Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

BASARABENI CELEBRI. ALEXANDRU LUNGU

Neumbrita Oră 25

Sorin ANCA

Alte articole de
Sorin ANCA
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XIX, 2009

Pentru tipar

Iată-mă pus într-o ipostază de suspensie totală, dezarmat în faţa acestui gest teribil de-a scrie despre iubitul Alexandru Lungu. Gândurile încep să se destrame spre a-l întruchipa întreg, aşa cum l-am cunoscut, aşa cum mi se arăta ochiului ascuns dincolo de frunte. Ştiu că e nevoie de mult curaj spre a putea destăinui mirificul, nu doar pe-nţelesul păsărilor. Voi încerca deci să descriu un sentiment, o stare de graţie şi-un delir fecund care s-a întrerupt prin căderea trupului în sus, acum câtva timp, undeva la Bonn, într-o lume de sine stătătoare, şi care va rămâne pentru mine într-o continuă persistenţă. N-a fost un context de împrejurări cotidiene generând întâlnirea mea cu această fiinţă adorabilă, ci „poemul” în carne şi oase – această îndeletnicire fatală cu însingurarea, deci cu sinele în anihilare până la trezie. Am intrat în acest joc cu reguli schimbătoare când nu se mai putea altfel, când mijlocit de-un apel telefonic, vocea lui impunătoare şi sigură a intrat în horă cu vocea mea timidă şi subţire. În câteva fraze a fost spus totul. Ştiam că nu mai există scăpare şi jubilam, fiind prins în superbele sale mreje. Simţeam că va urma un cânt de sirenă, şi m-am înşelat; ce-a urmat a fost un uragan al nuntirii întru creaţie. Alexandru Lungu avea o predilecţie pentru tensiunea maximă a poemului şi a exploziei grafice, totul se desăvârşea prin travaliul impulsului – raportare doar la sine însuşi, doar sieşi echivalent, de parcă înaintea şi-n urma sa n-ar exista / coexista nimic. Actul creativ ca o şerpuire abia bănuită, descătuşând însă o forţă neînchipuită. Misterul devenea realitate fără luptă, lipsit de încoresetăţi. Cred că mâna lui nu ardea când scria, ci curgea ca un râu molcom de munte, sigur de destinaţie şi iubindu-şi izvorârea. Până şi pe patul morţii muncea la desăvârşire, neputându-şi imagina că ea s-a-ntâmplat de mult, chiar de la începuturi. La ultima convorbire telefonică a noastră, câteva ore înainte de trecerea în neumbrire, mă străfulgera gândul că el nu a reuşit doar a merge cu ochii închişi, într-un echilibru fenomenal, pe sârma întinsă, ci mult mai mult de atât (însă numai când nu-l vedeau ceilalţi), mergea cu capul în jos spre a sfida împământenirea, spre a demonstra că ceea ce şi-a promis a împlinit şi că gravitaţia e doar o iluzie nemernică, nedemnă de-a fi băgată în seamă. Nimic nu-l afecta cu adevărat, larma din jur îl făcea doar să zâmbească trist şi înţelept, să mai tragă un fum de pipă, să mai tolereze vreo tâmpenie contemporană. Mereu preocupat nu de „profesia” sa, ci de „meseria” lui ca artist, pentru a nu se abate cumva din calea aripei. Am realizat împreună multe proiecte, multe „trăsnăi”, cum le numea, le-am dat câte un nume, şi de fiecare dată parcă era pentru întâia oară o închipuire a începutului de timp şi de lume. Psalmi îi erau epistolele, litere cu bufniţe albe pe umeri – cerneală de sânge care nu doarme niciodată. M-a cutremurat gândul că ele deodată nu vor mai veni, că s-a-ntâmplat ceva ciudat; n-a fost aşa, mai vin şi azi, neîntârziate, deoarece n-a fost niciodată un moft intelectual, ci o decizie definitivă, asumată şi mai presus de toate unică şi absolut sinceră. El nu făcea poezie, ci era poezie mai presus de poezia, chiar dacă balanţa timpului se înclină a suspiciune, şi oricine şi oricând – mai ales în aceste vremi – îşi ia neruşinatul drept de-a scrie versuri fără a conştientiza inefabilul acestui gest. Unii scriu poezie, el era poezie – un adevăr de care sunt absolut sigur când îi rostesc numele.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog