Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IN MEMORIAM VALERIU RUSU

Plecarea lui Valeriu Rusu

Theodor CODREANU

Alte articole de
Theodor CODREANU
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

Tocmai mă pregăteam să merg la sărbătorirea a 70 de ani de la întemeierea Societăţii scriitorilor bucovineni (Suceava, 6-9 noiembrie), când Gheorghe Neagu îi telefonează soţiei pentru a-i spune că marţi, 4 noiembrie 2008, s-a stins din viaţă, la Marsilia, Valeriu Rusu, cunoscutul universitar român de la Aix-en-Provence, soţul Aureliei Rusu, eminenta editoare a lui Eminescu. În numărul aniversar din Bucovina literară, primit cu câteva zile mai înainte, scrisesem, în nişte Note fugare, despre ultima întâlnire, la Nisa, pe 30 aprilie 2008, cu soţii Aurelia şi Valeriu Rusu, care, dintr-un gest prietenesc, au parcurs peste 200 de km de la Marsilia, pe o ploaie sâcâitoare de primăvară. Ce-i drept, starea generală a lui Valeriu Rusu nu era cea pe care i-o cunoşteam din anii anteriori, dar nu existau semne de îngrijorare pentru un asemenea sfârşit fulgerător. Moartea lui Valeriu Rusu lasă un gol în cultura noastră, pe care nimeni nu-l poate umple.
L-am cunoscut la Chişinău, unde venea des datorită obârşiei sale basarabene, la scurt timp după răsturnarea regimului din 1989. A fost o întâlnire pe care o datorez şi lui Eminescu, fiindcă doamna Aurelia Rusu îi vorbise de mai multe ori despre lucrarea mea din 1984, Eminescu – Dialectica stilului. Îmi apăruse în 1992 şi Modelul ontologic eminescian, cartea primind un premiu al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Cred că ne-am cunoscut cu acest prilej. Afinităţi elective indicibile ne-au apropiat imediat. Valeriu Rusu avea un suflet mare, o generozitate umană şi cărturărească care fascina şi lega prietenii. Deşi părăsise ţara în condiţii dramatice, şi pentru el, şi pentru doamna Aurelia Rusu, a rămas profund ataşat de valorile româneşti şi de limba română, pe care le-a promovat în Franţa cu o dăruire exemplară. Când a fost cazul, a apărat aceste valori chiar împotriva „demitizanţilor” şi snobilor din ţară. În ultimii cincisprezece ani, cu talent de redutabil polemist, a dus un veritabil război mediatic, în diverse publicaţii, împotriva impostorilor cărora Eminescu, Eliade ş.a. le „miroseau” urât.
Valeriu Rusu s-a născut în acelaşi an cu Grigore Vieru, la 9 septembrie 1935, la Mihăileanca, judeţul Hotin. În 1944, în faţa tăvălugului de deportări din Basarabia, familia s-a mutat dincoace de Prut. Studiile liceale şi universitare le-a urmat la Bucureşti, absolvindu-le în 1953 şi respectiv 1958, pentru ca din 1959 să devină colaborator al Centrului de Fonetică şi Dialectologie al Academiei Române, iar apoi şef de secţie, din 1969, la aceeaşi instituţie până în 1986. Doctoratul şi l-a susţinut cu o lucrare monografică dialectologică a graiurilor olteneşti. Şi-a continuat perfecţionarea filologică şi printr-o bursă de trei luni la Universitatea din Toulouse, în 1965. Un an mai târziu devine lector de română la Universitatea din Belgrad, iar din 1970 până în 1974 este lector, maître de conférence asociat la Aix-en-Provence. Aici se va stabili din 1987, nemaiputând suporta mizeria spirituală a epocii de aur, persecuţiile extinzându-se şi asupra soţiei, căreia i s-a interzis activitatea asupra ediţiei Eminescu, realizare de o mare acurateţe ştiinţifică, paralelă cu cea a Academiei. La Universitatea Provence, a cultivat neobosit interesul străinilor pentru limba şi literatura română în calitate de profesor şi de conducător de teze şi de şef al Departamentului de Lingvistică Comparată a Limbilor Romanice şi Română. De-a lungul anilor, organizând acţiuni internaţionale de promovare a limbii şi culturii româneşti, Valeriu Rusu şi-a orientat forţele şi asupra Republicii Moldova, colaborând cu publicaţiile de aici („Limba Română”, „Literatura şi Arta”, „Viaţa Basarabiei”), fiind susţinător al Casei Limbii Române din Chişinău, în calitate de preşedinte de onoare, apoi în cea de membru al Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” iniţiat şi condus de acad. Mihai Cimpoi. Meritele ştiinţifice ale lui Valeriu Rusu au fost răsplătite cu titluri academice importante: a fost membru titular al Academiei de Ştiinţe, Arte şi Agricultură din Aix-en-Provence, doctor honoris causa al Universităţii Libere Internaţionale din Republica Moldova etc. Este şi cetăţean de onoare al Chişinăului.
Opera ştiinţifică a lui Valeriu Rusu s-a concretizat în 27 de cărţi şi în peste 300 de studii, articole, cronici etc. risipite prin diverse publicaţii din Franţa, România şi Republica Moldova. Apoi atlase lingvistice, traduceri, antologii. Împreună cu Aurelia Rusu şi cu fiica lor Romaniţa Rusu, a dat o remarcabilă versiune franceză a Ţiganiadei lui Ion Budai-Deleanu. Într-un interviu acordat Cristinei Florescu, în revista ieşeană Convorbiri literare, Valeriu Rusu menţiona că a trudit la traducerea Ţiganiadei timp de zece ani, fiind, totodată, colaborarea cea mai frumoasă între tată, soţie şi fiică. A mai tradus din Eminescu, Arghezi, dar şi din scriitorii români contemporani, inclusiv de la Chişinău. A pregătit pentru tipar Dicţionarul dialectului aromân general şi etimologic al lui Tache Papahagi, versiunea franceză aparţinând unei discipole a profesorului, Estelle Variot. Domeniile ştiinţifice acoperite de Valeriu Rusu sunt numeroase: lexicologie, dialectologie, istoria limbii, etnologie, folclor, stilistică, sociolingvistică, publicistică. Cele mai multe dintre studiile şi monografiile lui Valeriu Rusu sunt elaborate în baza cursurilor susţinute la universitate: Introducere în romanistică, Geografia lingvistică, Vocabularul ş.a. În ţară însă, din păcate, în ţară, scrierile lui Valeriu Rusu sunt prea puţin cunoscute.
Concepţia sa lingvistică este profund marcată de tradiţia românească, de la Ovid Densusianu la Eugen Coşeriu, dar şi de lingvistica europeană modernă, pe fondul filozofiei unor Blaga, Noica, Eliade. Pentru el, limba nu este un simplu instrument de comunicare, ci e fondatoare de cultură, în sensul pe care l-a avut în vedere Roman Jakobson sau Constantin Noica. De aici insistenţa cu care autorul s-a aplecat asupra fenomenului lingvistic al satului românesc din toate provinciile, studiindu-i dialectele, din perspectivă etnolingvistică şi folclorică. De asemenea, el era convins că latinitatea limbii române, ca accident istoric imperial benefic, e grefată pe o matrice dacică, ce n-a putut fi dislocată de contactul vremelnic cu elementul roman, de unde originalitatea inconfundabilă a latinităţii noastre între celelalte popoare romanice. A mers, desigur, pe urmele unui Hasdeu sau ale lui Lucian Blaga, cel din „revolta fondului nostru nelatin”. Matricea românească este atât de profund înrădăcinată în spiritul marilor oameni de cultură, încât şi transplantaţi în alte meleaguri ei poartă românitatea ca pe o comoară menită să fecundeze culturile de adopţie. Îi plăcea să invoce observaţia lui Jean d’Ormesson, celebrul istoric literar şi academician francez, care, în vol. al II-lea din Un autre histoire française, Paris, 1998, p. 319, îşi începea capitolul dedicat lui Emil Cioran cu observaţia: „Nous devons beacoup aux romains” (datorăm mult românilor), citându-i pe Eliade, Cioran, Ionescu şi Brâncuşi. În interviul din „Convorbiri literare” din 2005 (prilejuit de aniversarea a 70-a), Valeriu Rusu putea mărturisi, cunoscând bine fenomenul la faţa locului, că asimilarea geniilor româneşti de către cultura franceză „nu a fost o anexare pasivă, căci aceste personalităţi au reconvertit Parisul (oraş-simbol) într-un sat-matrice românesc”.
Cât priveşte Basarabia, Valeriu Rusu a purtat-o în suflet până în clipa plecării dintre noi, plăsmuire spirituală care, desigur, i-a supravieţuit şi-i va supravieţui mereu. Întrebat ce înseamnă pentru el Basarabia, a răspuns că nu poate fi decât centrul lumii, „boaba de spumă” eminesciană creatoare de lume românească. Iar dacă împlinirea a 70 de ani i-a fost trecută cu vederea pe malurile Dâmboviţei, a fost cinstit cum se cuvine la Chişinău, fiind sărbătorit chiar la Casa Limbii Române condusă de Alexandru Bantoş. Tot cu acel prilej, Editura Cartier a editat broşura Moment poetic cu profesorul Valeriu Rusu, într-o colecţie ajunsă atunci la nr. 32, avându-i ca editori pe Iurie Colesnic, Iulian Filip, Vasile Romanciuc şi Ianoş Ţurcanu, cu o prefaţă semnată de Nicolae Dabija, privitor la viaţa şi activitatea profesorului.
Rămâne de datoria Chişinăului să înceapă editarea operei celui care ne-a părăsit cu trupul, dar care va rămâne viu în memoria noastră.
 
Huşi, noiembrie 2008
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog