Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ION HADÂRCĂ – 60

Tranziţia dincolo de Prut

Tudorel URIAN

Alte articole de
Tudorel URIAN
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XIX, 2009

Pentru tipar

Destinul lui Ion Hadârcă este emblematic pentru soarta multor intelectuali din Europa de Est. La fel ca Václav Havel, Adam Michnik, Nicolae Manolescu sau Mircea Dinescu, poetul basarabean s-a implicat activ în viaţa politică, în anii romantici şi frenetici ai începutului demantelării regimului comunist, la sfârşitul deceniului nouă. A participat la marile adunări populare, s-a îmbătat de spirit civic, a trăit din plin bucuria naivă a podurilor de flori şi a prosoapelor din satele moldovene, pentru a constata, în final, că ceea ce credea a fi definitiva distrugere a regimului comunist nu a fost decât o vagă reorganizare. Oamenii vechiului regim au rămas legaţi prin structuri şi sisteme de interese mult mai trainice decât s-ar fi putut crede. Istoria lui Ion Hadârcă din ultimii şaptesprezece ani (la Chişinău, impulsionată de perestroika, mişcarea de renaştere naţională a început mai devreme decât în statele foste comuniste aflate în afara U.R.S.S.) este o replică la ceea ce s-a întâmplat în viaţa politică a Republicii Moldova. A fost unul dintre liderii mişcării de renaştere naţională, a ajuns prim-vicepreşedinte în primul parlament postcomunist de la Chişinău, pentru ca, mai târziu, dezgustat şi dezamăgit de lipsa de unitate a forţelor progresiste (în contrast evident cu deplina coerenţă de acţiune a comuniştilor pilotaţi de la Moscova), în faţa falimentului ideilor pentru care îşi sacrificase cei mai buni ani ai creaţiei, să se întoarcă la uneltele sale de scriitor.
Era barbară de Ion Hadârcă este o carte a eşecului tranziţiei în Republica Moldova. Cititorilor din ţară, care nu urmăresc în mod constant evoluţiile politice de dincolo de Prut, acest masiv volum de publicistică le poate produce revelaţii importante. El scoate în evidenţă adevăratele dimensiuni ale dramei trăite de românii din Basarabia în timpul U.R.S.S., dar şi avatarurile politice şi culturale specifice contradictoriei perioade de tranziţie.
De mai multă vreme, intelectuali de orientare liberală pledează pentru tratarea cu aceeaşi măsură a crimelor săvârşite de nazişti şi de comunişti. Ideea unui Nürnberg al comunismului nu este nouă, dar, dincolo de expunerea ei ca atare, puţini se încumetă să argumenteze de ce este necesar un asemenea demers. Prin combinarea mai multor surse (memorii ale unor foşti deportaţi, cercetări în arhive, documente oficiale, date statistice), Ion Hadârcă dă o idee despre proporţiile dramei trăite de populaţia românească intrată sub ocupaţia sovietică în urma Pactului Molotov-Ribbentrop şi, după un scurt intermezzo de revenire la patria-mamă, reîncorporată Uniunii Sovietice, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Chiar dacă cifrele diferă de la o sursă la alta, natura criminală a regimului comunist nu poate fi pusă de nimeni la îndoială. Citând o carte a deportatului Dumitru Crihan, care se doreşte o replică basarabeană la Arhipelagul Gulag, volumul prin care Alexandr Soljeniţân a atras atenţia Occidentului asupra atrocităţilor din sistemul concentraţionar sovietic, Ion Hadârcă vorbeşte de „8-20 de lagăre propriu-zise care aveau câte un contingent de 4-5 mii de condamnaţi”. Felul în care condamnaţii erau transportaţi spre aceste lagăre nu este cu nimic mai uman decât odioasele trenuri ale morţii din vremea lui Hitler. Scenele povestite în memoriile deţinuţilor sunt cutremurătoare, oripilant fiind gestul unor „asistente” de a arunca printre zăbrelele vagonului un prunc abia născut, sub privirile îngrozite ale mamei sale. În ceea ce priveşte numărul celor deportaţi, nicio cifră nu seamănă cu cealaltă. Scrie Ion Hadârcă: „...unii se limitează în a cita cifra de 11280 (alţii 11212) de familii ridicate la 6 iulie 1949. Alţii vorbesc despre două valuri ale deportărilor: 1941, 1949. Alţii – despre 4 valuri: primul val – 28 iunie 1940-22 iunie 1941; al doilea – 1944-1948; al treilea – 6 iulie 1949; al patrulea – 1954-1964. Unii indică cifra de 40 de mii de oameni deportaţi, alţii – 500 de mii! Alţii – circa un milion!!!”. Dincolo de statistici stau însă dramele reale ale unor familii care şi-au văzut ruinat viitorul din cauze pe care, unii, nu le-au înţeles niciodată. Fără a fi adeptul răzbunării, Ion Hadârcă pledează în favoarea unui proces al comunismului. Rostul acestuia ar trebui să fie cunoaşterea integrală a adevărului, măcar pentru liniştea familiilor care nici până astăzi nu ştiu unde le sunt îngropaţi taţii şi părinţii.
În general poeţii angrenaţi în politică sunt firi pasionale, idealişti capabili să lupte în numele unei idei, fără prea multă preocupare pentru problematizare însă. Ion Hadârcă reuşeşte să surprindă şi la acest nivel. A citit autori fundamentali ai ştiinţelor politice şi specialişti în economia de piaţă (Alexis de Tocqueville, Karl Popper, George Soros, Vladimir Tismăneanu, Alvin Toffler, Francis Fukuyama, Samuel Huntington, A. Lijphart etc.), este în stare să compare diverse sisteme democratice şi să identifice punctele nevralgice care au dus la eşecul reformelor în Republica Moldova. Concluziile sale sună sarcastic, la prima vedere, dar sunt rodul unor analize elaborate şi, de aceea, merită tratate cu toată atenţia. Ce vrea, de fapt, actualul regim comunist de la Chişinău când se comportă ca o lascivă dansatoare de tango, aflată în imposibilitatea de a opta decisiv între cei doi parteneri (Moscova şi Bucureşti). O spune sec, funcţionăreşte, Ion Hadârcă: „1. Înlocuirea, de facto, a limbii române cu limba rusă; ştergerea identităţii româneşti şi ruperea definitivă de spaţiul cultural comun. 2. Înlocuirea Istoriei Românilor cu Istoria Moldovei (sau ŤMoldavieiť, cum îi mai spun nostalgicii după imperiul sovietic. 3. Monopolizarea totală a opiniei publice, a presei, radioului, televiziunii). 4. Formarea (sau inventarea) unei noi statalităţi şi entităţi: statul Moldova cu poporul moldovenesc şi limba moldovenească) (...). 5. Este vizibil promovată ruperea acestei statalităţi de direcţia prooccidentală şi orientarea decisivă spre Est (...). 6. Anihilarea totală a opoziţiei, eventual scoaterea ei în afara legii (...). 7. Pe termen scurt este de aşteptat măsluirea alegerilor locale. 8. Pe termen lung, totala dominaţie comunistă pe o perioadă indefinită”.
Metodele prin care „spiritul sovietic” este păstrat viu la Chişinău sunt foarte subtile. Cu ocazia unei foarte recente vizite în capitala Republicii Moldova, am avut surpriza să constat că televizoarele din holul hotelului în care locuiam difuzau o impunătoare paradă militară din vremea războiului rece. Iniţial am fost şocat, crezând că este vorba de o transmisie în direct. Mă înspăimânta nu atât tehnica de luptă etalată, cât tonul foarte solemn al comentariului, greu de imaginat în climatul relaxat, ironic, pragmatic al epocii actuale. Au apărut însă nişte cadre cu Brejnev şi mi-am dat seama că este vorba de o înregistrare. Interesându-mă la recepţioneră (care, altminteri, vorbea româneşte) ce se întâmplă la televizor, mi-a răspuns că există un post rusesc numit „Nostalgia”, care emite astfel de înregistrări ale unor evenimente din vremea vechii U.R.S.S., filme de război în care e proslăvit spiritul de sacrificiu al Armatei Roşii, muzică veche rusească (dar şi Beatles ori Rolling Stones). Fireşte, am întrebat dacă au fost şi emisiuni despre Andrei Saharov, Alexandr Soljeniţân sau milioanele de victime ale Gulagului. Nu m-a mirat să aflu că „nostalgia” ingenioşilor propagandişti din spatele postului nu bătea atât de departe.
Gândirea lui Ion Hadârcă este cea a unui democrat autentic. El militează pentru introducerea în Republica Moldova a unei democraţii de tip liberal cu tot ce presupune aceasta (liberă concurenţă, egalitate de şanse, transparenţă decizională, selectarea competenţelor pe bază de concursuri etc.) Chiar şi la nivelul literaturii ideile sale sunt diferite de cele ale multora dintre colegii săi de breaslă. Este convins că în epoca actuală (a Internetului, a comunicării rapide) sincronizarea cu literatura română se face de la sine, fără strategiile protecţioniste de la începutul anilor ‘90. Scriitorii valoroşi de dincolo de Prut nu trebuie decât să-şi trimită textele la revistele şi la editurile din ţară. Un eventual eşec iniţial nu trebuie să-i descurajeze. Respinşi de o revistă, ei trebuie să se adreseze alteia şi, în final, cu siguranţă îşi vor găsi un drum propriu în literatura română.
Ion Hadârcă este un intelectual de ţinută şi una dintre conştiinţele marcante ale vieţii culturale şi politice din Republica Moldova. Cartea sa Era barbară ajută la înţelegerea unei lumi despre care mulţi cred (din auzite) că ştiu totul, fără a şti, de fapt, mai nimic.
 
„România Literară”, nr. 47, 2005
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog