Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

LECŢIILE ISTORIEI

ADEVĂRUL DESPRE NOI

COŞERIANA

FAȚETELE CUVÂNTULUI

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CRITICĂ, ESEU

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

PRO DIDACTICA

BLAZON DE PROFESOR

ITINERAR LEXICAL

EX CIVITAS

SINTEZE

INEDIT

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

O antologie Coşeriu de referinţă

Cristinel MUNTEANU

Alte articole de
Cristinel MUNTEANU
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XIX, 2009

Pentru tipar

Pentru cei preocupaţi de limbajul în complexitatea sa, dar şi pentru cei interesaţi de fenomenul cultural in genere, evenimentul editorial al anului 2009 ar trebui să-l constituie apariţia cărţii lui Eugeniu Coşeriu, Omul şi limbajul său, Studii de filozofie a limbajului, teorie a limbii şi lingvistică generală, antologie, argument şi note de Dorel Fînaru (Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2009, 460 p.)1. Proiectul de publicare într-un singur volum a 16 studii2 coşeriene este unul foarte ambiţios, întrucât uneşte şi eforturile a peste 20 de traducători3 (din centrele universitare din Suceava, Iaşi, Cluj şi Bucureşti), mulţi dintre ei buni cunoscători ai operei coşeriene. Sunt adunate aici (după un plan convenit chiar cu E. Coşeriu, pe vremea când savantul participa la simpozionul ce-i poartă numele, organizat de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava) texte fundamentale, devenite clasice în lumea lingviştilor: Lingvistica generală, teoria limbajului, filozofia limbajului; Omul şi limbajul său; Limbajul între physei şi thesei; Universaliile limbajului şi universaliile lingvisticii; Semn, simbol, cuvânt; Limbajul şi înţelegerea existenţială a omului actual; Teze despre tema «limbaj şi poezie»; Creaţia metaforică în limbaj; Determinare şi cadru; Logicism şi antilogicism în gramatică; Logica limbajului şi logica gramaticii; Semantica, forma interioară a limbajului şi structura profundă; Dincolo de structuralism; Competenţa lingvistică; Nu există schimbare lingvistică; Timp şi limbaj.
Editarea unui astfel de volum se impunea, deoarece, deşi majoritatea textelor fuseseră traduse şi publicate de-a lungul anilor în diverse reviste de specialitate sau de cultură, ele deveniseră cvasiinaccesibile multor cercetători (îndeosebi celor tineri). Totodată, după cunoştinţele noastre, avem de-a face cu cea mai densă şi mai cuprinzătoare culegere de studii coşeriene în planul teoriei limbajului, depăşind volumele anterioare ce s-au tipărit cu un titlu identic în alte limbi: El hombre y su lenguaje (1977), O homem e a sua linguagem (1982), L’ homme et son langage (2001)4.
Desigur că ne este imposibil (şi nici nu urmărim) ca într-o prezentare ca cea de faţă să ne referim la conţinutul fiecărui text coşerian. Nu este sarcina noastră, ci a exegeţilor. Noi vrem doar să subliniem meritele acestei ediţii, merite ce-i revin în mare măsură dlui Dorel Fînaru, cadru didactic la Universitatea din Suceava, care a depus o muncă intensă ca volumul să fie o reuşită.
Antologia este pregătită de un Argument şi o Notă asupra ediţiei, ambele semnate de Dorel Fînaru. Argumentul evidenţiază importanţa teoriei coşeriene pentru orientarea cercetărilor privind limbajul, apreciindu-se că „lingvistul român este figura dominantă a unei pleiade de mari lingvişti din care fac parte, printre alţii, E. Sapir, L. Bloomfield, R. Jakobson, A. Pagliaro, L. Hjelmslev, A. Martinet sau N. Chomsky. Situat peste mode şi timp, Eugeniu Coşeriu este autorul unei opere care, pe cât se poate omeneşte prevedea, va influenţa decisiv lingvistica şi ştiinţele limbajului pentru multe secole de acum înainte” (p. 7). Pornind de la Mircea Borcilă, cel mai însemnat exeget al lui Coşeriu din România, Dorel Fînaru reaminteşte liniile de forţă ale lingvisticii integrale coşeriene (citând, în acest sens, în traducere proprie, şi textul-sinteză Zece teze despre esenţa limbajului şi a semnificaţiei) şi maeştrii spirituali pe care i-a avut în gânditori ca Aristotel, Hegel, Humboldt, în special, dar şi Leibniz, Vico, Kant, Croce ş.a. În acelaşi timp, editorul remarcă şi unele trăsături ale stilului coşerian, cum ar fi claritatea şi profunzimea, însă şi umorul particular şi ironia fină ce-i dau o notă specifică. Nu în ultimul rând, se arată care a fost / este impactul teoriei sale în lume, unde s-au creat „şcoli” Coşeriu, deplângându-se faptul că ideile marelui savant sunt mai cunoscute în Japonia decât în România.
În Notă asupra ediţiei sunt prezentate principiile care au stat la baza întocmirii antologiei: „După cum probabil se ştie, Eugeniu Coşeriu avea obiceiul să colaboreze efectiv la realizarea unor traduceri sau măcar să revizuiască el însuşi multe din traducerile studiilor sale prin adăugiri, explicitări sau adaptarea exemplelor la limba în care se traduce textul-bază. De aceea, această antologie foloseşte pentru unele dintre versiunile cuprinse aici un procedeu traductologic mai puţin uzitat, şi anume o traducere comparativ-cumulativă constând în înglobarea tacită în traducerea românească a diferenţelor care apar între versiunile în limbile spaniolă, germană, italiană, franceză şi engleză” (p. 18). În acest scop, s-au utilizat, pe lângă textul originar, numai traduceri realizate în colaborare cu autorul sau revizuite de autor, ţinându-se seama şi de precizarea lui Coşeriu, după care forma din spaniolă (acolo unde există) este cea definitivă. Versiunile originare, variantele de traducere, textele confruntate şi contribuţia fiecărui traducător sunt specificate amănunţit pe mai multe pagini (p. 19-27). Unele studii sunt traduse şi publicate aici pentru prima oară (de pildă, Lingvistica generală, teoria limbajului, filozofia limbajului, ce reprezintă un capitol, adaptat, al monumentalei Geschichte der Sprachphilosophie).
Volumul mai conţine o Anexă (p. 355) în care descoperim o scurtă scrisoare emoţionantă a lui E. Coşeriu trimisă, în 1992, din Tübingen, lui Dumitru Irimia, ca răspuns la ştirea că universitatea ieşeană (la care învăţase ca student) hotărâse să-i confere titlul de doctor honoris causa. Tot astfel, sunt cuprinse un rezumat în franceză (Résumé – p. 356-359), o Bibliografie Eugeniu Coşeriu cvasicompletă (p. 361-400, cuprinzând mai tot ce s-a publicat sub semnătura savantului până în anul 2002), o listă cu Opere citate de autor (p. 401-410), un Indice tematic foarte detaliat (p. 411-452), urmat de un Indice de autori.
Dacă la toate acestea adăugăm şi numeroasele note (unele chiar consistente) care însoţesc, în subsol, traducerile din volum, atunci putem avea o imagine a pasiunii şi a acribiei cu care Dorel Fînaru a îngrijit această antologie de referinţă, ce nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui cercetător sau cadru didactic preocupat de problemele limbajului.
În magistralele sale Lecţii de lingvistică generală5, Eugeniu Coşeriu declara că „în lingvistica mondială e dificil să nu-i datorezi nimic lui Saussure”. În contextul actual, propriile cuvinte i se potrivesc savantului român şi operei lui, „fără cunoaşterea căreia nu se mai poate face astăzi lingvistică nicăieri în lume” (după cum apreciau şi cei care i-au îngrijit volumul de Prelegeri şi conferinţe). În aceeaşi ordine de idei, ne permitem să anticipăm că lingvistica românească a secolului XXI va fi (şi) coşeriană (sau nu va fi deloc?), fără să înţelegem prin aceasta că, în viitor, cercetătorul trebuie să fie un homo unius linguistae (vel linguisticae). Din contră, conform spuselor aceluiaşi lingvist6, adevăratul cercetător trebuie să manifeste independenţă în gândire, valorificând în mod creator achiziţiile disciplinei noastre. Se impune însă ca suportul epistemologic pe care se articulează întregul demers să fie unul solid, altminteri efortul duce la rătăciri fără sens.
Ca atare, se cuvine să-i mulţumim domnului Dorel Fînaru pentru contribuţia sa la procesul de recuperare şi de punere în drepturi „în ţara lui” a operei celui mai mare lingvist român şi a unuia dintre cei mai mari teoreticieni ai limbajului din lume.
Nu putem încheia fără să remarcăm şi condiţiile grafice foarte bune în care s-a tipărit cartea, dar mai ales coperta inspirat aleasă, ce reproduce „Şcoala ateniană” a lui Rafael, avându-i în centru pe Platon şi pe Aristotel.
 
Note
1 Amintim că, pe urmele lui Hegel, Coşeriu afirma că limbajul este o formă de cultură (alături de artă, religie şi mitologie, ştiinţă şi filozofie), dar şi baza culturii înseşi, întrucât conţine în germene toate celelalte forme.
2 În realitate sunt 17, dacă socotim şi textul, extrem de concis şi de concentrat, Zece teze despre esenţa limbajului şi a semnificaţiei, preluat în întregime în Argumentul lui Dorel Fînaru (p. 9-13).
3 Avem datoria de a le menţiona măcar numele: Eugenia Bojoga, Florin Bratu, A. Covaciu, Constantin Dominte, Vasile Dospinescu, Dorel Fînaru, Dumitru Irimia, Lucian Lazăr, Laura Mihăileasa, Nicoleta Loredana Moroşan, Eugen Munteanu, Angela Petriuc, Cătălina Pînzariu, Mihaela Pohoaţă, Ramona Pohoaţă, Ciprian Popa, Ana-Maria Prisăcaru, Georgeta Raţă, Ioana Rostoş, Nicolae Saramandu, Lavinia Seiciuc, Dan Stoica, Emma Tămâianu.
4 Cu menţiunea că din antologia în limba franceză s-a publicat doar primul volum (din cele două proiectate), conţinând, în cea mai mare parte a sa, aproape toate studiile consacrate de Coşeriu lexematicii.
5 Editura ARC, Chişinău, 2000, p. 118.
6 Ibid., p. 57.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog