Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DUMITRU IRIMIA – PROMOTOR AL IDENTITĂŢII ROMÂNILOR

O figură emblematică a culturii româneşti

Diana VRABIE

Alte articole de
Diana VRABIE
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

Biroul de la etajul al doilea al blocului principal al Universităţii ieşene constituia pentru noi, studenţii de atunci ai Facultăţii de Litere, un prag de trecere, spre lumea adevărată a ştiinţei, care ni se deschidea cu atât mai seducătoare cu cât reuşeam să străbatem drumul anevoios de la tainele greu descifrabile ale sintaxei la ondulaţiile structurii stilistice a limbii române, făcând popasuri prin structura gramaticală, zăbovind temeinic prin morfo-sintaxa verbului românesc şi descoperind cu surprindere farmecul semnelor poetice.
Înzestrat cu o fină intuiţie a inefabilului artistic, sensibil la poetica eminesciană, lingvist de ţinută modernă, vibrând cu mobilitate intelectuală în tiparele spiritualităţii româneşti integrale, profesorul Dumitru Irimia reprezintă dimensiunea exactă a omului de cultură. Eminescolog de marcă, creator de şcoală poetică şi stilistică la Iaşi, Dumitru Irimia este o personalitate culturală cunoscută nu numai în Ţara noastră românească, dar şi dincolo de hotarele ei. Mai întâi lector de Limba şi literatura română (1972-1974) la Universităţile din Torino şi Milano, va reveni în Italia în anul 1994 ca visiting professor la Universităţile din Napoli şi Salerno şi, din nou, între 1999-2001, ca profesor de Limba şi literatura română la Universitatea Ca’Foscari din Veneţia, deţinând totodată şi funcţia de director adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetări Umaniste de la Veneţia. „Consecinţele ştiinţifice” ale acestei relaţii privilegiate cu cultura italiană se vor reflecta în numeroasele-i studii: Il romanzo manzoniano ed il romanzo storico romeno (1982), Oscar Pavoni (2000), Sulla semantica di alcuni termini romeni in comparazioni con i loro corrispondenti in italiano (2001), Il linguaggio poetico di Eminescu: Dalla lingua fenomenica alla lingua essenziale (2001) etc., Eminescu e Venezia (2003); traduceri: Furio Colombo, Umberto Eco: Totul e semn, dar semnul e tot? (1976); G. C. Argan, Sculptura ab ovo (1976); A. Balducci, Manifest pentru Allende (1979), Grandangolo (1993); Nino Palumbo, Ziarul (1982); Elena Simionovici, Santo Monastero Voroneţ. Focolare di storia romena e di spiritualita ortodossa (2002) etc., precum şi în cursurile universitare Il verbo (1973); Il nome (1973).
A revenit în ţară, în biroul de la etajul al doilea, printre studenţii, printre doctoranzii, pe care a ştiut să-i antreneze în diverse proiecte de cercetare, orientându-le eforturile de cunoaştere, fără a-şi precupeţi timpul şi energia. Domnia Sa a ajuns, astfel, să se bucure de simpatia şi recunoştinţa tinerilor din numeroase centre universitare, forţa personalităţii sale omeneşti influenţând esenţial generaţii de filologi.
În mai toate ipostazele sale – de vicepreşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, de membru al Uniunii Scriitorilor din România, de membru în consiliul de conducere al Societăţii „Limba noastră cea română” din Republica Moldova, de membru al mai multor colegii redacţionale, a zeci de prezidii şi jurii – prof. Dumitru Irimia rămâne acelaşi om de suflet, sociabil, echilibrat, prietenos şi abordabil, cu alte cuvinte, un om al dialogului deschis.
Distinsul eminescolog a fost dintotdeauna şi unul dintre cei mai mari şi mai fideli prieteni ai Basarabiei. Coordonând o şcoală de doctorat unanim apreciată, prof. D. Irimia a oferit cu generozitate şansa unei bune formări şi studenţilor şi doctoranzilor basarabeni. Se bucura de succesele noastre ca de propriile-i succese şi ne înghiţea eşecurile de parcă ar fi fost ale sale. Ne-a onorat invitaţiile ori de câte ori le-am lansat şi a primit grupurile de elevi şi profesori din Basarabia, asumându-şi deloc uşoara sarcină de însoţitor, ghid, gazdă. A mers anual la întâlniri, simpozioane, seminarii şi conferinţe pentru profesori şi studenţi. Este membru al colectivului redacţional al revistei „Limba Română” din Chişinău. Prin contribuţia Domniei Sale s-au elaborat numeroase rezoluţii ale conferinţelor ştiinţifice, menite să sensibilizeze organismele naţionale şi internaţionale în problema limbii române din Basarabia. Lingvistul Dumitru Irimia se va referi consecvent la acest aspect, demonstrând cu lux de amănunte că, dintre limbile romanice, româna este cea mai unitară şi în timp, şi în spaţiu: „Poporul român este unul singur, cu aceleaşi rădăcini, cu aceeaşi identitate spirituală fixată definitiv în / prin limba şi cultura lui într-o unitate pe care organizarea statală nu a ignorat-o în Evul Mediu şi pe care nu a putut şi nu o poate distruge în timpurile moderne, indiferent de forţa şi ticăloşia agresiunii manipulatorilor istoriei, constructori de state artificiale, îndreptată împotriva românităţii Basarabiei, începând cu anul 1812 şi intensificându-se după 1944. Există astăzi două state româneşti: România şi Republica Moldova, dar există un singur popor român, care vorbeşte una şi aceeaşi limbă, limba română, în care şi-a construit şi şi-a apărat fiinţa naţională” [2, 12].
Rezultată din dorinţa descoperirii unui „nou Eminescu” (cf. Cu Mihai Cimpoi, spre un nou Eminescu) şi dintr-o căutare neobosită a descifrării structurii limbajului poetic ca limbaj absolut (cf. Limbajul poetic ca limbaj absolut, în vol. Eminescu. „Mă topesc în flăcări”. Dialoguri cu eminescologi în perspectiva Mileniului III, 2000), preocuparea constantă a lingvistului se va îndrepta cu temeinicie asupra operei eminesciene (Limbajul poetic eminescian (1979), Eminescu şi problema adevărului (2000), Eminescu şi Veneţia (2003) etc. Alături de ediţiile operei lui Eminescu, de un număr apreciabil de studii şi articole dedicate poeziei sau prozei eminesciene, în anul 2002 se va înscrie şi Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Concordanţele poeziilor antume (I, II), fiind urmat în anul 2005 de Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Semne şi sensuri poetice, I. Arte, scris în colaborare cu cercetătorii de la Institutul de Filologie „A. Philippide”, Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Concordanţele poeziilor postume, vol. I-IV (2006), Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Semne şi sensuri poetice. II. Elemente primordiale (2007). În consecinţă, ne-a oferit o lucrare capitală pentru cultura română, o lucrare realizată la un nivel ştiinţific pe măsura complexităţii intenţiilor ei şi în consens cu ştiinţele lingvistice şi poetice de nivel mondial, şi nu doar de domeniul strict al culturii româneşti. Pentru remarcabilele contribuţii în cercetarea poeticii eminesciene a fost distins cu Premiul „Eminescu” pentru exegeză – Suceava, 1994; cu Medalia „Mihai Eminescu” – Bucureşti, 2000 etc.
Surprinde această uluitoare flexibilitate cu care cercetătorul transgresează continentele lingvisticii, echilibrându-şi „cumpăna” când asupra modelului coşerian (Eugeniu Coşeriu – un mare lingvist contemporan), când întorcând-se înapoi în timp, spre modelul lui G. Ivănescu (G. Ivănescu – creator de şcoală în lingvistica românească) sau al lui Iorgu Iordan (Iorgu Iordan şi stilistica limbii române, Momento e modello Iordan nell’italianistica), recuperând frenetic segmente lingvistice, stilistice, poetice etc. Nutrind sentimentul datoriei neîmplinite faţă de cei care au marcat epoci, creând modele culturale ce au constituit baza dezvoltării ulterioare a unei culturi unitare româneşti, cercetătorul va reveni constant la personalităţile noastre culturale.
Impunându-se prin amplitudinea domeniilor culturale şi ştiinţifice abordate, printr-o putere de muncă îmbinată cu o voinţă uluitoare, reputatul eminescolog şi omul de cultură Dumitru Irimia rămâne un intelectual receptiv la valorile culturii, un adevărat model al omului realizat prin perpetua exersare conştientă a propriilor calităţi.
 
Note
1 Eugen Munteanu, Profesorul D. Irimia la 65 de ani, în Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Studia Linguistica et Philologica in honorem D. Irimia, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog