Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

BASARABENI CELEBRI. ALEXANDRU LUNGU

Ora 25

Alexandru LUNGU

Alte articole de
Alexandru LUNGU
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XIX, 2009

Pentru tipar

(fragment)
 
E ora 25,
pe lângă care voi treceţi opaci,
căreia nu-i observaţi prezenţa,
dar pe care eu o simt
ca pe un curent electric.
E ora 25
străbătându-mă,
ca o devastare, ca un dezastru
şi mă desfigurează
ca pe o păpuşă de cârpă
şi mă face frumos,
aşezându-mi o transfigurare enigmatică
pe faţă,
pe mâini,
în ochii cu pupile unice, arzând ca un fluture.
E ora cea mai periculoasă aceasta,
când amintirile sunt nişte flăcări
care ard degetele acestei mâini însângerate
care pipăie forma acestor obraji
şi se agaţă de umeri ca de un cuier,
când amintirile organizate ca o armată subterestră
ies câte una la suprafaţă.
Profitând de ceaţa ca un gaz fumigen,
de seara care a ocupat cartierul
şi trag cu pistolul în bucata de suflet care ne-a rămas.
E ora de cea mai cumplită singurătate
în odaia rece ca un fior
evadat prin vertebre
şi sunt singur
ca trenul luminii
unui om care se sinucide acum
la capătul celălalt al lumii.
 
 
Dintr-un jurnal de spital
(fragment)
 
În fiecare dimineaţă
un havuz amărui
îmi inundă cerul gurii
vestindu-mi încă o zi
consumată la nivelul acesta ciudat
unde viaţa şi moartea
ca-ntr-un flux şi reflux
oscilează perpetuu alături,
în fiecare dimineaţă deschid ochii
în mijlocul acestui ocean
în care lângă scoicile albe ale halatelor
pluteşte verde-gălbuie
ca o iarbă marină
flora puroiului
printre curenţi de cloroform
şi valuri imense de linişte
succedate de valurile dezolante prelungi
ale geamătului
în fiecare dimineaţă
cu carnea încă umedă
de roua proaspătă a visului
direct din somn
intru în sala de pansamente
şi-mi astup cu amândouă mâinile
ochii inimii –
rănile ca nişte flori cariate
peste fiecare noapte
au mai muşcat din trup
din fiecare os,
ne-nconjoară
ca o iarbă marină
verde-gălbuie
flora puroiului,
dar luptăm mecanic
cu aceste răni
cu aceste privelişti
strivim rând pe rând
petalele morţii
presate sub zăpada tifonului
ca-n foile unui ierbar halucinant,
sora Lavinia
cu ochii ei magnetici
straniu arzând
sub fosforul lent al morfinei
îmi spune plictisită
că în noaptea care a trecut
n-au murit decât doi,
printre curenţii de cloroform
toată dimineaţa prin sala de pansamente
rănile acestea deschise
plutesc ca nişte flori cariate
pe valurile dezolante prelungi
ale geamătului...
 
 
Previziuni
 
Prin coasta timpului buimacă
din sineşi noaptea se adună
ca o femeie care se dezbracă
hipnotic sprijinindu-se de lună.
Din părul ei de năruire oarbă
omizi şi greieri vor ploua mistere
crescând pe suflete o iarbă
cu adieri şi rost de alte ere.
Din şoldul ei vor naşte fiare
neliniştind văzduhul blând
ascuns în sugrumata-nsângerare
a vieţilor pierdute rând pe rând.
 
 
Nicăieri
 
nicăieri nu mă mai aflu
am plecat demult de peste tot –
nici un loc nu-mi prinde urma
undeva foarte departe
croncănitul corbului
dă în floare
spaimele trandafirului negru
în nevăzut
 
 
Înainte de potop
 
am dezvăţat să topesc
neliniştea mârşavă din nori
 
grindini cad neiertătoare
pe creştete
tresărind fără milă uitările
din depărtări
se înalţă ameninţarea
celui de-al doilea potop
 
unde-i lemnul ales
al plutirii izbavnice?
 
 
Aripa bate vârstele
 
aripa timpului
bate vârstele frunzei
până-n măduva ruginii
 
o mireasmă de ploi întomnate
îşi ridică boarea
din pădurea uitării
cine aude în somn
timpul despicându-se lin
prin tristeţile frunzei?
 
 
Somnul singurăciunii
 
în straie de cenuşă
din nicăeri se iveşte
îngerul întristării
 
rosturile dedemultului
s-au lăsat mistuite
de focuri adânci şi străine
 
singurăciunea e semnul
pe care-l înscrie
pe fruntea piezişă
şarpele năpârlit de ispită
 
 
Şoapta pandorei
 
şoapta pandorei
o brumă neagră aşterne
pe timpul oglinzilor
nimic nu lasă
ocolit în privirea sortită
 
undeva departe-n nemărginire
dincolo de văz
ţipătul păsării tricefale
sparge necurmarea timpului
 
 
Pe neştiute
 
n-am urechea timpului
să ascult în tăria nopţilor
cum creşte pe neştiute
iarba pe morminte
 
n-am ochiul şoaptelor
să privesc pe geana zării
dezghiocarea tainelor
 
de auzelişti pământene străin
aud foşnetul de aripi îngereşti
întrezăresc pulberi de stea căzătoare.
 
*
pe lună plină umbrele se-adună-n sâmburii de mătrăgună
 
*
coborât în plop ochi adânc aruncă lumini îngerului ciclop
 
*
răscoala clipei bate timpul până-n miezul orelor târzii
 
*
pietre visătoare în bătaia lunii par a tresări
 
*
pe ape frunza verde nu se mai pierde chemând lumina s-o dezmierde
 
*
printre norii ce mă poartă călător îngerul pieziş mi-aţine calea
 
*
vulturul nopţii dă ocol stelelor căzute în fântâni
 
*
niciun înger nu mai stă de strajă rătăcirilor din labirint
 
*
bătrânul înger trece purtând pe umeri poverile luminii
 
*
fac umbră lungă pământului zidind zădărnicii
 
*
din înnegurarea norilor cad ninsori întrebătoare
 
*
prinşi în focul lepădărilor de sine ard copacii pe coline
 
*
în mirifica livadă merele de aur stau să cadă
 
*
în crucea nopţii la mijloc salamandra-nghite foc
 
*
suflarea de căderi şi frângeri adie spaimele prin îngeri
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog