Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

Anatol Eremia. Dicţionar explicativ şi etimologic de termeni geografici

George BRAŞOVEANU

Alte articole de
George BRAŞOVEANU
Revista Limba Română
Nr. 7-9, anul XVII, 2007

Pentru tipar

Apărut la Editura Academică Ştiinţa din Chişinău, acest dicţionar este o lucrare lexicografică de mare importanţă ştiinţifică şi aplicativ-practică, ea îmbinând reuşit materialul de fapte şi bogatele informaţii din două domenii ale ştiinţei – geografie şi lingvistică. De geografie ţin termenii şi noţiunile referitoare la cele mai diverse realii geografico-topografice, precum şi la zonele de repartiţie teritorială a unităţilor terminologice respective. De ordin lingvistic sunt explicaţiile acestor unităţi, interpretările etimologice şi derivaţionale, modul de prezentare lexicografică a materialului, tratarea fenomenelor şi procedeelor semasiologice şi onomasiologice.
Materialul de terminologie geografică a fost colectat din lucrările de specialitate şi din dicţionare, aceasta cât priveşte termenii geografici literari, cunoscuţi de majoritatea vorbitorilor de limbă română, şi, ceea ce e de mare valoare, din graiul viu al populaţiei, prin anchete de teren. Anchetarea materialelor pe teren a fost efectuată de însuşi autorul dicţionarului, de unul singur şi într-o perioadă foarte îndelungată, în anii 1968-2006. Teritoriul de explorare este şi el impresionant – Basarabia, Bucovina, Transnistria, precum impresionant şi impunător e numărul de localităţi anchetate – circa 2000. Deci aproape 40 de ani de cercetări pe teren. O viaţă de om! Colegii cunosc osârdia cercetătorului, încă de pe când era student şi doctorant, dragostea lui faţă de acest domeniu şi, de ce nu, ambiţia dumnealui de a duce această muncă până la finalul dorit.
Terminologia geografică literară şi cea regională a fost ulterior sistematizată alfabetic şi clasificată tematic, autorul şi ajutorii dumnealui, aşa cum se menţionează în lucrare, creând astfel un fişier de proporţii – Cartoteca terminologiei entopice, aflată astăzi în posesia Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Această cartotecă, împreună cu lucrările de specialitate consultate, i-au servit autorului ca surse principale în elaborarea Dicţionarului recenzat. De menţionat e că Anatol Eremia, în paralel cu munca de colectare a terminologiei entopice, a anchetat pe teren, în aceeaşi perioadă şi în aceleaşi localităţi, şi nomenclatura topică regională, toponimia majoră şi minoră locală. Întreg materialul entopic şi toponimic a stat la baza celor peste 20 de cărţi publicate de autor în domeniul onomasticii (monografii, broşuri, dicţionare, ghiduri).
E firesc, prin urmare, ca Dicţionarul să dispună de un arsenal de fapte autentice şi în mare parte inedite. În afară de vocabularul propriu-zis de termeni, care cuprinde aproximativ 3.250 de unităţi lexicale interpretate lexicografic, lucrarea mai conţine încă patru compartimente: Prefaţă, Terminologia entopică: aspecte şi procedee onomasiologice, Structura dicţionarului, Bibliografie (Abrevieri. Sigle).
Prefaţa include unele relatări privind scopul şi sarcinile lucrării, precum şi unele precizări de ordin terminologic şi noţional. Sunt prezentate metodele de colectare a materialelor entopice şi toponimice: conversaţia liberă, ancheta cu harta localităţii, ancheta cu chestionarul, ancheta observaţiilor directe.
Compartimentul Terminologia entopică… tratează probleme teoretice de semasiologie şi onomasiologie. Se arată, de exemplu, că la crearea unor termeni entopici se recurge la desemantizarea apelativelor preexistente şi la asumarea de către acestea a unor noi funcţii şi valori semantice. Selectarea unităţilor lexicale în procesul nominării realităţilor lumii obiective este obiectul de studiu al onomasiologiei. Autorul distinge două clase principale de cuvinte în sistemul limbii: nume comune şi nume proprii. Acestea se deosebesc între ele din punct de vedere funcţional şi semantic. Numele comune (apelativele) desemnează clase de obiecte (lucruri, fiinţe: casă, oraş, profesor, elev), pe când numele proprii (toponimele, antroponimele) denumesc obiecte unice (locuri, fiinţe: Orhei, Soroca, Doina, Ionuţ) sau clase reprezentate de un singur obiect (lucru, loc, fiinţă). Cu alte cuvinte, numele comune indică speţa şi nu individul, în timp ce numele proprii denumesc individul şi nu speţa obiectelor.
Cu toate deosebirile dintre ele, cele două categorii lexicale nu se exclud reciproc, ci, dimpotrivă, se întrepătrund, se completează una pe alta, unităţile uneia trecând în sfera celeilalte. Cel mai productiv proces de transformare funcţională şi nominaţională este onimizarea. Ca procedeede onimizare sunt examinate transferul de nume (apelativ > toponim: câşlă – Câşla, sat; ghiol – Ghiolul, lac; antroponim > toponim: Focşa – Focşa, sat; Gaşpar – Gaşpar, sat), metonimia (Bulboaca, lac – Bulboaca, sat; Măgura, movilă – Măgura, sat), metafora (Colacul, lac; Potcoava, lac).
Vocabularul propriu-zis constă din termeni geografici literari, dar şi, într-un număr considerabil de mare, din termeni geografici populari (dialectali, regionali, locali), aceştia din urmă având o deosebită importanţă în stabilirea etimologiei multor nume topice. Important este că autorul cercetează termenii entopici în complexul teritorial dacoromân, făcând trimiteri la utilizarea lor în cuprinsul regiunilor din spaţiul geografic românesc. Iată cum se prezintă structura articolelor lexicografice: termenul geografic, menţiunile gramaticale privind numărul şi genul, localităţile în care a fost înregistrat termenul, variantele fonetice şi formale, sursele documentare şi de specialitate care atestă termenul respectiv, utilizarea termenului în textele istorice sau literare, toponimele provenite din entopice, sinonimele terminologice, menţiuni privind formele de plural, etimologia sau modelul derivaţional de formare a termenului. Exemple:
Bairac s.n. 1. Loc accidentat acoperit cu desişuri de pădure; UATSN – Doibani, Dubău. 2. Desiş de copaci tineri şi tufişuri de spini; UATSN – Ghidirim, Mocra, Vărăncău. Cf.: bairac „pădure” [DD, 1 p. 103], „râpă împădurită”, „mal priporos acoperit cu tot felul de copăcei” [Marusenko, MS, p. 214]. Pl. bairacuri. Etim.: ucr. байрак „pădurice învăi şi râpi”.
Tinoagă s.f. 1. Loc mlăştinos, noroios; CL – Cahul, Colibaşi, Vadul lui Isac, Văleni. Var.: tinoacă. Cf.: tinoagă „loc cu nămol permanent”, „mlacă mică”, tinoacă „loc mlăştinos” [Porucic. Lexiconul, p. 45; Rotaru, Oprescu, LT, p. 70], tinoacă „mlaştină cu suprafaţa uşor bombată, acoperită cu muşchi, unde se face turbă” [Moldovanu, Chestionar, p. 75]. Sin.: bahlui, bahnă, balatină, imală, mlacă, mlaştină, mocirlă, mociură, nămolişte, ochi, ploştină, smârc, tău, tină. Pl.: tinoage (tinoace). Din tină + suf. -oagă / -oacă.
Câteva observaţii se cer a fi făcute totuşi. Unele surse de specialitate, ca Lexicul termenilor entopici din limba română în Basarabia (Chişinău, 1931) de T. Porucic şi Lexicul toponimic (Bucureşti, 1943) de P. Rotaru şi Ge. Oprescu, trebuiau utilizate critic, deoarece acestea conţin multe imprecizii de ordin semantic şi nu fac trimiteri privind localităţile sau regiunile de utilizare a termenilor şi, mai ales, pentru că cea de-a doua lucrare o repetă în detalii pe cea dintâi. Pentru unii termeni e necesar să se revină asupra explicaţiilor etimologice în vederea argumentării lor: scruntar, comparat cu pol. scront (scoront); vladnic, pus în raport cu hladnic şi explicat prin v.sl. hlad- „frig”, „răcoare”, „rece”.
Lucrarea, în ansamblul ei, este o realizare de un înalt nivel profesionist, sub toate aspectele. Materialul de fapte, deosebit de bogat şi variat, cules nemijlocit pe teren şi analizat cu perspicacitate de un bun specialist, ne permite să conchidem că avem a face cu o operă lexicografică de valoare, care va servi ca sursă ştiinţifică de referinţă atât pentru lingvişti, cât şi pentru geografi.
Subscriem şi noi la concluzia cercetătorului Anatol Eremia că terminologia entopică basarabeană confirmă ideea unităţii limbii române în întreg spaţiul populat de români, iar cercetarea ei va contribui la elucidarea multor probleme de istoria limbii, lexicologie, dialectologie, etimologie, derivatologie, precum şi a chestiunilor privind formarea şi evoluţia lexicului geografic popular şi încadrarea nomenclaturii entopice şi topice regionale în sistemul toponomastic general românesc.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog