Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IUVENTUS

Studiu comparativ al traducerii „Mioriţei” în limbile engleză, franceză şi spaniolă

Cătălina IUCAL

Alte articole de
Cătălina IUCAL
Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XVII, 2007

Pentru tipar

Ca obiect de studiu al lingvisticii, limba reprezintă un sistem menit să organizeze şi să ordoneze fenomenele redate de gândire şi vorbire, pentru a putea fi înţelese de către toţi indivizii. Ea nu există însă numai ca formă de comunicare, ci şi ca formă de cultură. Studierea unei limbi presupune nu numai învăţarea mecanică a cuvintelor şi a gramaticii acesteia, dar şi însuşirea psihologiei poporului ce o vorbeşte, înţelegerea firii lui. O mare atenţie e necesară, în special, în procesul traducerii unui text. Iniţial nu se punea problema traducerii, deoarece se considera că limba e un simplu inventar de cuvinte, care beneficiază de corespondente adecvate în alte idiomuri.
Savanta Magda Jeanrenaud precizează: „nu e suficient ca traducerea să reprezinte traversarea unui spaţiu, trecerea unui mesaj dintr-o limbă în alta; mai trebuie ca ea să construiască, până în cel mai intim dintre mecanismele sale, un spaţiu primitor, unde identitatea şi alteritatea să se îmbine, sfidând şi, în acelaşi timp, recunoscând barierele limbajului, precum şi frontierele identitare” [1, p. 176]. În caz contrar, traducătorul riscă să denatureze trăsăturile şi specificul naţional al creaţiei.
Constantin Stere e de părere că, în definitiv, „nu se poate traduce într-o limbă străină tot ce e cuprins într-un cuvânt pentru un popor: cuvântul străin va părea mai şters în colorit, mai sărac în cuprins, – el nu este aşa înţeles, nu este aşa simţit, nu evocă tot ce vibrează în celălalt” [2, p. 294].
Una dintre problemele traductologiei este cea a raportului de echivalenţă. Traducătorul va fi atent la selecţia corespondentelor, căci două cuvinte prezentate drept echivalente în dicţionarul bilingv nu întotdeauna vin în concordanţă cu cele transpuse în diverse versiuni. În asemenea împrejurări, el nu are de ales decât echivalentul contextual. O traducere urmează să aibă, în acest sens, acelaşi efect cognitiv şi emoţional asupra receptorului ca şi originalul.
În ciuda diferitelor impedimente, traducerile sunt indispensabile perpetuării unor creaţii, înlăturării sindromului Turnului Babel, precum şi definitivării poziţiei pe care o are o cultură sau alta în circuitul cultural universal. Pe cât sunt de necesare, pe atât sunt şi cu putinţă. Desigur, posibilitatea traducerii este în strânsă legătură cu principiile de bază ale traducerii: „fidelitatea faţă de conţinutul textului original şi respectul pentru tradiţiile linguale ale locutorilor limbii-ţintă” [3, p. 161].
Pe fundalul celor afirmate, ne vom referi în continuare la unele aspecte ale traducerii „Mioriţei” în limbile engleză, franceză şi spaniolă.
Unul dintre primii traducători ai baladei a fost istoricul francez Jules Michelet, care în 1854 spunea, pe bună dreptate, despre „Mioriţa”: „Rien de plus naïf et rien de plus grand” („Nimic nu e mai naiv şi mai măreţ”).
Varianta engleză aparţine poetului american, traducător al multor texte eminesciene, W. D. Snodgrass, cea spaniolă – cuplului Maria Teresa Leyn şi Rafael Alberti, iar versiunea franceză îi aparţine unui traducător român, lui Ion Ureche. Să avem în vedere că limbile română, spaniolă şi franceză, fiind idiomuri romanice, traducerea este mult mai facilă, dar şi mai apropiată de specificul textului românesc.
I. Titlul baladei se explică prin afecţiunea deosebită a păstorului faţă de mioara sa, cu care devine de nedespărţit. Afecţiunea e sugerată de folosirea frecventă a diminutivului „mioriţă”, care, în ambianţa vizată, nu exteriorizează neapărat ideea de micime, însă se consideră că această mioară ar fi o oaie foarte tânără. În spaniolă, cuvântul „cordera” este echivalentul perfect al „mioarei”, doar că forma lui nu apare ca marcă stilistică a diminutivizării. De asemenea, în varianta spaniolă circulă şi adaptarea fonetică a cuvântului românesc „mioritza”: „Mi buena Mioritza / Mi amada cordera”.
În traducerea engleză, nuanţa diminutivală reiese din compunerea a două substantive: „ewe” (oaie) şi „lamb” (miel) – „ewe-lamb”: „Ewe-lamb, small and pretty”. Atât limba engleză, cât şi cea franceză îşi formează diminutivele, mai ales, cu ajutorul adjectivului „little” şi „petit”. Astfel de construcţii se întâlnesc şi în variantele textului mioritic românesc, însă pentru a suplini nuanţa profund afectivă a diminutivului original, traducătorii au simţit nevoia utilizării adjectivelor „dear”, „sweet” în engleză („Are you too sick to eat, / Little lamb so sweet?”); „amada” şi „buena” în spaniolă („Mi buena Mioritza / Mi amada cordera” şi „cher” în franceză („Dis-leur brebis cher”).
II. Balada începe cu o formulă de localizare, destul de originală prin dublul rol pe care îl are metafora „Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai”. Ea trimite atât la un spaţiu real (intersecţia munte – şes), cât şi la o dimensiune imaginară (a pătrunderii, a intrării). Toate cele trei traduceri încearcă să păstreze cele două indicii de localizare. În spaniolă atestăm redarea fidelă a metaforei: „Al pie de los montes / Boca del Eden”. În engleză cele două versuri sună astfel: „Near a law foothill / At heaven’s doorsill”. Metaforei „picior de plai” îi corespunde, pur şi simplu, cuvântul „foothill” – „un deal sau o pantă la poalele unor munţi înalţi”; până la urmă, se încearcă crearea spaţiului mioritic real. Cealaltă metaforă, „gură de rai”, are drept echivalent „heaven’s doorsill” (pragul raiului).
Conform noului criteriu de recunoaştere a metaforei, instituit de I. A. Richards, aceasta are două părţi componente: tenor şi vehicul. Metafora ia naştere din interacţiunea celor două componente. În metafora de mai sus tenor este spaţiul imaginar creat, care se păstrează la traducere. Rămâne intact, în principiu, şi vehiculul – spaţiul edenic, diferă doar ca expresie elementul metaforic ce indică ideea de pătrundere: în română – „gură”, în engleză – „prag”.
În traducerea franceză: „Par les cols fleuris / Seuils de paradis”. Prin cuvântul „cols” – „trecătoare, defileu” se indică spaţiul real montan de trecere de la un relief la altul. Nici aici nu se pierde conotaţia cadrului edenic, acesta fiind desemnat de versul al doilea: „Seuils de paradis”. Cuvântul „seuils” (prag) păstrează valoarea metaforică a lexemelor „gură”, „doorsill” şi „boca”.
III. În studiul său Limba şi geniul naţional, scriitorul Constantin Stere susţine: „pentru «laie, bucălaie» în zadar veţi stoarce zece mii de dicţionare”. Afirmaţia e cu adevărat justificată atunci când analizăm traducerea lor.
„Laie” este un cuvânt popular care indică negrul sau negru amestecat cu alb. „Bucălaie” semnifică „oaie cu lână albă şi extremităţile membrelor negre sau castaniu-închis”.
În limba engleză, acestor sensuri le servesc două versuri: „Ewe-lamb, dapple / Muzzled black and gray”. Termenul echivalent pentru „laie” este „gray”, adică „gri, sur”. „Dapple” semnifică „a fi marcat cu pete sau culori”, cuvânt care nu acoperă singur sensul românescului „bucălaie”. Pentru aceasta, traducătorul foloseşte metafora versului al doilea, „muzzled” însemnând „a purta botniţă”. Prin analogie, s-a dat naştere sensului de „a fi pătat în jurul botului”, iar pentru „laie” mai există combinaţia „black and gray”.
Atât traducerea franceză, cât şi cea spaniolă nu păstrează sensul celor două cuvinte, ci repetă o caracteristică de mai sus, cea a „oiţei cu lână plăviţă”: spaniolă – „Mi amada cordera / De rizada lana”; franceză – „Brebis bouclée / Bouclée, annelée”. Toate aceste adjective sunt echivalente ale adjectivului „plăviţă”, şi nu ale cuvintelor „laie, bucălaie”. Avem de a face aici cu un exemplu de non-echivalenţă.
IV. Un aspect demn de atenţie este modul în care traducătorii încearcă să reproducă fidel motivul oiţei năzdrăvane. În mitologia populară, „năzdrăvan” înseamnă „înzestrat cu puteri supranaturale, care are darul de a prezice, de a şti”. În engleză motivul se lasă a fi subînţeles din construcţia „my little ewe / If this omen’s true…”, în care doar cuvântul „omen” (un semn a ceea ce se va întâmpla, prezicere) trimite indirect la ideea de caracter prezicător al mioarei.
În franceză şi spaniolă sunt atestate echivalente literare ale cuvântului „năzdrăvană”: sp.: „Si tu eras adivina”; fr.: „Si tu es voyante”.
V. Portretul fizic al ciobănelului este realizat indirect şi simbolizează idealul de frumuseţe al flăcăului român. El e alcătuit dintr-un şir de metafore. În procesul traducerii, multe dintre acestea îşi pierd statutul de metafore şi devin comparaţii propriu-zise.
Savanţii americani Dan Chiappe, John M. Kennedy, Tim Smykovski au remarcat într-un studiu diferenţa şi asemănarea dintre metaforă şi comparaţie. Ambele figuri constau dintr-un tenor şi un vehicul. Alegerea formelor depinde de proprietăţile vehiculului, care pot fi atribuite tenorului. Metafora presupune faptul că tenorul posedă multe caracteristici asociate cu vehiculul, comparaţia – doar câteva, care se vor a fi reliefate în mod special [4, p. 88]. The Colambia Encyclopedia, ediţia a 6-a, explică diferenţa astfel: „comparaţia afirmă faptul că A e ca B; metafora afirmă că A este B sau că B poate substitui pe A”.
În procesul traducerii baladei, fragmentul portretului este cel mai sugestiv pentru această situaţie. De exemplu, metafora „Feţişoara lui, / Spuma laptelui” este tradusă în engleză prin comparaţia „With his dear face bright / As the milk-foam, white”. Varianta spaniolă de asemenea conţine comparaţia: „Su rostro mas fresco / Que espuma de leche”. În cazul portretului, traducerea franceză păstrează şirul de metafore din textul original: „Son visage était / L’écume de lait / Sa moustache espiegle / Deux épis de seigles. / Ses cheveux si beaux / Ailes de corbeaux”.
În cele din urmă, am putea afirma că prin „Mioriţa” literatura română a trecut peste orice fel de bariere lingvistice şi culturale, iar un studiu comparativ al traducerii baladei oferă posibilitatea de a aprecia nivelul de comprehensibilitate a subiectului de către vorbitorii de altă limbă decât româna, precum şi valoarea literară pe care o are textul popular românesc în circuitul de valori universale.
 
Bibliografie
1. Jeanrenaud, Magda, Universaliile traducerii. Studii de traductologie, Editura Polirom, Iaşi, 2006.
2. Stere, Constantin, Limba şi geniul naţional // Scriitori de la „Viaţa Basarabiei”, selecţie de Al. Burlacu şi A. Ciobanu, Chişinău, Hyperion, 1990.
3. Zbanţ, Ludmila, Traducerea unor blocuri semantico-sintactice ale intensităţii absolute // în Limba Română, Chişinău, nr. 4-6, 2004.
4. Chiappe, Dan, Kennedy, John M., Smykovski, Tim, Reversibility, aptness and the conventionality of metafors and similies // „Metaphor”, vol. 18, nr. 2.
 
Conducător şt., dr.
Emilia OGLINDĂ
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog