Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LECŢIILE ISTORIEI

Slugă la străini bogaţi

Nicolae RUSU

Alte articole de
Nicolae RUSU
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XIX, 2009

Pentru tipar

Eminescu a înţeles de timpuriu importanţa majoră pe care o are limba în destinul istoric al unui popor. În articolul Echilibrul, publicat în aprilie 1870, poetul naţional al românilor profeţea că „măsurariul civilizaţiunei unui popor (...) e: o limbă sonoră şi aptă de a exprima prin sunete – noţiuni, prin şir şi accent logic – cugete, prin accent etic – simţăminte (...). Afară de aceea, civilizaţiunea unui popor constă în deosebire în dezvoltarea acelor aplecări umane în genere care sunt neapărate tuturor oamenilor (...), acele principie care trebuie să constituie fundamentul, directiva a toată viaţa şi a toată activitatea omenească. Cu cât aceste cunoştinţe şi principie care să le fie tuturor comune sunt mai dezvoltate, cu atâta poporul respectiv e mai civilizat”.
Sunt oare românii basarabeni mai civilizaţi după două decenii de când s-au pomenit într-o formaţiune statală în care există toate atributele specifice unei ţări suverane şi independente – constituţie, limbă de stat, frontiere, parlament, guvern, diverse structuri statale etc.? E adevărat, unele atribute statale există – doar pe hârtie, căci ea, hârtia, le rabdă pe toate – cum ar fi, de exemplu, independenţa. Ea e mai degrabă declarată, pentru că din 1992 până în prezent o parte a teritoriului Republicii Moldova – raioanele din stânga Nistrului – este ocupată de forţele armate ale Federaţiei Ruse, unităţi militare care-şi zic, eufemistic, „forţe pacificatoare”. Acestea susţin de atâta timp un regim separatist, autoproclamat, care nu recunoaşte niciunul din atributele statului dintre Nistru şi Prut. Mai mult, politica imperialistă a fostei metropole se face simţită şi prin intermediul altor forţe, al acelora care ţintesc şi bombardează cu unde electromagnetice sufletul şi conştiinţa basarabenilor. Este vorba, fireşte, de forţa undelor de radio şi televiziune. Atitudinea popoarelor slave în raport cu românii basarabeni a rămas, din păcate, acea de acum două secole şi mai bine. În acest sens, în noiembrie 1876, M. Eminescu remarca, în articolul Idealul unităţii politice a românilor, că „niciun neam pe faţa pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai românul, pentru că nimeni nu este mai tolerant decât dânsul”. Atitudinea altor neamuri, în schimb, faţă de toleranţa românilor este departe de a fi reciprocă. Basarabenii pot aduce mii şi milioane de exemple care demonstrează că atitudinea şovină a popoarelor dominatoare are în vizor, în primul rând, spiritul şi conştiinţa de neam a celor dominaţi. Acest reflex este atât de vivace la foştii noştri „fraţi mai mari”, încât a rămas intact chiar şi după două decenii de când fosta gubernie, în loc să revină, cum ar fost firesc, la Ţara sa, a fost transformată într-o contrafăcută formaţiune statală. Deşi în acest răstimp numărul etnicilor ruşi a scăzut între Nistru şi Prut până la 6%, limba rusă mai domină spaţiul public, în special cel urban, iar prin posturile radio şi TV, chiar şi cel rural. Cetăţenii Republicii Moldova de etnie rusă, deşi studiază în şcoli limba română, în relaţiile cotidiene îşi impun insolent doar limba lor. Românii basarabeni care le cunosc limba, toleranţi cum sunt, precum a remarcat şi M. Eminescu, cedează de fiecare dată, iar în cazul în care n-o cunosc, dialogul se produce în două limbi – unul insistă în limba sa, iar celălalt reacţionează cum poate. În presa de publicitate tot mai multe anunţuri şi oferte apar exclusiv în limba rusă şi nu rareori angajatorii forţei de muncă fac specificarea, evident, în limba lor, că oferta se referă doar pentru rusofoni. În cel mai bun caz, ei o fac pe indulgenţii, precizând că solicitantul la un loc de lucru ,,este obligat să cunoască limba rusă”. Deşi trăiesc în Republica Moldova, primesc aici pensii şi salarii grase, ei au grijă să-l susţină doar pe producătorul din ţara lor etnică, procurându-i produsele de care-i invadată piaţa basarabeană. Personal am fost martor când un rusofon a insistat într-un magazin din cartierul Râşcani al capitalei să cumpere trei sticle de bere ,,Baltika” numai pentru faptul că erau produse în Rusia, chiar dacă ele aveau un preţ dublu faţă de berea produsă în Chişinău. Mai sunt şi alte detalii care demonstrează diminuarea lentă a importanţei limbii oficiale a statului şi această stare de lucruri, evident, nu este o normalitate într-o formaţiune statală ai cărei guvernanţi se respectă. Mai făcând abstracţie şi de faptul că este poreclită în continuare conform unor vechi intenţii staliniste, atâta timp cât puterea legislativă şi executivă a statului moldovean va fi aservită fostei metropole, limba română va avea rolul vitreg al unui copil abandonat de părinţi la curtea bogată a unui străin.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog