Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

Metafore animaliere în presa sportivă actuală

Ioan MILICĂ

Alte articole de
Ioan MILICĂ
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XX, 2010

Pentru tipar

Moto: Lui Adam i s-a dat, în Rai, dreptul de a numi animalele şi
de a le stăpâni. După izgonirea din Rai, lucrurile au luat
o întorsătură cu totul neconvenabilă: animalitatea a început
să dea nume oamenilor şi să-i stăpânească.
Andrei Pleşu
 
1. Introducere. În presa actuală, expresivitatea uzului lingvistic este determinată de relaţia inovaţieclişeu. Specificul stilistic al presei româneşti, analizat în mai multe lucrări recente (Zafiu, 2001; Dumistrăcel, 2006; Gruiţă, 2006), este guvernat de metaforizare, mecanism de semnificare considerat „principala modalitate prin care apar în presă sensuri noi” (Stoichiţoiu-Ichim, 2001, p. 63).
Nu este dificil de constatat că schimbările apărute în discursul public concomitent cu mutaţiile socioculturale din ultimele două decenii1 – oglindite, de altfel, în studii şi articole având ca temă imaginarul românesc (Cesereanu, 2003; Pleşu, 2004; Zafiu, 2007) – au favorizat apariţia unui bogat material lingvistic, a cărui descriere este, uneori, circumscrisă unei viziuni de tip maniheist2. Văzut prin filtrul unei astfel de perspective, „păcatul” numit clişeu apare ca semn al „stricării” limbii literare şi reprezintă „o caracteristică negativă a exprimării, conducând la formulări stereotipe, şterse, monotone” (Guţu Romalo, 2002, p. 206). „Iritante prin recurenţă”, dar având „avantajul accesibilităţii, al maximei comodităţi, manifestate deopotrivă în producerea şi în receptarea textului” (Zafiu, 2001, p. 52), clişeele din presa actuală pot crea „condiţii prielnice pentru apariţia unei noi «limbi de lemn»” (Stoichiţoiu-Ichim, 2001, p. 79). Alţi cercetători adoptă un ton mai prudent şi consideră că discursul jurnalistic de azi trebuie înţeles, prin analogie cu moda, ca „un joc între imuabil şi efemer, între aventura novatoare şi cuminţenia tradiţionalistă” (Gruiţă, 2006, p. 9). Având ca trăsătură distinctivă „marea sa receptivitate la inovaţia lingvistică, bună sau rea” (idem), limba presei ilustrează acţiunea reglatoare a cadrului în care se produc mutaţiile, dacă se ia ca reper relaţia inovaţieclişeu, relaţie dinamică ce poate conduce la apariţia unor schimbări lingvistice interesante.
Schimbarea lingvistică – afirmă Coşeriu (1997, p. 70) – „reprezintă difuzarea sau generalizarea unei inovaţii, adică implică, în mod necesar, o serie de adoptări succesive. Asta înseamnă că, în ultimă analiză, orice schimbare este la origine o adoptare. Fără a comenta importanţa şi complexitatea viziunii coşeriene asupra acestei chestiuni de maxim interes pentru lingvişti, se poate arăta că, în presa românească actuală, polaritatea inovaţieclişeu reflectă, cel puţin în plan semantic, flexibilitatea şi „fluiditatea” asocierilor purtătoare de înţeles, deschiderile şi închiderile de sens fiind organizate de perpetua mişcare valvulară a adoptărilor, mişcare ce permite apariţia de inovaţii numai în măsura în care obturează, prin clişeizare, alte posibilităţi. Aşadar, ca închidere de sens, orice clişeu îşi are originea într-o inovaţie, tot aşa cum deschiderea de sens reprezentată de inovaţie se dezvoltă prin depăşirea clişeului.
Ca stereotip lingvistic, clişeul se apropie de „discursul repetat”3, în timp ce inovaţia apare ca produs al activităţii de comunicare numită „tehnică liberă”4. Se înţelege că separaţia conceptuală este strict metodologică, deoarece, în orice act lingvistic, „vorbirea este ca un fel de pictură cu colaj simultan, adică, în parte este tehnică actuală şi în parte sunt bucăţi de vorbire deja existente şi duse, ca să zicem aşa, de tradiţie, în toate aceste expresii, locuţiuni fixe, în proverbe, citate ş.a.m.d.” (Coşeriu, 1992, p. 55).
Această perspectivă merită valorificată în analiza relaţiei inovaţieclişeu. Colaj între închideri şi deschideri de sens, textul / discursul publicistic este expresia efortului de a transpune viaţa în enunţuri. Succesul sau eşecul comunicativ al acestui tip de act lingvistic se întemeiază pe legătura indisolubilă între emitere şi receptare, dat fiind că la raison d’ être a textului / discursului publicistic este de a transmite unui receptor ceea ce emiţătorul ştie despre lume. Conştiinţa existenţei receptorului şi orientarea mesajului către receptor îl pun pe emiţător în faţa a cel puţin două mari interogaţii: „ce să spun?” şi „cum să spun?”. În timp ce soluţia primei chestiuni se găseşte, cel mai adesea, în evenimentele cotidiene (viaţa bate filmul, nu-i aşa?), răspunsul la cea de-a doua întrebare se află în stil, adică în valorificarea potenţialului expresiv al semnelor limbii pentru a transmite ceea ce emiţătorul ştie sau vrea să spună despre lume. Prin urmare, clişeul şi inovaţia nu sunt decât produse (expresive) ale procesului de prelucrare a materiei numită limbă, proces la care participă, deopotrivă, emiţătorul şi receptorul.
Lucrarea de faţă are ca temă expresivitatea metaforică din mass-media românească, studiul fiind limitat la analiza metaforelor animaliere din presa sportivă5 actuală. Adoptând o celebră sintagmă darwiniană, s-ar putea aprecia că amploarea şi frecvenţa acestor figuri demonstrează predilecţia gazetarilor sportivi pentru reliefarea unui imaginar al luptei pentru supravieţuire. Spectacolul confruntării dintre „specii” se sprijină pe o scenografie imagistică simplă, dar sugestivă. Afluxul de imagini numite generic metafore animaliere face parte din entropia informaţională a gazetelor sportive de zi cu zi. Ca parte a sistemului mai amplu de reţele de semnificare, imaginarul animalier este doar una dintre oglinzile în care omul, „animalul metaforizant” (L. Blaga), îşi contemplă alteritatea. Nu întâmplător, într-o tabletă, intitulată Zoologie, veritabil exerciţiu alegoric ferecat în haz de necaz, Andrei Pleşu (2004, p. 15) notează că animalitatea „se poartă”: „a identifica pe stradă, la televizor sau pe scena politică specii diferite de animalitate nu mai este (...) o operaţiune ofensatoare, ci o modestă operă descriptivă. Iei notă, pur şi simplu, de ambianţă”.
În presa românească actuală, metafora animalieră este valorificată pentru a dezvolta efecte expresive antagonice. Conotaţiile dominant meliorative din gazetele sportive contrastează cu semnificaţiile peiorativ-pamfletare din textele social-politice. De altfel, politica şi sportul sunt aspecte tematice dominante în paginile ziarelor. Acest melanj pestriţ de politicieni şi oameni „de fotbal” accentuează stridenţa unui univers cultural de bazar populat cu panglicari, paraziţi şi secături, pentru a-l cita pe gazetarul Eminescu. În urmă cu mai bine de un veac, acesta comenta că „presa nu-i cu mult mai mult decât o fabrică de fraze cu care făţărnicia omenească îmbracă interese străine de interesul adevărat al poporului” (Eminescu, 1998, p. 35).
Într-un alt fel de demers critic, Ruxandra Cesereanu (2004, p. 9) observă că metaforele animaliere produse în „fabrica de fraze” a presei formează unul din registrele de imaginar dominante în publicistica ultimilor o sută cincizeci de ani: „Cel de-al patrulea registru este acela de tip bestiariu, prin animalizarea adversarului; unii analişti folosesc, de altfel, termenul de zoopolitică, pentru a taxa spectacolele electorale din mass-media. (...) În cazul celui de-al patrulea registru intervine un element în plus, care teatralizează: ideea de circ, de menajerie ori grădină zoologică, locuită de o faună degradată, abjectă. Este o arcă a lui Noe maculată, dominată de animale şi insecte care stârnesc repulsie. De oameni-viermi sau şobolani, de păduchi, ploşniţe sau căpuşe. De bovine şi porcine care au fost, cândva, oameni. Pentru a acorda acestui registru o contextualizare adecvată, injuriatorii propun, de asemenea, o spaţializare anume: o fermă, junglă, ogradă unde aceste animale mişună, grohăie, se zvârcolesc. Şi sunt arătate cu degetul de către cei rămaşi încă oameni, nemetamorfozaţi, adică.”
Fără a încerca o descriere exhaustivă a metaforizării în presa sportivă, ne propunem doar o schiţare a configuraţiilor stilistice dominante, având convingerea că un astfel de studiu poate contribui la ilustrarea tendinţelor expresive actuale din publicistica românească. Materialul lingvistic selectat prin lectura ediţiilor pentru internet a unor publicaţii româneşti a fost analizat urmărindu-se trei tipuri de creaţii lingvistice: 1) numele unor echipe 2) supranumele acestora şi 3) poreclele unor sportivi. Ultima secţiune a lucrării are ca obiect de cercetare eficienţa unor mijloace şi strategii de dezvoltare a expresivităţii în textul jurnalistic.
2. Arca lui Noe. Se poate observa cu uşurinţă că denumirile echipelor sportive sunt, de multe ori, de sorginte metaforică. Denumiri precum Real Madrid, Glasgow Rangers, Steaua Bucureşti, Farul Constanţa, Gloria Bistriţa etc. arată că elementul metaforizant impune seme ale nobleţei, numele fiind considerat emblematic pentru mentalitatea echipei respective: real [+ regalitate], ranger [+ protecţie], stea [+ strălucire], far [+ luminozitate], glorie [+ măreţie]. Fenomen universal în lumea sportivă, alegerea unui nume metaforic pare să se întemeieze pe fundamente etice: sportul înnobilează fiinţa umană, iar onoarea şi spiritul competitiv, ca atribute cavalereşti, pot încununa aspiraţia spre glorie. Cu toate acestea, tradiţia denominativă din lumea sportivă de pe cele două maluri ale Atlanticului este profund diferită. Dacă numele celor mai puternice cluburi de fotbal din Europa6 nu includ nicio metaforă animalieră, viaţa sportivă din S.U.A. este dominată de o „faună”7 foarte diversă. Pe emblemele celor mai cunoscute echipe americane este reprezentată o mare varietate animalieră, ca şi cum locuitorii din Lumea Nouă ar fi fascinaţi de puterea ascunsă a vechilor semnificaţii totemice, dominante pe continentul nord-american înainte de sosirea lui „self-made man”. În consecinţă, în sporturile care necesită viteză, forţă şi agresivitate (baschet, fotbal american, hochei) câmpul denominativ dominant este cel al prădătorilor: velociraptori, urşi, pantere, jaguari, coioţi. În contrast cu această tendinţă, în întrecerile bazate pe îndemânare şi agerime (baseball-ul, de exemplu), numele echipelor sunt asociate cu denumirile unor zburătoare agile, cu penaj frumos colorat: păsări cardinal, gaiţe albastre, granguri etc.
De altfel, un editor sportiv american, Patrick Hruby (2001, p. 1), consideră că numele echipelor sportive din S.U.A. pot fi încadrate în cinci categorii denominative: 1) coloritul echipamentului; 2) industria, geografia şi folclorul local; 3) triburile de amerindieni; 4) agresorii nautici şi 5) animalele. Cu toate acestea, „din cele cinci [categorii – n.tr.], animalele se bucură de cea mai multă atenţie. Leii şi Tigrii au stăpânit jungla sportivă. În 1992, douăzeci şi patru de echipe, din cele patru mari ligi sportive profesioniste, aveau denumiri animaliere, creând o încrengătură zoologică stridentă de peşti, zburătoare şi fiare. Viespile (din Charlotte) bâzâiau. Pinguinii (din Pittsburg) se clătinau. Delfinii (din Miami) înotau cu Rechinii (din Sah Jose). Au apărut «împrumuturi» inter-ligi (Tigrii şi Bengalezii), perechi părinte-pui (Urşi, Ursuleţi) şi suficiente păsări pentru a umple un întreg ghid (Ulii, Şoimi, Vulturi, Coţofene şi Piţigoi)” (Hruby, 2001, p. 1).
Popularitatea de care se bucură sporturile de echipă printre americani şi televizarea, la scară mondială, a unor competiţii sportive internaţionale au influenţat, deocamdată marginal, perspectiva asupra denumirilor date echipelor sportive româneşti. Cei mai receptivi la influenţe s-au dovedit jucătorii amatori, după cum o dovedesc numele unor echipe de baschet din Divizia de Onoare: Vulturii Baia Mare, Fazanii Bucureşti, Rechinii Timişoara, Scorpionii Timişoara, Ursuleţii Timişoara etc. Astfel de denumiri imită, cel mai probabil, numele echipelor americane de baschet şi se „confruntă”, pe terenul limbii române, cu pompoasele, dar caraghioasele xenisme englezeşti: Napoca Dolphins, Dark Wolves Arad, Sharks Arad, Tigers Arad etc.
3.Planeta animalelor. O altă modalitate de accentuare a identităţii, la fel de importantă ca denumirea, este folosirea unei embleme. Semnul iconic devine complementar numelui şi determină apariţia unui supranume8 care, de regulă, apare prin transpunerea lingvistică a imaginii de pe blazon. Semne cu motivare cultural-iconică, supranumele s-au impus în conştiinţa iubitorilor de sport şi fac parte din vocabularul oricărui gazetar sportiv. Jucătorii echipei de fotbal FC Liverpool sunt supranumiţi cormoranii, pentru că pasărea respectivă figurează pe blazonul echipei, FC Dinamo Bucureşti este echipa câinilor roşii, rechinii sunt sportivii de la clubul Farul Constanţa, lupii nu mai umblă prin pădure, ci fac parte din echipa Petrolul Ploieşti, iar cei mai cunoscuţi lilieci joacă fotbal în Spania, la FC Valencia. În cazul în care mai multe echipe au acelaşi supranume, diferenţierea se realizează după naţionalitate, după locul de provenienţă sau după culorile echipamentului sportiv. Pentru a fi deosebiţi de lupii portughezi din echipa naţională de rugby, fotbaliştii români care joacă la formaţia Petrolul Ploieşti sunt supranumiţi lupii galbeni9, leii din Bănie10 (fotbaliştii de la clubul Universitatea Craiova) nu se confundă cu leii din formaţia Sporting Lisabona, iar membrii echipei naţionale de rugby, supranumiţi urşii din Carpaţi se bucură de o faimă mai mare decât a urşilor portocalii11 din echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ. Prin extensie, supranumele atribuit echipei este utilizat şi pentru a face referire la suporteri. Întrebuinţate, aproape exclusiv, la plural, metaforicele supranume animaliere reflectă valoarea şi prestigiul de care se bucură echipele. Necunoaşterea acestor clişee semantice sau raportarea accidentală la semnificaţia denotativă transformă ştirile sportive în surse involuntare de umor: „«Cocoşii» şi «Pumele» dau startul Cupei Mondiale la Rugby” (www.antena3.ro/sport/), „Marius Nae şi Florin Maxim au semnat cu «rechinii»”12, „Forlan este dorit cu insistenţă de «lilieci»”13 etc.
Alteori, ambiguitatea de sens este valorificată stilistic pentru a da naştere unor efecte umoristice, generate prin valenţele expresive ale discursului repetat, fie de tip cult, literar („Câinii păcăliţi de vulpe”14 – subtitlu care evocă numele unei cunoscute poveşti scrise de Ion Creangă, Ursul păcălit de vulpe)], fie de tip popular, paremiologic („«Câinii» latră, înfrângerile trec”15 – sintagmă inspirată, probabil, de proverbul „Apa trece, pietrele rămân”).
O a doua categorie de supranume este reprezentată de denumirile unor animale emblematice pentru biodiversitatea unei anumite regiuni. Tigrii16 coreeni din Asia, elefanţii17 africani din Coasta de Fildeş, leii neîmblânziţi18 din Camerun, pumele19 argentiniene, cangurii20 australieni etc. sunt doar câteva dintre metaforele animaliere care, în presa sportivă, capătă statut de etnonime, dat fiind că aceste supranume se întrebuinţează atunci când naţiunile respective participă la marile competiţii sportive pe echipe (fotbal, rugby, baschet etc.).
Un tip mai rar de metaforizare se manifestă prin apariţia supranumelor care, în mod obişnuit, sunt nume de animale mitice. Fără a fi simboluri culturale specifice unor popoare, ci, mai degrabă, clişee rezultate din convenţii jurnalistice, metaforele de acest tip au o circulaţie restrânsă. De pildă, sensul figurat al cuvântului cerber („paznic neînduplecat”) este folosit, prin extindere semantică, pentru a lăuda eficienţa unui portar sau apărător21, înţelesul termenului centaur („fiinţă imaginară, jumătate om, jumătate cal”) a fost lărgit metaforic pentru a-i include şi pe motociclişti22, iar dragonii23 nu mai sunt monştri, ci fotbalişti la FC Porto.
4. Blazoane zoonimice. Rolul emblematic al numelor şi supranumelor metaforice demonstrează că, în competiţiile sportive, identitatea de grup este esenţială pentru promovarea unui ansamblu mai larg de valori împărtăşite, sau, dimpotrivă, respinse – prin violenţă lingvistică sau comportamentală – de susţinătorii unor echipe. Dezvoltarea tehnologiilor moderne de informare în masă a condus la răspândirea acestui tip de modele onomasiologice, care, în mod paradoxal, devin reprezentative şi sunt larg acceptate tocmai pentru că reflectă particularul, culoarea locală, individualitatea culturală a unor comunităţi. În plan individual, acestui proces de expansiune a supranumelor sportive îi corespunde apariţia poreclelor. Presa sportivă joacă un rol central în impunerea poreclelor date sportivilor, ştiut fiind că, de multe ori, jurnaliştii sunt cei care născocesc poreclele. De exemplu, în lumea boxului, agresivitatea, forţa şi vitalitatea sunt trăsături care determină analogia cu ferocitatea unor animale de talie mare sau medie. Din acest punct de vedere, mulţi boxeri au porecle sugestive: Pitbull-ul24, Pantera25, Leopardul26 etc. Aceleaşi trăsături au favorizat răspândirea unor porecle asemănătoare şi printre fotbalişti (jucători şi antrenori): Fiara27, Dulăul28, Pantera (neagră)29 etc. Alteori, agilitatea şi viteza de reacţie sunt caracteristicile pe care se bazează faima şi porecla unui sportiv: Cobra30, Pisica31, Veveriţa32 etc. Acestor porecle li se adaugă asocierile glumeţe inspirate de înfăţişarea sau de personalitatea sportivilor (Corbul33, Cocoşul34, Curcanul35 etc.), precum şi de personajele popularizate prin anumite produse media (filme, benzi desenate şi desene animate): Omul Păianjen36, Pantera Roz37. Prezenţa unor astfel de porecle în textul jurnalistic dovedeşte pătrunderea oralităţii în limba scrisă şi impunerea colocvialităţii ca registru dominant în presa sportivă.
5.Fabule şi fabulaţii. Una dintre trăsăturile stilistice ale publicisticii sportive este „retorica ornării” (Zafiu, 2001, p. 123). De cele mai multe ori, mijloacele de semnificare sunt orientate de o componentă imagistică dominantă, adică de un nucleu în jurul căruia se organizează o reţea de nuanţări adiacente. De pildă, un titlu precum „Măgarul din turma lui Becali”38 pune în lumină atitudinea ironică a jurnalistului faţă de comportamentul unuia dintre conducătorii clubului FC Steaua Bucureşti. Realizată prin filtrul imaginarului animalier, semnificaţia conotativă de tip peiorativ îşi are originea într-una din poreclele atribuite lui Gigi Becali (Oierul). În consecinţă, înţelegerea textului se sprijină pe un eşafodaj metaforic de tip analogic: oierul este patronul, turma este echipa, iar măgarul este, în viziunea jurnalistului, fostul manager general al clubului, Mihai Stoica, care se face vinovat de violenţă comportamentală. În alte texte, analogia determină convergenţa între corelaţiile metaforice: „În fotbalul românesc se pregăteşte o mişcare-surpriză, care nu vine nici dinspre turma lui Becali, nici de la canisa performantă a lui Borcea.”39. Alegerea termenului turmă pentru a denumi echipa patronată de oier este relaţionată cu analogia metaforică canisăechipă, corelaţia semantică implicită [câini (roşii)canisă] fiind motivată de supranumele jucătorilor din formaţia FC Dinamo Bucureşti. Există însă şi texte în care şablonul imagistic apare ca efect al clişeizării: „Inutili la începuturile istoriei acestui sport, deveniţi «cavalerii în negru» mai târziu, arbitrii au ajuns nişte cameleoni fără de care nu se poate disputa niciun meci”40. Uzura la care a fost supus sensul figurat al cuvântului cameleon a generat apariţia clişeului semantic şi o mică familie lexicală răspândită, cu precădere, în publicistică – a (se) cameleoniza, cameleonizare, cameleonism, cameleonist, cameleonic – aspect ce demonstrează importanţa funcţional expresivă a derivării, percepută, probabil, ca procedeu formativ de evitare a clişeelor.
În unele cazuri, comoditatea de a folosi clişeul metaforic animalier reflectă fragilitatea gândirii manifestată prin enunţuri de un original umor involuntar: „Într-o lume a fotbalului plină de şacali şi hiene, maestrul Emerich Ienei a fost întotdeauna un exemplu”41. Fireşte că intenţia laudativă a autorului este onorabilă, însă convergenţele semantice din enunţ îl recomandă pe „maestrul Emerich Ienei” ca exponent al şacalilor şi hienelor, nicidecum un exemplu opus celui înfierat prin clişeele animaliere.
Interferenţa între politică şi sport oferă jurnaliştilor posibilitatea de a valorifica potenţialul conotativ al semnificaţiei prin schimbare metaforică (engl. metaphorical shift). Un subtitlu de tipul „Bursucul e în opoziţie”42 atrage interesul tocmai prin trecerea de la jargonul sportiv (Bursucul – porecla antrenorului Dan Petrescu) la vocabularul politic (a fi în opoziţie). Un alt titlu, „Guzganul roş-albastru”43 îşi are originea expresivă într-un pamflet de succes: „Este un guzgan rozaliu, alb în cap de câtă brânză de furat a-nfulecat. Răspunde la un nume de fiinţă umană, Viorel, numele de familie fiind cunoscut ca substantiv comun: hrebenciucul”44. Devenită rapid poreclă a personajului menţionat, sintagma guzgan rozaliu este prelucrată „cromatic” în titlul menţionat, pentru a evidenţia, în mod ironic, preferinţele fotbalistice ale politicianului: „Atât PSD-istul Hrebenciuc, cât şi PRM-istul Dragomir merg pe mâna Stelei”45. Un mecanism similar determină expresivitatea titlului „Behăituri vămuite ieftin”. Ludicul iese în evidenţă numai dacă cititorul face legătura între verbul a vămui („a lua vamă”), termen specializat semantic pentru a denumi un anumit tip de reglementare administrativă, şi „Vamă”, porecla maliţioasă atribuită fostului preşedinte al clubului FC Rapid Bucureşti: „Dinu Gheorghe a fost amendat doar cu 700 euro pentru dirijarea corului de „behehe” de la Rapid”46. Pasionaţii de fotbal vor fi înţeles imediat ce războinic al luminii a fost ţinta „behăiturilor”, chiar înainte de a fi terminat lectura articolului.
Ca procedeu generat prin substituţie (Grupul μ, 1974, p. 205), alegoria îşi are originea într-o mutaţie semantică, dar este considerată o figură de gândire: „Chiar dacă la nivelul inferior alegoria, parabola şi fabula se compun din metasememe, la un nivel superior ele sunt metalogisme” (idem). În strânsă legătură cu această observaţie se poate observa că alegoria este – întrebuinţând termenii propuşi de M. Riffaterre (1971) – o unitate stilistică formată dintr-un segment lingvistic mai amplu, adică un macrocontext în interiorul căruia se realizează o unitate de semnificare bazată pe relaţii între componente mai mici, numite microcontexte. Într-o secvenţă precum „Primul examen al serii l-a dat publicul şi l-a luat cu notă maximă. 50.000 de oameni au părut unul singur, o dihanie sentimentală şi iubitoare, urlând din 50.000 de piepturi, în aşteptarea Ligii adevărate, cea de dincolo de preliminarii”47, corespondenţele semantice conferă textului caracter alegoric. Imaginea rezultată este construită gradat. În timp ce paralelismul sinonimic publicdihanie impune registrul animalier, analogia metonimică oamenipiepturi pune în lumină paroxismul afectiv, introdus, de altfel, prin epitetele adjectivale (sentimentală şi iubitoare) care determină substantivul dihanie. Cu ajutorul epitetelor şi al metonimiei, imaginara bestie cu 50.000 de piepturi este profund umanizată pentru a se sugera ataşamentul necondiţionat al suporterilor faţă de echipa favorită. O astfel de structurare ilustrează relevanţa expresivă a adiacenţelor în raport cu nucleul imagistic.
O altă modalitate dominantă de valorificare a resurselor expresive ale registrului imagistic animalier este interferenţa cu alte câmpuri asociative, bine reprezentate în presa sportivă românească: confruntarea armată, vânătoarea, reprezentaţia scenică etc. Co-prezenţa, în plan sintagmatic, a termenilor aparţinând unor câmpuri neînrudite, conferă scrierilor sportive caracter de mozaic. Ca manifestare textuală a opţiunilor gazetarului, interferenţa câmpului animalier cu alte câmpuri lexicale pune în lumină fantezia jurnalistului animat de dorinţa de a relata întâmplările într-o manieră cât mai sugestivă. Într-un fragment de tipul „Acelaşi Stancu a fost invitat spre poarta adversă, a acceptat pe loc şi a predat geometrie cu un trasor la păianjen”48, interferenţa între câmpuri determină specificul stilistic al textului. Introdus prin intermediul semanticii politeţii (a fost invitat spre poartă, a acceptat pe loc), jocul de fotbal devine o simbolică lecţie (a predat geometrie) de atac (trasor) asupra porţii adverse (păianjen). Imaginea pe care cititorul şi-o formează despre partidă este atent construită: atacantul pare un profesor ce acceptă politicos invitaţia de a le da adversarilor o lecţie fulgerătoare şi letală. În contextul amintit, semnificaţia figurată, dar specializată, în limbajul sportiv, a termenului păianjen („colţul de sus al porţii de la unele jocuri sportive”, cf. www. dexonline.ro) asigură convergenţa metaforică a ansamblului şi conturează imaginea definitorie a textului sportiv: atacantul pare un ţintaş iscusit care ocheşte şi nimereşte minusculul păianjen. Acest tip de imagine este recurent în presa sportivă actuală, după cum o dovedeşte relatarea unui alt meci de fotbal: „Predescu «torpilează» de pe dreapta o minge spre centrul careului, «Zaha» trece ca nevăzut pe lângă Goian şi Baciu, iar bistriţeanul catapultează mingea la păianjen”49.
Într-un alt text, termenul păianjen devine nucleul stilistico-semantic al caracterizării unui fost mare jucător: „Bălan era tipul jucătorului harnic, tenace, un mic păianjen care se agăţa de orice minge ca de propria casă”50. Sinonimia stilistică jucătorpăianjen determină concretizarea unei valori semantice conotative care se deosebeşte de sensul specializat al cuvântului în discuţie şi scoate în evidenţă una dintre cele mai facile modalităţi prin care jurnalistul încearcă să-i impună cititorului o viziune fabulatorie asupra realităţii. Cu alte cuvinte, metaforele animaliere sunt manifestări lingvistice ale subiectivităţii jurnalistului şi „transformă textul în fabulă” (Zafiu, 2001, p. 57). Se întăreşte, astfel, observaţia că, în interiorul stilului publicistic, presa sportivă are o individualitate bine conturată sub aspect imagistic.
 
Bibliografie
1. Ruxandra Cesereanu, Imaginarul violent al românilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003.
2. Eugeniu Coşeriu, Prelegeri şi conferinţe în Anuar de lingvistică şi istorie literară, Tomul XXXIII, 1992-1993, Editura Academiei Române, Iaşi, 1992.
3. Eugeniu Coşeriu, Lecţii de lingvistică generală, Editura ARC, Chişinău, 2000.
4. Stelian Dumistrăcel, Limbajul publicistic, Institutul European, Iaşi, 2006.
5. Mihai Eminescu, Opere politice, vol. II, Editura Timpul, Iaşi, 1998.
6. G. Gruiţă, Moda lingvistică 2007. Norma, uzul şi abuzul, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006.
7. Grupul μ, Retorică generală, Editura Univers, Bucureşti, 1974.
8. Patrick Hruby, Endangered Species, „The Washington Times”, 2 iunie 2001.
9. Andrei Pleşu, Obscenitatea publică, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004.
10. Valeria Guţu Romalo, Corectitudine şi greşeală. Limba română de azi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003.
11. Teodor Oancă, Probleme controversate în cercetarea onomastică românească, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1996.
12. Michael Riffaterre, Essais de stylistique structurale, traductions par Daniel Delas, Flammarion, Paris, 1971.
13. Adriana Stoichiţoiu-Ichim, Vocabularul limbii române actuale. Dinamică, influenţe, creativitate, Editura All, Bucureşti, 2001.
14. Adriana Stoichiţoiu-Ichim, Creativitate lexicală în româna actuală, Editura Universităţii din Bucureşti, 2006.
15. Rodica Zafiu, Diversitate stilistică în româna actuală, Editura Universităţii din Bucureşti, 2001.
16. Rodica Zafiu, Limbaj şi politică, Editura Universităţii din Bucureşti, 2007.
 
Note
1 Comentând asupra acestui aspect, Valeria Guţu Romalo (2005, p. 245) observă că „un rol determinant revine ponderii pe care o capătă în societatea modernă actuală mass-media, care sub aspect lingvistic, prin varietatea formelor sale de manifestare, prin larga audienţă pe care o are, devine modelul principal de exprimare, dislocând exemplul tradiţional al cărturarului, al scriitorului, al omului cultivat”.
2 Pentru o analiză a acestui fenomen, vezi Stoichiţoiu-Ichim (2006, p. 357-372).
3 „discursul repetat (...) cuprinde tot ceea ce în vorbirea unei comunităţi se repetă într-o formă mai mult sau mai puţin identică sub formă de discurs deja făcut sau combinare mai mult sau mai puţin fixă, ca fragment, lung sau scurt a «ceea ce s-a spus deja»” (Coşeriu, 2000, p. 258-259).
4 „Tehnica liberă cuprinde elementele constitutive ale limbii şi regulile «actuale» cu privire la modificarea şi combinarea lor, adică «cuvintele», instrumentele şi procedeele lexicale şi gramaticale” (Coşeriu, 2000, p. 258).
5 Exemplele sunt preluate din ediţiile pentru internet ale unor cotidiene sportive româneşti de mare tiraj, Gazeta Sporturilor (www.gsp.ro) şi Prosport (www.prosport.ro), faptele de limbă ilustrative fiind comparate cu uzul lingvistic din alte publicaţii româneşti, centrale sau regionale („Cotidianul”, „Evenimentul Zilei”, „Ziua” etc.).
6 Real Madrid (Spania), FC Barcelona (Spania), Juventus Torino (Italia), Manchester United (Anglia), A.C. Milan (Italia), Chelsea (Anglia), Internazionale Milano (Italia), Bayern Munchen (Germania), Arsenal (Anglia), Liverpool (Anglia), Lyon (Franţa), A. S. Roma (Italia), Newcastle United (Anglia), Schalke 04 (Germania), Tottenham Hotspur (Anglia), Hamburger SV (Germania), Manchester City (Anglia), Glasgow Rangers (Scoţia), West Ham United (Anglia), Benfica Lisabona (Portugalia). Clasamentul a fost realizat ţinându-se cont de veniturile anuale realizate de cluburi în perioada 2006-2007. Pentru detalii, vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Deloitte_Football_Money_League#Full_listing
7 Echipele enumerate apar în calendarul întrecerilor sportive organizate de: 1) Asociaţia Naţională de Baschet (NBA): Toronto Raptors (Velociraptorii din Toronto), Chicago Bulls (Taurii din Chicago), Atlanta Hawks (Ulii din Atlanta); 2) Liga Naţională de Fotbal (NFL): Baltimore Ravens (Corbii din Baltimore), Chicago Bears (Urşii din Chicago), Atlanta Falcons (Şoimii din Atlanta), Carolina Panthers (Panterele din Carolina), Jacksonville Jaguars (Jaguarii din Jacksonville), Miami Dolphins (Delfinii din Miami), Philadelphia Eagles (Vulturii din Philadelphia); 3) Marea Ligă de Baseball (MBL): St. Louis Cardinals (Cardinalii din St. Louis), Detroit Tigers (Tigrii din Detroit), Toronto Bluejays (Gaiţele Albastre din Toronto), Baltimore Orioles (Grangurii din Baltimore) şi 4) Liga Naţională de Hochei (NHL): Florida Panthers (Panterele din Florida), Nashville Predators (Prădătorii din Nashville), Phoenix Coyotes (Coioţii din Phoenix), San Jose Sharks (Rechinii din San Jose).
8 Pentru problema distincţiei între poreclă şi supranume, vezi Oancă (1996, p. 10-18). Autorul respectiv este de opinie că poreclele „sunt acele nume complementare care au caracter motivat şi afectiv şi ilustrează particularităţi fizice, psihice, lingvistice, geografice (etc.) (de obicei defecte) sau întâmplări memorabile din viaţa purtătorului lor, având la bază, de cele mai multe ori, o metaforă creată mai ales din şi pentru amuzament” (p. 12), în timp ce supranumele „este numele complementar atribuit unei persoane care, prin preluarea lui de către colateralii acesteia sau descendenţi funcţionează ca nume de familie neoficializat (...). În categoria supranumelor mai intră numele etnice, numele date după titluri, ranguri sau profesiuni, după starea socială, originea locală etc., într-un cuvânt apelative denominative” (idem).
9 „(...) lupii galbeni dau piept cu «cavalerii» bănăţeni conduşi de Gheorghe Hagi”, „Cotidianul”, 7 decembrie 2005, autor Florin Dobre; www.cotidianul.ro.
10Leii din Bănie au început deja să viseze la Craiova Maxima”, „Gândul”, 30 iulie 2007, autor Ionuţ Pârvulescu; www.gandul.info. Supranumele de lei este motivat de blazonul echipei.
11 „(...) urşii portocalii ai lui Gheorghe Pinalti Stefan au luat spăşiţi calea spre poalele Pietricicăi”, „Gândul”, 8 august 2006, autor Gabriela Doboş, articolul Poli Iaşi, victorie la limită în derbiul Moldovei, cu Ceahlăul; www.gandul.info.
12 „Telegraf de Constanţa”, 10 august 2006, autor Ionuţ Coman; www.telegrafonline.ro.
13 „Prosport”, 28 mai 2007, autor Vlad Economu; www. prosport.ro
14 „Cotidianul”, 14 aprilie 2006, autor Florin Dobre, articolul „Derby cu beneficii colaterale”; www.cotidianul.ro.
15 „Cotidianul”, 26 iulie 2005, autor Ciprian Pâslaru; www.cotidianul.ro
16 „Kim Pyung Seok, noul antrenor al tigrilor vrea să debuteze în forţă”, „Ziua”, nr. 1217, 25 iunie 1998; www.ziua.ro.
17 „De asemenea, mamele celor 23 de elefanţi care alcătuiesc lotul Coastei de Fildeş au ţinut să îşi manifeste susţinerea în mod activ”, „Cotidianul”, 17 iunie 2006, autor Alexandra Bădicioiu, articolul Mondialul prin ochi de femeie; www.cotidianul.ro.
18leii neîmblânziţi au utilizat un echipament neregulamentar cu ocazia Cupei Africii pe Naţiuni (CAN) – ediţia 2004, desfăşurată în Tunisia”, „Evenimentul”, 19 aprilie 2004, articolul Selecţionata Camerunului sancţionată de FIFA, ediţia electronică: www.evenimentul.ro.
19 „Bombă la Mondialele de rugby: pumele argentiniene au învins cocoşul galic!”, „Gazeta Sporturilor”, 8 septembrie 2007; www.gsp.ro.
20 „Australia caută primul gol la Mondiale cu antrenorul care acum patru ani a robotizat fotbalul coreean”, „Cotidianul”, 9 mai 2006, autor Daniel Spătaru, articolul Cangurii mecanici; www.cotidianul.ro.
21 „Luminiţa Huţupan demonstrează în defensivă că este cel mai valoros cerber de până acum al competiţiei”, cotidianul „Ziua”, 13 decembrie 2005, autor Tiberiu Rist, articolul La un pas de semifinalele Mondialelor; www.ziua.ro.
22 „Mai sunt doar două zile până la reînceperea sezonului competiţional al Campionatului Mondial de motociclism viteză, centaurii revenind pe pistă după o pauză de cinci săptămâni”, „Ziua”, 20 august 1999, autor THL; www.ziua.ro.
23 „Dar un meci rămâne doar un meci şi nu durează decât 90 de minute, iar apoi toţi pleacă acasă”, a adăugat antrenorul care a câştigat, cu Porto, Cupa UEFA (2003), Liga Campionilor (2004) şi două titluri de campion al Portugaliei (2003, 2004), în doi ani de excepţie pentru dragoni, „Prosport”, 28 decembrie 2006, articolul Murinho speră să fie bine primit la Porto; www.prosport.ro.
24 „În sfârşit, Pitbullul a «muşcat»”, „Crai nou”, nr. 4462, 18 iunie 2007, autor Cristian Marcu, articol despre boxerul Ionuţ Atodiresei; www.crainou.ro.
25 „Sorin PanteraTănăsie a cucerit titlul european”, „Prosport”, 30 septembrie 2007, autor Alexandru Enciu, articolul Pantera de aur; www. prosport.ro
26 „Mister K.O. atacă Leopardul”, „Cotidianul”, 17 mai 2006, autor Mirela Băsescu, articol despre meciul dintre boxerul român Lucian Bute şi pugilistul congolez Lolenga Mock; www.cotidianul.ro.
27Fiara Lăcătuş a format însă prefixul 666, iar demonii în alb şi roşu au început să-i chinuie pe oamenii lui Uhrin”, „Gazeta Sporturilor”, 2 septembrie 2007, autor Valentin Şchiopu, articolul Ce nebunie!; www.gsp.ro.
28 „Poreclit Dulăul, mijlocaşul Cristian Todea (...)”, „Gazeta Sporturilor”, 27 iunie 2007, autor Dan Brie, articolul Herr Direktor; „Viorel Hizo a gesticulat nervos mai tot timpul (...). La faza din minutul 47, Dulăul n-a mai suportat”, „Gazeta Sporturilor”, 11 august 2007, autor Eduard Apostol, articolul Exil scurt; www.gsp.ro.
29 „Două minute mai târziu, Pantera Semedo a prins aripi pe banda dreaptă”, „Gazeta Sporturilor”, 27 iunie 2007, autor Valentin Şchiopu, articolul Coridă cu Trap; www.gsp.ro.
30 „Adrian Ilie va fi noul manager general la Steaua”, „Prosport”, 30 mai 2007, autor Dorinel Artene, articolul Cobrase întoarce!; www.prosport.ro.
31 „Bogdan Lobonţ a plecat în vacanţă la Firenze (...). Pisica va reveni în ţară săptămâna viitoare”, „Gazeta Sporturilor”, 8 iunie 2007, articolul Spartani în Italia; www.gsp.ro.
32 „«Eu sunt bine pregătită», a declarat cea cunoscută sub numele de ring Veveriţa”, „Prosport”, 19 martie 2007, articolul Daniela David luptă pentru titlul european; www.prosport.ro.
33Corbul, cum i se mai zice dinamovistului, e un tip mai tăcut, retras”, „Gazeta Sporturilor”, 27 mai 2007, autor necunoscut, articolul În pat cu Dănciulescu; www.gsp.ro.
34 „Este poreclit Cocoşul datorită frizurii sale rebele. Este Ştefan Radu”, „Gazeta Sporturilor”, 13 iulie 2007, autor Eduard Apostol, articolul Motivaţi-ne!; www.gsp.ro.
35 „(...) antrenorul Florin Cioroianu va sta cu sabia deasupra capului la partida cu CFR Cluj (...). Curcanul ar putea fi dat afară”, „Gazeta Sporturilor”, 10 august 2007, autor Marius Chiţu, articolul În pericol; www.gsp.ro.
36 „Informaţia angajării lui Walter Zenga la Dinamo a fost postată şi pe site-ul personal al tehnicianului, dar şi pe cel oficial al lui Inter Milano, formaţia la care cel poreclit Omul Păianjen a cunoscut gloria”, „Gazeta Sporturilor”, 6 septembrie 2007, autor Ioana Mihalcea, articolul Grupele Ligii; www.gsp.ro.
37 „Portarul Daniel Tudor s-a înţeles cu UTA pentru încă doi ani. (...) a explicat portarul, poreclit Pantera Roz”, „Gazeta Sporturilor”, 5 iunie 2007, autor Radu Romanescu, articolul Reîncărcat; www.gsp.ro.
38 „Cotidianul”, 27 iulie 2006, autor Roxana Maha; www.cotidianul.ro.
39 „Cotidianul”, 22 iunie 2007, autor Ovidiu Drăgan, articolul Neţoiu duce Urziceniul pe înălţimile Venus; www. cotidianul.ro.
40 „Cotidianul”, 30 iunie 2006, autor Viorel Dobran, articolul Vânzători de pantofi; www.cotidianul.ro.
41 autor N. M. Tut, http://www.fcsteaua.ro/index/section/articles/article/2077.
42 „Cotidianul”, 22 iunie 2007, autor Ovidiu Drăgan, articolul Neţoiu duce Urziceniul pe înălţimile Venus; www. cotidianul.ro.
43 „Cotidianul”, 6 aprilie 2006, autor Ovidiu Drăgan; www.cotidianul.ro.
44 „Adevărul”, 21 martie 2005, autor Cristian Tudor Popescu, editorialul Atacul guzganului rozaliu, www.adevarulonline.ro.
45 „Cotidianul”, 6 aprilie 2006, autor Ovidiu Drăgan; www.cotidianul.ro.
46 „Cotidianul”, 1 iunie 2006, autor V.D.; www.cotidianul.ro.
47 „Gazeta Sporturilor”, 29 august 2007, autor Alin Buzărin, articolul Trei Doamne, şi toate trei!; www.gsp.ro.
48 „Gazeta Sporturilor”, 18 august 2007, autor Alexandru Răduca, articolul K.O.; www.gsp.ro.
49 „Prosport”, 14 aprilie 2007, autor Cristian Cucolaş, articolul Steaua „fuge” de ligă; www.prosport.ro.
50 „Prosport”, 28 septembrie 2007, autor Florin Caramavrov, articolul Jurnalist din fost mare fotbalist; www.prosport.ro.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog