sens al expresiei româneşti, inexistent în limba greacă este „a da cuiva o veste neaşteptată, rea”; 3. mărire ilicită a preţurilor (în negustorie).
καπελώνω – 1. a pune căciula cuiva; prin evidenţierea unor indici specifici, mai capătă câteva sensuri; 2. (metaforic) a lovi pe cineva în pălărie /căciulă; 3. a mări ilicit preţurile (în negustorie); 4. a uzurpa lucrurile cuiva pentru folos propriu.
Expresia του βγάζω το καπέλο, care iniţial însemna doar „a-şi scoate pălăria (căciula) în faţa cuiva, a saluta (pe cineva)” capătă semnificaţia „a respecta, a stima (pe cineva)” şi un alt sens, foarte apropiat de cel al expresiei admirative româneşti „Jos pălăria!”.
Un caz deosebit de interesant este modul în care a apărut în limba elenă cuvântul τραγιάσκα „şapcă cu cozoroc”. Se pare cătermenul a fost preluat din limba română şi este o interpretare a aclamaţiilor turiştilor români „Trăiască Grecia!”, care erau însoţite de aruncarea căciulilor. Astfel, imperativul trăiască din limba română, a fost preluat ca substantiv în limba greacă, şi a căpătat o semnificaţie total diferită de cea iniţială (etimologică).
Un cuvânt foarte des utilizat în limba elenă esteσκούφος (căciulă) care, în afară de semnificaţiile generate de cuvintele derivate (σκουφάκι sau σκουφί– căciuliţă, căciulă mică; σκουφίτσα – scufiţă), mai poate forma noi termeni; aceştia nu au echivalenţi în limba română, şi pot fi explicaţi doar prin sintagme:
σκούφωµα – 1. modul (felul) de a-şi acoperi capul (cu căciula, de a-şi pune (purta) căciula); 2. faptul de a-şi acoperi capul.
σκουφάτος – (despre cineva care poartă căciulă), cu căciulă.
Căciula (σκούφος, σκούφια) era un indiciu al rangului, al stării sociale a proprietarului ei. După modul în care îşi purta cineva căciula şi în dependenţă de calităţile ei (scumpă, ieftină; veche, nouă, conform cerinţelor vremii (modei) sau nu etc.), atât la eleni, cât şi la români se putea înţelege din ce pătură socială face parte cel care o poartă sau chiar din ce neam se trage. Ca dovadă elocventă în acest sens poate servi expresia grecească: απο που κρατάει η σκούφιά του „din ce căciulă este cineva” (despre originea cuiva).
Termenul φέσι (fes), existent şi în limba română, desemnează un obiect cu specific oriental, având în limba greacă mai multe semnificaţii:
1. tip de căciulă roşie cu fundă care, deşi este de origine străină (orientală), este foarte des utilizat de către eleni; 2. căciulă pe care o poartă evzonii (ostaşii) greci; 3. venit neplătit – sens atestat în expresii de tipul: έβαλε φέσι (în traducere mot-à-mot„a pune fesul cuiva”) despre cineva care a împrumutat bani şi nu i-a întors sau a împrumutat bani cu scopul de a nu-i întoarce; a fi dator cu bani; 4. în expresia έγινε φέσι „a fi beat criţă”.
În limba română se consemnează specificul oriental al cuvântului fes, înregistrându-se mai multe semnificaţii, dintre care doar prima poate fi raportată direct la limba din care provine:
1. acoperământ al capului pentru bărbaţi, confecţionat din pâslă sau postav (împodobit cu un ciucure) pe care îl poartă mai ales musulmanii (din Orient şi din Nordul Africii). Expresii: (fam.) a-i turti (cuiva) fesul – a. a face o mare prostie; b. a face de râs pe cineva; interesul poartă fesul – se spune la adresa cuiva care face ceva numai pentru avantaj material; 2. căciuliţă croşetată sau calotă de fetru, purtată pe vârful capului de către femei şi copii; 3. căciulă tricotată, purtată de tineri şi de copii; 4. compus: (entomologic; regionalism) fesul-popii = fesuşor (DEXI).
Substantivul κουκούλα însemna iniţial în elenă doar „glugă, capişon”, iarmai apoi, prin extindere, κουκούλα devine un termen care poate fi atribuit oricărei piese vestimentare servind la acoperirea capului. În prezent, κουκούλα comportă un sens general de „acoperiş, protecţie” şi prin acest cuvânt poate fi numit orice obiect utilizat pentru acoperire, ca în exemplul: κουκούλα αυτοκινήτου (căciula automobilului). Şi derivatele acestui termen înregistrează mai multe sensuri:
κουκουλώνω – 1. a acoperi cu căciulă, glugă; a cocoloşi, a obloji, a înveli etc.; a (se) acoperi, a înveli pe cineva sau ceva în întregime; 2. a muşamaliza, a acoperi, a ascunde; 3. a se căsători prin înşelăciune sau cu de-a sila (cu acest sens, în română există expresia populară  a îmbrobodi pe cineva).
κουκουλοφόρος – cel care poartă glugă; spec. persoană care poartă mască în timpul executării acţiunii de pedepsire.
κουκούλωµα – 1. acoperire cu căciulă; 2. acoperirea unui obiect pentru a nu fi văzut; învelire, oblojire; 3. ascundere, muşamalizare (a unui rău).
κουκούλι (diminutiv al substantivului κουκούλα) gogoaşă a viermelui de mătase.
κουκουλάρικος – 1. (ieşit, scos) din gogoaşă (a viermelui de mătase); 2. mătase (în expresia ύφασµα κουκουλάρικο).
Piesele vestimentare utilizate pentru acoperirea capului capătă noi conotaţii, indiferent de faptul dacă sunt destinate bărbaţilor sau femeilor:
µαντίλα – 1. basma, batic cu care îşi acoperă capul femeile; 2. cută membranoasă care atârnă în zona gâtului unor mamifere; bărbie, grumaz.
µαντίλι – 1. broboadă cu care îşi acoperă capul femeile; 2. batistă, băsmăluţă (pentru curăţatul ochilor, nasului); 3. piesă vestimentară, bucată de material pe care o poartă la gât bărbaţii şi femeile.
µαντίλια – basma dantelată pentru cap.
µαντιλώνω – a îmbrobodi, a pune basma pe capul cuiva.
µαντιλοδεµενος – îmbrobodit(ă) cu basma.
Este de menţionat că multe dintre formele adjectivale sunt utilizate atât la feminin, cât şi la masculin. Astfel, în limba elenă putem atesta exemple de tipul: µαντιλούσα – (femeie) îmbrobodită; µαντιλωτός – (bărbat) îmbrobodit, care poartă pe cap basma (este vorba de un tip de basma, specific portului din anumite zone).
De observat că în limba română aceste lexeme sunt utilizate atât în sintagme neutre, cât şi (mai ales în ceea ce priveşte bărbaţii!) cu sens peiorativ, batjocoritor (de exemplu: „Mihai este îmbrobodit (adică înşelat) de nevastă-sa”. În limba elenă asemenea sintagme sunt utilizate, în general, cu sens direct.
În tradiţia elenă basmaua, broboada era o piesă vestimentară nu doar a femeilor, ci şi a bărbaţilor. Astfel că în vorbirea orală, dar şi în literatura artistică pot fi atestate expresii de tipul: ´Hταν ένα παλικάρι ως είκοσι χρονών ...ντυµένο-ποδεµένο κρητικά, µε το κεφαλοµάντιλο δεµένο κλέφτικα„Era un flăcău de vreo douăzeci de ani... îmbrăcat şi încălţat ca în Creta, cu basmaua legată haiduceşte (hoţeşte)”.
Prin alăturarea a două substantive din acelaşi câmp semantic se formează noi cuvinte, cum ar fi:
κεφαλόπανι – format prin alăturarea substantivelor κεφάλι (cap) şi πανί (pânză), care a ajuns să însemne văl, peplu (πέπλος).
κεφαλοµάντιλοκεφάλι (cap) + µαντίλι (broboadă) – basma care se leagă pe cap pentru a ţine părul sau cu scop de împodobire.
Un substantiv şi un verb alăturate pot forma un nou verb:
πεπλοφορώπέπλο (văl) + φορώ (a purta) – a fi înfăşurat în văl, a purta văl.
στεφανηφορώστεφανη (cunună) + φορώ (a purta) – 1. a purta cunună, a fi încununat; 2. (metaforic) a fi învingător.
στεφανηφόρος – 1. (despre cineva care) poartă cunună (στεφανωµένος); 2. (metaforic) învingător, câştigător.
Substantivul πέπλος sau πέπλο a căpătat şi alte semnificaţii:
1. văl de mireasă; 2. (arheolog.) rochie foarte subţire (pentru femei) fără mâneci prinsă pe umeri cu o agrafă; 3. (metaforic) ceva care împiedică vederea, sesizarea limpede, clară sau provocare care ascunde adevărul: πέπλος µυστηρίου καλύπτει την υπόθεση – „Un văl de mister ascunde (acoperă) cazul (cauza, adevărul)”.
În limba română cuvântul peplu (sau peplum)provine din latină (peplum, -i, romanii preluându-l din limba greacă πέπλον) şi este un indice al vestimentaţiei antice, inclusiv greceşti, cu sensul „mantie scurtă, fără mâneci, prinsă pe umeri cu o agrafă şi purtată de femei peste tunică” (DEXI).
O întreagă varietate de sensuri oferă termenul στεφάνι „cunună, coroană”. Limba elenă consemnează mai multe semnificaţii, printre care:
1. cunună din ramuri sau flori pe care o poartă cineva pe cap ca premiu sau în semn de sărbătoare; cunună de măslin; 2. cunună (coroană) de flori, care se depune la monumente sau însoţeşte cortegiul de înmormântare; 3. inel de metal sau de lemn utilizat la susţinerea scândurilor, cerc de butoi (στεφάνι βαρελιού), inel (cerc) al coşului (στεφάνι του κοφινιού); 4. marginea (buza) unui obiect; 5. cununa de mireasă (ο νυφικός στέφανος); 6. nuntă sau cuplu legal; 7. (met.) victorie.
Sonoritatea grecescului στεφάνι se regăseşte în numele propriu românesc Ştefan: din limba elenă a fost împrumutată semnificaţia de victorie, fapt pentru care acest nume este atât de popular la români.
Semn-indice al puterii, reprezentant sau substituent al purtătorului (stăpânului), simbol al mândriei şi al autorităţii, al respectului sau al lipsei de respect, piesele vestimentare utilizate pentru acoperirea capului constituie, atât la greci, cât şi la alte popoare, un element de diferenţiere socială.
Vestimentaţia este un semn distinctiv prin care poate fi identificată o epocă, diferită de alta, se pot compara şi deosebi civilizaţiile între ele. Toate aceste semne comune sau diferenţiatoare sunt conservate din plin în semnul lingvistic, de a cărui decodificare depinde gradul de înţelegere a realităţii, a lumii înconjurătoare.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog