Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IN MEMORIAM SILVIU BEREJAN

O veste care ne-a întristat sufletul

Dumitru IRIMIA

Alte articole de
Dumitru IRIMIA
Revista Limba Română
Nr. 10-12, anul XVII, 2007

Pentru tipar

M-a luat prin surprindere vestea plecării academicianului Silviu Berejan. Ne întâlnisem, nu cu multă vreme în urmă, la Simpozionul dedicat personalităţii sale de Academia de Ştiinţe a Moldovei, la sfârşitul lunii septembrie a acestui an. Octogenarul Silviu Berejan a rămas o dimineaţă lungă cu toţi cei care veniseră să-i arate preţuirea şi să dezvolte idei stimulate de concepţia sa exprimată în domeniul Lingvisticii şi al Stilisticii. Fiecare dintre participanţi aducea în faţă câte o nouă ipostază a profesorului şi a omului deopotrivă. A doua zi, academicianul Silviu Berejan avea să fie la fel de prezent la Universitatea sa, Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi, cu toate că rămăsese la Chişinău. Şi nu era prezent numai savantul, prin lucrările sale, luate ca punct de reper de participanţii la discuţii. Era prezent şi omul, evocat de cei pe care şi i-a apropiat şi format şi care i-au rămas discipoli. Era admiraţie şi iubire în toate intervenţiile. Ne bucuram, apoi, când profesorul Gh. Popa, care vorbea din când în când la telefon cu Profesorul său, ni-l aducea aproape cu veşti îmbucurătoare.
Acum însă, la Iaşi, a ajuns o altfel de veste, o veste care ne-a întristat sufletul. Şi m-am întors cu gândul, sau poate cu sufletul, la prima zi a Simpozionului din septembrie, când, dimineaţa, am urcat împreună treptele Academiei, când i-am simţit bucuria de a fi înconjurat de atâţia prieteni. Şi apreciat. Era cel de totdeauna. Aşa simţeam atunci, dar acum mă întreb cât trebuie să-şi fi stăpânit durerea ca să poată zâmbi cu deschiderea de totdeauna, să poată asculta şi comenta cu modestia de totdeauna, când considera că sunt prea multe superlativele, cu fermitatea de totdeauna, când era vorba despre rolul său în apărarea identităţii şi unităţii limbii, culturii şi fiinţei neamului românesc. Lumea ştiinţifică din Republica Moldova şi din România, dar şi din Europa, unde era mereu prezent la Colocvii şi Congrese internaţionale, rămâne mai săracă prin absenţa savantului Silviu Berejan de la aceste manifestări ştiinţifice.
În ce mă priveşte, plecarea sa lasă şi un gol într-un strat mai adânc, acolo unde s-a aşezat în timp bucuria pe care mi-au dat-o întâlnirile cu Domnia sa de-a lungul a aproape două decenii. Am avut norocul să mă întâlnesc cu omul de ştiinţă Silviu Berejan la începutul anilor ’90, într-un moment de mare entuziasm, de-o parte şi de alta a Prutului, în România, în Republica Moldova şi în nordul Bucovinei – în regiunea Cernăuţi, un moment în care ni se părea că putem lua, în sfârşit, în stăpânire vremile. Nu a trecut mult însă, şi vremile şi-au reluat strânsoarea, dar drumul pe care începusem atunci să mergem împreună nu l-a putut lua în stăpânire. Şi aşa am putut cunoaşte, în acest drum, pe care îl construiam mergând, alţi intelectuali din Republica Moldova, cu aceeaşi tărie de caracter pe care o descopeream, cu fiecare nouă întâlnire la Iaşi, la Suceava sau la Chişinău, la omul Silviu Berejan. Savantul era tot mai ferm în susţinerea ideii că mai mult decât toate trebuie apărat Adevărul şi, în temeiul lui, identitatea şi unitatea românească. S-a manifestat pe acest drum ca o voce gravă, sigură, puternică împotriva minciunii. Pe acest teren am avut privilegiul să ne întâlnim, pe acest teren l-am cunoscut pe omul de ştiinţă şi pe omul de caracter.
Silviu Berejan pleacă acum din strâmtoarea lumii în care ne mişcăm, dar rămâne în lumea fără de margini a ideilor pe care le-au pus şi le pun în circulaţie cărţile sale şi în lumea tot fără de margini a imaginii pe care a lăsat-o în fiinţa celor care i-au simţit prietenia. Eu fac parte dintre aceştia. Dumnezeu să-l ierte!
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog