Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CONFLUENŢE

Nu ştie nimeni

Leons BRIEDIS

Alte articole de
Leons BRIEDIS
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XIX, 2009

Pentru tipar

 
nu ştie nimeni
ce se ascunde în spatele cuvântului
căci cuvintele tac
şi nu-şi divulgă tainele
bunăoară, cuvântul Iubire
ar părea să-ţi spună
că ai întâlnit pentru o viaţă
Femeia
dar la cumpăna vieţii
vezi cât de fragil este corpul lui
care curgând prin Dumnezeu
se preface în rândunică
pe cerul proaspăt din zori
 
 
Loc de trai
 
De copil visam să locuiesc
pe inelul din Saturn
De tânăr vroiam să locuiesc
în metropole ca în centrul lumii
La maturitate visam să trăiesc
pe ţărmul mării în cea mai mare solitudine
Şi doar acum nu mai visez
ci trăiesc cu toate visele-n pace
 

Profetul
 
un măslin şi-a întins
ramurile de-argint
peste sclipirea unei mlaştini
din pustiu
 
 
Silogismul singurătăţii
 
viaţa nicicând nu-ţi explică
viaţa nicicând nimic nu-ţi explică
nici chiar lucrurile cele mai simple
de parcă s-a născut din adâncuri de singurătate
pentru a-ţi adânci singurătăţile tale
de parcă singurătatea este
mai veche decât lumea şi viaţa
de parcă s-ar fi născut
înaintea lor
 
 
Citatul lui Dumnezeu
 
sunt, Doamne, citatul tău
care fie din haos
fie din greşeală
ai uitat de numele meu
lansându-mă în lume
cu capul în jos
sunt dezolat, mă revolt
iar tu îmi surâzi scuzându-te:
„aşa suntem noi –
iresponsabili pe Om”


Deziluzie
 
Dumnezeu nu mai spune nimic
a renunţat la vorbe
de dragul faptelor noastre
 
(ah, ce progres ar fi fost
dacă am fi înaintat numai prin vorbele Lui!)
 
 
Sclipire
 
când mă ating de cuvânt
o sclipire suspină
în mine – adânc
 
 
Înţelepciune primordială
 
Sunt o filă ruptă
din veşnicie
pe acest tărâm
veşnic nearat, nesemănat,
necultivat de poezie
 
(patrie, moşie, împărăţie de poezie
în care trăiesc tot mai adânc)
 
patrie, moşie, poezie
unde mă simt
în siguranţă şi statornicie
căci şi eu, Doamne, sunt
o filă ruptă din veşnicie
 
 
Maria, tu eşti slava acestui pământ
 
Tu eşti aerul pe care-l cânt şi-l respir
înaltul cerului
pentru care toate-nfloresc
 
Tu eşti această putere
ce nu-mi aparţine
dar pe care peste tot o împărtăşesc
cu miroznă de pâine proaspătă
 
Şi gestul tău
lunecă pe glie
la fel de tulburător
şi de neîmplinit –
Marie –
ca slava acestui pământ
 
Ca scorbura
unui arbore
viaţa-mi este
cariată
 
unde pot dăinui
luminile stelelor pierite
şi ale îngerilor decăzuţi
şi ale tăcerilor mute
 
dar nici de lumină-n lumini
deşertul nu-mi vine mai plin
 
 
* * *
 
Sub semnul unui cuvânt:
singuratic –
stau pe mal
tăcut suferind
vechile răni
îmi ard sângerând
ca apa ce trece pe-alături
tăcut argintind
 
 
* * *
 
Tace râul tace valul tace apa
tac izvoarele infinit
suntem prea plini unul de altul
şi vai! ce mult ne-am pustiit
 
şi-ascult cum în tăceri
pe zări rugina se aşterne
ca-n teaca toamnei
lama unui paloş ruginind
 
şi ca un cântec rupt
închizi cu pleoapa ta alene
mister de revărsări în suflet
curgând spre noi potop fluid
 
 
Cuvintele
 
I
În cel mai singuratic punct
al singurătăţii mele ajuns-am
unde nici singurătatea
nu poate s-ajungă
 
II
taci
şi vei spune totul:
căci toţi putea-vor vorbi
prin tine cu tine însuţi
 
III
Ce fericire e
să-l asculţi
pe cel carele
eşti Tu!
 
Traducere din letonă de Maria BRIEDE-MACOVEI
Riga, 2009, toamna
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog