Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIALOGUL ARTELOR

Aurel David – pictorul unui Demiurgos

Grigore ILISEI

Alte articole de
Grigore ILISEI
Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XVII, 2007

Pentru tipar

Gheorghe Vrabie este o personalitate marcantă a artei româneşti din Republica Moldova. Grafician de o mare forţă expresivă, exprimându-se dezinvolt şi original atât în ilustraţia de carte, cât şi în grafica de şevalet, arta monumentală sau heraldică, Gheorghe Vrabie trăieşte mistuitor frumosul în toate manifestările lui. Născut în 1939 într-un sat, Călineşti, Bălţi, acest creator a simţit, încă din aspra lui copilărie, ca aproape a oricărui vlăstar de la ţară, o chemare irezistibilă spre slova cărţii. A mers, în ciuda tuturor potrivniciilor, de loc puţine, pe poteca aceasta bătută cu pietricelele cele făcătoare de minunăţii ale artei. A răzbit, în cele din urmă, având norocul de a se şcoli la Sankt Petersburg, la una dintre cele mai strălucite academii de artă, păstrându-şi însă nealterată legătura cu spiritualitatea izvoarelor. A rămas astfel mereu el însuşi, un artist cu unelte universale şi cu exprimări româneşti. Prins între dansul liniei şi scăpărarea de diamant a cuvântului, Gheorghe Vrabie nu s-a îndepărtat deloc de ispita lor dulce. S-a consacrat cu pasiune graficii, dar n-a părăsit cărţile, aşternând în paginile acestora plăsmuirile lui plastice, gândite ca nişte contrapunctări tălmăcitoare de sensuri ale cuvintelor din bucoavne. A simţit nevoia nu doar să deseneze, împodobind cu ilustraţii paginile tipărite, ci s-a aşezat la masa de scris şi şi-a alcătuit propriile cărţi. Unele de o factură specială, fruct al preocupărilor de teoretician şi istoric al artei. În bibliografia sa, pe lângă o lungă listă de articole şi eseuri, figurează şi trei monografii: Simbolismul heraldic în Moldova, Arta graficii de carte şi şevalet din Republica Moldova şi Aurel David – timpul, artistul şi opera. Această din urmă carte, semnată de Gheorghe Vrabie, a fost tipărită în 2004 la Editura Cartea Moldovei. Lucrarea se constituie într-o abordare complexă şi integrală a vieţii şi operei unui creator emblematic pentru spaţiul românesc dintre Prut şi Nistru, un artist proteic, cu o existenţă frântă înainte de vreme, la doar 50 de ani. Autor al unei creaţii ce a făcut vâlvă şi epocă, „Arborele Eminescu”, realizată în anii ’60, Aurel David, cel venit pe lume în 1934 şi trecut la cele veşnice în 1984, este un exemplu pilduitor al sfâşierilor şi torsiunilor tragice la care au fost supuşi creatorii din Basarabia de către regimul sovietic. Instinctul, chemarea sângelui le porunceau să vorbească şi să se poarte cum le era vorba şi portul şi să se înscrie în linia de expresie şi simţire a înaintaşilor. Era în acelaşi timp de datoria lor să reziste presiunilor uneori strivitoare, ce urmăreau să-i smulgă din rădăcinile neamului şi să-i transplanteze pe un sol străin şi neprielnic. Peste aceste încercări se suprapuneau cele de natură ideologică, nu mai puţin nocive şi stricătoare de rosturi fireşti în creaţie. În pofida unor asemenea ameninţări slujitorii artelor din Basarabia, cei nemancurtizaţi, evident, şi aceştia nu au fost de loc puţini, au găsit forţa să reziste şi să se manifeste artistic potrivit background-ului propriu. Deşi a traversat perioada uniformizantă şi străină artei adevărate a realismului socialist, pictorul Aurel David a apelat la repertoriul postimpresionismului, dizolvând prin rafinamentul luminii şi culorii din tablourile sale canoanele cele ucigătoare de artă ale perioadei. Gheorghe Vrabie, analizând cu minuţie meşteşugul pictural al lui Aurel David, efectele, viziunea, stilul ca formă supremă a originalităţii expresiei artistice, ia ca exemplu ceea ce el numeşte capodopera pictorului, lucrarea „Amiază”. Este vorba de un ulei pe pânză de mari dimensiuni (115/143), ce ne aminteşte de „Odihnă la câmp” de Corneliu Baba, pe care exegetul o şi invocă în argumentaţia sa. Datat 1964, tabloul înfăţişează o scenă obişnuită din viaţa satului. Aflaţi din zorii zilei la ţarină, ţăranii se trag la umbră când soarele a urcat în crucea cerului şi aşteaptă, hodinindu-se, un răstimp după masa de prânz, să treacă vipia şi să-şi reia treburile de pe ogor. Sub un nuc bătrân, cuprins în odăjdii violete, dorm toropite şapte femei într-un fel de puzzle policrom. Pânza e inundată literalmente de o orgie cromatică. Aparent doar, pentru că registrele de culoare sunt în realitate orchestrate subtil, contrastant. Surparea de lumină se stinge, doinind pe feţele dormitânde ale ţărăncilor şi scoate din banalitatea priveliştilor artistice ale vremii scena aceasta şi o investeşte cu atributele eternităţii, cele ce conferă perenitate operei de artă.
Cealaltă lucrare a lui Aurel David, considerată de Gheorghe Vrabie drept capodoperă, este „Arborele Eminescu”. Linogravura, de 48/46, întruneşte în ediţia sa priceps aceleaşi elemente ale măiestritei întruchipări şi poartă o puternică şi nerostită până atunci încărcătură simbolistică. Din această linogravură Mihai Eminescu se călătoreşte spre noi cu trupul său arborescent, ieşit din adâncurile pământului şi cosmosului, ca un fulger noptatic, luminând toată întinderea lumii văzute şi nevăzute. E o viziune de forţă, răscolitoare, şi cu adevărat iluminatoare, ce l-a cutreierat pe pictorul Aurel David în momentul plămădirii acestei creaţii, aşa cum reiese din mărturisirile din cele două interviuri antologate parţial în carte, semnate de doi marcanţi scriitori basarabeni, Andrei Burac şi Leo Butnaru. Spovedindu-se, pictorul Aurel David îşi aduce aminte că se afla într-o zi în atelier cu un prieten şi parcă fără ştiinţa sa mâna a început să umble pe hârtie şi să deseneze un copac, ce lua miraculos chipul lui Mihai Eminescu. Se gândise de multe ori să-l facă, dar încercările lui eşuaseră de fiecare dată ca sub puterea unui blestem. Şi deodată – iluminarea. Plăsmuirea de vis. Nerostitul. Se întrupa chipul Eminescului aşa cum se rostuise de atâtea şi atâtea ori în închipuirea sa, fără să fi izbutit să-l dea însă la iveală. Privitor la acest moment sublim, Aurel David se destăinuie revelator într-un interviu acordat lui Andrei Burac şi publicat în Tineretul Moldovei din 2 mai 1975: „…vroiam să văd chipul acelui om pe hârtie”. Era personajul din Rugăciunea unui dac, care i se părea lui că se asemăna până la identificare cu Mihai Eminescu. Fiinţa din acele versuri cu sonorităţi profetice: „gonit de toată lumea prin anii mei să trec / Pân’ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec…”.
Cartea lui Gheorghe Vrabie conturează un portret substanţial şi nuanţat al pictorului Aurel David, situându-l în galeria artelor frumoase din Basarabia şi, totodată, în peisajul plasticii româneşti drept un creator cu timbru propriu, unul care a reuşit să învingă vicisitudinile timpului, suindu-se în înălţimile pure ale artei. Monografia o demonstrează cu fapte, cu argumente, cu incursiuni în arta universală, printr-un comparativism de substanţă şi o hermeneutică plină de adânci sensuri. Este un demers recuperator, de bună ţinută ştiinţifică, nelipsit de o pasionalitate binevenită, mai ales când e vorba de artă. O apariţie din acelea de care fiecare cultură are nevoie pentru a-şi pune în valoare patrimoniul ei spiritual.
Gheorghe Vrabie se consacră prin acest op de o distinsă ţinută grafică nu doar ca un iscusit ilustrator de tipărituri, ci şi ca autor de carte de certă vocaţie.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog