Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

Urmele pe nisip – între certitudine şi fragilitate

Viorica-Ela CARAMAN

Alte articole de
Viorica-Ela CARAMAN
Revista Limba Română
Nr. 4-6, anul XVII, 2007

Pentru tipar

În pofida titlului cărţii şi a denumirii unora dintre capitolele din interiorul ei, care sfidează stilul ştiinţific, lucrarea Urme pe nisip, de Diana Vrabie, apărută la Chişinău, Editura Integritas, 2005, constituie mărturia unui demers critic elaborat. Un punct de plecare în acest sens i-a servit autoarei teza care i-a adus titlul de doctor, Drama cunoaşterii şi tentaţia autenticităţii în literatura românească interbelică, în 2004.
În această epocă a extremei deschideri spre inovaţie şi în literatură (mai ales?), Diana Vrabie, autoarea cărţii, parcurge cu multă prudenţă un itinerar critic cu tradiţii remarcabile, pe terenul „unei veritabile Arcadii literare” (p. 4). Nu face deloc dovada unei temeri, a unui disconfort de a cita pe criticii clasici, tocmai pentru că lucrarea nu este realizată în scopul confirmării unor teorii mai vechi (fie şi prin alte exemple) sau al răsturnării lor. Ea are intenţia de a surprinde un concept literar şi evoluţia lui susţinute argumentativ, ajungând până la a demonstra importanţa lui de principiu estimativ al valorii unei opere literare. Deci, excesiv de documentată, cartea oferă o perspectivă bine definită, care antrenează în raza ei opere de o mare diversitate.
Conceptul de bază al textului critic – autenticitatea – este, prin definiţie impresionist, identificat ca atare şi din cauza accepţiilor sale largi şi contradictorii. Fără a avea pretenţia de a trece în revistă toate sensurile termenului, întrucât acesta a traversat numeroase ipostaze semantice, în capitolul introductiv autoarea remarcă cele mai importante dintre metamorfozele lui, nu numai cu referinţă la creaţiile literare.
„Diametral opus academismului”, termenul de autenticitate circulă alternativ cu cel de autenticism: „dacă autenticitatea defineşte un concept cu un caracter mai degrabă menit interpretării sociologice, noţiunea de autenticism anunţă un fenomen literar. De autenticitate dă dovadă, de exemplu, orice izbucnire spontană a maselor. Autenticismul se referă la introspecţie, «jurnale», «solilocuri», la dramele cunoaşterii de orice fel, la notaţiile despre oscilaţiile personajelor, căderile şi înălţările lor spirituale” (p. 8). Comportând, la origini, sensul predominant etic, apoi revendicându-şi-l pe cel de „adevărat”, „obiectiv”, termenul în discuţie redimensionează, am putea spune, piramida principiului frumosului, întemeiat, în estetică, pe aceleaşi laturi esenţiale: eticul şi adevăratul. Astfel, din acest moment, unitatea de măsură a artei nu mai este, la modul general, frumosul, ci autenticitatea. Deşi termenul din urmă are la fel de multe accepţii ca şi primul, el îşi schimbă ca un şarpe culoarea în drumul sinuos pe care-l parcurge, trezindu-se în mediile şi timpurile cele mai diverse.
Formula poeticii autenticităţii literaturii interbelice româneşti, de exemplu, este stabilită în termenii autobiografiei ca fiind situată pe două coordonate de opţiune: redarea sentimentului metafizic şi noutatea viziunii epice sincronică procesului literar universal al epocii.
Abordând pluriperspectivist termenul, autoarea identifică un mod de a fi în lume specific uman, care antrenează un joc al autenticităţii: „Omul, fiinţă umană ce nu se mulţumeşte cu realitatea naturală, va căuta să zidească, chiar în limitele naturii, o lume ideală. Astfel spiritualitatea omului stă tocmai în neautenticitatea lui prin raport la natură, în aspiraţia lui de a ieşi din ordinea vegetativă şi biologică a mediului natural, pentru a păşi într-o ordine nouă, raţională şi morală” (p. 9).
Urmărind evoluţia semantică a termenului autenticitate de la accepţia filosofică până la sensul lui de convenţie literară, lucrarea se fundamentează pe o documentare impresionantă. Pe de altă parte, Urme pe nisipeste, să zicem, un mic laborator în care are loc şi neantizarea noţiunii din punct de vedere teoretic, ca pe parcursul derulării cărţii să fie „repusă în drepturi” prin analiza unor lucrări reprezentative. Căci „fiecare încercare de definire a autenticităţii sau a autenticismului sfârşeşte prin a adăuga încă una conglomeratului de definiţii, iar impasul studiilor asupra autenticităţii derivă mai degrabă din abundenţa excesivă a definiţiilor şi nicidecum din puţinătatea lor” (p. 8).
Pentru ilustrarea unor moduri de „autentificare” a artei literare, cartea oferă, în trei mari secţiuni, interpretarea a trei autori mai puţin vizaţi de critica literară a timpului care n-a putut să revendice atunci decât parţial valoarea creaţiilor lor literare. Este vorba de Ioan Sulacov, Sorana Gurian şi Al. Robot. Exemplele aduse în susţinerea ideilor critice sunt însă dintre cele mai diverse şi surprinzătoare, dincolo de cele anunţate în titlurile capitolelor. Textul critic se consumă permanent în vecinătatea extrem de apropiată a textului original, indiferent de importanţa acordată de către instanţa critică subiecţilor literari, începând de la Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Max Blecher etc., autori notorii, până la, de exemplu, un Ioan Sulacov, autor basarabean mai puţin (re)cunoscut, debordând apoi spre literatura universală din epoci variate – Descartes, Gide, Robbe-Grillet, Claude Simon, Nathalie Sarraute etc. Personajul principal, de exemplu, al romanului lui Ioan Sulacov, Însemnările unui flămând, Vanea, este comparat, ca instanţă psihologico-introspectivă, cu personajele dostoievskiene sau cu tipologiile statutare ale lui Ştefan Gheorghidiu şi Fred Vasilescu: „Asemenea lui Ştefan Gheorghidiu şi Fred Vasilescu, Vanea reflectă lumea şi se reflectă pe sine din punctul său de vedere. El se contemplă, se autoobservă, cercetează pe ceilalţi, alimentându-şi subiectivitatea din orice fapt, din orice stare de spirit, iar toate acestea favorizează procesul de subiectivizare a notaţiilor” (p. 47).
Dacă, principial, în definirea autenticităţii se porneşte de la un aspect de extremă intimitate a existenţei individuale umane, ilustrarea ei estetică în literatură este însoţită de câte un capitol special consacrat chiar destinelor autorilor abordaţi. Astfel se justifică punerea în discuţie a trăirilor propriu-zise ale autorilor în realitatea de la care cel mai adesea îşi pornesc creaţiile, realitate căreia, de obicei, nu i se acorda prea multă importanţă. Or, în acest caz, anumite detalii din vieţile scriitorilor sunt pur şi simplu revelatoare întru descifrarea codului literar al autenticităţii operelor lor, ele constituind mereu nişte elemente de opoziţie ale unei realităţi care „nu-i încap” psihologic, social, politic etc.
Capitolul de mijloc, care poartă numele cărţii, îl constituie referinţele despre destinul impresionant al Soranei Gurian, o figură memorabilă inclusiv pentru scandalurile libertiniste „lansate” în societatea literară şi politică a vremii sale, anii ’30-’40, destin transpus redimensionat în scrierile literare. Prin creaţia sa: nuvelistică, romane, jurnal, care reprezenta o provocare extrem de zgomotoasă pentru mentalitatea realist-socialistă, Sorana Gurian actualizează autenticitatea literară de la clasicitatea perspectivei epice omnisciente la impudicitate, deci la o modernitate împinsă până la naturalism. Romanul ei, Zilele nu se întorc niciodată, nelipsit de stângăcii, ilustrează remarcabil complexul freudian prin sondarea psihanalizei personajelor, indexând situaţii tipologice ieşite din comun, patologice chiar, ca, de exemplu, dragostea incestuoasă a fiicei Ann pentru tatăl ei etc. Lucrarea abundă în descrieri obsesive ale pasiunilor erotice în ipostaza lor fizică, destul de intrigante pentru condiţiile tiparului, cu finalitatea sublinierii teoriei lui Freude: „Amprenta freudismului poate fi recunoscută atât în maniera de a îndruma intriga, cât şi în construirea personajelor, mai ales când e vorba de manifestarea obsesivă a unui complex oedipian” (p. 114).
Ultima secţiune a cărţii se referă tot la Autenticitatea ca impudicitate care este cultivată de astă dată de romanul lui Al. Robot, Music-hall, autoarea motivându-şi alegerea prin faptul că „impactul teoriilor lui Freude se resimte în numeroase scrieri din perioada interbelică, care se lansează în sondarea inconştientului şi patologicului”. Şi Blaga puncta fecunditatea rară a ideii lui Freude. Adevărata motivaţie pentru această opţiune este, de fapt, ideea de libertate a spiritului cucerită prin impudicitate: „Omul nu va fi liber atâta vreme cât nu se va elibera de complexele sale şi de tabuurile impuse de societate. Eliberarea de pudicitatea ce impune un control riguros al atitudinilor şi mişcărilor îi permite să fie cu adevărat autentic” (p. 139).
Importanţa acordată detaliului, ca argument forte pentru un procedeu sau altul şi, prin urmare, pentru conceptul globalizant de autenticitate, conferă cărţii caracter elaborat şi este mărturia unei certe culturi critice. Argumentele, de fiecare dată, se nasc fie din gura unui personaj, fie din identificarea altor mărci narative elementare ale textului, prin aceasta devenind incontestabile.
Obiectivitatea interpretării este susţinută de faptul că autoarea face referinţă la opinii exegetice dintre cele mai contradictorii, situându-se, în mod raţional, pe fiecare dintre poziţii, pe rând, pentru a ajunge în punctul în care o aduce logica şi propria sensibilitate critică.
Pacienţa în desfăşurarea pe larg şi în etapizarea reprezentării demersului de analiză este, totodată, dovada unei pertinenţe interpretative a autoarei, indispensabilă abordării de valoare. Astfel autenticitatea, termenul central al cărţii şi unitatea de măsură cea mai grea în estimarea unor opere care alcătuiesc un proces literar, devine adevărat principiu în adoptarea modului just de receptare a scrierii artistice.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog