Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIALOGUL ARTELOR

Subiectivitatea mea are cel mai înalt grad de obiectivitate

Vladimir BULAT

Roman TOLICI

Alte articole de
Vladimir BULAT
Roman TOLICI
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XIX, 2009

Pentru tipar

– Povesteşte-mi, te rog – chiar dacă ai mai fost solicitat să purcezi spre o atare ispravă, şi nu o dată – despre momentul sau perioada care te-a determinat sau care te-a încredinţat că arta este chemarea ta.
– Ca întotdeauna, rădăcinile deciziilor noastre se află în fragedă copilărie şi eu nu fac excepţie. Apetenţa pentru reprezentarea plastică am avut-o de când mă ţin minte. Bineînţeles, la acea perioadă nu conştientizam în adevărata complexitate noţiunea de artă, chemarea în schimb am simţit-o încă de la început.
– Ce loc ocupă în biografia ta perioada studiilor la Liceul de Artă din Chişinău, care astăzi poartă numele lui Igor Vieru?
– A fost pentru mine o adevărată experienţă de ucenicie, de care am avut norocul să beneficiez. Dat fiind regimul şcolii te tip internat, a fost în aceeaşi măsură şi o scoală a vieţii care mi-a suplinit familia, armata. Cred că am fost ultima promoţie care a beneficiat de tipul de şcoală sovietic. Am intrat în R.S.H.Ş.I. în 1985, odată cu apariţia conceptului de Perestroika, şi am ieşit din Liceul „Igor Vieru” în 1990, transferându-mă la Liceul „Nicolae Tonitza” (Bucureşti). Iar după un an, când trebuia să fiu absolvent al Liceului „Igor Vieru”, U.R.S.S. s-a desfiinţat oficial. Datorez mult acelei experienţe, tuturor oamenilor care au avut legătură cu ea şi conjuncturii politice care m-a împins spre ceea ce sunt astăzi.
– În ce măsură ceea ce faci tu este subsumabil tradiţiei artei româneşti? Sau cariera ta artistică urmează un traseu propriu, în afara oricărei tradiţii?
– Vreau să cred că urmez mai degrabă o tradiţie a artei universale de a se revigora extrăgând din trecut esenţe pentru viitor. Arta românească propriu-zisă m-a influenţat într-o măsură mai mică decât arta ruso-sovietică sau cea occidentală. Caracterul său local mi-a dat mai degrabă indicii asupra ceea ce ar trebui să evit. Prin maturizarea şi prezenţa mea în spaţiul românesc mă consider un artist român care, asemenea multor basarabeni din diverse domenii, am adus cu mine un aer proaspăt, pe care cultura română n-ar avea de ce să-l refuze. Dincolo de acest aspect, urmez într-adevăr un traseu propriu, prin care urmăresc un înţeles universal al artei mele şi nu unul românesc, basarabean, sau de alt fel.
– Cum crezi, când un artist se poate crede matur?
– Personal, consider că mă aflu la începutul maturităţii mele artistice, pe care aş caracteriza-o prin conştientizarea drumului pe care îl urmez şi prin alegerile pe care le fac independent de părerile din jur.
– Ştiu că relaţia cu Dumnezeu a fiecăruia este o problemă personală, intimă. În ceea ce te priveşte – ea e o temă recurentă, aproape ciclică. Sunt câteva serii de lucrări în care abordezi, oarecum neaşteptat, tema Binelui şi a Răului, tema păcatului, „lupta Binelui cu Binele” etc. E o tematică mai degrabă mentală, estetică pentru tine, sau există şi o componentă duhovnicească în preocupările tale plastice?
– Conceptul de Dumnezeu este dintotdeauna o fascinaţie a omenirii. Departe de a fi un habotnic, latura mea mistică m-a împins de multe ori către analiza acestui concept. În abordările mele „religioase” am urmărit într-o mai mare măsură relaţia oamenilor cu divinitatea şi paradoxurile ce provin din aceasta. De exemplu, atunci când eram copil, biserica din satul natal era transformată de comunişti în hambar unde se ţineau seminţe de floarea soarelui. Din această cauză, clădirea era efectiv invadată de porumbei. În perioada Perestroika biserica a fost transformată într-un muzeu de religie şi istorie. Iar la căderea comunismului a redevenit lăcaş de cult. În amintirea mea, cel puţin, perioada hambarului şi a porumbeilor o percep ca fiind cea mai încărcată simbolic de Duhul Sfânt. Pentru mine, dincolo de preocuparea estetică, religia este o preocupare filozofică care îmi oferă tematici esenţiale, pe care le abordez prin prisma îndoielii – ca generatoare de adevăr.
– În ce fel se „nasc” ciclurile tale, şi dacă există un punct anume care te motivează să începi o lucrare sau un întreg ciclu?
– Se nasc în baza unui moment declanşator pe care în cazul unor cicluri îl pot identifica în spaţiu şi timp, dar care au în spate mai multe momente pregătitoare. Observarea şi analizarea continuă a lumii mă ghidează spre păreri şi concluzii pe care mi le asum şi pe care încerc să le transmit fie prin cicluri de lucrări, fie prin lucrări separate. Subiectivitatea mea are cel mai înalt grad de obiectivitate în comparaţie cu cea a analiştilor operei mele, dat fiind rolul de creator al acestei opere.
– Tu, ca pregătire „academică”, eşti grafician. Cum se face că pictura a devenit pentru tine modul cel mai frecvent de expresie? Sau categorisirile astea sunt doar pentru cineva care nu este practicant direct al artei?
– Revin aici la perioada copilăriei, când la întrebarea „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” răspundeam fără ezitare „pictor”. În adolescenţă m-a tentat lumea filmului de animaţie. În academie m-am reîntors prin grafică la abordările consacrate ale artei plastice, făcând practic şi pictură. Am experimentat banda desenată – combinaţie de grafică, animaţie, literatură, dramaturgie. Am scris proză şi poezie, m-am confruntat cu publicitatea, am făcut şi fac multă fotografie. Mă reîntorc mai mult sau mai puţin sporadic în aceste zone artistice, dar pictura îmi ocupă cu graţie atât de mult timp, încât a devenit pentru mine esenţială, oferindu-mi modul ideal de exprimare. Construcţia ei este fără îndoială tributară tuturor celorlalte ramuri. Şi pentru practicanţi şi pentru nepracticanţi ai artei noţiunea de „pictor” este în cea mai mare măsură asociată noţiunii de „artist”.
– Din câte cunosc, piaţa de artă românească este destul de instabilă, imprevizibilă. Arta contemporană este şi mai puţin solicitată decât cea mai veche, interbelică de pildă. Tu ai nevoie de o piaţă de artă sau aceasta are nevoie de tine?
– Perioada comunistă şi-a lăsat bineînţeles bubele ei pe piaţa de artă românească, ca şi pe celelalte domenii ale societăţii. România în general se află încă în convalescenţă. Piaţa de artă mai are mult de muncă, dar contează că este vie. Artiştii au nevoie de această piaţă în aceeaşi măsură în care piaţa are nevoie de ei.
– Succint, despre interacţiunile tale cu galeriştii români, dar cu cei străini...
– Am contribuit afectiv la înfiinţarea galeriei „deInterese”, unde am avut prima expoziţie personală. Am colaborat fructuos cu galeria „Posibilă” şi „H’art”, se întrevede o colaborare cu galeria „Point”, iar în februarie-martie 2009 am deschis la galeria „Collectiva” din Berlin o expoziţie denumită „Forever young”.
– Care e locul artistului contemporan în era consumului global, a internetului, vitezei şi a cipurilor?
– Este cu siguranţă unul mult mai vizibil, comparativ cu locul artistului din alte epoci. Este şi mult mai complex în conformitate cu complexitatea însăşi a societăţii contemporane.
– Nu te tentează să faci o expoziţie personală la Chişinău, locul unde te-ai format ca artist tânăr?
– Nu am cu adevărat această tentaţie, dar dacă se va ivi contextul benefic pentru o expoziţie la Chişinău, o voi face cu mare plăcere.
– Ce planuri ai pentru anul 2009?
– Nu am o agendă precisă pentru 2009, existând deocamdată doar câteva puncte bătute în cuie. Planul meu principal, valabil pentru toţi anii, este să lucrez pentru a evolua.
 
 
Roman Tolici s-a născut în 1974 la Ghetlova, R.S.S.M., U.R.S.S. Studiază la Liceul Internat de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chişinău (1985-1990). Îşi finalizează studiile liceale la Liceul „Nicolae Tonitza” (secţia Animaţie) din Bucureşti (1990-1992). Studii la Academia Naţională de Arte „Nicolae Grigorescu” (secţia Grafică) din Bucureşti (1993-1998). În prezent trăieşte şi lucrează în Bucureşti.
EXPOZITII PERSONALE. Forever Young, Collectiva Gallery, Berlin (2009); Fuck, Lukovni Salon, Celje (2008); Cel mai probabil mâine, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti (2008); Park, Muzeul Brukenthal, Sibiu (2008); Fuck, MNAC, Bucureşti (2007); Evanghelia dupa Moş Crăciun, H’art Gallery, Bucureşti (2006); Desene recente, Galeria Posibila, Bucureşti (2006); In exitus, H’art Gallery, Bucureşti (2005); aici-si-acum, Galeria Posibila, Bucureşti (2004); Fantasmagorica, Galeria deINTERESE, Bucureşti (2002); Aaargh!!!, Barnimer Alternative, Strausberg (2002)
Expoziţii de grup selectate la Berlin, New York, Graz, Sibiu, Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc, Bucureşti, Tallin, Bistirţa, Regensburg, Brussels, Paris etc.
PUBLICATII PERSONALE. Roman Tolici / Action, Point Contemporary, Bucureşti (2009); Roman Tolici, Barber’s Shop, Collectiva Gallery, Berlin (2009); Roman Tolici, Barber’s Shop, Ediţie limitată de cărţi poştale lansată cu ocazia expoziţiei Cel mai probabil mâine, MNAC, Bucureşti (2008); Roman Tolici, Park, H’art Gallery (2008); Roman Tolici,The Gospel according to Santa Claus, H’art Gallery (2006); Roman Tolici, Recent drawings, Posibila Gallery (2006); Roman Tolici, Aaargh!, Hardcomics (2002)
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog