Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IN MEMORIAM SILVIU BEREJAN

Un destin emblematic

Ion HADÂRCĂ

Alte articole de
Ion HADÂRCĂ
Revista Limba Română
Nr. 10-12, anul XVII, 2007

Pentru tipar

Academicianul Silviu Berejan este un exponent marcant al elitei intelectualităţii basarabene postbelice. Aceasta, trecută prin furcile caudine ale supravieţuirii şi angajate providenţial întru salvarea şi refacerea puţinului care rămăsese după devastatoarele vârtejuri ale războiului, foametei, deportărilor, proletcultismului stalinist şi după nivelatorul tăvălug cominternist în domeniul culturilor naţionale, a avut menirea de a salva din cuptoarele infernului şi de a transmite în mâinile altor generaţii sufletul unui neam condamnat să dispară de pe faţa pământului.
Prin tenacitate şi har, sporind performanţele oferite de şcoala românească, recunoscut de cele mai bune centre universitare şi academice din spaţiul ex-sovietic, Silviu Berejan a descoperit repede adevărul, de altfel moştenit prin naştere şi doar confirmat axiomatic în cercurile romaniştilor notorii R. Budagov, D. Mihalci, Gh. Stepanov ş.a., sesizând totodată specificul mediului politic ostil în care filologii moldoveni trebuiau să activeze. Paradoxul acestei perioade dramatice era că trebuia să faci ştiinţă fără a avea dreptul să rosteşti adevărul. Acesta se manifesta mai ales în sfera ştiinţelor umaniste. Mulţi s-au frânt în acest malaxor ideologic adunând titluri şi urcând postamente de ipsos, dar lăsând în urmă maldăre de maculatură mincinoasă.
Puţini au rezistat, chiar dacă au fost impuşi să facă anumite manevre, de altfel pe deplin explicabile. Cu atât mai preţios, în acest context, este meritul unor savanţi-filologi precum Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, Anatol Ciobanu ş. a., care au conferit prestigiu şcolii filologice basarabene, menţinând-o, în acest spaţiu, la cote respectabile şi salvând-o de aberantele elucubraţii „malurostângiste” ale unor pseudo-savanţi ca I. D. Ciobanu sau, mai nou, Vasile Stati.
În contextul realităţii încă ostile climatului ştiinţific sănătos, favorabil cercetării, putem vorbi şi de o tensiune dramatică a relativizării discursului metodic, al traumei interne producătoare totuşi de frâne, fobii şi refulări, când visul sacral era mereu sugrumat, amânat să aştepte vremuri mai bune, când în numele socialului trebuia sacrificat idealul, iar în efortul de conciliere a ireconciliabilului spiritele cele mai talentate şi realul potenţial din sfera emulaţiei intelectuale au fost smulse, sacrificate: condamnate să nu-şi mai realizeze cele mai nobile proiecte, opere, studii, cercetări.
Impresionanta sinteză omagială coordonată de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Academicianul Silviu Berejan. Bibliografie(2005), cuprinzând o parte din studiile inedite, articole-evocări, aprecieri, interviuri şi referinţe bibliografice cu şi despre opera savantului, reliefează pregnant o viaţă şi o operă dedicate în exclusivitate ştiinţei lingvistice, cauzei naţionale şi „cinstirii limbii româneşti”. Îndeosebi, e de reţinut aprecierea înaltă pe care i-a acordat-o lingvistul nepereche Eugeniu Coşeriu în avizul de susţinere a candidaturii lui Silviu Berejan în cursa pentru titlul de membru plin al Academiei de Ştiinţe din Moldova, în 1992: „Meritele dlui Berejan în domeniul lingvisticii sunt incontestabile şi unanim recunoscute în ştiinţa naţională şi internaţională. Dl Berejan este astăzi savantul cel mai de seamă din Republica Moldova în acest domeniu şi anume atât în ce priveşte lingvistica generală (mai ales semantica), cât şi în ce priveşte lingvistica românească, atât sincronică, cât şi diacronică. În afară de aceasta, e de remarcat atitudinea luată şi consecvent menţinută de dl Berejan în chestiunea limbii naţionale. Interviul acordat în curând de D-sa în această privinţă revistei Limba Română e un model de corectitudine şi de etică ştiinţifică”.
Silviu Berejan a contribuit foarte mult la editarea şi popularizarea operei coşeriene, participând la majoritatea simpozioanelor şi conferinţelor ştiinţifice consacrate lui Eugeniu Coşeriu, prefaţând şi prima ediţie în spaţiul basarabean Eugen Coşeriu, Lingvistică din perspectiva spaţială şi antropologică (Chişinău, Editura Ştiinţa, 1994). Genericul prefeţei Un rege al lingvisticii pornit de pe plaiuri moldovene ori aprecierea „lingvistul numărul 1 pe scară mondială” mărturisesc despre cât de mult şi-a venerat discipolul modelul său. „M-am refugiat în limba română”, afirma Silviu Berejan într-un dialog cu profesorii bălţeni Gheorghe Popa şi Nicolae Leahu, publicat în revista Semn (2000, nr. 1-2).Este o afirmaţie plină de amărăciune, care exprimă cu sinceritatea-i dezarmantă de totdeauna angoasele unui intelectual veritabil, dedicat în totalitate aspiraţiilor sale. În fond, cercetătorul a exprimat insatisfacţii mai vechi formulate tranşant într-un interviu cu ziarista Tatiana Rotaru purtând un titlu semnificativ: Lingvistica nu m-a făcut fericit. „În general n-am profitat de o stare de normalitate, de condiţii pentru studii obiective ce nu ar fi depins de nişte „interese supreme”, care dominau toată activitatea noastră de cercetare ştiinţifică. Dacă le-aş fi avut, poate realizam mai multe în aceşti ani!
Atunci însă nu-mi rămânea decât amărăciunea interdicţiilor şi neacceptărilor şi tristeţea grea a neîmplinirilor. Sentimentul idealurilor neîmplinite, al celor nerealizate încă şi nerealizările deja mă torturează şi acum” (Momentul, 2 august 1997).
Dezarmante şi dureroase mărturii, explicabile, de altfel, şi justificabile pentru orice intelectual exigent faţă de sine şi faţă de cei din jurul său. Şi totuşi meritele savantului şi patriotului Silviu Berejan depăşesc neîmplinirile. Contribuţiile şi le-a manifestat din plin mai ales în perioada renaşterii naţionale, atunci când savantul a aderat cu trup şi suflet la idealurile renaşterii. La întrebarea aceluiaşi corespondent, dacă-şi mai aminteşte de şedinţele Comisiei interparlamentare pentru problemele limbii, comisie formată de autorităţi sub presiunea maselor, a Cenaclului „Alexei Mateevici” şi a Uniunii Scriitorilor încă în iarna lui 1988, savantul afirmă cu un sentiment de mândrie legitimă: „Cum să nu-mi aduc aminte, dacă chiar eu, în calitate de membru al Comisiei de care vorbiţi, am prezentat la prima ei şedinţă în plen, în prezenţa Secretarului C.C. al P.C.M., raportul cu titlul numit de Dvs. A fost pentru prima dată când cercetătorii Academiei noastre au făcut nişte afirmaţii publice, apărute ulterior şi în presă, despre comunitatea limbii moldoveneşti cu limba română şi despre necesitatea trecerii celei dintâi la alfabet latin, care constituia la acea dată singura deosebire vizibilă dintre ele. Materialele acestei Comisii, larg publicate, au stat la baza luptei de mai departe pentru limbă şi grafie şi a ulterioarelor legi despre limba de stat a republicii, iar în ultimă instanţă, şi a victoriilor ce au urmat” (Momentul, 2 august 1997).
Cu un sentiment de recunoştinţă deosebită se citesc astăzi concluziile vizionare, cu valoare de testament, prin care Silviu Berejan îşi formulează crezul într-un interviu acordat redactorului-şef al revistei Limba Română Al. Bantoş încă în 1992 (!): „Aş vrea să subliniez că singura noastră salvare sub raportul cunoaşterii limbii este întreţinerea de contacte permanente cu partea dreaptă a Prutului, cu Ţara adică, în toate domeniile şi sub toate formele, căci dacă nu se poate pune deocamdată problema unităţii politice cu Ţara, cel puţin unitatea culturală, spirituală să tindem a o înfăptui într-un termen cât mai scurt. Fără aceasta vom continua încă mult timp să nu ştim nici cine suntem, nici ce limbă vorbim” (Limba Română, 1992, nr. 2-3).
În pofida tuturor vicisitudinilor şi dincolo de orice piedici şi ostracizări, considerăm că academicianul Silviu Berejan, liderul recunoscut al romanisticii basarabene şi cel mai apropiat discipol şi interpret al vastei moşteniri coşeriene, lasă în urma sa o brazdă adâncă, onestă şi dreaptă, după a cărei caligrafie astăzi se poate citi fără dubii, aşa cum se va citi şi peste ani, istoria luminoasă a unui destin emblematic, atât prin cele scrise, cât şi prin cele nespuse, dar încolţind temeinic dinspre adâncuri spre rodul de mâine.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog