Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

COLOCVIU

Evenimente ştiinţifice

Oliviu FELECAN

Alte articole de
Oliviu FELECAN
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

În perioada 17-22 august 2008 la York University din Toronto a avut loc cel de-al XXIII-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Onomastice (ICOS 2008). Alegerea continentului american după mai multe ediţii europene nu a fost deloc întâmplătoare, dacă se are în vedere că Toronto este cea mai populată metropolă (~5 milioane de locuitori) din Canada. Într-o astfel de aglomeraţie cosmopolită şi multiculturală coexistă mai mult de 100 de naţionalităţi, iar aproximativ jumătate din populaţie s-a născut în afara ţării. Oraşul nu e vestit doar ca un prosper centru financiar şi economic, ci şi prin cele trei universităţi, dintre care York este a treia ca mărime din Canada. Fondată în 1959, a ajuns la un număr de peste 50.000 de studenţi şi un personal academic şi administrativ de 7.000 de profesionişti, repartizaţi în 11 facultăţi. În ultimii ani s-au conferit acolo 550 de titluri de doctor, iar biblioteca numără peste 6,5 milioane de titluri. Având în vedere infrastructura de invidiat şi un corp profesoral competent, specialiştii în onomastică de acolo – printre care Wolfgang Ahrens, Sheila Embleton şi André Lapierre– s-au angajat să organizeze acest eveniment ştiinţific de excepţie, comparabil cu olimpiadele sportive, doar că se desfăşoară din trei în trei ani.
Participarea nu a fost atât de numeroasă ca la ediţiile precedente (Uppsala, 2002 şi Pisa, 2005) – probabil din cauza depărtării –, însă numărul de cercetători care au prezentat lucrări a ajuns la 213, din nu mai puţin de 40 de ţări de pe toate continentele: Africa de Sud, Anglia, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Camerun, Canada, Cehia, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Ghana, Germania, Hong Kong, Irlanda, Irlanda de Nord, Israel, Italia, Japonia, Letonia, Lituania, Malayezia, Mexic, Nigeria, Noua Zeelandă, Norvegia, Olanda, Oman, Polonia, România, Rusia, Scoţia, Singapore, Spania, Statele Unite, Suedia, Ucraina, Ungaria. Delegaţia cea mai numeroasă a fost a ţării gazdă, cu 23 de persoane, urmată de SUA şi Suedia cu câte 18, Germania cu 16, Nigeria cu 9 etc. Din România au fost prezenţi patru universitari, din Iaşi– Eugen Munteanu şi Odette Arhip şi din Baia Mare – Nicolae Felecan (Baptismal Names and their Inflectional Forms in the Subdialect of Maramureş), Oliviu Felecan (Romanian-Ukrainian Connections in the Anthroponymy of the Northwestern Part of Romania) –, cu precizarea că a fost prezentată şi lucrarea Postcommunist Political Satire Illustrated in the Nicknames of Romanian Politicians a Daianei Felecan. Se cuvine subliniat că limbile oficiale ale congresului sunt engleza, franceza şi germana, iar în Canada – datorită influenţei tot mai mari a hispanicilor – s-a acceptat şi spaniola.
Lucrările congresului s-au desfăşurat în opt secţiuni, iar timpul alocat unei comunicări era de 20 de minute, urmate de alte 10 minute de întrebări şi dezbateri. La fiecare jumătate de oră exista posibilitatea de a schimba secţiunea, în funcţie de interesul pentru un subiect sau pentru altul. Dintre activităţile plenare, se pot aminti Reuniunea Generală a Societăţii Canadiene de Onomastică, Adunarea Generală a membrilor Societăţii de Ştiinţe Onomastice, o prezentare bibliografică de specialitate (de altfel, pe parcursul desfăşurării congresului, cărţi şi reviste de onomastică din lumea întreagă au fost expuse pentru o mai bună cunoaştere) şi câteva expuneri de larg interes, cum ar fi a lui André Lapierre, A mari usque ad mare: Regards sur la toponymie du Canada, Richard Coates (Anglia), Special Report on the Survey of English Place Names Project sau Adrian Koopman (Africa de Sud), Southern African Onomastic Research.
La 20 august, în programul congresului a fost prevăzută o vizită la Cascada Niagara – cel mai renumit sit turistic din America de Nord – şi în zona adiacentă, cu podgorii vestite, dar şi cu un orăşel turistic ce păstrează arhitectura şi parfumul mijlocului de secol XIX (Niagara on the Lake). Spectacolul cascadei este unic:14 milioane de m3 de apă pe minut se prăbuşesc de la o înălţime de peste 50 de metri şi formează un zid imens de apă, care l-a făcut pe Charles Dickens să afirme că „mi se părea că mă ridic de pe pământ şi privesc Raiul”. Împărţită între Canada (3/4) şi SUA, ea atrage peste 14 milioane de vizitatori anual.
Alte „minunăţii” demne de vizitat în statul Ontario sunt arhipelagul format din 1.000 de insule (1.000 Islands) risipite pe fluviul St. Laurent şi pe lacul Ontario– la graniţa dintre cele două state nord-americane –, 30.000 de insule (30.000 Islands) – pe întinderea lacului Huron –, mănăstirea Sainte Marie among the Hurons – cel mai cunoscut loc de pelerinaj din ţară, de fapt e reconstituirea unei misiuni catolice din prima jumătate a secolului al XVII-lea.
Cât despre Toronto, el e prototipul oraşului american, cu un plan ordonat (străzi ce se taie în unghi drept) şi cu zgârie-nori. Impresionează CN Tower, care a fost cea mai înaltă construcţie autopurtantă din lume, de 553 de metri, Sky Dome – primul stadion din lume dotat cu acoperiş retractabil (în doar 20 de minute) –, Hockey Hall of Fame – hocheiul fiind sport naţional – sau noua clădire a Primăriei. Altfel spus, e o altă lume, neîngrădită de nicio limită spaţială, care încearcă să se dezvolte prin aportul de forţă de muncă supercalificată de pe tot mapamondul, oferindu-i în schimb cel mai performant sistem social şi o toleranţă etnică şi religioasă de neimaginat în altă parte. Nu e de mirare că se poate auzi limba română peste tot, pe holurile universităţii, pe stradă, la Cascada Niagara, pe vasele de croazieră ce brăzdează Marile Lacuri.
Cel de-al doilea eveniment ştiinţific pe care dorim să-l mediatizăm a avut loc la Baia Mare în perioada 19 – 21 septembrie 2008. E vorba de al XIII-lea Simpozion Internaţional de Dialectologie, organizat de Catedra de Limba şi Literatura Română a Facultăţii de Litere, acţiune coordonată de prof. dr. Nicolae Felecan. E pentru a treia oară când, sub oblăduirea Societăţii Române de Dialectologie, Universitatea de Nord din Baia Mare găzduieşte această manifestare, cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş şi al Primăriei municipiului. Locaţia nu a fost aleasă întâmplător, avându-se în vedere că forul de specialitate a luat fiinţă în acest oraş în urmă cu doisprezece ani, iar succesul ediţiei precedente – desfăşurate cu acelaşi comitet organizatoric şi în aceeaşi urbe – a echivalat cu un îndemn la consecvenţă.
Lucrările simpozionului s-au desfăşurat în trei ateliere, care au cuprins cele şase secţiuni: dialectologie istorică, graiurile dacoromâne, dialectele sud-dunărene, dialectologia şi ştiinţele onomastice, dialectologia şi limba literară, hermeneutica textului. Deschiderea mai amplă a secţiunilor şi către domenii conexe a vizat atragerea mai multor specialişti, chiar dacă nu sunt dialectologi, şi merită menţionat că simpozionul s-a transformat într-unul internaţional. Şi la ediţiile precedente au participat invitaţi de peste hotare (Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Ungaria), însă temele abordate erau legate doar de dialectele limbii române. În toamna anului 2008, prin intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, s-a dorit o lărgire a sferei de interes, iar invitaţii din Italia şi Germania au adus în discuţie şi probleme ale dialectelor italiene meridionale (Alfonso Germani, Antonio Mallozzi) sau ale vorbirii populare din Bayern (Germania: Helena Maria Sabo). Au mai trimis lucrări câţiva cercetători din Ucraina, însă regretul cel mare s-a produs din pricina absenţei confraţilor moldoveni înscrişi în program (Vladimir Zagaevschi, Stela Spînu), care au fost nevoiţi să renunţe la deplasare în ultimul moment datorită birocraţiei obţinerii vizelor de intrare în România. E anormal să se pună piedici unor universitari din Republica Moldova şi să se îngrădească participarea lor la evenimente ştiinţifice de amploare, atâta timp cât accesul la cultură ori libera circulaţie (fie şi peste graniţe) este un drept fundamental al omului.
Participanţii din România au venit de la universităţi şi institute de lingvistică de pe întreg teritoriul ţării: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Baia Mare, Reşiţa, Constanţa, Oradea, Braşov, Arad, Alba Iulia. Primirea invitaţilor a avut loc în seara zilei de 18 septembrie, iar în dimineaţa următoare, la deschiderea lucrărilor, moderată de Nicolae Felecan, au luat cuvântul rectorul Universităţii de Nord, prof. dr. ing. Dan Călin Peter, preşedintele Societăţii Române de Dialectologie, Petru Neiescu, decanul Facultăţii de Litere, prof. dr. Petru Dunca, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean (conf. dr. Gheorghe Mihai Bârlea), ai Primăriei (viceprimarul Mircea Dolha) şi episcopul ortodox al Maramureşului şi Sătmarului, P.S. Iustinian Chira. S-a subliniat importanţa evenimentului pe plan local şi naţional, s-a pus în discuţie situaţia limbii române şi a dialectelor sale din afara graniţelor, după care a avut loc şedinţa în plen, comunicările fiind susţinute de Nicolae Saramandu (director adjunct al Institutului de Lingvistică „I. Iordan – Al. Rosetti” din Bucureşti), Teofil Teaha – de la aceeaşi instituţie–, Petru Neiescu (Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca) şi Vasile Frăţilă (Universitatea de Vest din Timişoara). După amiază s-au desfăşurat lucrările pe secţiuni în incinta Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, o construcţie ultramodernă, gazdă primitoare pentru orice eveniment cultural. Seara, la Restaurantul Universitar, un banchet de gală a încununat activitatea zilei.
În data de 20 septembrie s-a organizat o excursie de documentare în Ţara Lăpuşului, având în vedere că Maramureşul istoric şi Ţara Oaşului au fost străbătute la precedenta ediţie a simpozionului. Deşi mai puţin cunoscută, în comparaţie cu zona tradiţională a Maramureşului, Ţara Lăpuşului este împânzită de mănăstiri şi monumente istorice, dintre care s-au vizitat Mănăstirea Rohiiţa (ctitorie nouă, situată la poalele Munţilor Ţibleş), Mănăstirea Rohia (unde s-a călugărit şi şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii Nicolae Steinhardt), biserica de lemn din Rogoz, construită în anul 1633, monument înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Beneficiind de ghizi competenţi, participanţii au aflat multe lucruri interesante despre zona etnografică vizitată sau despre istoricul mănăstirilor. Spre seară, după ce au văzut o vâltoare de apă şi o horincie din Groşii Ţibleşului – simboluri ale măiestriei şi ingeniozităţii maramureşenilor–, excursioniştii au fost primiţi, cu o ospitalitate rar întâlnită, de autorităţile locale, unde, în cadrul unei cine festive, un grup de elevi a realizat un spectacol folcloric tradiţional Ţării Lăpuşului. În aceeaşi locaţie s-a desfăşurat şi Adunarea Generală a membrilor Societăţii Române de Dialectologie, la care s-a făcut bilanţul ultimilor ani de activitate, s-a ales noua conducere şi s-au lansat propuneri pentru viitor.
Ultima zi s-a deschis cu o prezentare de carte colectivă, mai exact au fost expuse şi popularizate ultimele lucrări ale participanţilor la simpozion. Acţiunea s-a bucurat de un real succes, mai ales în contextul actual, când difuzarea cărţilor suferă enorm, iar tirajele ating uneori cifre doar cu două zecimale! După amiază, cei rămaşi au avut posibilitatea de a vizita Baia Mare şi principalele muzee de aici: Muzeul de Mineralogie, Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie şi Folclor, Muzeul de Istorie, Planetariul.
În încheiere, merită subliniat aportul ştiinţific şi cultural deosebit pe care îl comportă astfel de evenimente în viaţa intelectuală a oamenilor de litere. Deschiderea spre universalitate nu ar fi posibilă fără participări la congrese şi conferinţe internaţionale de amploare, aşa cum păstrarea contactului cu lumea academică şi cu noutăţile editoriale poate fi îmbunătăţită tot la manifestări ştiinţifice similare. În ciuda condiţiilor economice destul de vitrege, e un fapt benefic atunci când se realizează evenimente de acest gen, devenite tradiţionale. Prin schimbul de idei, prin cunoaşterea intelectuală a altor meleaguri, toată lumea are de câştigat, în primul rând persoana implicată, apoi instituţia pe care o reprezintă şi, nu în ultimul rând, ţara sa. Nu e uşor să organizezi un simpozion internaţional, nu e uşor să participi la un congres de anvergură mondială, dar satisfacţiile spirituale devin nelimitate şi ne trimit cu gândul la o maximă celebră a Antichităţii greco-romane: Omnia mea mecum porto. La fel cum spiritul învinge materia, orice întâlnire de acest gen dăruieşte participanţilor un crâmpei de nemurire.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog