Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ITINERAR LEXICAL

Câmpul etemic drac în limba română (II)

George RUSNAC

Alte articole de
George RUSNAC
Revista Limba Română
Nr. 10-12, anul XVII, 2007

Pentru tipar

Hâdache e transparent la semnificaţie, dar problema e de ce origine este hâd „urât”? Cihac [12] şi Ciorănescu [13] îl trimit la v.sl. hudŭ „mârşav, ticălos”; DA [1] notează: „Probabil, din rut. hyd „scârbă, ceva scârbos”... Posibil ar fi însă să avem a face şi cu rus. hud „slab”..., dat fiind că în popor se confundă adesea noţiunile „gras” cu „frumos” şi „slab” cu „urât”; Scriban [7] îl extrage din rus. hud şi hudoi „slab, uzat” <v.sl. hudǔ, „mic, păcătos, ordinar”, iar SDE [14] – din ucr. hyd (adv.) „respingător, mârşav”. Candrea, Elementele [15, p.408] consideră însă că ucr. hyd. ar putea să provină din română, cf. Ciorănescu [13].
Să vedem ce ne oferă în sensul acesta etimologia structurală. Examinând reţeaua etemo-aloetică a tranşei radicale hâd, remarcăm aloetul hod- din a hodâcăi „a şchiopăta”, care ne permite să dezlegăm enigma semnificaţiei primare a rom. hâd. E vorba de liantul semantic „a poci” care uneşte hâzenia cu şchiopătatul. Aceeaşi idee leagă vocabulele deşanţ „straniu” [Scriban – 7] şi a şontâcăi „a şchiopăta” [DLR – 4].
Pentru radicalul mic – (mič-, mik’-, nik’-, mit-) [micigăl, michiduţă, nichiduţă, micutel, micuţul, mititelul, supra] nu e cazul să invocăm ipoteticul element latin *micus (= gr. dial. mikos < mikros) [Densusianu, I – 16, p.137, CADE – 17, DLR – 4, Ciorănescu – 13 ş.a.]. Caracterul său indigen şi indoeuropean e demonstrat de aloetele lic-, pic-, tic-, ţic- etc. şi de corespondentele din latină, greacă, italiană etc.
Originea indigenă a lui pârlea şi pârdalnicul, supra, etem: <răutăcios, afurisit>, e probată de aloetele radicale pir-, chir-, ghir-, cf. pircit „care a rămas mic, nedezvoltat, chircit”; „(om) care este rău la suflet, închis, sucit sau zgârcit” [DLR – 4], ghirtoci „prune închircite” [DA – 1: <ung. birtok „prune necoapte şi închircite”] (indigen, cf. numele de familie Chirtoacă, etem: <mititel>).
Polietemic, rad. pâr- exprimă şi ideea de <neastâmpărat>, evidentă în formaţiile constituite cu aloetele pur-, bur-: purdalnic [DLR – 4], zburdalnic [Scriban – 7: <a zburda, „poate v.germ. = n.germ. Bürde „sarcină”, adică „arunc sarcina”].
Numeroasele aloete ale rad. pog- (poc-, poh-, boh-, buh-, dah-, dăh-, loh-, toh- etc.) infirmă ipoteza originii exclusiv vechi slave a lui pogán „om păgân”; „arţăgos, rău, câinos”; „ciudă”; „copil rău”; „drac”; „urât, hâdos”; „puternic, vânjos”; „harnic”; „în toi”; „straşnic, grozav”; „murdar, spurcat”; „om prost” [DLR – 4, SDE – 14: <v.sl. poganŭ „străin”; „păgân”; „de alt neam”; „necurat”], să se comp.: pocat „lovit” [DLR – 4] (etem: <pocit>), pohibală (poghibală) „om rău, secătură”; „om slab sau vită slabă”; „lighioană, dihanie”; „rămăşiţă de la snopii de cereale fără spic” [DLR – 4: cf. ucr. pogibel’ „prăpădit, nenorocire”, rus pogibel’] (indigen, eteme: <netrebnic>, <fărâmă>, <vijelios, sălbatic>), bohândă „muiere urâtă şi proastă” [DA – 1: „Formaţie spontană, care pare a fi alcătuită din ung. bohó „prost, nătâng” şi bolândă”] (indigen, alcătuit din resurse interne ale limbii române, etem: <pocitanie>), bohodei „om rău în mai multe privinţe, băiat neascultător” [DA – 1], a bufni (buhni, bucni, bugni) „a izbucni” [DA – 1: „Onom. care se găseşte şi în limbile romanice”], dahon „lacom şi urât” [DA – 1] (eteme: <repezit>, <pocit>), a (se) dăhula (dăula) „a istovi, a zdrobi”; „a-şi pierde puterile, a se prăpădi cu munca”; „a se apleca într-o parte, a se strâmba” [DA – 1: et. nec.] (indigen, eteme: <a se epuiza>, <a se poci>), a se tohoci „a se mărunţi, a se fărâmiţa, a se ferfeniţa, a se uza” [LR1 – 11] etc.
Prin urmare, cele două eteme posibile (<pocitul> şi <necuratul>) pentru sensul „drac”, vizat de noi, al lui pogan reprezintă convergenţa a doi factori genetici: intern şi extern.
Radicalul sar- din sarsailă şi sarsan, supra, face parte din seria aloetică sâr-, şir-, târ-, ţâr-: sârsaică „trestie-de-câmp” [DLR – 4: et. nec.] (indigen, etem: <tăioasă>), a şirui (despre ape) „a curge cu repeziciune, producând un zgomot caracteristic” [DLR – 4: „Formaţie onomatopeică”], târsaică „curătură” [DLR – 4: <a târsi, a târşi „a defrişa” <târş „tufă”, cf. slavonul trŭsŭ, sloven. trš] (de fapt, a târşi <târş, interj.), ţârţaică „măzăriche” [DLR – 4], cu etemele: <mic>, <lucru de nimic>, <neplăcere, belea>, cf. târcoaţă „lucru de nimic”; „târfă”; „neplăcere, belea, pacoste” [DLR – 4].
Comparat cu şulean „oblic, pieziş”; „fiecare dintre găurile oblice care se perforează în peretele unui abataj, pentru a se introduce explozivul”; „ciocan curbat, folosit în mină” [DLR – 4: et. nec.] (indigen, etem: <strâmb>), cu tulean„cotor al penelor încă nedezvoltate care acoperă corpul păsărilor” [DLR – 4: cf. scr. tulaj] (indigen, etem: <scurt>) şi cu ţuleap (suleap) „ţăruş”; „tulpină retezată, rămasă cu rădăcina în pământ” etc. [DLR – 4: <magh. dial. culap] (indigen, etem: <scurt>), sulea „drac” îşi dezvăluie semnificaţia originară: <pocit>.
Câmpul etemic <drac> înregistrează şi derivate cu prefixe expresive: nă- (năs-, ni-): (naiba, naima), năpustul, năturlie, năstrecea, nichipercea;
o-: onánie;
s-, z-: scaloi; zgâmbea;
ză-: zăpârstea.
Naiba (naima) provine din a se năbădăi „a se agita” [DLR – 4: et. nec.], printr-o falsă analiză morfematică: năb- (naib-, naim-) [= + bădădăi: „a umbla în neştire” (DA – 1: et.nec.)]. Vechiul prefix expresiv nă- se transformă, astfel, într-un element al rad. naib- (naim-).
Pentru năpust „pustiire, risipire”; (art.) „duh rău, demon”; „dracul” etc. [DLR – 4: „Probabil, derivat regresiv de la a (se) năpusti <v.s.l. napustiti „a părăsi”] sistemul lexical autohton oferă soluţia etimologică: a bâşti „a scăpa printr-o mişcare repede din mâinile cuiva” [DA – 1: <interj. bâşti!], cf. busta, busna „a intra sau a se repezi undeva năvălind pe neaşteptate” [DA – 1: probabil, din ung. buszma „bădăran”; „prost”; a intra busna în casă ar însemna deci la origine: „a intra ca un bădăran”] (speculaţii fanteziste pe marginea unor realităţi evidente).
Ca şi a se năpusti, pustiu „deşert, pustietate”; „nepopulat”; (art.) „dracul” etc. [DLR – 4] nu descinde din vechea slavă sau din bulgară, cum pretind dicţionarele, ci din aceeaşi plămadă indigenă, cf. bustişag „pustiire, devastare” [DA – 1: „pare a fi un derivat din a pustii”] (exact viceversa!).
În năturlie „duh rău”; „drac” [DLR – 4: et. nec.], nă- se ataşează la o temă ce redă surpriza sau nemulţumirea, cf. turlíu „exclamaţie care exprimă admiraţia faţă de ceva frumos, nostim” [DLR – 4: <tc. türlü „soi, fel”] (indigen, expresiv, să se comp. cu turliu „cuvânt care redă strigătul specific al unor păsări” [DLR – 4]).
„Surpriza şi neplăcerea” explică etimologic şi alţi termeni ai câmpului etemic <drac>: piha (paha, puha) şi onanie, cf. piha „exclamaţie care exprimă: a) „mirare, admiraţie”; b) „greaţă, neplăcere” [DLR – 4: onom.], nanie „ceva de proporţii neobişnuite”; „arătare, fantomă, fiară” [Udrescu- 2], nanie „exclamaţie care exprimă surpriză sau nemulţumire” [DLR – 4, s.v. onanie].
Conţinutul desfăşurat al ultimului termen prefixat confirmă această supoziţie: onanie „om pipernicit şi urât”; „pocitanie”; „diavol” [DLR – 4: cf. V.Bogrea – 18, p.836: „La o înrudire etimologică cu gr. nanos „pitic” fireşte că nu ne putem opri, dar nici rut. omana „vedenie amăgitoare”, cu care-l compară Şăineanu, n-ajută nimic.
Onanie e, după toată probabilitatea, identic cu Onan (Annan), numele tristului personagiu biblic (Geneza, XXXVIII, 6-11), după care s-a denumit în ştiinţă o urâtă perversiune sexuală: legătura de înţeles între „o pocitură”, un „avorton” şi un astfel de nume nu are nimic straniu; iar calea de pătrundere în graiul popular va fi fost tot lumea bisericească, familiarizată cu Scripturile”]; Ciorănescu [13]: „Probabil, din ngr. ninnos „pitic”, prin aglutinare cu articolul o semantic şi istoric, derivarea de la numele personajului biblic Onan... e şi mai nesigură”. Fantezii izvorâte din exagerarea rolului genetic atribuit factorului fonematic în defavoarea celui semantic.
Năstrecea [DLR – 4: <scr. nesreča „nenorocire”] e analizabil în două secvenţe prefixale (nă-, -s-) şi în tema trecea, apropiată de terceat (târceat) „tărcat” [DLR – 4: „variantă a lui tărcat, cf. magh. tarka] (indigen, etem: <picuriu, pătat>, cf. ţărcat „id” <ţâr „pic”). Prin urmare, năstrecea are aceeaşi semnificaţie primară ca şi sinonimul bălţatul [Udrescu – 2] : <pătat, necurat>.
Nichipercea (nichipircea) [DLR – 4: et. nec.] presupune un mai vechi *nă- pipiric „chircitură” [DLR – 4: et. nec.; Ciorănescu – 13: creaţie expresivă].
Scaloi1 „persoană, în special copil sau tânăr, foarte vioaie, neastâmpărată”; „persoană foarte slabă (şi înaltă)”; „om înalt şi molâu”; „femeie sterilă”; „zburdalnic, vioi, neastâmpărat”; „inoportun, plictisitor sau insistent”; „unul dintre numele diavolului” [DLR – 4] e separat artificial de scaloi2 „fir de ceapă răsădită care nu a făcut bulb”; „căpăţână de usturoi (nedezvoltată), fără căţei, formată dintr-o singură bucată”; „varză care are căpăţâna nedezvoltată”; „grăunte” [DLR – 4: „cf. Allium ascalonicum, numele ştiinţific al unei specii de ceapă”] (indigen, etem: <strâns, pocit>, înrudit cu etemele: <repezit>, <slab, deşirat>, <subţire>, <netrebnic>, <cicălitor>, <pocitanie> ale lui scaloi1; pentru rad. cal- [căl-], cf. a (se) scâlcia [scălcea] „a (se) strâmba prin uzură”; „a (se) clătina, a (se) legăna”; „a (se) scutura tare, a (se) zdruncina” [DLR – 4: <lat. excalciare], indigen, dovadă aloetul radical tâl- – a stâlci „a schilodi, a poci”, înstrăinat nejustificat în dicţionare: v.sl. sŭtlŭšti „a sfărâma”).
Zăpârstea „om mic de statură”; „om fără însemnătate”; „dracu” [Udr. – 2] e adus de Scriban [7] la pârslea „cel din urmă copil, mezin”, iar pe acesta îl extrage din v.sl. prǐstǔ „deget”. Dar rad. pâr-, împreună cu aloetele bâr-, câr-, gâr-, târ- etc., formează o reţea amplă în sistemul lexical românesc, realitate ce infirmă ipoteza înstrăinării, cf. pârci „pui de iepure”; „copil” etc. [DLR – 4: <bg. părč] (indigen, etem: <mic>), pârco „de-a curmezişul, curmeziş” [DLR – 4: cf. scr. prcos „încăpăţânare”] (indigen, etem: <scurt>), bârcoace „mic copăcel din familia rozelor” [DA -1], cârcel „contracţiune dureroasă care produce o înţepenire momentană a muşchilor” [DA – 1: „cuvânt de origine slavă”] (indigen, etem: <strânsoare>, cf. a (se) zgârci) „a strânge mâinile sau picioarele”; „a se scumpi” [Scriban – 7: <”v.sl. sŭ-grŭciti sen „id”, ipoteză respinsă de datele sistemului lexical românesc], târş „copac pipernicit”, v.supra.
Zgâmbea „diavol” [DLR – 4, fără referire la gâmb „pocit” – UDR – 2, trimite la zgâmb „ (persoană) care se uită cruciş”; „(om) urât, care se schimonoseşte” <zgâmboi „lucru de mică importanţă”; „persoană care are ochi holbaţi” etc., fără etimologie] se grupează, din punct de vedere etemo-aloetic, cu chimiţă şi coman (a se vedea prima parte [I] a acestui studiu). Şirul etemo-aloetic (–) gâm-, chim-, com-, hom- (homoniţă) „namilă, mătăhală” [DA – 1] e amplificat de rad. hâm-, care confirmă o dată în plus indigenatul lui zgâmbea: hâmb „diform” [Bărbuţ – 8]; „povârnit, strâmb”; (despre oameni) „saşiu”; „nătâng”; „pocit” [Udrescu – 2].
În încheiere, vom grupa termenii etimologizaţi în funcţie de etemele pe care le-am relevat în cadrul câmpului cercetat:
<mărunt, strâns, grămădit, pocitanie> (bordea, carcandilă, chimiţă, [chima-răului, necazului] cioarele, codea, coman, cotea, cucă, bălţatul, bodaia, dubeala, faraon, ghitcu, hâdache, micigăl, michiduţă, nichiduţă, micutel, micuţul, mititelul, modai, motârlău, mutu, nodea, nichipercea, pârlea, pogan, potcă, socea, sotea, şotea, şotcă, scaloi, sulea, tichiuţă, târtan, zăpârstea, zgâmbea);
<neplăcere, belea, pocnet> (aghiuţă, ghighiuţă, ciopca (cioplea), crăsnic, drăstul, hipşâl, pocnetul, sarsailă (sârsăilă), sarsan);
<neastâmpărat, nesuferit> (benga, bâzdâganie, naiba (naima), năpustul, pârdalnicul, pustiul);
<pătat, necurat> (bălţatul, năstrecea);
<mirare> (năturlie, piha (paha, puha), onanie).
 
Referinţe bibliografice
1. DA – Academia Română, Dicţionarul limbii române, serie veche (literele A – B, C, F – I, D – De, J, L – Lojniţă), Bucureşti, Socec et comp. şi C. Sfetea, 1913-1949.
2. Udrescu, D., Glosar regional Argeş, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1967.
3. DLR – Academia Română, Dicţionarul limbii române, serie nouă (literele M, N, O, P, R, S, Ş, T, Ţ, U, V, W, X, Y, Z), Bucureşti, Editura Academiei, 1965-2005.
4. Scriban, Aug., Dicţionaru limbii româneşti, Iaşi, Editura Presa Bună, 1939.
5. Bărbuţ, D., Dicţionar de grai oltenesc, Craiova, Editura Mileniul III, 1990.
6. LR1 – Societatea de Ştiinţe Istorice şi Filologice // Lexic regional, 1. Redactor coordonator: Gh. Bulgăr, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1960.
7. Cihac, A. de., Dictionnaire d’étimologie daco-romane. I. Éléments latins, comparés avec les autres langues romanes. II. Éléments slaves, magyars, turcs, grecs-modernes et albanais, Francfort A/M-Berlin-Bucarest, 1870, 1879.
8. Ciorănescu, Al., Diccionario etimológico rumano, Universidad de la Laguna, 1958-1966.
9. SDE – Academia de Ştiinţe a R.S.S. Moldoveneşti. Institutul de Limbă şi Literatură. Scurt dicţionar etimologic al limbii moldoveneşti. Redactori: N. Raevschi, M. Gabinschi, Chişinău, Redacţia Principală a Enciclopediei Sovietice Moldoveneşti, 1978.
10. Candrea, I.-A., Elementele române în limbile slave // Noua revistă română, 1 mai 1900, p.399-409.
11. Densusianu, Ov., Istoria limbii române, vol. I. Originile. Ed. îngrijită de prof. univ. J. Ryck, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961.
12. CADE – Candrea, I.-A., Adamescu, Gh., Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”, Bucureşti, Cartea Românească, 1931.
18. Bogrea, V., Etimologii // DR, IV, partea a II-a, Cluj, 1927, p. 650-660; 736-856.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog