Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

NICOLAE CORLĂTEANU – 95

Lingvistul de tip hasdeian

Vladimir ZAGAEVSCHI

Alte articole de
Vladimir ZAGAEVSCHI
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XX, 2010

Pentru tipar

Anul acesta profesorul academician Nicolae Corlăteanu ar fi împlinit vârsta de 95 de ani (14 mai 1915 – 21 octombrie 2005). Cu acest prilej, Casa Limbii Române „Nichita Stănescu” din Chişinău a editat cartea Nicolae Corlăteanu. Testament. Cred în izbânda limbii române (Chişinău, 2010, 256 p.). Publicaţia reprezintă un florilegiu, o serie de scrieri alese despre Ţară, neamul românesc, limba română ş.a., semnate de regretatul academician şi profesor: studii, comunicări (Româna literară în Republica Moldova: istorie şi actualitate, Romanizare şi reromanizare, Începuturile scrisului românesc, Repere din istoria filologiei române interbelice ş.a.), dialoguri (interviuri), memorii („Aduceri-aminte”) ş.a., selecţia, coordonarea şi prefaţa aparţinându-i distinsului şi harnicului jurnalist Alexandru Bantoş, director al Casei Limbii Române „Nichita Stănescu”, redactor-şef al revistei „Limba Română”.
Acad. Nicolae Corlăteanu, supranumit, pe bună dreptate, profesor al profesorilor, patriarh al lingvisticii din spaţiul interriveran pruto-nistrean, a fost un lingvist de larg profil, un lingvist de tip hasdeian, care a abordat cu o impecabilă competenţă, erudiţie şi o capacitate de muncă demnă de invidiat probleme importante de ordin teoretic, metodic şi practic din diferite domenii ale limbii române: lexicologie şi lexicografie, gramatică şi istoria limbii literare, fonetică, fonologie şi istoria scrisului românesc, stilistică şi cultivarea limbii etc., îmbinând concomitent, în modul cel mai fericit, munca de cercetare în cadrul Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova cu cea de predare în calitate de profesor la Universitatea de Stat din Chişinău, chiar din primii ani ai înfiinţării lor în 1946.
În anii de restrişte, ce-i drept, acad. Nicolae Corlăteanu, care a deţinut şi postul de director al Institutului de limbă şi literatură, a folosit, ca şi ceilalţi colegi, lingvişti şi literaţi, glotonimul „limba moldovenească”, dar, după cum a mărturisit, cu mult mai târziu, într-un interviu jubiliar: „am făcut ceea ce se putea face într-un regim care ameninţa în orice moment, în orice clipă fiinţa nu numai a unui individ izolat, ci şi a unui popor întreg”, „pe acele vremuri se cerea nu numai reticenţă diplomatică, ci recurgerea la limba lui Esop, pentru ca lucrurile, trecute oarecum sub tăcere, să fie înţelese de cei pe care îi priveau direct”, „m-am străduit ca ideea unităţii lingvistice moldo-române să fie mereu prezentă, dar în forme, bineînţeles, acceptabile în vremurile de grea cumpănă” (v. RLŞL, 1990, nr. 4). Să ne amintim doar de reforma ortografică din 1956, când „limba moldovenească” a făcut un mare şi important pas spre limba clasicilor noştri (V. Alecsandri, M. Eminescu, I. Creangă, G. Coşbuc, I. Slavici, I. L. Caragiale), spre limba literară folosită de românii de pretutindeni. Acest eveniment avea să-l aprecieze, la justa lui valoare, reputata lingvistă Mioara Avram, menţionând că „este meritul incontestabil al intelectualilor basarabeni că, încă din anii ’50, au ştiut să profite de orice moment de relativă destindere internă şi externă pentru a-şi reorienta norma lingvistică din ce în ce mai mult după cea de peste Prut” (v. RLŞL, 1993, nr. 2, p. 36).
Testamentul Las vouă moştenire... regretatul academician şi profesor Nicolae Corlăteanu îl încheie optimist: „Eu cred, cred sincer în izbânda limbii române şi a neamului românesc! Dixi et salvavi animam meam!”.
Aşa l-am cunoscut şi eu, fost student al Domniei Sale, apoi coleg de catedră, pe profesorul-academician Nicolae Corlăteanu, care era cu „limba moldovenească” pe buze, când nu se putea spune altfel, şi cu limba română în inimă, în cuget şi-n simţiri.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog