Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

La izvoarele jurnalismului modern

Stelian DUMISTRĂCEL

Alte articole de
Stelian DUMISTRĂCEL
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

 

Un volum apărut recent, Tobias Peucer, De relationibus novellisDespre relatările jurnalistice, ediţie bilingvă datorată tânărului coleg Cristinel Munteanu, în calitate de editor, constituie un fapt de cultură pe care considerăm că trebuie să-l aducem la cunoştinţa cititorilor, contând pe o bună primire1.
O admirabilă sete de cunoaştere a editorului, dublată de o muncă devotată, pe măsura acesteia, pune la dispoziţia specialiştilor şi a cititorilor din România prima teză de doctorat din Europa şi din lume în domeniul jurnalisticii: lucrarea cu titlul de mai sus a fost susţinută la Universitatea din Leipzig (şi publicată) în 1690. Graţie unui text condensat (cuprinzând cca 5000 de cuvinte în traducere, pentru cele 4200 din latină), un oarecare doctor în medicină Tobias Peucer rămâne în cultura europeană printr-o lucrare, rezultat al unei înclinaţii de tip „le violon d’Ingres”.
Nimic sau aproape nimic din problematica fundamentală a comunicării jurnalistice care îi preocupă astăzi pe exegeţii domeniului nu constituia un secret pentru Peucer, dar, în bună măsură, ca un reflex al cunoaşterilor şi evaluărilor mediului intelectual şi cultural german al epocii, din excelentul studiu introductiv al editorului putem afla precursoare ale presei, în Germania, raportate la un larg cadru european, începând cu ştirile difuzate prin serviciile poştale (1502) şi continuând cu foile volante imprimate, pentru a se ajunge la primul cotidian din această ţară (1650). Astfel, nu este de mirare că, în prezentarea, la 1690, a „relatărilor jurnalistice”, autorul poate trata cu dreaptă măsură (deci cu spirit critic dar, adesea, şi cu umor implicit) subiecte cum sunt şi următoarele, pe care le preluăm din cele 29 de capitole din Sumarul tezei: [1] Atractivitatea temei; [4] Descrierea ştirilor; [8] Motivele care determină scrierea acestora sunt două: curiozitatea oamenilor şi dorinţa de câştig; [9] Cauza eficientă a ştirilor (autorul acestora); [10] Primul lucru necesar pentru aceasta (referitor la intelect) este cunoaşterea; [11] Al doilea lucru este judecata [12] care le lipseşte adesea povestitorilor; [13] Referitor la motivaţie, se cere bună-credinţă şi respectarea adevărului; [14] Ceea ce se doreşte uneori de la redactorii ştirilor etc. De reţinut faptul că, subliniind perenitatea unor asemenea repere, editorul face trimitere la titluri de capitole din binecunoscutul manual de jurnalism al lui David Randall (de tipul „Definiţia ştirii”, „Limitele jurnalismului”, „De unde provin ştirile bune”, „Etica profesională” etc.; p. 56).
Dacă vrem să ne referim la elemente de „tehnică” a discursului („ordinea şi aranjarea relatării faptelor”), să notăm, de exemplu, că regula „de fier” astăzi a jurnalismului anglo-saxon, purtând numele de marcă Lasswell, a celor „5 w” (who „cine”, what „ce”, when „când”, where „unde” şi why „de ce”), la care se adaugă şi un H (aşadar, „5 W + H”): how („cum”), nu era străină epocii; Peucer se referă la „autor, acţiune, cauză, mod, loc şi timp”, iar Cristinel Munteanu are grijă să reamintescă faptul că sursa primară a imperativelor în discuţie o constituie retorica antică, trimiţând la Quintilian (p. 50). Iar dacă am mai avea nevoie de o comparaţie din zona comportamentală a profesiei, putem să-i descoperim şi pe precursorii contemporanilor „paparazzi”, pe baza unei recomandări privind „selectarea materialului”, din capitolul [17] de la Peucer: „să nu fie divulgate în mod indiscret activităţile împăraţilor pe care ei nu vor să le facă cunoscute” (p. 96).
Câteva cuvinte asupra proiectului editorial, unul complex şi ambiţios, care ilustrează calităţile de profesor de specialitate şi de cercetător ale lui Cristinel Munteanu.
Volumul se deschide printr-un Prolog, de utilă prezentare a soartei textului lui Tobias Peucer, autor intrat în bibliografia lucrărilor de jurnalism din mai multe ţări, nu numai europene (Germania, Spania, Portugalia, Brazilia), şi a cărui carte a fost tradusă până acum în limbile germană, engleză, spaniolă, portugheză, catalană şi bască, fiind prezentă în circuitul exegezei teoreticienilor şi profesorilor de specialitate de la şcolile de jurnalism din ţările la care ne-am referit.
Editorului îi aparţine, de asemenea, un consistent studiu introductiv, intitulat Tobias Peucer – primul teoretician autentic al jurnalismului, o documentată incursiune în istoria jurnalismului german, de valorizare a contribuţiei autorului tezei dintr-o largă perspectivă culturală şi istorică, dar şi de analiză „tehnică” a unor aspecte ale gazetăriei germane din secolul al XVII-lea; o secţiune a introducerii ne face cunoscută viaţa şi alte opere ale medicului literat din Leipzig. În ansamblu, impresionează, în mod deosebit, documentarea, deosebit de aprofundată, pe baza căreia a rezultat schiţa unui întreg capitol din istoria jurnalismului european şi, în egală măsură, propensiunea spre judecăţi de valoare; editorul nu face doar portrete-biografii ale personalităţilor şi nu citează doar titluri, ci a citit lucrări din epocă şi exegeze moderne, având plăcerea împărtăşirii datelor şi opiniilor descoperite. Câteva pagini ni-l apropie de România, peste timp, pe autorul tezei, printr-unul dintre strămoşii săi: un Kaspar Peucer a fost prieten al domnitorului Iacob Heraclide („Despot Vodă”), care l-a invitat pe matematicianul şi profesorul de medicină german să ţină cursuri la „Schola latina” de la Cotnari, proiect nerealizat (p. 30-32).
În sfârşit, o (de asemenea) consistentă încheiere a volumului, cu rol de postfaţă, intitulată Despre jurnalism şi limbaj jurnalistic din perspectiva tradiţiei (p. 125-158), tratează limbajul jurnalistic cu raportare la conceptul de „lingvistică integrală”: Cristinel Munteanu dovedeşte că exegezele lui Eugeniu Coşeriu reprezintă suportul epistemologic indispensabil pentru cercetarea adecvată şi înţelegerea corectă, în cadrul comunicării, a discursului jurnalistic. Trebuie subliniat că E. Coşeriu – pe lângă faptul că este autorul celei mai coerente şi mai unitare teorii a limbajului – a practicat, în tinereţe, în Italia, meseria de gazetar, experienţa acumulată atunci vădindu-se şi în exemplarele sale studii consacrate discursului jurnalistic (două dintre ele fiind amintite şi rezumate şi de editor, p. 139-144).
Ni se rezervă, şi nouă, satisfacţia de a fi preluate, într-o secţiune a studiului, tot sub semnul respectării principiului tradiţiei, contribuţii recente referitoare la funcţia relevantă a limbajului publicistic, cea fatică – în accepţiunea originară a conceptului phatic communion, după Bronislaw Malinowski –, şi cu privire la statutul acestui limbaj din perspectiva stilurilor funcţionale (p. 145-147).
Evocăm câteva aspecte privind atmosfera epocii. În legătură cu ceea ce, mai încoace, au fost referatele membrilor comisiei, dar şi cele „externe” la susţinerea tezei, ne confruntăm cu omagii la autor şi la operă, scrise în versuri (în latină sau în germană), de magiştri, colegi sau diferite persoane publice, reproduse în original şi în traducere. Dintre acestea, pentru „adresa” închinării, selectăm doar câteva dintre versurile unui Johann Weber, „administrator la Administraţia generală a poştelor din Principatul Saxoniei”: „Ce-i drept, vedem umblând o mulţime de mărunţi negustori de ziare, / Care aleargă de colo-colo să-şi vândă marfa falsă, / Pretinzând că-i absolut sigură şi recentă / ... Dar puţini sunt cei care înţeleg temeinic / Cu ce se ocupă ziarele... / Privind un stat sau altul, am vedea cu uşurinţă / Că nu oricine ştie să flecărească / Se pricepe cu adevărat să şi discute pe larg despre aceasta / şi că acela care vrea să ştie ceva în această privinţă / Trebuie să vadă şi să-nveţe multe” (p. 119-120). Tabloul de epocă este conturat şi prin frumoase facsimile de coperţi, de pagini din texte şi după diferite documente privitoare la autorul lucrării editate, ce conferă ţinută volumului.
Să încheiem subliniind importanţa frumosului serviciu pe care Cristinel Munteanu îl aduce, pentru statutul acestuia, jurnalismului din România, prin editarea bilingvă a tezei de doctorat a lui Tobias Peucer, un adevărat act de naştere privind teoria jurnalismului şi cercetarea în acest domeniu. Prezentându-ne specificul, calităţile şi defectele ce caracterizează noutăţile răspândite prin jurnalele de acum 300 de ani (şi de totdeauna!), cartea de faţă ne plasează într-un necesar dar şi agreabil dialog peste secole.
 
Note
1 Volumul, de 168 de pagini, a apărut la Editura Independenţa Economică, Piteşti, 2008, cu Prologul editorului, studiu introductiv şi postfaţă de Cristinel Munteanu. Text latin stabilit, versiune românească şi note de Cristian Bejan.

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog