Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

COŞERIANA

O excelentă monografie despre receptarea operei lui E. Coşeriu în Japonia

Eugenia BOJOGA

Alte articole de
Eugenia BOJOGA
Revista Limba Română
Nr. 7-9, anul XVII, 2007

Pentru tipar

Emma Tămâianu-Morita, Integralismul în lingvistica japoneză. Dimensiuni, impact, perspective, Cluj, Clusium, 2002
 
 
Dacă pentru cititorii noştri, familiarizaţi cu numele lui Eugeniu Coşeriu şi cu aportul său în domeniul lingvisticii, impactul pe care l-a avut teoria sa în ţări ca Spania, Germania sau Italia ar fi ceva aproape firesc, pătrunderea teoriei sale lingvistice într-un spaţiu atât de exotic ca Japonia s-ar putea să impresioneze de-a dreptul. Anume aici, în anii ’80, au apărut în niponă mai multe volume din Coşeriu, un fel de Opere alese, ediţie de lux, care în Occident sunt o raritate bibliografică.
De altfel, lingvistica din Ţara Soarelui Răsare şi-a demonstrat de multă vreme receptivitatea sa, japoneza fiind prima limbă în care a fost tradus, în anii ’20 ai secolului trecut, şi celebrul Curs de lingvistică generală al lui F. de Saussure, care a însemnat actul de naştere a lingvisticii moderne, structuraliste. În cazul lui Coşeriu, a existat un amplu şi substanţial proiect de traducere a principalelor sale studii în scopul cunoaşterii şi asimilării paradigmei lingvisticii integrale, desfăşurat pe parcursul mai multor ani. Mai întâi a fost constituit un grup din 18 persoane, traducători şi lingvişti, care urmau să se implice în travaliu de traducere, apoi Coşeriu a fost invitat în Japonia unde timp de o lună a pus la punct strategia traducerii şi a coordonat terminologia şi conceptele, ceea ce în alte spaţii culturale nu s-a făcut (pentru a face o comparaţie, vom aminti că în fosta U.R.S.S., Coşeriu de multe ori nici nu ştia că este tradus, i se semnala post-factum... că studiul cutare a apărut în limba rusă). Poate nu întâmplător, Coşeriu, care era foarte exigent cu orice traducere şi nu era mulţumit pe deplin cu transpunerea operei sale în alte limbi, considera versiunea japoneză ca fiind una de referinţă şi totdeauna vorbea cu mare admiraţie de lingviştii japonezi.
Cred că prin acelaşi interes susţinut faţă de teoria lingvistică a lui Coşeriu se explică şi faptul că prima monografie sistematică despre concepţia sa – Sprachsystem und Sprachnorm. Studien zur Coseriuschen Sprachnormtheorie – publicată în 1985 la Tübingen, în Germania, a fost scrisă tot de un japonez, Kenosuke Ezawa, germanist de formaţie, care a fost publicată în 1985 în Germania.
Prin urmare, volumul Emmei Tămâianu-Morita continuă la modul riguros şi impecabil această tradiţie, constituind în acelaşi timp o sinteză a eforturilor de până acum, deoarece acestea sunt amplu prezentate, analizate şi interpretate.
Pe de altă parte, din punct de vedere teoretic, cercetarea autoarei se situează în imediata proximitate a studiilor „în adâncime” – ale lui M. Borcilă, A. Codoban şi ale altor reprezentanţi ai Centrului de studii integraliste „E. Coşeriu” de la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj – asupra „semnificaţiei autentice a mutaţiei epistemologice” propuse de lingvistica integrală.
Necesitatea unei astfel de investigaţii, în opinia sa, se justifică prin cel puţin două argumente la fel de importante: 1. „Interesul ştiinţific al lui Eugeniu Coşeriu pentru limba japoneză care datează de la sfârşitul deceniului 7 al sec. XX, când s-a concretizat în excepţionalul studiu despre sistemul diatezei în japoneză”; 2. „Printre discipolii şi colaboratorii lui E. Coşeriu se numără şi importanţi lingvişti japonezi”.
Cât priveşte primul argument, deşi studiul lui Coşeriu Verbinhalt, Aktanten, Diathese. Zur japanischen Ukemi-Bildung1 erafocalizat asupra unei probleme de lingvistică idiomatică, în realitate nu este doar un studiu de „abordare descriptivă a limbii japoneze, ci unul de gramatică generală, disciplină care, în accepţie coşeriană, are drept sarcină identificarea şi definirea funcţiilor şi categoriilor gramaticale, ca moduri semantice ale vorbirii în general”. Altfel spus, autoarea consideră că acest studiu magistral al lui Coşeriu este relevant atât pentru surprinderea specificului limbii japoneze, cât şi pentru tipologia lingvistică în general. Mai mult, ea precizează: „Credem că relevarea locului şi semnificaţiei pe care le deţin, în lingvistica integrală, investigaţiile legate direct sau indirect de limba japoneză contribuie la încercarea de a surprinde ample ramificaţii ale acestei viziuni şi la comprehensiunea sensului ei global” (p. 18).
Referitor la al doilea argument, nu toate textele lingviştilor japonezi sunt accesibile în mod nemijlocit cititorului occidental, însă ele sunt semnificative pentru alcătuirea unei cronologii privind dezvoltarea istorică a curentului integralist. Pe bună dreptate, exemplul cel mai sugestiv invocat în carte este cel al lui Takashi Kamei, care într-un celebru text exegetic afirma că Eugeniu Coşeriu este un lingvist pentru secolul XXI. Or, această evaluare profetică a lui Kamei a avut un mare impact în toate spaţiile culturale unde este cunoscută teoria lingvistică a lui E. Coşeriu.
Emma Tămâianu-Morita consideră că şi investigaţia operei lui Coşeriu în România se află sub semnul aceleiaşi evaluări: „Formularea lui T. Kamei a oferit prilej (şi pretext) pentru explorări în adâncime asupra semnificaţiei autentice a mutaţiei epistemologice propuse de integralism, cum sunt cele ale lui M. Borcilă, A. Codoban, C. Vâlcu etc.”. Citatul lui Kamei a fost reprodus şi parafrazat de atâtea ori, încât aproape că nu şi-a mai păstrat sensul iniţial. De aceea autoarea îl traduce întocmai:
„Coşeriu va fi fiind, poate, un Copernic pentru lingvistica secolului XX. [...] Oricum, autentica evaluare a lui Coşeriu o încredinţăm viitorului; e limpede că ea nu stă în limitele puterilor noastre de azi. Dacă ar fi să ne gândim la câţiva lingvişti reprezentativi pentru secolul XX – deşi asta depinde şi de preferinţele personale – atunci Coşeriu, care abia va împlini 60 de ani în 1981 (spre deosebire de Jakobson, deja mult mai în vârstă, ori Benveniste sau Kurilovicz, plecaţi din lumea aceasta) aş spune mai degrabă că nu este un lingvist care să reprezinte secolul XX. În asemenea măsură este lingvistica secolului XX una «anistorică».
Dacă ne întrebăm cine a reflectat cu adevărat în profunzime, din perspectivă filosofic-teoretică, asupra temeiurilor ultime ale relaţiei inextricabile dintre limbaj şi fiinţa umană, atunci nu ne apare oare orientarea dominantă în lingvistică una în care aceste temeiuri nu sunt căutate de nimeni? Chiar şi astăzi stafia lui Schleicher mai bântuie în toate colţurile lumii. Linguistica in absentia hominis!
Deşi în mod diferit de destinul lui Schuchardt, Coşeriu ar putea părea, şi el, un fel de eretic marginalizat. Dacă am considera că a durat aproape o jumătate de veac după moartea lui Saussure până ca el să-şi asigure statutul de neclintit al unui Olimp al lingvisticii, atunci, până să vină ziua în care Coşeriu va fi venerat în mod autentic de toată lumea, ca o stea gigantică şi strălucitoare mai presus de Saussure, născută de contemporaneitate, sortit este poate să aşteptăm secolul XXI”.
Conceput riguros, volumul Integralismul în lingvistica japoneză. Dimensiuni, impact, perspective se structurează astfel: după Cuvânt înainte şi Argument, urmează Relaţia integralismului cu lingvistica japoneză, apoi trei domenii majore: Domeniul I. Integralismul şi lingvistica limbii japoneze; Domeniul II. Integralismul şi lingvistica din Japonia; Domeniul III. Resurse textuale ale limbii japoneze. Soluţia integralistă. În Addenda sunt prezentate pe larg traducerile japoneze ale operei lui E. Coşeriu.
Pornind în Argument de la afirmaţia că „integralismul reprezintă un curent sau o paradigmă de gândire asupra limbajului şi lingvisticii”, iar lingvistica japoneză reprezintă un domeniu independent de cercetare, localizat din unghi dublu – „1) prin obiectul său – anume, limba japoneză şi textualitatea construită cu mijloacele limbii japoneze şi 2) prin spaţiul intelectual în care se desfăşoară, definit nu prin repere pur şi simplu geografice, ci printr-un tip particular de orientare epistemică, alături de fundalul academic, instituţional şi uman care îi constituie cadrul de manifestare” (p. 16-17) – autoarea urmăreşte impactul pe care l-a avut concepţia lui Coşeriu în lingvistica japoneză şi perspectivele de cercetare care se deschid ca urmare a acestui impact.
De altfel, cu exces de modestie, îşi exprimă obiectivul astfel: „Cartea de faţă nu îşi propune altceva decât să facă accesibile, în spaţiul limbii române, câteva repere esenţiale pentru construirea unei imagini complete a ceea ce înseamnă integralismul, nu doar în retrospectivă istorică, pentru lingvistica secolului XX, ci şi, mai ales, prospectiv, pentru cea a secolului XXI” (p. 21).
În cadrul lucrării, Domeniului I i se rezervă un spaţiu mai restrâns, din două motive: „Pe de o parte, el e articulat ca atare, la nivelul fundamentelor, în opera lui E. Coşeriu şi a altor reprezentanţi ai integralismului, fiind aşadar, prin comparaţie, mai uşor accesibil – în limbi europene de largă circulaţie tuturor celor interesaţi. Pe de altă parte, desfăşurarea acestei teme reprezintă în sine un proiect de mare anvergură, care nu poate decât să rămână, în termeni coşerieni, «sarcina viitorului»”.
În schimb, Domeniului II, care aduce în prim-plan informaţie istorică, material documentar şi mărturii până în prezent inaccesibile cititorului de limba română, i se acordă spaţiul cel mai extins.
În Addenda sunt prezentate traducerile japoneze din opera lui Coşeriu, cu toate particularităţile de rigoare.
Sub aspectul conţinutului temei abordate, E. Tămâianu-Morita identifică în explorarea sa patru zone de interes: 1. Contribuţii aduse de reprezentanţii lingvisticii integrale la cunoaşterea şi valorizarea lingvisticii japoneze în spaţiul occidental; în special, discipoli germani ai lui Coşeriu, şi Coşeriu însuşi; 2. Influenţe directe sau indirecte asupra constituirii aparatului conceptual şi terminologic al lingvisticii din Japonia, exercitate prin intermediul traducerii operei coşeriene în limba japoneză; 3. Adoptarea viziunii integraliste coşeriene asupra limbajului în cercetările proprii ale unor lingvişti japonezi; 4. Puncte de convergenţă faţă de lingvistica integrală a unor viziuni construite fie independent, fie izvorând din temeiuri teoretice similare cu cele ale integralismului (T. Kamei), fie cu baze teoretice diferite (de ex., în viziunea lingvistic-semiotică a lui Y. Ikegami).
Deşi publicată în 2002, cartea Emmei Tămâianu-Morita Integralismul în lingvistica japoneză. Dimensiuni, impact, perspective îşi păstrează întru totul actualitatea unei cercetări exemplare, temeinice, inedite şi deschizătoare de drumuri. Dincolo de faptul că se înscrie în acelaşi proiect comun al Catedrei de lingvistică generală şi semiotică a Facultăţii de Litere a Universităţii din Cluj şi al Centrului de studii integraliste „Eugeniu Coşeriu”, autoarea oferă un studiu impunător, extrem de documentat şi excelent elaborat.
 
Note
1 Cf. E. Coseriu, Verbinhalt, Aktanten, Diathese. Zur japanischen Ukemi-Bildung, publicat în Sprache und Sprachen. Festschrift für Eberhard Zwirner zum 80. Geburtstag, 1979, Tübingen, p. 35-55.
2 Autoarea reproduce acest citat la pag. 86-87, precizând că este vorba de Cuvântul traducătorului la ediţia japoneză a studiului lui E. Coşeriu Sincronie, diacronie şi istorie. Problema schimbării lingvistice.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog