Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ITINERAR LEXICAL

Reglementarea şi ocrotirea toponimiei naţionale

Anatol EREMIA

Alte articole de
Anatol EREMIA
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

Totalitatea numelor de locuri şi localităţi dintr-o regiune sau ţară constituie toponimia teritoriilor respective. Prin toponimie se înţelege şi disciplina lingvistică ce studiază originea, forma şi semnificaţia iniţială a numelor topice, precum şi evoluţia lor, fiind considerată de aceea o ramură a unui domeniu ştiinţific mai cuprinzător – onomastica. Onomastica este înrudită cu lexicologia, etimologia, derivatologia, istoria limbii şi foarte apropiată şi strâns legată de istorie, etnologie, sociologie, geografie. Aceasta pentru că numele proprii geografice au apărut în anumite perioade de timp, într-un anumit spaţiu şi în legătură cu anumite activităţi ale omului. Deci apariţia şi evoluţia lor a fost condiţionată de factori social-istorici şi economici, de modul de viaţă al oamenilor.
După tipul de obiecte desemnate şi caracterul lor, toponimele se împart în: oiconime (nume de localităţi: oraşe, sate, cătune etc.); hidronime (nume de ape curgătoare şi stătătoare: fluvii, râuri, pâraie, lacuri, iezere, heleşteie, bălţi etc.); oronime (numele formelor de relief, pozitive şi negative: munţi, piscuri, dealuri, movile, văi, vâlcele, hârtoape, râpi etc.); floronime (numele topice referitoare la vegetaţie: păduri, rediuri, rarişti, păşuni etc.); zoonime (nume topice care redau specificul faunei locale, habitatul animalelor etc.). Pentru toate categoriile de nume proprii adesea se foloseşte termenul generic onim (gr. öνίμα, öνoμα – „nume, denumire”).
Din punctul de vedere al dimensiunilor şi al importanţei obiectelor desemnate, toponimele se clasifică în: majore şi minore. Toponimele majore reprezintă numele obiectelor geografice de dimensiuni mari şi de largă circulaţie (Chişinău, Dunărea, Nistru, Orhei, Prut, Soroca etc.), iar cele minore – numele obiectelor geografice de proporţii mici şi de circulaţie restrânsă, de interes şi uz local (Aluniş, Balta Mare, Delniţa, Găvanul, Podul Roşu, Sărăturile, Tinosul etc.).
Criteriul etimologico-stratigrafic stă la baza clasificării toponimelor în: moştenite, create pe teren propriu şi preluate din alte limbi (împrumutate). În toponimia românească sunt considerate moştenite, de exemplu, hidronimele autohtone, de origine geto-dacă: Dunăre, Nistru, Olt, Siret, Timiş etc. Sunt atestate, de asemenea, toponime de provenienţă slavă (Crasna, Lozova, Sadova, Visoca), turcă (Cahul, Ialpug, Mingir, Taraclia) etc. Pe terenul limbii române s-au format numele topice cu bază lexicală şi cu mijloace derivative româneşti (Albiniţa, Bălăneşti, Costeşti, Floreşti, Larga, Lunguţa, Pietrosu, Şipotu, Vâlcele).
Toponimia e istoria nescrisă a ţării, e graiul viu de secole şi milenii al poporului. Numele de locuri şi localităţi reflectă principalele momente din viaţa materială şi spirituală a oamenilor: tradiţiile, obiceiurile, credinţa, ocupaţiile. Unele denumiri evocă evenimente şi întâmplări demult petrecute, altele redau starea socială, fiscală sau juridică a locuitorilor. Numeroase sunt numele topice care denotă particularităţile fizico-geografice şi naturale ale terenului. Deseori denumirile geografice reprezintă cuvinte şi forme rar folosite în limba actuală sau demult ieşite din uz, date uitării, dispărute. Fiece nume exprimă un anumit conţinut semantic, ne comunică o anumită informaţie: lingvistică, istorică, etnologică, geografică. De aceea, numele topice nu pot fi substituite sau modificate la întâmplare, după bunul plac al cuiva. Ca disciplină ştiinţifică, toponimia dispune de anumite legi şi norme care trebuie cunoscute şi respectate. Din nefericire, vremurile de grea cumpănă pentru noi, regimurile de dominaţie străină au avut un impact negativ asupra existenţei noastre, afectând toate sferele de activitate umană: economia, cultura, ştiinţa, învăţământul. De suferit a avut şi lingvistica, dimpreună cu toate ramurile şi domeniile ei, în plan teoretic şi aplicativ-practic, dar mai cu seamă obiectul ei de studiu – limba, comoara de nepreţuit a neamului. Onomastica, inclusiv toponimia, a fost în genere neglijată. Cu voia sau nevoia, ba uneori şi din iniţiativa autorităţilor locale, au fost substituite sau mutilate numele multor oraşe şi sate, atribuindu-li-se în schimb denumiri şi forme străine, în spiritul regimurilor de administrare de altădată – ţarist, într-un trecut mai îndepărtat, şi socialist-vulgar, în epoca imediat precedentă statornicirii independenţei noastre.
În perioada ţaristă au apărut numele multor foste colonii, sate şi cătune cu locuitori strămutaţi din alte regiuni şi gubernii sau chiar din alte ţări, nu numai pentru a popula acest teritoriu, ci mai cu seamă pentru a găsi sprijin şi înţelegere în rândul celor pripăşiţi, scopul principal fiind promovarea politicii expansioniste a imperiului. Noile aşezări au fost denumite, bineînţeles, în limba rusă: Alexandrovca, Alexeevca, Antonovca, Anfisovca, Blagodati, Elizavetovca, Ferapontievca, Gavrilovca, Ivanovca, Macarovca, Nicolaevca, Pavlovca, Petropavlovca, Romanovca, Semionovca, Stepanovca, Ţariovca etc. În perioada postbelică, numărul acestora s-a dublat şi triplat, unele denumiri fiind, pur şi simplu, tirajate: Alexandrovca (5 denumiri), Alexeevca (5), Antonovca (3), Elizavetovca (3), Ivanovca (6), Nicolaevca (8), Romanovca (3).
Şi unele, şi altele au la bază acelaşi fond onimic – antroponimia dinastiei ţariste, numele demnitarilor şi cinovnicilor, precum şi ale marilor proprietari de pământuri (majoritatea moşieri ruşi). La acestea s-au mai adăugat denumirile cu caracter revoluţionar, militar şi de orientare propagandist-ideologică: Calininsc, Ceapaevca, Cotovscoe, Crasnoarmeiscoie, Dzerjinscoe, Iliciovca, Lebedenco, Leninscoe, Malinovscoe, Octeabrscoe, Pervomaiscoe, Pobeda, Sovetscoe, Voroşilovca etc. Nume artificiale, banale, de factură proletcultistă reprezintă formaţiile: Iantarnoe, Maiac, Mirnoe, Svetlâi, Ugodnoe, Uiutnoe etc. În perioada ţaristă au fost denaturate denumirile oraşelor noastre, formele lor schimonosite fiind impuse uzului oficial până nu demult: Anenî, Atachi, Benderî, Briceanî, Cagul, Cauşanî, Dubossarî, Floreştî, Orgheev, Slobodzeia, Sorochi, pentru denumirile lor tradiţionale şi corecte: Aneni, Otaci, Bender (de fapt Tighina), Briceni, Cahul, Căuşeni, Dubăsari, Floreşti, Orhei, Slobozia, Soroca.
În numai câteva decenii de pe harta republicii au dispărut circa 340 de nume de localităţi. Majoritatea acestora (245) au dispărut odată cu desfiinţarea localităţilor respective (Bădragi, Braşov, Găvănoasa, Călineşti, Conacu, Cristea, Eminescu, Mereuţi, Munteni, Odaia, Răzoaia, Recea, Urziceni etc.) sau datorită comasării unor sate cu alte localităţi (Alexăndreşti cu Burlacu, Bereşti cu or. Ungheni, Butuceni cu Cârpeşti, Copăceanca cu or. Râşcani, Dănuţeni cu or. Ungheni, Mihăileni cu Dominteni, Schinoasa cu Ţibirica, Topor cu Cărpineni, Unteni cu Horeşti etc.). Satele desfiinţate fuseseră declarate de autorităţi ca lipsite de perspectivă. De aici nefastele migrări ale populaţiei băştinaşe în ţinuturile îndepărtate ale Rusiei şi în alte ţări, precedate, în anii ’40, ’44-’45 şi ’49 ai secolului trecut, de masive deportări ale populaţiei locale în gulagurile staliniste. S-a promovat şi în acest mod politica de înstrăinare a ţăranilor de pământ, a moldovenilor de meleagurile lor natale, politică ale cărei consecinţe se fac simţite până astăzi.
Peste 95 de localităţi au fost redenumite, „rebotezate” cu nume convenabile administraţiei de pe atunci. Astfel, Balanu a fost substituit cu Malinovscoe, Borceag cu Biruinţa, Deneviţa cu Svetlâi, Decebal cu Novaia Tatarovca, Dolna cu Puşkin, Chişcăreni cu Lazo, Cuza-Vodă cu Dimitrova, Geamăna cu Crasnoarmeiscoe, Ghica-Vodă cu Miciurino, Ialoveni cu Cutuzovo, Mihai-Bravul cu Mihailovca, Mihnea-Vodă cu Ceapaevca, Sfânta Vineri cu Frunză, Sângerei cu Lazovsc, Şoldăneşti cu Cernenco, Traian cu Pervomaiscoe, Voinescu cu Pobeda etc.
Din motive lesne de înţeles, multor nume de localităţi li s-au substituit formanţii, atribuindu-li-se terminaţii ruseşti. Astfel, Ciolacu a devenit Ciolacovca, Sturzeşti – Sturzovca, Volintiri – Volontirovca etc. Fără niciun temei, unor toponime li s-au impus în transcrierea rusă forme de plural: Bolceanî, Burlaki, Ketrosî, Kotiuganî, Kriganî, Duruitorî, Izbeştî, în locul celor autentice şi corecte: Bălceana, Burlacu, Chetrosu, Cotihana, Crihana, Duruitoarea, Izbişte etc. Traducerii au fost supuse denumirile în -eşti şi -eni (Avrameanî, Balasineştî, Balaşeştî, Butucenî, Costeştî, Durleştî, Draganeştî, Malaieştî, Olaneştî, Stroieştî, Trifaneştî etc.), precum şi compusele toponimice (Nijneia Albota, Nijnii Andruş, Novaia Baroncea, Novaia Lunga, Novâie Baneştî, Novâie Brânzeanî, Novâi Chetriş, Staraia Cobusca, Starâie Tomeştî etc.).
Două limbi – două ideologii, iată „piatra filozofală” a politicii promovate în lingvistica şi istoriografia basarabeană. În condiţiile socialismului vulgar „politica limbii” e ceea ce a dăunat mai mult lingvisticii şi limbii ca atare. A fost nevoie de timp, de mari eforturi, de o luptă perseverentă pentru a dărâma temeiurile doctrinei absurde, conform căreia moldovenii ar vorbi o altă limbă, o limbă aparte, deosebită de cea română, recunoscută pe plan mondial, din care cauză ei ar trebui să dispună deci de un lexic şi un sistem gramatical aparte, de un alt fond onomastic şi de o altă scriere.
Revenirea la grafia latină şi adoptarea normelor ortografice unice, în istoricul an 1989, au generat reglementarea onomasticii naţionale, pe bază de noi principii. Au fost elaborate reguli privind ortografierea în româneşte şi transcrierea în limba rusă a numelor proprii geografice şi de persoane. Legiferarea toponimelor şi antroponimelor în formele lor tradiţionale şi corecte constituie o realizare marcantă în condiţiile actuale locale.
În problema reglementării numelor de localităţi au fost adoptate hotărâri şi decizii speciale ale forurilor de conducere a republicii: Hotărârea Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti „Cu privire la unele schimbări ale diviziunii administrativ-teritoriale a R.S.S. Moldoveneşti şi ale denumirilor unor localităţi şi soviete săteşti” din 31 ianuarie 1991; Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova „Cu privire la unele schimbări ale diviziunii administrativ-teritoriale şi ale denumirilor unor localităţi şi comune” din 21 ianuarie 1992 ş.a.
Conform acestor hotărâri, s-a efectuat reglementarea scrierii în limba română şi a transcrierii în limba rusă a denumirilor de sate, comune, oraşe şi raioane. În acest fel, s-au stabilit forme unice de scriere şi transcriere, pornindu-se de la formele originare, tradiţionale şi corecte ale toponimelor: Bălţi, Briceni, Butuceni, Cahul, Căpriana, Călăraşi, Chişinău, Donduşeni, Edineţ, Floreşti, Giurgiuleşti, Hănăseni, Horodişte, Izvoare, Lăpuşna, Orhei, Soroca, Vulcăneşti – Бэлць, Бричень, Бутучень, Кахул, Кэприана, Кэлэрашь, Кишинэу, Дондушень, Единец, Флорешть, Жюржюлешть, Хэнэсень, Хородиште, Извоаре, Лэпушна, Орхей, Сорока, Вулкэнешть etc. În felul acesta, ne-am debarasat de monstruoasele forme de transcriere în ruseşte: Белцы, Бричаны, Бутучаны, Кагул, Каприаны (Киприаны), Калараш, Кишинев, Дондюшаны, Единцы, Флорешты, Джуржилешты etc. Ce-i drept, şi astăzi unele periodice de limbă rusă mai utilizează în paginile lor formele de transcriere anacronice, neglijând astfel normele oficiale stabilite.
Multor localităţi li s-au restabilit denumirile tradiţionale: Dolna, Ialoveni, Piatra, Sângerei, Şoldăneşti, în locul celor impuse de autorităţi: Puşkino, Kutuzovo, Lazovsk, Cernenko etc. Unor sate, anterior desfiinţate sau comasate, li s-au acordat statut de aşezări independente, de sine stătătoare, restabilindu-se totodată vechile denumiri: Bocşa, Cupcini, Frăsineşti, Huluboaia, Măgureanca, Tătărăşeni, Unţeşti etc. Altora li s-au corectat denumirile: Antoneşti, Bucovăţ, Cetireni, Cobasna, Horeşti, Ofatinţi, Pererita, Sturzeşti, Ştefăneşti, Volintiri, respectiv în locul celor cu forme denaturate: Antonovca, Bâcoveţ, Cetâreni, Colbasna, Goreşti, Vâhfatinţi, Pererâta, Sturzovca, Stepanovca, Volontirovca etc. Şi în cazul acestora scrierea lor în actele oficiale şi în presă mai fluctuează încă. Mai mult decât atât, în certificatele de naştere, iar de aici în buletine şi paşapoarte, se înregistrează denumirile deja eliminate din uz (Cutuzovo, Lazovsc, Suvorovo etc.) sau cu formele lor denaturate (Bucoveţ, Cetâreni, Volontirovca etc.), ceea ce contravine normelor de scriere în vigoare.
Reglementarea toponimiei naţionale s-a făcut în baza cercetării minuţioase a surselor istorice şi a materialelor de anchetă colectate nemijlocit pe teren. Au fost legiferate în acest fel formele autentice şi corecte, aflate astăzi în circulaţie pe întreg teritoriul republicii. La transcrierea în ruseşte a toponimelor s-a pornit de la formele lor originare şi tradiţionale specifice limbii române. S-a renunţat, aşadar, la adaptarea fonetică şi la traducerea numelor topice, procedee de care s-a făcut abuz în trecut.
Au fost revăzute în plan de reglementare şi urbonimicele oraşelor din republică. Pentru o bună parte de străzi, pieţe şi bulevarde din Chişinău s-a revenit la denumirile lor vechi, existente până la 1940. Pentru o altă serie de nume topice s-au precizat formele lor ortografice şi de transcriere. Obiectelor urbane noi li s-au dat şi denumiri noi, moderne, dar în corespundere cu tradiţiile culturale şi datinile strămoşeşti, ţinându-se cont în acelaşi timp, şi de particularităţile fizico-geografice şi naturale locale (a se vedea: Anatol Eremia, Chişinău. Ghidul străzilor,Chişinău, 2000).
Cu părere de rău, şi astăzi harta republicii e împestriţată cu nume artificiale, banale, vădit tendenţioase: Ceapaevca, Dzerjinscoe, Crasnaia Bessarabia, Crasnâi Octeabri, Crasnoarmeiscoe, Sovietscoe etc. În Găgăuzia şi în raioanele de peste Nistru mai sunt vehiculate toponimele agrare ce reproduc evenimente şi fapte din istoria ţării sovietelor şi a partidului comunist (Avangard, Lenin, Leninskii Puti, Novaia jizni, Bolşevik, Pobeda etc.). E necesar să se facă ordine în sistemul de nominaţie a gospodăriilor agricole (asociaţii, cooperative), a instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor din toate domeniile şi de toate rangurile. Trebuie barată calea denumirilor inventate şi bizare, străine tradiţiilor noastre istorice şi culturale.
La o eventuală redactare a legii cu privire la organizarea administrativ-teritorială a republicii se cere a fi revăzute denumirile prin care au fost substituite vechile nume de localităţi: Ceapaevca, Crasnoarmeiscoe, Dimitrovca, Iliciovca, Lebedenco, Malinovscoe, Pervomaiscoe, Svetlâi, Ucrainca, respectiv pentru Mihnea-Vodă, Geamăna, Cuza-Vodă, Dragoş-Vodă, Crihana Nouă, Balanu Vechi, Traian, Deneviţa, Sturzeni etc. Trebuie să se ţină cont că unele denumiri actualmente oficializate au circulat şi circulă, în graiul viu al populaţiei, cu forme specifice limbii populaţiei majoritare: Alexăndreşti şi Alexăndreni, Alexeuca, Antoneuca, Bogdăneşti, Constantineşti, Dimitreuca, Ivăneuca, Neculăieşti şi Neculăieni, Paveleşti, Petreşti şi Petreuca, Vladimireşti şi Vladimireuca etc. şi nu Alexandrovca, Alexeevca, Antonovca, Bogdanovca, Constantinovca, Dimitrovca, Ivanovca, Nicolaevca, Pavlovca, Petrovca, Vladimirovca etc. Acestea din urmă, în plan onimic, poartă amprentele unor vremuri de mult sau deja apuse.
Să utilizăm numele noastre de locuri şi localităţi în formele lor corecte, să le păstrăm intacte, aşa cum ni s-au transmis din generaţie în generaţie, curate, străluminate de înţelepciunea poporului, întru binele şi folosul contemporanilor şi urmaşilor, întru memoria strămoşilor noştri.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog