Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PRO DIDACTICA

Eliberarea cuvântului din cochilie

Geanina COTOI

Alte articole de
Geanina COTOI
Revista Limba Română
Nr. 4-6, anul XVII, 2007

Pentru tipar

Trecerea de la ciclul gimnazial la cel liceal trebuie să se realizeze într-un ritm firesc, astfel încât elevii să nu se simtă depăşiţi de noile cerinţe ale curriculumului. Libertatea pe care o oferă manualele alternative în alegerea unităţilor de învăţare, a succesiunii lor şi a textelor adecvate tematic trebuie valorificată la cote optime în vederea accesibilizării conţinuturilor.
Clasa a IX-a reprezintă o punte între gimnaziu şi liceu. Spre deosebire de programa pentru gimnaziu, care urmărea îndeplinirea a patru obiective-cadru (dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral; dezvoltarea capacităţii de exprimare orală; dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris şi dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă), programa pentru clasa a IX-a are în vedere următoarele competenţe generale: utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi în producerea mesajelor în diferite situaţii de comunicare, folosirea modalităţilor de analiză tematică, structurală şi stilistică la receptarea diferitor texte literare şi nonliterare, argumentarea, în scris şi oral, a unor opinii proprii. În vederea îndeplinirii acestor obiective, manualele de clasa a IX-a oferă o bogăţie tematică materializată nominal în unităţi ca: Adolescenţa, Şcoala, Joc şi joacă, Familia, Iubirea, Lumi fantastice, Aventură, călătorie, Scene din viaţa de ieri şi de azi, Personalităţi, exemple, modeleetc. Pentru a se realiza o trecere cât mai firească de la ciclul gimnazial la cel liceal, considerăm că activitatea didactică în clasa a IX-a trebuie să debuteze sub auspiciile ludicului. Joculşi joaca sunt cele două realităţi peste care devine stăpân liceanul la început de drum. Cumulând sugestiile oferite de manualele alternative pentru clasa a IX-a, am creat o unitate tematică structurată pe următoarele diviziuni: Literatura ca joc, Copilăria şi jocul, Creaţia şi jocul, Jocul imaginaţiei, Jocuri de cuvinte, Conversaţia ca joc, pe parcursul cărora elevul se familiarizează cu mai multe faţete ale ludicului. Nu vom analiza toate subunităţile tematice, ci doar pe cele care privesc relaţia dintre creaţie, cuvânt şi joc, insistând asupra definirii şi explicării conceptului operaţional de artă poetică.
Subunitatea introductivă intitulată Literatura ca joc urmăreşte familiarizarea elevului cu realităţile definite prin noţiunile de joc şi joacă, pornind de la conţinutul ideatic al unor fragmente extrase din Jocurile şi oamenii de Roger Caillois, Homo ludens de Johan Huizinga (sugerate de autorii manualului de clasa a IX-a, Editura Paralela 45, respectiv Editura AllEducational) şi Portretul lui M. de Matei Călinescu (p. 18-19), pe care îl cităm mai jos:
„Schopenhauer împarte viaţa în patru perioade, patru anotimpuri, şi vede copilăria ca acoperind primul sfert. [...] Trimiţând la opera lui fundamentală, Lumea ca voinţă şi reprezentare (volumul II, capitolul 31), Schopenhauer rezumă: «...în copilărie ne comportăm mult mai mult ca fiinţe cunoscătoare decât ca fiinţe ale voinţei (...). În copilărie avem doar puţine asociaţii şi nevoi limitate şi de aceea impulsurile voinţei sunt mici. În consecinţă, partea cea mai mare a adevăratei noastre naturi e preocupată de cunoaştere». Copilul, explică Schopenhauer, vede lucrurile în prospeţimea lor iniţială, cu impresii care nu au fost alterate de influenţa ucigătoare a repetiţiei. Ca şi poetul (care izbuteşte să păstreze în el condiţia ideală a copilăriei, necoruptă de voinţă, de dorinţă, de subiectivitate), copilul vede în orice lucru particular, de o absolută noutate, «Ideea Platonică sau, cu alte cuvinte, ceea ce e esenţial şi deci comun întregii specii, astfel încât fiecare obiect reprezintă întreaga sa clasă sau familie...». Lucrurile nu au individualitate – contrar aparenţelor – pentru că, «în mijlocul jocurilor noastre copilăreşti, suntem totdeauna secret preocupaţi, şi fără nici un scop clar, să prindem în scenele şi întâmplările particulare natura esenţială a vieţii înseşi, tipurile fundamentale ale întruchipărilor şi formelor ei. Vedem toate lucrurile şi persoanele sub specie aeternitatis, cum spune Spinoza». Copiii deci văd, fără subiectivitate şi voinţă, şi sunt fericiţi, pentru că «a vedea este încântător, iar a fi – îngrozitor», notează Schopenhauer. În faţa intelectului copilăresc «lumea se înfăţişează ca un Eden: şi aceasta este Arcadia în care ne naştem cu toţii»”.
Analiza fragmentelor de text propuse a dus la nişte concluzii esenţiale şi necesare stabilirii unui cadru adecvat pentru dirijarea demersului didactic în vederea determinării raportului dintre creaţie, cuvânt şi joc. Astfel, elevii au reuşit să înţeleagă atât apropierile, cât şi deosebirile dintre joacă şi joc. Joaca se desfăşoară în ritmurile inefabile ale spontaneităţii şi instinctivităţii, urmărind să „îmbrăţişeze” esenţa pură şi eternă a vieţii, să cunoască lumea înconjurătoare în mod obiectiv, fără a implica în această cunoaştere voinţa. Joaca devine astfel forma fundamentală prin care copilul are acces la mecanismele vieţii, raportându-se la ele doar prin acţiunea verbului „a vedea” (sinonim cu „a cunoaşte” în mod obiectiv, neindividual, în afara vreunei contextualizări sociale). Jocul presupune nişte reguli care trebuie respectate şi care îndeplinesc o misiune, aceea de a cunoaşte lumea, de data aceasta în mod subiectiv, individual. Cel care „intră în joc” posedă şi capacitatea de a transfigura lumea pe care a reuşit să o cunoască obiectiv prin joacă, raportându-se la ea prin acţiunea verbului „a fi”. Pe scurt, în vreme ce joaca este spontană, instinctivă, vizuală („a vedea”), obiectivă, jocul este deliberat, raţional, ontologic („a fi”), subiectiv.
O dată termenii definiţi, în subunitatea Copilăria şi jocul am urmărit inflexiunile ludicului în vârsta inocenţei, analizând diferite fragmente semnificative din Amintiri din copilărie de Ion Creangă şi poemul După melci de Ion Barbu (manualul de clasa a IX-a, Editura LiceALL, 2000), asupra căruia vom face referinţa în continuare.
După cum propune şi manualul, am dirijat interpretarea poemului din perspectiva a două niveluri diferite:
a) un nivel de suprafaţă, ca poezie dedicată copiilor, întrucât protagonistul experimentează ludicul; copilul descoperă lumea inconştient prin descântec, prin puterea magică a cuvântului.
b) un nivel de adâncime, ca artă poetică (o altă modalitate, de data aceasta, barbiană, de căutare – selectare a „cuvintelor potrivite”).
Trecerea de la un nivel la altul am realizat-o utilizând formula „De la joacă spre... joc”. Considerăm că această formulă este ilustrativă pentru relaţia dintre cele două niveluri de decelare a semnificaţiilor poemului, constituind, totodată, „o punere în joc” a noţiunilor abordate.
I.La primul nivel, conducerea demersului didactic a avut în vedere delimitarea clară a etapelor aventurii trăite de copil în lumea satului, evidenţierea şi comentarea momentelor-cheie din experienţa sa (descântecul, venirea nopţii şi încercarea eşuată de a trezi la viaţă melcul, transformarea descântecului în bocet, hotărârea finală a copilului). Primul plan de interpretare este centrat pe ideea de maturizare a copilului în trecerea sa de la descântecul iniţial spre bocetul final, trecere care poate fi analizată optim având un suport teoretic solid cu privire la noţiunile în discuţie. În acest sens, elevii au avut ca material de studiu lucrarea Folclor literar românesc de Mihai Pop, Pavel Ruxăndroiu, p. 202-238. Informaţiile referitoare la „descântec” şi „bocet” au fost bine sistematizate, pentru a putea constitui puncte de plecare în interpretarea mesajului.
• practicarea descântecului este determinată de situaţii individuale cu caracter imprevizibil, care depăşesc cursul normal al vieţii, întrerup sau periclitează realizarea destinului individual, funcţia lui fiind aceea de a elimina imprevizibilul, abaterea de la normal şi de a reda vieţii cursul ei firesc;
• descântecele îşi au originea în cultura primitivă şi se caracterizează prin: dualism (credinţa într-un geniu al răului şi un geniu al binelui), credinţa în puterea magică a cuvântului, existenţa profesionistului;
• eficienţa magică a cuvântului este condiţionată de respectarea strictă a formulei în care este organizat şi de caracterul secret al acestei formule; în descântece, inovaţia rezultă adeseori din tendinţa de îmbogăţire cu formule secrete, necunoscute anterior;
• conceptul mitic pe care se întemeiază descântecul este puterea magică a cuvântului, înţeleasă ca o putere materială, cu eficienţă directă asupra structurii concretizate în evenimentul la care se referă;
• actul de comunicare instituit prin descântec poate fi redat astfel: în planul realităţii rituale, beneficiarul actului magic este ascultătorul efectiv, deci destinatarul mesajului, dar, ca mesaj codificat, descântecul nu este adresat niciodată beneficiarului, ci forţei acţionate în favoarea lui sau forţei malefice.
• bocetul, ca parte componentă a ceremonialului de înmormântare, pune accentul pe secvenţele care marchează marea despărţire şi pregătesc marea trecere.
Precizăm că la acest prim nivel de interpretare a semnificaţiilor poemului trebuie luate în discuţie doar aspectele legate de descântec, deoarece numai acestea ilustrează „joaca” băiatului. Bocetul copilului apare ca o consecinţă a conştientizării forţei magice a cuvântului, joaca transformându-se astfel în joc.
Informaţiile despre descântec au fost abordate din perspectiva mesajului poemului După melci,pornind de la cerinţele formulate în următoarea fişă de lucru:
 
Fişa de lucru nr. 1
1.Comentează afirmaţia copilului din versul: „Eram mult mai prost pe atunci”.
..........................................................................................................................................
2.Indică secvenţele semnificative care ilustrează „joaca” băiatului în pădure.
..........................................................................................................................................
3.Transcrie, din text, structurile prin care se invocă forţa malefică / forţa benefică.
..........................................................................................................................................
4. Precizează în ce constă finalitatea primului descântec din baladă.
..........................................................................................................................................
5. Transcrie şi comentează, apoi, secvenţele care evidenţiază afirmaţiile referitoare la descântec din lucrarea Folclor literar românesc.
..........................................................................................................................................
6. Demonstrează că „joaca” băiatului în pădure este spontană, instinctivă, obiectivă şi vizuală.
..........................................................................................................................................
II. Pentru ca mesajul poemului După melci să fie decodificat la cel de-al doilea nivel de interpretare, este necesară o prealabilă iniţiere (atât cât permite capacitatea de înţelegere a elevilor din clasa a IX-a) în creaţia lui Ion Barbu. Se impune atenţiei metafora „jocului secund” care străbate lirica barbiană, sintagmă văzută ca o „transfigurare a realităţii prin artă” sau, restrângând sfera artei la literatură, „transfigurarea realităţii prin cuvânt”. Metafora „joc secund” încifrează actul creaţiei. În filosofia greacă, creaţia este desemnată prin joc: jocul prim este al Demiurgului, creatorul absolut; jocul secund este al Meşteşugarului, care imită originalul creat de Demiurg; jocul terţ este al Poetului, care nu are acces decât la o copie a lumii primordiale. În acest context, „jocul secund”, spre care aspiră creatorul din poezia lui Ion Barbu, face trimitere la puritatea actului poetic. Poetul aspiră spre „jocul secund” al Meşteşugarului, mai pur decât „jocul terţ”.
În vederea accesibilizării mesajului poemului la cel de-al doilea nivel de interpretare, am invocat în demersul didactic alte texte literare organizate în jurul noţiunilor de joc şi / sau descântec (Descântec de Tudor Arghezi, Vânătoarede Ana Blandiana):
              Descântec                                                                        Vânătoare
Lacăte, cine te-a închis                                              N-am alergat niciodată după cuvinte,
La uşa marelui meu vis?                                            Tot ce-am căutat
Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul,                                 Au fost umbrele lor
Să sfarăme zăvorul                                                    Lungi, argintii,
Şi să vedem în fundul nopţii noastre                            Târâte de soare prin iarbă,
Mişcându-se comorile albastre?                                  Împinse de lună pe mare;
Un pas din timp în timp, greoi,                                    Nu am vânat niciodată
Se-apropie, dar a trecut de noi.                                   Decât umbra vorbelor –
Toţi paşii se sfârşesc şi pier                                       E o foarte iscusită vânătoare
Pentru urechea ta de fier.                                           Învăţată de la bătrâni
De-o vână-ntoarsă peste tine                                      Care ştiu
Cred că atârnă din văzduh glicine                                Că din cuvânt
Şi, de pe bolţi, zorele                                                 Nimic nu e mai de preţ
Şi muguri şi ciorchini de stele.                                    Decât umbra
Cine va pune-n uşa noastră cheie                                Şi nu mai au umbră
O singură scânteie?                                                   Cuvintele care şi-au vândut sufletul.
Lumina ochiul şi-l aşază                                                                                     (vol. Ora de nisip)
Şi-n încăpere caută să vază.
Lacătul simte şi tresare
Cu bezna mea, ca de o sărutare.
Stea, nu poţi tu intra-n veriga lui
Şi lacătul tăcerii să-l descui?
                        (vol. Cuvinte potrivite)
Fişa de lucru nr. 2 cuprinde cerinţe a căror formulare a vizat evidenţierea mai multor ipostaze ale jocului şi a modalităţilor prin care se realizează trecerea de la joacă la joc.
 
Fişa de lucru nr. 2
1. Comentează relaţia care se stabileşte între beznă şi lumină (Descântec de Tudor Arghezi).
..........................................................................................................................................
2. Precizează semnificaţia poetică a elementelor nocturne (După melci de Ion Barbu).
..........................................................................................................................................
3. Menţionează rolul interogaţiilor retorice (Descântec de Tudor Arghezi).
..........................................................................................................................................
4. Oferă o posibilă interpretare a metaforei „mormântul de foi” din strofa a şasea a poemului lui Ion Barbu.
..........................................................................................................................................
5. Comentează strofa în care este descris melcul (După melci de Ion Barbu).
..........................................................................................................................................
6. Motivează următoarea afirmaţie: „spre deosebire de poezia lui Tudor Arghezi în care descântecul apare ca un joc, balada lui Ion Barbu prezintă două ipostaze ale descântecului (descântecul ca joacă şi descântecul ca joc)”, evidenţiind:
a) secvenţele care fac trecerea de la joaca băiatului spre jocul său;
b) secvenţele care ilustrează jocul copilului.
..........................................................................................................................................
7. Precizează care este finalitatea descântecului în fiecare din cele două creaţii literare.
..........................................................................................................................................
8. Comentează bocetul băiatului din finalul poeziei lui Ion Barbu, luând în considerare şi afirmaţia: „Bocetul, ca parte componentă a ceremonialului de înmormântare, pune accentul pe secvenţele care marchează marea despărţire şi pregătesc marea trecere” (Folclor literar românesc, Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu).
..........................................................................................................................................
9. Explică semnificaţia titlului poeziei Vânătoarede Ana Blandiana, făcând referire la noţiunile de „joc” şi „descântec”.
..........................................................................................................................................
10. Ce reprezintă pentru Ana Blandiana „umbrele cuvintelor”?Dar „cuvintele care şi-au vândut sufletul”?
..........................................................................................................................................
11. Demonstrează că în fiecare din cele trei creaţii literare jocul este deliberat, raţional, ontologic şi subiectiv.
..........................................................................................................................................
Al doilea nivel de interpretare a poemului a fost sugerat de studiul lui Marin Mincu Ion Barbu – eseu despre textualizarea poetică care consideră melcul drept o metaforă a cuvântului în stadiul său de nefiinţă, „când nu a fost nici descoperit, nici selectat” (p. 243). Astfel, copilul reprezintă spiritul creator care întreprinde o temerară aventură a căutării valenţelor sacre ale cuvântului dintâi. Spre această idee converg anumite structuri ale poemului, vizate în unele cerinţe formulate în fişa de lucru. Astfel, „mormântul de foi” în care „melcul” era îngropat este o metaforă a cărţii dezmembrate, ceea ce ne trimite cu gândul la cuvântul în stadiul de nefiinţă, înstrăinat de filele cărţii şi care îşi aşteaptă creatorul pentru a fi dezgropat, adus la viaţă. „Gândul” care îi şopteşte „că melcul blând / Din mormânt de foi, pe-aproape / Cheamă omul să-l dezgroape” ţine de domeniul inconştientului, evidenţiind muza creatoare. Înfăţişarea melcului „ca ochi de bou, dar cu albeaţă” descrie cuvântul ca o entitate opacă, închisă în cochilia sa, fără a avea capacitatea de a reflecta realitatea, idee accentuată şi în versurile „Între el şi ce-i afară / Strejuia un zid de var” (între cuvânt şi realitate există un zid opac care nu-i conferă primului calitatea de „a oglindi”, de a deveni „un joc secund”). Cuvântul-nefiinţă, pentru a deveni cuvânt-fiinţă, adică semn poetic, este supus unui descântec care are la bază logosul de data aceasta în calitatea sa magică. Astfel, are loc confruntarea dintre logosul, ieşit din cochilia nefiinţei, camuflat în formule magice, şi cuvântul care tinde spre sacralitate, sugerat de imaginea melcului. Încercarea căutătorului de a elibera cuvântul din cochilie se sfârşeşte tragic fie pentru că nu a existat un profesionist („Eram mult mai prost pe atunci”), fie că descântecul s-a desfăşurat într-un cadru de receptare neprielnic.
Interpretarea comparativă a semnificaţiilor celor trei texte literare oferă elevului de clasa a IX-a posibilitatea de a percepe multiplele valenţe ale aventurii copilului din balada lui Ion Barbu. Descântecul văzut în unica ipostază de joc are în poezia lui Tudor Arghezi drept finalitate „ieşirea la lumină”, îndeplinirea unui ideal existenţial. În poezia După melci descântecul „se comportă” asemenea zeului grec Proteus, capabil de a-şi schimba înfăţişarea: dintr-o joacă nevinovată se transformă într-un joc tragic care a finalizat cu eşuarea eliberării cuvântului din cochilie. Simpla încercare de eliberare a cuvântului conferă poemului După melci statutul de artă poetică. Rateul convertirii cuvântului în semn poetic este doar o faţă a monedei; cealaltă o constituie adevărata aventură iniţiatică a căutării şi a găsirii cuvântului încărcat de energie poetică. Din aceste considerente am optat pentru poezia Vânătoare de Ana Blandiana.
Demersul didactic se finalizează printr-o sarcină de lucru care constă în redactarea unui eseu nestructurat cu titlul Eliberarea cuvântului din cochilie, pornind de la ideile generate de interpretarea textelor abordate în subunitatea tematică Copilăria şi jocul.
 
Bibliografie
1. Matei Călinescu, Portretul lui M., Polirom, Iaşi, 2003.
2. Marin Mincu, Eseu despre textualizarea poetică, EdituraCartea Românească, Bucureşti, 1981.
3. Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.
4. Limba şi literatura română, Manual pentru clasa IX-a, Editura LiceALL, 2000.
5. Limba şi literatura română, Manual pentru clasa IX-a, Editura Paralela 45, 2002.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog