Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ANIVERSĂRI

O remarcabilă şi distinctă personalitate a lingvisticii româneşti

Vasile D. ŢÂRA

Alte articole de
Vasile D. ŢÂRA
Revista Limba Română
Nr. 7-9, anul XVII, 2007

Pentru tipar

După aproape o jumătate de veac, timp în care s-a dedicat exemplar şi fără preget cercetărilor de lingvistică teoretică şi aplicată, profesorul Stelian Dumistrăcel poate privi înapoi cu mândrie la impresionantele roade ale strădaniilor sale, obţinute atât ca remarcabil om de ştiinţă, cât şi ca strălucit dascăl universitar.
Cărturarul autentic, cu o vastă cultură de tip enciclopedic, şi specialistul de notorietate, atât de apreciat şi respectat între lingvişti, s-a dedicat, cu pasiune şi talent, cercetării limbii şi culturii române încă din vremea studenţiei, dar mai cu seamă după absolvire, când, fiind şef de promoţie, i s-a oferit un post la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară (azi Institutul de Filologie Română „A. Philippide”) din Iaşi. Aici a găsit condiţii prielnice de studiu şi de specializare, pe care le-a folosit cu inteligenţă şi tenacitate, dobândind astfel suportul informaţional indispensabil complexelor cercetări de lingvistică pe care le-a abordat încă de la începutul carierei. Desigur, un rol important în formarea sa ca eminent filolog l-au avut şi stagiile de documentare şi specializare, efectuate la renumite instituţii academice din Berlin, Heidelberg, Tübingen, Bonn, Marburg, Paris, Lyon, Toulouse etc., unde s-a întâlnit şi a colaborat cu personalităţi prestigioase, precum Eugeniu Coşeriu, W. Bahner, K. Baldinger, H. Meier, L. E. Schmidt, Marie Rose Aurembou, G. Tuaillon, J. L. Fossat ş.a.
Opera ştiinţifică a profesorului Stelian Dumistrăcel, alcătuită din opt volume de autor şi peste 200 de studii publicate în reviste de specialitate româneşti şi străine, la care se adaugă trei lucrări capitale pentru studiul limbii române, realizate în echipă: Noul Atlas lingvistic pe regiuni. Moldova şi Bucovina (3 volume, apărute între 1987 şi 2005), NALR. Moldova şi Bucovina. Texte dialectale, vol. I (partea I, 1993, partea a II-a, 1995), Dicţionarul limbii române (serie nouă), t. X, partea a II-a (1987), partea a III-a (1990), partea a IV-a (1992) şi Ancheta dialectală ca formă de comunicare(Iaşi, 1997; în colaborare cu Doina Hreapcă şi Ion Horia Bîrleanu), îl aşază nu numai între cei mai cunoscuţi şi apreciaţi lingvişti români, ci şi între creatorii de noi direcţii şi modalităţi de cercetare în lingvistică. Încă de la prima carte publicată, Influenţa limbii literare asupra graiurilor dacoromâne. Fonetica neologismului (Bucureşti, EŞE, 1978), lucrare distinsă cu Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române, Domnia sa a fost remarcat – a se vedea, între altele, recenziile semnate de H. Mihăescu, Al. Graur, Luiza Seche, Dorin Uriţescu – pentru originalitatea şi valoarea ideilor, pentru minuţiozitatea şi profunzimea investigaţiei, precum şi pentru abordarea cercetării raporturilor dintre limba literară şi graiurile dacoromâne din perspectivă socio- şi psiholingvistică, ceea ce oferea o nouă viziune şi o altă modalitate de valorificare a tezaurului lingvistic şi documentar cuprins în Atlasul lingvistic român.
Posesor al unor ample şi variate informaţii ştiinţifice, dobândite prin lecturi întinse din ceea ce s-a scris valoros în domeniul literaturii şi al istoriei, al etnografiei şi al folclorului, al sociologiei şi al antropologiei culturale, al jurnalisticii şi, desigur, al lingvisticii generale şi aplicate, profesorul Stelian Dumistrăcel a promovat constant şi eficient cercetarea interdisciplinară în studiile sale de dialectologie şi de istorie a limbii române, de lexicologie, de romanistică, de etnostilistică şi de pragmatică a comunicării. Exemplare, în această privinţă, sunt nu numai cărţile publicate până acum, ci şi studiile consacrate elementelor autohtone din vocabularul limbii române, în care autorul, coroborând datele lingvisticii, ale etnografiei, ale mitologiei populare şi ale arheologiei, realizează adevărate micromonografii pentru fiecare termen cercetat, oferind astfel modele de investigaţie serioasă, temeinică şi obiectivă pentru studiile de etimologie românească şi argumente peremptorii împotriva ipotezelor şi afirmaţiilor fanteziste cu privire la substratul traco-dacic al limbii române făcute de unii cercetători, dar mai cu seamă de numeroşii diletanţi care s-au manifestat zgomotos, pe această temă, în ultimele decenii.
Un alt domeniu de investigaţie ştiinţifică, asupra căruia profesorul Stelian Dumistrăcel stăruie de aproape trei decenii şi în care s-a afirmat ca autoritate unanim recunoscută, este frazeologia. Cele trei cărţi, Lexic românesc. Cuvinte, metafore, expresii (Bucureşti, EŞE, 1978), Expresii româneşti. Biografii-motivaţii (Iaşi, Institutul European, 1997) şi Până-n pânzele albe (ediţia a II-a, revăzută şi augmentată a volumului apărut în 1997; Iaşi, Institutul European, 2001), precum şi studiile pe care le-a publicat până în prezent reprezintă contribuţii majore la cercetarea frazeologismelor şi învederează în persoana domnului Profesor un profund cunoscător şi un fin interpret al expresivităţii vocabularului românesc. Cercetând, din perspectiva antropologiei culturale, geneza, evoluţia, circulaţia şi mai ales semnificaţia unor sintagme expresive, rod al înţelepciunii şi al fanteziei populare, Domnia sa relevă strânsa relaţie dintre limba şi istoria neamului nostru şi stabileşte o tipologie genealogică şi funcţională a frazeologiei româneşti.
O seamă de studii publicate după 1989, precum şi volumele Lupta în jurul literei â şi demnitatea Academiei Române (Iaşi, 1993) şi Sate dispărute – sate ameninţate (Iaşi, Institutul European, 1995), ultimul fiind distins cu Premiul pentru cercetare al revistei „Cronica”, reprezintă cercetări din perspectivă sociolingvistică ale unor probleme controversate (vezi, de exemplu, disputa privind revenirea la scrierea cu â) sau a unor teme considerate, multă vreme, tabu, ca, de pildă, relaţia limbă – religie, schimbarea şi „agresarea” numelui, inventarierea şi cercetarea numelor de sate distruse şi strămutate, prin silnicie, în perioada regimului totalitar.
Ca universitar, dăruit cu har pedagogic, a ţinut cursuri de dialectologie, etnolingvistică, etnostilistică şi de istorie a limbii române, de stilistica vorbirii, de retorică şi de pragmatică a comunicării la Universităţile din Iaşi, Galaţi, Bacău, şi, în calitate de profesor invitat, la Universitatea „Friedrich-Schiller” din Jena (Germania). Aceste cursuri i-au dat posibilitatea nu numai de a se impune şi ca o personalitate a învăţământului universitar românesc, ci şi de a-şi valorifica, într-un cadru academic elevat, excepţionala pregătire filologică şi atât de bogatele rezultate ale cercetărilor sale de lingvistică teoretică şi aplicată. Rod al cursurilor predate la Departamentul de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza”, între 1997 şi 2006, ultimele două cărţi publicate de profesorul Stelian Dumistrăcel: Limbajul publicistic românesc din perspectiva stilurilor funcţionale (Iaşi, Institutul European, 2006) şi Discursul repetat în textul jurnalistic. Tentaţia instituirii comuniunii fatice prin mass-media (Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2006), propun, ca toate celelalte lucrări ale Domniei sale, o nouă şi originală viziune asupra criteriilor de delimitare şi a statutului stilurilor funcţionale ale limbii române, precum şi asupra organizării şi a structurii discursului jurnalistic.
Profesorul Stelian Dumistrăcel s-a bucurat de prietenia şi aprecierea profesională a marelui învăţat şi lingvist Eugeniu Coşeriu, ale cărui cursuri le-a audiat la Tübingen şi pe care l-a însoţit la congrese şi la alte manifestări ştiinţifice din străinătate (München, 1993 şi Barcelona, 1994), din ţară şi din Basarabia. Cunoscător temeinic şi adept al concepţiei lingvistice coşeriene, Domnia sa şi-a făcut din propagarea în spaţiul românesc a operei celui mai de seamă lingvist din a doua jumătate a secolului al XX-lea un obiectiv fundamental, publicând volumele: Eugeniu Coşeriu, Lingvistică din perspectivă spaţială şi antropologică. Trei studii, Chişinău, 1994 (în colaborare cu acad. Silviu Berejan) şi E. Coşeriu, Prelegeri şi conferinţe(1992-1993), supliment la „Anuar de lingvistică şi istorie literară”, t. XXXIII (1992-1993), Iaşi 1994, care, sperăm, vor fi urmate şi de alte volume, dacă nu chiar de întreaga operă, tradusă în limba română, a marelui savant.
Prin colaboratorii mai tineri de la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iaşi, dar şi prin numeroşii studenţi, masteranzi şi doctoranzi pe care i-a îndrumat şi i-a format ca cercetători din 1990 încoace, transmiţându-le nu numai concepţia sa lingvistică, ci şi aplecarea spre investigaţia aprofundată şi riguros organizată, interesul special pentru ideile originale, aducătoare de progres real în cercetarea ştiinţifică, profesorul Stelian Dumistrăcel a pus temeiul unei noi şi promiţătoare şcoli de lingvistică la Iaşi.
Opera şi personalitatea Domniei sale sunt bine cunoscute şi apreciate nu numai în România, ci şi în străinătate, întrucât a participat cu comunicări, la numeroase întruniri ştiinţifice internaţionale şi a ţinut conferinţe şi prelegeri la universităţi de prestigiu din Germania, Franţa, Italia, Spania şi Republica Moldova.
La împlinirea celor şapte decenii de viaţă, îi dorim distinsului profesor şi eminent cercetător Stelian Traian Dumistrăcel ani mulţi, buni şi rodnici, iar curiozitatea ştiinţifică şi spiritul critic, înţeles în cea mai bună tradiţie intelectuală ieşeană, să nu-l părăsească niciodată.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog