Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

INTERFERENŢE

Analiza contrastiv-tipologică a obiectului gramatical în limbile rusă şi română

Galina CERCHES

Alte articole de
Galina CERCHES
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

 

În lingvistica modernă din ultimele decenii a crescut considerabil interesul faţă de cercetarea limbilor în vederea revelării trăsăturilor comune şi diferenţiale nu numai ale limbilor înrudite, dar şi ale celor neînrudite. Identificarea, analiza şi stabilirea unor corespondenţe, echivalenţe sau, dimpotrivă, a unor divergenţe între sisteme sau categorii lingvistice eteroglote reclamă compararea faptelor de limbă din cadrul unui idiom cu fapte de limbă dintr-un alt idiom.
Nu este o noutate că una dintre sarcinile de primă importanţă ale învăţământului nostru şi ale întregii societăţi este însuşirea cât mai eficientă a limbii române de către alolingvi şi, în primul rând, de către vorbitorii de limba rusă. Realizarea acestui obiectiv presupune depăşirea unor probleme de asimilare a noului idiom, generate, între altele, şi de discrepanţele dintre modalităţile de exprimare a unor categorii logico-gramaticale corelative din cele două limbi.
Printre dificultăţile cele mai persistente în învăţarea limbii române de către vorbitorii rusolingvi se înscriu şi cele provocate de însuşirea capacităţilor combinatorii ale cuvintelor, ştiindu-se că „în regulile de îmbinare a cuvintelor, în legităţile de formare a diferitor tipuri de sintagme se manifestă în mod pregnant specificul naţional al limbii”.1 Divergenţele dintre particularităţile combinatorii ale celor două limbi creează condiţii pentru interferenţa lor – cu repercusiuni negative mai ales asupra limbii române –, în urma căreia lexemului românesc i se atribuie, nemotivat, trăsături combinatorii sintactice specifice corespondentului său rusesc.
Reieşind din aceste considerente, ne propunem, în cele ce urmează, să urmărim aspectele comune şi cele particulare pentru cele două limbi – rusă şi română – privind modalităţile de exteriorizare a valorilor semantice ale obiectului indirect exprimat prin cazul dativ. Întrucât obiectul indirect, în general, a beneficiat de o varietate impunătoare de interpretări referitoare atât la regentul său, cât şi la felurile exprimării, este necesar a preciza că, în analiza pe care intenţionăm s-o întreprindem, ne vom ralia la poziţia adoptată de cunoscuta lingvistă rusă E. S. Skoblikova în abordarea acestei probleme, care recunoaşte drept obiect / complement indirect doar determinanţii adverbiali2, celelalte elemente regente rămânând în afara investigaţiei noastre.
Pentru desemnarea constituentului sintactic al propoziţiei care urmează a fi analizat aici, vom utiliza termenul sintaxem în accepţia cercetătoarei G. A. Zolotova, care-l defineşte drept „unitate semantico-sintactică minimală..., ce se manifestă, concomitent, ca purtător al unui sens elementar şi component constructiv al unor structuri sintactice mai complexe, caracterizându-se printr-un set de funcţii sintactice”3. Termenul sintaxem a cunoscut, de asemenea, variate şi contradictorii interpretări atât în lingvistica rusă4, cât şi în cea românească5. În investigaţia noastră vom opera cu termenul sintaxem nominal pentru a desemna numele în dativ, purtător al funcţiei de obiect indirect, ale cărui valori semantice şi realizări sintactice urmează să le identificăm.
Dativul rusesc este considerat mult mai integru în semantica sa decât celelalte cazuri, unii cercetători opinând chiar că el ar avea „doar un singur sens, anume acel ce este numit în mod curent sensul obiectului mai îndepărtat, sau al obiectului indirect”6. Ideea dată poate fi acceptată doar prin prisma conceptului de ierarhie a sensurilor cazuale, lansat de renumitul lingvist R. Jakobson, conform căruia „sensul general al cazului este independent de ocurenţa sa, în timp ce semnificaţiile lui particulare sunt condiţionate de tot felul de construcţii şi de diverse sensuri formale şi lexicale ale cuvintelor ce-l înconjoară” şi de aceea ele pot fi considerate „variante combinatorii ale sensurilor”7. Sensurile particulare, condiţionate, aşadar, sintactic sau frazeologic, se aranjează, la rândul lor, într-o ierarhie a sensurilor particulare8, ierarhie pe care vom încerca s-o realizăm având ca material sintaxemele nominale în dativ. Aşa cum s-a menţionat deja, sensurile lor particulare sunt determinate de ocurenţele în care apar, iar, în cazul nostru, elementul „cel mai influent” asupra semanticii cazului dativ este verbul regent.
În lingvistica modernă, problema ocurenţelor sintactice ale verbului este abordată din perspectiva teoriei valenţei. Ca purtător al valenţei, verbul dispune de anumite poziţii deschise în jurul său, care urmează a fi completate de logoformele solicitate de semantica şi sintagmatica verbului respectiv. În această ordine de idei, cercetătorul I. Bărbuţă subliniază că „anume procesul în calitatea sa de semn dinamic cu desfăşurare în timp implică un punct de pornire, o sursă (agentul), un punct final, un obiect afectat de proces (pacientul), un participant în favoarea / defavoarea căruia se realizează procesul (destinatarul), diferite circumstanţe locale, temporale, modale, cauzale, condiţionale etc. Acesta este sistemul general de actanţi şi circumstanţe implicate de verb, însă fiecare unitate lexicală din această clasă posedă un model valenţial individual ce include un anumit număr de constituenţi”10. În funcţie de gradul de necesitate al actanţilor pentru plenitudinea semantică şi sintactică a enunţului alcătuit de verb, valenţa poate fi obligatorie sau facultativă11.
Una dintre semnificaţiile definitorii ale sintaxemului nominal în dativ, în limba rusă, este cea de beneficiar / prejuduciat al acţiunii exprimate de verb, ceea ce presupune că sintaxemul dat desemnează persoana sau, în sens mai larg, obiectul animat / inanimat, în folosul sau în detrimentul căruia se efectuează acţiunea. Verbele care regentează acest lexem se caracterizează printr-o valenţă obligatorie de dreapta, deschisă obiectului indirect în dativ, şi, convenţional, pot fi clasificate în două subgrupuri mari, antonimice între ele.
a) Primul subgrup îl constituie lexemele verbale care au în conţinutul lor semantic semul integrant „a contribui” / „a acorda sprijin”: содействовать, способствовать, обеспечить, помочь, служить, благоприятствовать, покровительствовать, попустительствовать, потакать, ассистировать, потворствовать, desemnând un sprijin acordat cuiva într-o activitate (содействовать развитию, способствовать распространению, помогать родителям), coparticiparea subiectului la o acţiune/stare în care este antrenat obiectul indirect (ассистировать хирургу), exprimând ideea de protecţie acordată cuiva (покровительствовать художнику, благоприятствовать брату), exteriorizând atitudinea binevоitoare, încurajatoare a subiectului adresată unei persoane exprimate de sintaxemul în cazul dativ, chiar dacă activitatea acesteia este reprobabilă, nelegitimă (потакать дочери, попустительствовать нарушителям порядка). Specificul semantico-valenţial al acestor verbe se materializează în modelul distributiv V (f) + N (dat.).
Printre verbele grupului descris, o poziţie aparte o au lexemele verbale ассистировать, протежировать. Spre deosebire de celelalte verbe, care regentează atât sintaxeme animate, cât şi inanimate, acestea se îmbină doar cu sintaxeme animate – nume de persoană: ассистировать хирургу, режиссеру, профессору; протежировать ученику, родственнику, другу, fiind imposibile structuri de tipul: *ассистировать селу, классу, опытам; *протежировать наукам, искусству, работе. Putem presupune că aceste lexeme verbale şi-au pierdut capacitatea lor de altădată de a regenta şi substantive inanimate, concluzie sugerată de constatarea că în Dicţionarul explicativ al lui D. I. Uşakov, în articolele consacrate acestor cuvinte, se atestă nota кому? чему?12, pe când în Dicţionarul limbii ruse, semnat de S. I. Ojеgov13, este prezentă doar nota кому?.
În limba română, sintaxemele ce desemnează persoana sau obiectul în folosul, în interesul sau în sprijinul căruia se efectuează acţiunea îşi exteriorizează acest sens în ocurenţa verbelor corelative cu cele ruseşti: a ajuta, a contribui, a sprijini, a înlesni, a ocroti, a susţine, a îngădui, a permite, a tolera, a favoriza, a proteja, a asista ş.a. Cu toată similitudinea lor semantică, aceste verbe totuşi se caracterizează printr-o distribuţie mai variată, ceea ce le deosebeşte de corespondentele lor din limba rusă, care regentează doar sintaxeme în dativ.
Verbele a ocroti, a sprijini, a susţine, a proteja, a favoriza, a tolera, a asista posedă o valenţă obligatorie pentru poziţia de obiect direct şi formează îmbinări obiectuale cu sintaxemul nominal în dativ, realizând două modele distributive: unul binomic V(f) + N (acc.) şi altul trinomic V(f) + Prep.(pe) + N (acc.). Primul model distributiv este constituit din sintaxeme exprimate atât prin substantive animate, cât şi inanimate, la forma hotărâtă: a ocroti natura, a sprijini ştiinţa, a susţine colegul, a proteja artele, a favoriza rudele, a tolera obrăznicia băiatului. Cel de-al doilea model reprezintă îmbinarea verbelor respective cu un substantiv animat – nume de persoană, la forma hotărâtă sau nehotărâtă, precedat de prepoziţia pe, specific pentru exteriorizarea obiectului direct, exprimat printr-un substantiv animat: a(-i) ocroti pe prieteni, a(-i) sprijini pe părinţi, a(-i) susţine pe sportivii moldoveni, a(-l) proteja pe subaltern, a(-i) favoriza pe elevii silitori, a(-i) tolera pe străini, a(-l) asista pe chirurg ş.a.
Din registrul de verbe enumerate mai sus, un comportament mai deosebit îl are a ajuta, care, pe lângă modelele distributive prezentate mai sus – V(f) + N (acc) (a ajuta prietenul) şi V(f) + Prep.(pe) +N (acc) (a(-l) ajuta pe prieten) – mai realizează încă două: V(f) + N (dat) (a ajuta prietenului) şi V (f) + Prep (la) + N (acc.) (a ajuta la seceriş), fiind vorba, de fapt, de specificul sintagmatic al verbului dat, care cere două obiecte indirecte. Uneori acestea din urmă se realizează concomitent: a ajuta mamei la ţesut, conform modelului distributiv V(f) + N (dat.) + Prep.(la) + N (acc.).
Cât priveşte verbele a îngădui, a înlesni, ele îşi actualizează concomitent două valenţe de dreapta: a îngădui (cui? ce?), a înlesni (cui? ce?): a îngădui unui elev plecarea, a înlesni studentului însuşirea materiei, realizând modelul distributiv V(f) + N (dat.) + N (acc.).
Şi verbul a contribui are ocurenţe deosebite de cele ale corespondentului său rusesc, el solicitând ca valenţă obligatorie un obiect indirect în acuzativ cu prepoziţia la, conform modelului distributiv V(f) + Prep.(la) + N (acc.): a contribui la soluţionarea unei probleme. În calitate de valenţă facultativă, acest verb mai poate cere un complement indirect în acuzativ precedat de prepoziţia cu, indicând mijloacele cu care se realizează acţiunea numită de el şi realizând modelul V(f) + Prep.(cu) + N (acc.) + Prep. (la) + N (acc.): a contribui cu finanţe la construirea blocului.
b) Cel de-al doilea subgrup este constituit dintr-un inventar de verbe cu sensuri opuse celor de mai sus, având semul comun „a dăuna” / „a se opune”: мешать, вредить, досаждать, препятствовать, противиться, противодействовать, пакостить, сопротивляться, противостоять, отказать, запрещать. Aceste verbe deţin o valenţă obligatorie de dreapta, deschisă poziţiei sintactice de obiect indirect şi consumată de sintaxemul nominal în cazul dativ, realizând acelaşi model structural-semantic ca şi verbele din subgrupul anterior: V (f) + N (dat.). Acest binom desemnează împotrivirea, rezistenţa opusă obiectului (сопротивляться влиянию); denotă crearea unor obstacole, piedici în realizarea acţiunii (препятствовать товарищам); redă acţiuni ce aduc daune obiectului (вредить посевам, мстить предателю); acţiuni ce provoacă necaz, neplăcere, amărăciune cuiva (досаждать соседям, грозить врагу) ş.a.m.d.
În limba română, structurilor ruseşti analizate mai sus le corespund sintaxeme cu funcţia de obiect indirect, indicând persoana sau obiectul în dauna, în detrimentul sau defavoarea căruia se efectuează acţiunea, ele fiind regentate de verbe echivalente celor enumerate pentru limba rusă: a vătăma, a dăuna, a necăji, a (se) răzbuna, a ameninţa, a împiedica, a încurca, a se opune, a se împotrivi, a refuza. Ca şi perechile lor antonimice, analizate mai sus, şi aceste lexeme verbale se caracterizează prin potenţe sintagmatice mult mai variate decât corespondentele lor ruseşti.
Din şirul de verbe prezentat, doar a dăuna, a se opune, a se împotrivi repetă modelul distributiv V(f) + N (dat.), caracteristic acestei poziţii sintactice în limba rusă: a dăuna semănăturilor, a se opune influenţei, a se împotrivi exilului.
Verbele a vătăma, a necăji, a (se) răzbuna, a ameninţa solicită, ca actant obligatoriu, nu un obiect indirect, ca în limba rusă, ci unul direct, realizând două modele structurale: unul binomic V(f) + N (acc.) şi altul trinomic V(f) + Prep.(pe) + N (acc.), în ambele sintaxemul dependent având funcţia sintactică de obiect direct. Primul model distributiv admite utilizarea sintaxemelor exprimate atât prin substantive animate, cât şi inanimate, la forma hotărâtă: a vătăma piciorul, a necăji colegul, a răzbuna obida, a ameninţa vecinul. Cel de-al doilea model reprezintă îmbinarea acestor verbe cu un substantiv animat – nume de persoană, la forma hotărâtă sau nehotărâtă, precedat de prepoziţia pe, specifică pentru exteriorizarea obiectului direct: a(-i) necăji pe prieteni, a se răzbuna pe duşmani, a(-l) ameninţa pe vecin ş.a.
Verbele a încurca, a împiedica, a refuza acceptă şi ele, în poziţia actanţilor obligatorii, fie un obiect direct, fie unul indirect, realizând modele distributive diferite. În cazul ocupării poziţiei de actant obligatoriu de către un obiect direct, verbele numite se manifestă în cele două modele structurale prezentate mai sus: V(f) + N (acc.), cândobiectul direct este redat prin substantive atât animate, cât şi inanimate, la forma hotărâtă (a încurca lucrurile, a împiedica grupul, a refuza ajutorul), şi V(f) + Prep.(pe) + N (acc.), când acesta este exprimat printr-un substantiv animat – nume de persoană, la forma hotărâtă sau nehotărâtă, precedat de prepoziţia pe (a(-l) încurca pe coleg, a(-l) împiedica pe frate, a(-i) refuza pe vecini). Când poziţia actantului obligatoriu este ocupată de un complement indirect, îmbinările cu aceste verbe realizează modelul distributiv V(f) + N (dat.): a încurca vecinului, a împiedica colegului, a refuza prietenului. De remarcat că în acest caz, verbele regente amintite posedă două valenţe obligatorii: una – cea amintită mai sus, de complement indirect în dativ, şi alta – de obiect (propoziţie completivă) direct, modelul distributiv final fiind V (f) + N (dat.) + PS (compl.): a încurca vecinului să decidă, a împiedica colegului să înveţe, a refuza prietenului să-l ajute.
Rezumând cele analizate mai sus, constatăm că valorile semantice pe care le comportă sintaxemul nominal cu funcţie de obiect indirect în ocurenţa unor grupuri semantice corelative sunt identice în limba rusă şi în cea română, dovedind, o dată în plus, caracterul universal al categoriilor semantice. Cât priveşte realizările sintagmatice ale valorilor semantice identificate, acestea prezintă divergenţe considerabile în cele două limbi confruntate. Astfel, verbele ruseşti examinate posedă valenţe obligatorii de dreapta pentru poziţia sintactică de obiect indirect, consumate de sintaxeme nominale în cazul dativ conform modelului structural-distributiv V (f) + N (dat.). În limba română însă, aceste verbe au o structură valenţială variată, deschizând poziţii libere atât pentru obiectul indirect, cât şi pentru cel direct, actualizate de sintaxeme nominale în cazul dativ, în cazul acuzativ neprepoziţional sau cu diferite prepoziţii. Configuraţia sintagmatică neomogenă a verbelor româneşti prezente în aceste îmbinări se reflectă şi în diversitatea modelelor structural-distributive pe care le realizează: V(f) + N (dat.), V(f) + N (acc.), V (f) + Prep. (pe, la, cu, de) + N (acc.). Această necorespundere în modalităţile de exprimare a aceloraşi valori semantice confirmă caracterul idioetnic al categoriilor sintactice din cele două limbi – rusă şi română.
 
Note
1 В.В.Виноградов,Вопросы изучения словосочетаний // Вопросы языкознания, 1954, №3, р. 2.
2 Е.С.Скобликова,Современный русский язык. Синтаксис простого предложения, Москва, 1979, р.164.
3 Г.А.Золотова,О Синтаксическом словаре русского языка // Вопросы языкознания, 1980, № 4, р. 72.
4 А. М.Мухин,Синтаксемы и средства их выражения // Вопросы романо-германской филологии. Синтаксическая семантика (Сборник трудов МГПИИЯ им. М. Тореза, вып. 112), Москва, 1977, р.70-80;
5 E. Teodorescu, Unităţile sintactice // Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (serie nouă), Secţiunea III. Lingvistică.Nom.XXVIII/XXIX, 1982/1983, p. 161-164; S. Stati, Teorie şi metodă în sintaxă, Bucureşti, 1971, p. 56-96; P. Tolocenco, Discuţii în jurul noţiunii de sintaxem // Omagiu profesorului universitar Mihail Purice, Chişinău, 2007, p. 277-285.
6 А. М. Пешковский, Русский синтаксис в научном освещении, Москва, 1956, р. 299.
7 Р. Якобсон, К общему учению о падеже // Р. Якобсон. Избранные работы, Москва,Прогресс, 1985, р. 143.
8 Ibidem, p. 144.
9 Г.А.Золотова,Очерк функционального синтаксиса языка,Москва, 1973, р. 66-94.
10 I. Bărbuţă, Semantica şi sintagmatica verbului în limba română // „Revistă de Lingvistică şi Ştiinţă Literară”, 1996, nr. 3, p. 57-64, p. 58.
11 E. Constantinovici, Semantica şi morfosintaxa verbului în limba română, Chişinău, 2007, p. 76.
12 Толковый словарь русского языка / Под ред. Д. И. Ушакова, т. 1, Москва, 1935, р. 65; т. III,Москва, 1939, р. 1019.
13 С. И. Ожегов, Словарь русского языка, Москва, 1983, р.31, 554.

 

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog