Şansa de a trăi înăuntrul istoriei
Pentru tiparDragi elevi, stimaţi oaspeţi, stimaţi organizatori, dragi colegi,
Sunt bucuros să mă aflu alături de Dumneavoastră la această ediţie constănţeană a Olimpiadei internaţionale de limbă, comunicare şi literatură.
Mă adresez, în primul rând, vouă, dragi elevi, veniţi din multe ţări să vă exprimaţi în limba română cunoştinţele şi gândurile, să dovediţi că, deşi trăitori acum în alte părţi ale lumii, cultivarea limbii noastre este mai mult decât o preocupare constantă, este o datorie. Fiecare eveniment din viaţă ne alcătuieşte biografia. Şi acesta pe care îl parcurgem acum este un eveniment. Cândva, poate va fi o amintire pentru unii. Pentru alţii poate să fie un eveniment care le va schimba cursul vieţii. Pentru toţi rămâne însă o provocare, căci este şansa fiecăruia de a trăi înăuntrul istoriei. Să nu regretăm mai apoi că asemenea ocazii au trecut şi nu am fost prezenţi. Pentru noi, oamenii de oriunde, limba rămâne principalul mijloc de comunicare. Limba română este limba noastră, a celor de aici, de pretutindeni unde trăiesc români. Este una dintre limbile Uniunii Europene, este, aşadar, internaţionalizată. Sporeşte puterea noastră de a-l cunoaşte mai bine pe celălalt, de a-l face să ne cunoască şi el aşa cum suntem. Formându-te pe tine, îl poţi forma şi pe celălalt pentru adevăr, pentru frumos, pentru încredere, pentru respect reciproc, pentru viaţă. În acest spirit trebuie să înţelegem că păstrarea identităţii lingvistice, a tradiţiilor, a literaturii şi culturii în contextul atâtor noi perspective rămâne dorinţa noastră comună. Să contribuim la formarea unei imagini reale, să le spunem că România este o ţară frumoasă, că aţi fost la Constanţa, oraş de vechime antică, oraş încărcat de istorie, nu doar locul exilării marelui poet latin Ovidius care, referindu-se la cetăţenii de aici, declara: „Tomitanii pe care eu îi iubesc”, ci şi un spaţiu al speranţei.
Închei cu două confesiuni. Cea dintâi, a mea. Văzându-vă, gândul m-a dus peste jumătate de secol în urmă, când elev de liceu fiind, am participat pentru prima dată la faza finală a Olimpiadei de limba şi literatura română. Perpessicius, celebrul editor al lui Eminescu, ne-a spus: „O carte în fiecare zi, o carte până la sfârşitul vieţii”. Cu câţiva dintre competitorii de atunci m-am întâlnit mai apoi la facultate, la conferinţe, prin cărţile pe care le-am publicat. Erau aceia ce l-au ascultat. Şi tot m-am gândit dacă am făcut bine. Acum pot spune cu certitudine că am procedat aşa cum era firesc. A doua confesiune aparţine unei poete române, care a umblat mult prin lume şi a lăsat un fel de testament: „Chiar de voi fi îngropată / Într-o străină ţărână, / Eu tot învia-voi odată / În limba română”.
Aristotel spunea că important nu este numai ce spui, ci cum spui. Eu v-am spus din toată inima – şi la fel doresc tuturor participanţilor tot succesul pe care, sunt convins, îl meritaţi!