Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

Extremele unui câmp semantic: a analiza

Tatiana CARTALEANU

Alte articole de
Tatiana CARTALEANU
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

Există o singură gramatică şi aceasta se numeşte semantică
sau, mai exact spus, ştiinţa desemnării.
Hugo Schuchardt
 
Viziunea lingvistică pe care o împărtăşim asupra câmpurilor ca unităţi structurale şi structurate în sistemul limbii se edifică pe cele 10 principii expuse de autorii monografiei colective Полевые структуры в системе языка1:
1. Câmpul lingvistic este un inventar de elemente, legate între ele prin relaţii structurale.
2. Elementele constituente ale câmpului lingvistic fac parte dintr-o comunitate semantică şi exercită în sistemul limbii aceeaşi funcţie.
3. Câmpul lingvistic poate include elemente omogene şi eterogene.
4. În structura câmpului pot fi evidenţiate microcâmpuri.
5. În componenţa câmpului sunt delimitaţi constituenţi centrali şi periferici. Centrul se consolidează împrejurul componentului semantic dominant, iar periferia se organizează pe zone.
6. Constituenţii centrali sunt preponderent specializaţi pentru exercitarea funcţiilor câmpului, au o utilizare sistematică, au o ocurenţă mai înaltă şi sunt obligatorii în structura câmpului.
7. Funcţiile câmpului se distribuie între centru şi periferie: o parte din funcţii revine centrului, o parte – periferiei.
8. Linia de delimitare a centrului şi periferiei este incertă, ştearsă.
9. Constituenţii pot aparţine, în acelaşi timp, centrului şi periferiei a două câmpuri diferite.
10. Diferite câmpuri se suprapun, creându-se zone de trecere latentă (trad.n. – T.C.).
În aceeaşi ordine de idei, termenul de câmp lingvistic(lexical, semantic, asociativ, derivativ, etimologic etc.) se referă la principiul de organizare a unităţilor, iar aplicarea lui la un grup de unităţi presupune că acestea corespund criteriilor câmpului respectiv2.
Câmpul semantic se identifică în baza relaţiei de echivalenţă semantică, pornind de la o unitate centrală şi apelând, mai întâi, la construirea seriilor sinonimice. În cazul seriilor / şirurilor sinonimice se operează cu un anumit semem al semantemului şi condiţia principală a echivalenţei este interşanjabilitatea. Din moment ce două unităţi nu se pot substitui reciproc, perechii respective i se refuză calitatea de echivalenţă. Echivalentele a două sau mai multe sememe pot fi total diferite, deci câmpul semantic construit în jurul unei noţiuni va include, în zone periferice, toate echivalentele tuturor sememelor. Pentru că sememele semantemului au echivalente diferite, care, la rândul lor, au şi ele serii de echivalente, expansiunea sinonimică nu poate fi stăvilită.
Apelând la criteriile de sinonimie a unităţilor polisemantice, enunţate de acad. Silviu Berejan în monografia Семантическая эквивалентность лексических единиц3, desprindem următoarele idei:
1. Pentru a delimita şi ierarhiza noţiunile, un conglomerat de şiruri sinonimice, derivate din diferite sememe ale semantemului, va fi numit bloc sinonimic.
2. În aceasta şi rezidă specificul unui bloc sinonimic: el se alcătuieşte din şirurile sinonimice echivalente cu diferite sememe: „între arealul semantic al cuvântului polisemantic şi blocul său sinonimic există o interdependenţă bilaterală.
3. Reprezentarea grafică a relaţiilor complexe dintre constituenţii unui bloc se face prin cercuri legate între ele într-un poligon, iar liniile dintre cercurile cu verbele înscrise indică echivalenţa (trad. n. – T.C.)”4.
De la noţiunea de bloc sinonimic se ajunge, firesc, la cea de câmp semantic. Cercetarea unităţilor de vocabular în cadrul câmpului semantic permite ignorarea relaţiilor sintagmatice şi axarea pe identificarea unui sistem în perceperea şi descrierea vocabularului5.
În continuare ne vom ocupa de câmpul semantic al verbului a analiza, încercând să ilustrăm, pe acest exemplu, la ce poate servi prezentarea vocabularului limbii organizat în câmpuri semantice. Şi, cu toate că organizarea câmpurilor lingvistice are la bază principii lingvistice, motivul pentru care abordăm anume acest câmp este extralingvistic, uzual.
În procesul de elaborare a sarcinilor didactice, ne ciocnim frecvent de necesitatea varierii verbelor care numesc „comenzile” operaţiilor intelectuale. Există numeroase taxonomii, o sursă la prima mână (şi cea mai sigură) fiind taxonomia lui B. Bloom, cu principalele componente înţelegerea, interpretarea, aplicarea, analiza, sinteza, evaluarea. De menţionat că în a doua jumătate a secolului XX, taxonomia lui Bloom a fost deosebit de populară pentru formularea obiectivelor operaţionale, a obiectivelor de evaluare şi a sarcinilor didactice, de aceea marea majoritate a manualelor şi auxiliarelor didactice în uz se conduc de ea. Verbele-cheie recomandate sunt: analizează, categorizează, clasifică, compară, examinează, simplifică, enumeră, formulează concluzii. Performanţele posibile pentru operaţia de analiză sunt reperate de următoarele verbe: a distinge, a identifica, a recunoaşte, a analiza, a compara, a deduce, a detecta6.
Nevoia pur didactică de a ne asigura de corectitudinea şi exactitatea, iar uneori şi de inteligibilitatea sarcinii ne-a adus, mai întâi, la dicţionarul explicativ:
ANALIZÁ, analizez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta un întreg, un fenomen etc., examinând fiecare element în parte. ♦ A examina un text din diferite puncte de vedere. 2. (Chim.) A identifica compoziţia unei substanţe. – Din fr. analyser.
La pasul următor, ne adresăm dicţionarului de sinonime. Acesta oferă o varietate de verbe, distribuite în baza a trei sememe, fiecare interşanjabil cu universalul a analiza într-un anume context.Aşadar, dacă încercăm să alcătuim câmpul semantic al operaţiei numite analiză pornind de la verb, constatăm că, în cercul expansiunii sinonimice, pentru sememul 1 verbele echivalente sunt a cerceta, a examina, a investiga, a studia, a urmări, a considera, a medita (înv.), a privi, a socoti, a explora (fig.),a scărmăna (înv. fig.), pentru sememul 2 – a cerceta, a măsura, a observa, a scruta, a studia, a urmări, a iscodi (pop.), a oglindi (înv. reg.), a cerca (înv.),a ispiti,iar pentru sememul 3 – a comenta, a explica, a interpreta, a tâlcui, a întoarce (înv.), a descifra (fig.).
Pentru verificare sintagmatică, se preferă un context diagnostic elementar: „a analiza cauzele unui fenomen”, „a analiza o substanţă”, „a analiza un text literar”.
Trecem în revistă unităţile care echivalează cua analiza, apelând la definiţia oferită de DEX pentru sensul respectiv al verbului-sinonim:
Verbul echivalent
Identificatorul
Specificul
A cerceta
a examina
cu atenţie
A examina
a studia
amănunţit
A investiga
a supune
unei investigaţii
A studia
a observa
cu atenţie
A urmări
a studia
o problemă, o temă, activitatea cuiva
A considera
a supune
unei analize
A privi
a supune
unui examen cu ajutorul raţiunii
A interpreta
a expune
atribuind o semnificaţie personală
A socoti
a analiza
(ceva) cumpănind toate eventualităţile
A măsura
a cerceta
cu privirea (o distanţă, un loc)
A scruta
a examina
în amănunt
 
Observăm echivalenţa unor verbe din coloana a doua şi repetarea unor complemente în coloana a treia:
a cerceta = a examina cu atenţie,
a scruta = a examina în amănunt,
a examina = a studia amănunţit,
a studia = a observa cu atenţie.
Din toată gama de sinonime, vom remarca ocurenţa celor 3 verbe de bază: a cerceta, a examina, a studia, utilizate ca identificatori. Datorită relaţiilor de echivalenţă construite de fiecare, cercul al treilea va includeunităţi mult mai numeroase şi – datorită distanţării de nucleu – foarte diferite între ele.
Pentru a obţine contexte specifice, am extras sarcinile din diferite manuale şi auxiliare didactice. Am evitat intenţionat sarcinile a căror realizare presupune respectarea unui algoritm cunoscut sau oferit pe loc: analiza morfematică, analiza morfologică, analiza sintactică, analiza stilistică, analiza literară. Vom încerca, în fiecare situaţie de mai jos, să apelăm la alt verb decât a analiza, notat între paranteze.
Analizaţi (cercetaţi) aplicarea semnelor de punctuaţie în dialogul de mai jos.
Credem că verbul cercetaţi este cel mai potrivit aici, pentru că semnele de punctuaţie sunt deja plasate şi elevul urmează să examineze cu atenţie motivul pentru care au fost aplicate.
Analizaţi (examinaţi) perechile de verbe antonime. Observaţi coincidenţe şi deosebiri în structura cuvintelor.
Necesitatea de studiere amănunţită a fiecărei perechi de antonime, urmată de operaţia de comparaţie, asigură exactitate verbului a examina.
Analizaţi (explicaţi) în câte un enunţ relaţia de sens dintre unităţile de vocabular (enorm adj. – enormitate s. ş.a.).
În acest item, analiza este doar operaţia primară, pentru că, de fapt, produsul final, evaluabil, este enunţul explicativ.
Analizaţi (distingeţi + comentaţi) lexicul care reflectă, în acest pastel, noţiunea de acvatic.
Analiza vizată de item se alcătuieşte din două operaţii distincte: observarea şi comentarea.
Analizaţi (interpretaţi) sistemul de simboluri ale poeziei.
Operaţie superioară analizei, interpretarea presupune explicarea cuvintelor-cheie, clarificarea semnificaţiilor, ceea ce, de fapt, se şi întâmplă în procesul analizei simbolurilor.
Prin urmare, având în vedere analiza în sens didactic, sarcina se poate exprima prin mai multe verbe din câmpul semantic respectiv. Dacă însă ieşim din cadrul instruirii şi al itemilor, constatăm că expansiunea sinonimică a lui a analiza depăşeşte cifra de 100 de verbe.
Am selectat dintre toate verbele mobilizate în acest câmp semantic doar unităţile care, într-un context diagnostic, îl pot substitui pe a analiza. Am ajuns la concluzia că, în cazul echivalentelor, nu atât operaţia intelectuală în sine diferă, cât aspectul, durata sau obiectul analizat. Am clasificat verbele în trei categorii distincte.
1. Verbe care desemnează pregătirea analizei (cunoaşterea obiectului ce urmează a fi analizat):
a atinge, a cerca, a chiti, a citi, a cotrobăi, a cunoaşte, a fora, a măsura, a mirosi, a observa, a percepe, a privi, a răscoli, a remarca, a scociorî, a scormoni (doar cu sensul figurat „a pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta”), a scotoci, a scruta, a sonda, a spiona, a supraveghea, a tatona, a urmări, a vedea, a viziona, a vizita, a zări.
Toate aceste unităţi, aflate la periferie, ajung în atenţia noastră prin echivalenţa cu unul dintre verbele centrale ale câmpului.
Să exemplificăm:
  A scociorî, definit ca „a privi cu atenţie”, echivalează în sensul care ne interesează cu verbe ca a scruta, a cerceta, acăuta, a percheziţiona, a răscoli, a scormoni.
Echivalent cu a scruta şi a cerceta, verbe din cercul al doilea, a scociorî îşi are locul pe cercul al treilea, adică se află la doi paşi de verbul central a analiza.
A tatona, definit ca „a examina cu prudenţă”, se va plasa, în aceeaşi ordine de idei, pe cercul al patrulea, pentru că echivalează cu a pipăi, care a intrat în cercul al treilea prin echivalenţă cu a cerceta, a examina tactil.
2. Verbe care desemnează procesul propriu-zis al analizei:
a analiza, a calcula, a cerceta, a chestiona, a chibzui, a compara, a considera, a consulta, a cugeta, a cunoaşte, a cuprinde, a descifra, a demonstra, a descoperi, a examina, a explica, a explora, a găsi, a gândi, a glosa, a interoga, a interpreta, a investiga, a iscodi, a ispiti, a întreba, a judeca, a lămuri, a măsura, a medita, a număra, a presupune, a prevedea, a prevesti, a prezuma, a privi, a proba, a socoti, a studia, a tălmăci, a tâlcui.
A tălmăci, definit ca „a supune unei interpretări personale”, echivalează cu a interpreta şi a tâlcui, care se află pe cercul următor, pentru că apar ca sinonime ale lui a analiza conform sememului al treilea.
A ispiti este un verb care echivalează direct cu a examina (la fel ca şi a interoga, a iscodi, a chestiona), însă verbul a descoase, un echivalent al acestora, va apărea doar pe cercul al patrulea, la periferie. Definiţia sa este însă mai mult decât ilustrativă: „a analiza amănunţit o problemă sau o situaţie pentru a o înţelege”.
3. Verbe care desemnează rezultatul analizei, exprimat într-un produs evaluabil:
a aprecia, a comenta, a constata, a crede, a estima, a evalua, a justifica, a opina, a preţui, a verifica.
A evalua se va situa pe cercul al doilea, datorită identificatorului a examina: „a examina calitativ şi cantitativ stabilind preţul sau valoarea”. Din aceleaşi considerente, tot acolo se plasează a estima, a aprecia, a preţui.
O asemenea metodologie de construire a câmpurilor semantice ilustrează vizibil organizarea internă a mulţimii, delimitează centrul de periferie şi plasează în vecinătate cuvintele cu cel mai înalt grad de echivalenţă. Extremele câmpului semantic al lui a analiza oscilează între a descoase şi a scărmăna, dar practic fiecare verb întinde o mână (sau o literă) spre alt câmp sau spre alte câmpuri. Din această perspectivă ar trebui, poate, reconsiderată relaţia dintre analiză şi sinteză, care, după toate taxonomiile didactice, se află în vecinătate imediată, deşi dicţionarele lingvistice le declară antonime.
 
Note
1 Полевые структуры в системе языка, Воронеж, Изд. ВГУ, 1989, с. 5-6.
2 Idem, p. 8.
3 С. Г. Бережан,Семантическая эквивалентность лексических единиц,Штиинца, Кишинев, 1973, с. 52-54.
4 Ibidem.
5 Ibidem, p. 116-117.
6 S. Cristea, Dicţionar de pedagogie, Editura Litera, Chişinău, 2000, p. 271.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog