Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

Gh. Focşa – etnograf şi muzeograf (I)

Lina CODREANU

Alte articole de
Lina CODREANU
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XX, 2010

Pentru tipar

Organizată pe principii ştiinţifice, cercetarea formelor de manifestare spirituală şi a elementelor materiale dintr-o comunitate este o activitate complexă (amplă şi variată), susţinută pe criterii bine definite de sociologi, folclorişti, etnografi, muzeografi ş.a., fiind integrată organic în procesul de individualizare a unei comunităţi în raport cu celelalte. Realităţile social-istorice sunt cercetate la un nivel general teoretic de etnologi şi la un nivel concret de cunoaştere de etnografi, toate aspectele de viaţă fiind conservate în mentalitate, obiceiuri, ritualuri şi rituri, literatură populară, artă plastică şi în alte forme socioculturale de manifestare a colectivităţilor, îndeosebi ale celor din mediul rural.
O contribuţie fundamentală la aprofundarea cercetării etnografice pe temeiuri ştiinţifice, la ctitorirea muzeală şi sistematizarea dezvoltării muzeografice a adus-o, indiscutabil, Gheorghe Focşa. Vom puncta, în cele ce urmează, câteva repere din viaţa şi activitatea etnografului şi muzeografului român, aspecte ce ni s-au părut relevante, în special raportate la viaţa spirituală a zonei rurale.
Copilăria şi anii de şcoală au fost trăiţi între colinele moldave arcuite împrejurul satului cuibărit, unde s-a născut, la 15 octombrie 1903, Gheorghe I. Focşa. În extrasul din Registrul stării civile1, eliberat de Primăria comunei Jigălia, din fostul judeţ Fălciu, este menţionat ca loc de naştere al cercetătorului – cotuna Răşcani, comuna Găgeşti. Cătunul avea 80 de gospodării de plugari săraci şi mijlocaşi, între care şi a părinţilor acestuia: Ion şi Măndiţa Focşa. Dintr-o schiţă a arborelui genealogic al mamei2, reiese că neamurile erau răspândite în arealul tutovean, gospodăriţi în localităţile învecinate: Unţeşti, Tg. Fălciu, Văleni, Schineni. Cei mai mulţi înaintaşi aveau profesii sau ocupaţii oarecum diferite de ale răzeşilor din zonă (preoţi, cântăreţi bisericeşti, dascăli, funcţionari, doctori, polcovnici), adică erau ştiutori de mai multă carte decât plugarii. Lipsurile materiale specifice vremurilor au fost înfruntate şi depăşite de familia de ţărani mijlocaşi, prin iniţiativa tatălui dornic de progres şi muncitor bun care a adus în zonă cea dintâi maşină de treierat. Clasele primare au fost frecventate de copilul Gheorghe în satul Jigălia, dar dintr-a cincea, tot Ion Focşa, animat de gândul „luminării” copiilor, a pus la dispoziţie gratuit o cameră din casa proprie de locuit, care a servit câţiva ani drept sală de clasă3, astfel încât fiul său a terminat şcoala medie în localitatea natală. Tăvălugul neiertător al războiului a întrerupt subit ascensiunea materială a familiei, deoarece tatăl a murit în 1917 pe front, iar Măndiţa a rămas să crească şi să-i rostuiască pe cei şase copii, între care Gheorghe avea o vârstă (14 ani) şi un drum şcolar de răscruce.
Studiile liceale au fost începute la un liceu particular din Vutcani, improvizat în condiţii vitrege de profesori, ofiţeri sau refugiaţi şi apoi continuat, ca să nu se întrerupă învăţătura, la Bârlad. Studiul serios şi aprofundat este atestat oficial prin următoarele cinci clase, încheiate cu susţinerea examenului de bacalaureat, pe care le-a urmat la Liceul „Cuza-Vodă” din Huşi.
Din 1918, târgul Huşilor a cunoscut o veritabilă mişcare economică, instructiv-educativă şi culturală stimulată de încheierea Primului Război şi realizarea Marii Uniri (cum, de altfel, se întâmpla în toată ţara). Aceste majore evenimente istorice au avut repercusiuni în plan social, economic, politic şi cultural, încât au creat speranţe nenumărate pentru sufletele şi gândurile tinerimii şcolare, rănite de ororile războiului. Entuziasmul Marii Uniri a animat tinerimea huşeană care participa la serbările Unirii, interpretând cântece patriotice, jucând hora unirii, agitând torţe alături de soldaţii care defilau în paradele militare pe străzile orăşelului. Pentru a înţelege climatul în care s-a format adolescentul licean, amintim că existau în urbea cu o populaţie de aproximativ 14.500 de locuitori renumita Episcopie a Huşului (păstorită de renumiţi episcopi), biserici (predominant de rit ortodox), şcoli primare de băieţi şi de fete, Liceul „Elena Doamna” de fete, Seminarul Teologic Ortodox (reînfiinţat în 1919), Şcoală Normală de băieţi (de învăţători), o şcoală de viticultură, şcoli de meserii, tribunal, bănci, spital, o nouă cale ferată, tipografii şi librării, ziare şi reviste, hotel, restaurante şi piaţă de produse alimentare, târguri şi iarmaroace, ateliere meşteşugăreşti etc. Prin transformarea Gimnaziului „Anastasie Panu”, din 1918, s-a înfiinţat, la Huşi, Liceul „Cuza-Vodă”, („Academia de la Huşi”, cum l-a numit Paul Popescu-Neveanu, renumitul psiholog, el însuşi absolvent al liceului huşean), chiar în aceeaşi perioadă cu înscrierea la cursuri a lui Gheorghe Focşa (1918). Cu toată această evoluţie complexă, în plan material, viaţa elevilor nu era uşoară, aşa cum reiese din însemnările absolvenţilor de atunci4. Gazdele cereau bani mulţi şi ofereau condiţii mizere, părinţii parcurgeau drumuri lungi pentru a le aduce hrana necesară, manualele şi rechizitele erau scumpe, stricteţea regulamentului şcolar şi unele procedee didactice îi îndepărtau pe elevi de la accesul spre instruirea şi educaţia pentru care veniseră la liceu. Încurajările au venit, de cele mai multe ori, chiar de la directorul liceului, Constantin Holban, redutabil model pedagogic pentru generaţiile care l-au avut ca director şi ca profesor. Acesta, prin calmul şi diplomaţia didactică necesare, a ştiut să-i încurajeze şi să le dirijeze avântul juvenil în actul învăţării, ca prim pas spre accederea idealurilor de viaţă. Aşa se explică efervescenţa creatoare din liceu şi din Huşi, în general. În 1918, Gh. I. Focşa a fost înscris în anul I, la clasa cu profil real, având, între colegi, pe Petru P. Harnagea (prieten pentru toată viaţa), Ilarion I. Bordea, Victor C. Roman, Sorin Kernbach ş.a.
Din comisia de examinare la admitere făceau parte C. A. Holban, profesor de română, şi Ion D. David, profesor de fizico-chimice, ambii viitori directori. Această generaţie cuprindea prima promoţie de elevi care a intrat în primul an de funcţionare oficială a liceului, incluzând elevi de vârste diferite, întrucât unele şcoli fuseseră închise şi clădirile primiseră o altă destinaţie pe timp de război. În 1922, din iniţiativa unui grup de elevi, a fost înfiinţată prima revistă şcolară a liceului – „Zorile”5.
Pe timp de vară, între anii 1920-1924, profesorii organizau excursii prin ţară, îndeosebi în zona de peste Carpaţi, prilej cu care elevii susţineau spectacole prin unele localităţi vizitate. Între licee (liceul de fete, comercial, Şcoala Normală şi Seminarul Teologic) exista o adevărată întrecere în organizarea unor şezători culturale săptămânale în cadrul Ateneului Popular „Dimitrie Cantemir”. Prin rotaţie, liceenii de la „Cuza-Vodă” participau succesiv (câte două clase împreună: una din cursul superior şi una din cel inferior) la aceste întreceri de profundă rezonanţă educativă şi culturală. Totodată, funcţionau formaţiile corale cu caracter folcloric din Societatea Culturală „Mihail Kogălniceanu” sau echipele sportive din liceu. În anul 1925 un grup de elevi (între care şi Gh. Focşa) a pus în scenă piesa Stâlpii societăţii de H. Ibsen.
În urma absolvirii cursurilor din anul şcolar 1925-1926, i se acordă de către Liceul „Cuza-Vodă”, Huşi – Premiul I cu laudă elevului Focşa I. Gh., clasa a VIII-a, pentru învăţătură şi bună purtare6.
Terminând liceul, Gh. I. Focşa şi-a susţinut bacalaureatul la 28 iunie 1926. Plini de entuziasm, absolvenţii liceului din anul 1926 hotărau să se reîntâlnească după zece ani în aceeaşi unitate de învăţământ. Drept urmare, la 26 iunie au făcut şi semnat Legământul prin care Petru P. Harnagea, Sorin Kernbach şi Gh. Focşa s-au angajat sub semnătură să facă anunţurile necesare viitoarelor întruniri. Legătura cu liceul, cu foştii profesori sau cu amicii – foşti colegi de liceu, nu s-a întrerupt niciodată, Gh. Focşa fiind pivotul reîntâlnirilor de promoţie, al vizitelor sau al evenimentelor majore din viaţa liceului huşean. Periodic, s-au organizat întâlniri colegiale, la Bucureşti îndeosebi, cu şedinţe festive urmate de câte o agapă.
Un moment memorabil l-a constituit festivitatea amplă de sărbătorire a semicentenarului Liceului „Cuza-Vodă” în zilele de 18-20 octombrie 1968, la care au participat foşti profesori, absolvenţi ai liceului din seriile 1918-1968, alături de colectivele didactice şi elevii existenţi în acel moment în instituţia liceală. E de remarcat prezenţa primului director al liceului, aflat la 90 de ani, profesorul Constantin A. Holban, care a constituit centrul emoţional al festivităţilor, un adevărat port-drapel al pedagogilor de mare dăruire didactică, demnitate şi patriotism de-a lungul existenţei şcolii huşene. Programul includea manifestări cultural-ştiinţifice diverse şi antrena mai multe grupe de acţiune. Fiecare grupă avea câte un coordonator şi un secretar, Gh. Focşa fiind responsabil pentru simpozionul ştiinţific. Între obiectivele propuse figurau editarea unui număr festiv al revistei „Zorile”, editarea unei lucrări monografice despre Huşi, un simpozion ştiinţific, organizarea unei expoziţii consacrată liceului, un concert simfonic, program artistic susţinut de elevii liceului, vizite ale oaspeţilor prin locurile natale etc.7 Manifestarea având o asemenea amploare, era nevoie de un spirit organizatoric riguros şi activ. Drept urmare, programul a fost elaborat de un Comitet executiv al cărui preşedinte a fost Gheorghe Focşa, directorul Muzeului Satului din Bucureşti, alături fiindu-i prietenul său – Petruţă P. Harnagea.
În martie 1969 un grup de vizitatori huşeni – absolvenţi, profesori şi elevi – au fost primiţi la Muzeul Satului de prof. univ. Gh. I. Focşa, directorul muzeului. Aidoma vizite, organizate în grup sau individuale, au avut caracter permanent, ultima vizită organizată de un grup de profesori împreună cu elevii Liceului „Cuza-Vodă” fiind la 1 decembrie 2007.
Student la Facultatea de Filozofie şi Litere, Gheorghe I. Focşa îşi începe concomitent, în 1929, cercetarea ştiinţifică, înscriindu-se ca participant la seminariile de introducere în sociologie. Aici a fost invitat de celebrul profesor Dimitrie Gusti de la Catedra de sociologie să participe în cadrul echipelor studenţeşti pentru cercetarea monografică a satelor româneşti din perioada interbelică, prima dintre acestea (la care a participat Gh. Focşa) desfăşurându-se în 1930 – Runcu (Gorj). La astfel de cercetări complexe Gh. Focşa a activat, între anii 1930-1942, ca membru component (coechipier) sau conducător-cercetător de echipă studenţească, revenind apoi în mod individual pentru cercetare aprofundată la Runcu (Gorj), Cornova (Orhei, Basarabia), Drăguş (Făgăraş), Ţara Oltului, Moişeni (Ţara Oaşului), Satu-Mare, Cuhea (Maramureş), Dioşti (Romanaţi) etc.Din 1932 a început să publice în revistele de profil articole despre aspecte ale spiritualităţii şi civilizaţiei rurale interbelice.
Între anii 1935-1942 a fost angajat al Fundaţiei Culturale „Principele Carol”, cumulând mai multe funcţii şi având diferite responsabilităţi: a fost inspector cultural şi inspector general al căminelor culturale şi al şcolilor ţărăneşti (1935-1937), a fost bibliotecar (1934), apoi bibliotecar-şef al Fundaţiei Regale „Principele Carol” (1940), a organizat cursuri de perfecţionare cu îndrumătorii de cămine culturale şi biblioteci din satele româneşti (1942), a fost inspector şi inspector general al Fundaţiei „Regele Mihai I” (din 1940), a condus lucrările de (re)construire a satului Dioşti – Romanaţi, distrus de un incendiu devastator, a participat la organizarea expoziţiilor pavilionare cu obiecte etnografice şi documente achiziţionate de echipele studenţeşti în timpul cercetărilor monografice (1935-1939), propunând ulterior Fundaţiei organizarea unei expoziţii permanente de artă populară.
Sub direcţia prof. D. Gusti, campaniile monografice erau organizate foarte riguros şi orientate cel puţin pe două coordonate: studiul complex al vieţii rurale şi iniţiativa de a stimula progresul material în satele aflate în obiectivul cercetării. De aceea, pentru a realiza în final o viziune monografică a comunităţii, grupul sociologic era împărţit în subechipe, fiecare având în obiectiv un singur aspect: cosmic, biologic, psihologic, economic, istoric, spiritual, juridic sau politico-administrativ. În primul rând, intenţiile erau de a cerceta starea culturală şi de civilizaţie a satelor, studiul concentrându-se pe tradiţii şi obiceiuri, mentalitatea rurală, elementele de folclor, riturile de trecere, componentele vestimentare, raporturile interumane în procesul de muncă şi de petrecere a marilor evenimente din viaţa satului... În Autobiografie, Gh. Focşa face referire la „analfabetismul, starea de incultură şi înapoiere tehnică, apăsarea superstiţiilor, a sărăciei şi mizeriei biologice în care lâncezeau satele roase de boli şi de alcoolism”8. Constatarea acestei stări de fapt a fost imboldul ca tinerii coechipieri să mobilizeze şi să ajute administraţia locală şi, împreună cu ţăranii, să pornească la (re)construirea de drumuri, poduri, cămine culturale, şcoli, plantaţii de pomi, băi publice, organizarea de biblioteci, valorificarea fondului tehnico-material, stimularea şi (re)organizarea îndeletnicirilor meşteşugăreşti etc.
 
Note
1 Documentul este fotocopiat în Ioan Godea, Gheorghe Focşa (1903-1995). O viaţă de muzeograf, Editura Museion, Bucureşti, 1997, p. 15.
2 Idem, fotocopie, p. 11.
3 Idem, Autobiografie, p.15.
4 Cartea de Onoare a liceului, corespondenţa aflată în arhiva liceului şi amintirile inserate în scrierile lui Gheorghe I. Chiper (vol. Târgul trăsniţilor) sau ale lui Costache Olăreanu (vol. Cvintetul melancoliei) menţionează atmosfera anilor de şcoală din Liceul „Cuza-Vodă”, dominantă în perioada interbelică.
5 Revista „Zorile” a avut ca întemeietori pe elevii Ion N. David, devenit înalt magistrat, Dumitru Ionescu, ofiţer superior de Stat Major (din clasa a VII-a), Octavian Angheluţă, devenit pictor, şi Gh. P. Harnagea, cercetător principal în domeniul razelor X (din clasa a VI-a). Apariţia revistei înregistrează mai multe serii: 1922-1923, 1930-1932, 1967-1980, 1995, 2002 – până în prezent.
6 Ioan Godea, op. cit., fotocopie a Diplomei, p. 16.
7 Evenimentul a avut ecou în publicaţiile vremii. De exemplu, în ziarul „Vremea nouă”, organ al Comitetului judeţean Vaslui, au semnat articole Ştefan Bahnaru, director în funcţie al Liceului „Cuza-Vodă” (nr. din 18 octombrie 1968), şi C. Petrescu (22 oct. 1968, p. 1-2); altă consemnare a lui P. P. Harnagea a apărut în „România liberă” (nr. 18 februarie 1975).
8 I. Godea, op. cit., p. 14.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog