Un furt intelectual la drumul mare | ||
PLAGIAT // Directorul Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, dr. hab. Vasile Bahnaru, este învinuit de însuşirea unui text străin
La începutul anului 2010, Editura Ştiinţa a încercat să aducă un omagiu regretatului poet Grigore Vieru, publicând, în colecţia Academica, Grigore Vieru. Poetul (464 p.), o antologie de texte de critică literară, medalioane, studii, interviuri, evocări, mărturii etc., lucrare ce adună principalele texte apărute, mai vechi sau mai recente, ilustrând figura poetică a lui Grigore Vieru. Consiliul coordonator al volumului este constituit din nume de o anumită rezonanţă din mediul academic basarabean, personalităţi angajate plenar în actul ştiinţific: acad. Gheorghe Duca, preşedinte, acad. Ion Bostan, acad. Valeriu Canţer, acad. Mihai Cimpoi, acad. Haralambie Corbu, acad. Eugen Doga, acad. Anatol Drumea, acad. Ion Druţă, acad. Teodor Furdui, acad. Boris Găină, acad. Gheorghe Ghidirim, acad. Mihail Lupaşcu, acad. Boris Melnic, m. coresp. Gheorghe Mişcoi, acad. Alexandru Roşca, dr. hab. Mariana Şlapac, m. coresp. Ion Tighineanu, acad. Ion Toderaş, acad. Simion Toma – 16 academicieni, doi membri corespondenţi, un doctor habilitat. Coordonatorul ediţiei – acad. Mihai Cimpoi. Lucrarea are şi un colegiu de redacţie impresionant: acad.Mihai Cimpoi, acad. Eugen Simion, Alex. Ştefănescu, Adrian Păunescu, Daniel Corbu, Spiridon Vangheli, Lică Sainciuc, acad. Eugen Doga, acad. Anatol Codru, acad. Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Mihai Papuc, Călin Vieru, dr. Nina Corcinschi, dr. Aliona Grati, dr. Maria Şleahtiţchi. Cu siguranţă, acest volum se vrea a fi ediţia de cea mai înaltă autoritate şi de cea mai strictă rigoare din câte cărţi despre Grigore Vieru au văzut lumina tiparului până în acest moment, cu atât mai mult cu cât cartea a fost întocmită prin concursul oficial al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Nu ştiu cine ar putea fi în stare să sfideze toate criteriile care au fost puse în joc într-un act tipografic de o asemenea anvergură. Dar...
Originalul a apărut în „Convorbiri literare” în 2009
Partea I a lucrării, Studii. Analize. Interpretări, este şi cea mai consistentă din punct de vedere ştiinţific şi include patru capitole de referinţă: Studii şi analize; Sinteze. Medalioane; Interpretări; Interferenţe.
Primul capitol din prima parte, Studii şi analize, cuprinde textele critice considerate cele mai relevante şi mai judicioase despre opera poetului Grigore Vieru, semnate de Mihai Cimpoi, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Gheorghe Grigurcu, Alex. Ştefănescu, Constantin Ciopraga, Daniel Cristea-Enache, Vasile Bahnaru, Alexandru Burlacu şi Ana Bantoş. Dintre aceştia profesorul bucureştean Daniel Cristea-Enache se remarcă printr-un studiu realizat cu multă competenţă, demonstrând o bună documentare, spirit incisiv în confruntarea cu inerţia şi inadvertenţa şi o sensibilitate fină la interpretarea de text poetic. Articolul intitulat Funcţia Vieru de Daniel Cristea-Enache este o cronică la volumul Grigore Vieru. Taina care mă apără. Opera poetică, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2008, apărută mai întâi în prestigioasa revistă ieşeană „Convorbiri literare”, octombrie-noiembrie-decembrie 2009. Este unul dintre textele care sparge anumite standarde şi descifrează cu abilitate realităţi estetice neobservate de alţi cercetători.
Imediat după textul magistral al lui Daniel Cristea-Enache (p. 73-83), urmează un altul (în dreptul căruia scrie „fragment dintr-un studiu în pregătire”) cu bucăţi nu mai puţin magistrale, semnat de lingvistul basarabean Vasile Bahnaru (p. 84-98), actualul Director al Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, răsărit ca de nicăieri în critica literară. Zic bucăţi nu mai puţin magistrale cu toată îndrăzneala, pentru că acestea, chiar dacă nu i-ar veni nimănui să creadă, nu sunt nici mai mult, nici mai puţin decât... plagiate! Chiar de la autorul antepus! Nu se ştie ce l-a făcut pe savantul Vasile Bahnaru să copieze ideile dragi inimii lui de la cunoscutul (prin numeroase dicţionare literare pe care le alcătuieşte etc.) profesor bucureştean, operând atât de precar nişte reformulări perfide de schimbare a autorului de produs, uitând cu desăvârşire de ghilimele, prefăcându-se că nu-şi cunoaşte colegul şi nici textul acestuia la care-i stătea gândul când se apuca să scrie despre Vieru, dar se ştie clar că a sfidat cu nesimţire, prin acest furt intelectual ingrat, autoritatea atâtor instituţii, a atâtor personalităţi, onoarea atâtor colegi, jignind şi cititorii care acordă credibilitate antologiei şi autorilor ei, nu înainte de a se compromite personal în mod lamentabil, declasându-şi propria funcţie. Unde mai pui că anume Vasile Bahnaru este întâiul cercetător căruia i s-a acordat Premiul Grigore Vieru, instituit de către Academia de Ştiinţe de la Chişinău, chiar în cadrul festivităţii de lansare a volumului monografic amintit, nefiind clar temeiul acestui gest prea grăbit, anticipat sau urmat de altele, cele ale autorităţilor supreme ale R.M. Pe parcursul a mai puţin de un an, V. Bahnaru, pentru moment capul filologilor din Republica Moldova, a fost onorat cu înalte distincţii ştiinţifice şi de stat: titlul „Om Emerit” (2009), Diplomă de recunoştinţă de gradul I a AŞM (2009), Diplomă de gradul I a Guvernului R. Moldova (2009) şi, recent, „Ordinul Republicii”. Poate că această situaţie în sine nu ar părea o ficţiune caragialescă tradusă atât de fidel în realitate, dacă nu s-ar cunoaşte că unui student amărât implicat într-un neînsemnat flagrant la licenţă nu i se poate ierta copiatul, care, la etapa respectivă, ar mai putea fi, prin absurd, constructiv...
Iubite cititorule, pune pe două coloane textele şi convinge-te de plagiat!
Aducem în continuare câteva mostre de plagiat, cu totul dezonorante pentru cercetătorul Vasile Bahnaru.
I. Fragment din textul lui Daniel Cristea-Enache: „Idealul poeziei lui Grigore Vieru e unul domestic-naturist, la intersectarea dintre Casa ocrotitoare şi Natura mângâietoare. Când întâia matrice este abandonată, în cursul (totuşi!) pe care-l ia viaţa fiului risipitor, acesta se acuză singur de ingratitudine şi îi cere iertare casei “de pe margine de Prut” pe care a văduvit-o de prezenţa lui, ca şi de aceea a Mamei. Sub naivitatea aparentă a versurilor din Casa mea descoperim o splendidă elegie filială, la puterea a doua: “Tu mă iartă, o, mă iartă,/ Casa mea de humă, tu,/ Despre toate-am scris pe lume,/ Numai despre tine nu.// Să-ţi trag radio şi lumină/ Ţi-am făgăduit cândva/ Şi că fi-vom împreună/ Pieptul meu cât va sufla.// Dar prin alte case, iată,/ Eu lumina o presor,/ Alte case mă ascultă/ Când vorbesc la difuzor.// Ţi-am luat-o şi pe mama/ Şi-aţi rămas acuma, ia,/ Vai, nici tu în rând cu lumea/ Şi nici orăşancă ea.// Las’ că vin eu cu bătrâna/ Şi nepotul o să-l iau/ Care pe neprins de veste/ Speria-va-ţi bezna: «Hau!»// Şi vei râde cu băiatul/ Ca doi prunci prea mititei,/ Şi vei plânge cu bătrâna/ De dor, ca două femei.// Şi vei tace lung cu mine/ Cu văz tulbur şi durut,/ Casă văduvă şi tristă/ De pe margine de Prut”.
Dincolo de versul, excepţional, “cu văz tulbur şi durut”, să observăm naturaleţea analogiei cu care lucrează autorul. De vreme ce Casa însoţeşte, pe durata unei vieţi fără evenimente teribile, vârstele omului, e firesc ca ea să fie umanizată, în viziunea folclorică a poetului, pe fiecare din treptele acestor vârste. Casei i se vorbeşte aşadar ca unei iubite sau neveste părăsite de bărbatul rătăcitor prin alte aşezări; şi i se promit, în compensaţie, bucurii pe orizontala fiecărei generaţii. (...)
N-am mai întâlnit în poezia românească, o asemenea personificare depăşind cu mult funcţia tropului şi identificând iradiant înseşi temeliile vieţii noastre” (Grigore Vieru. Poetul, Academica, Editura Ştiinţa, 2010, p. 79).
Fragment din textul lui Vasile Bahnaru: „Am putea spune că poezia lui Grigore Vieru de până la 1989 se produce într-un cadru domestic-naturist, la intersecţia dintre Casa ocrotitoare şi Natura mângâietoare. Când îşi abandonează matricea, casa părintească, poetul, ca un fiu risipitor, are mustrări de conştiinţă, se acuză de ingratitudine şi îi cere iertare casei „de pe margine de Prut” pe care a văduvit-o de prezenţa lui şi de aceea a Mamei. Cum am putea explica această autentică elegie filială din Casa mea, exprimată, aparent, în versuri naive şi cuvinte banale: “Tu mă iartă, o, mă iartă,/ Casa mea de humă, tu,/ Despre toate-am scris pe lume,/ Numai despre tine nu.// Să-ţi trag radio şi lumină/ Ţi-am făgăduit cândva/ Şi că fi-vom împreună/ Pieptul meu cât va sufla.// Dar prin alte case, iată,/ Eu lumina o presor,/ Alte case mă ascultă/ Când vorbesc la difuzor.// Ţi-am luat-o şi pe mama/ Şi-aţi rămas acuma, ia,/ Vai, nici tu în rând cu lumea/ Şi nici orăşancă ea.// Las’ că vin eu cu bătrâna/ Şi nepotul o să-l iau/ Care pe neprins de veste/ Speria-va-ţi bezna: «Hau!»// Şi vei râde cu băiatul/ Ca doi prunci prea mititei,/ Şi vei plânge cu bătrâna/ De dor, ca două femei.// Şi vei tace lung cu mine/ Cu văz tulbur şi durut,/ Casă văduvă şi tristă/ De pe margine de Prut”. Mai întâi să evidenţiem prospeţimea şi profunzimea versului „cu văz tulbur şi durut”, iar apoi să constatăm naturaleţea analogiei practicate de Vieru: întrucât Casa este leagănul copilăriei şi însoţeşte omul pe parcursul întregii vieţi, e natural ca ea să fie umanizată în viziunea accentuat folclorică a poetului, din care cauză autorul îi vorbeşte ca unei fiinţe iubite sau neveste părăsite de bărbatul rătăcitor prin alte aşezări; şi îi promite, drept compensaţie, bucurii de ocazie.
(În continuare dl Bahnaru nu mai găseşte de cuviinţă să remarce unicitatea personificării, părându-i-se, probabil, o banalitate, de unde reiese clar că nu a gândit cu propriii neuroni toate aceste lucruri – n. C. P.) ” (Grigore Vieru. Poetul, Academica, Editura Ştiinţa, 2010, p. 88).
II. În mod absolut miraculos Daniel Cristea-Enache şi Vasile Bahnaru au aceeaşi părere şi despre o altă capodoperă viereană, poemul Pădure, verde pădure. Şi mai miraculos este faptul că Vasile Bahnaru şi-o exprimă pe a sa doar în expresiile lui Daniel Cristea-Enache.
Fragment din textul-sursă al lui Daniel Cristea-Enache: „Pe structura circulară a basmului şi cu melodicitatea sfâşietoare a cântecului popular, Pădure, verde pădure dă măsura virtuozităţii lui Grigore Vieru: “Draga i-a fugit. Cu altul./ S-a ascuns în codru. Uuu!/ El a smuls pădurea toată,/ Însă n-a găsit-o, nu.// El a smuls pădurea toată/ Şi s-o are începu./ Şi-a arat pădurea toată,/ Însă n-a găsit-o, nu.// Semănă pădurea toată,/ Din grâu pâine a gătit/ Şi-o corabie-şi cioplise/ Din stejarul prăvălit.// Şi-o corabie-şi cioplise/ Şi-n amurgul greu, de stânci,/ A plecat pe mări, s-o uite,/ Clătinat de ape-adânci.// A plecat pe mări, s-o uite./ Dar sub lună, dar sub stea,/ Răsărea la loc pădurea,/ Iar corabia-nfrunzea” (Grigore Vieru. Poetul, Academica, Editura Ştiinţa, 2010, p. 79).
Fragment din textul-plagiat al lui Vasile Bahnaru: „(...)Pădure, verde pădure, elaborat în conformitate cu structura circulară a basmului şi cu melodicitatea sfâşietoare a cântecului popular, particularitatea specifică virtuozităţii poetice a lui Grigore Vieru: “Draga i-a fugit. Cu altul./ S-a ascuns în codru. Uuu!/ El a smuls pădurea toată,/ Însă n-a găsit-o, nu.// El a smuls pădurea toată/ Şi s-o are începu./ Şi-a arat pădurea toată,/ Însă n-a găsit-o, nu.// Semănă pădurea toată,/ Din grâu pâine a gătit/ Şi-o corabie-şi cioplise/ Din stejarul prăvălit.// Şi-o corabie-şi cioplise/ Şi-n amurgul greu, de stânci,/ A plecat pe mări, s-o uite,/ Clătinat de ape-adânci.// A plecat pe mări, s-o uite./ Dar sub lună, dar sub stea,/ Răsărea la loc pădurea,/ Iar corabia-nfrunzea” (Grigore Vieru. Poetul, Academica, Editura Ştiinţa, 2010, p. 87).
„Exegetul” premiat e... gol
III. Fragment din textul-sursă semnat de Daniel Cristea-Enache: „Producătorii şi comentatorii de literatură care ignoră cu superbie gustul public, considerându-l un factor complet irelevant în valorizarea artistică, pierd din vedere un amănunt ce are importanţa lui. În anumite contexte istorice, publicul cititor apasă asupra câtorva scriitori cu o forţă uriaşă: a aşteptărilor sociale (sau naţionale), contopite” (ibidem, p. 77).
Fragmentul similar din plagiatul lui Bahnaru Vasile: „(...) nu pot să fiu de acord cu acei exegeţi şi comentatori de poezie care ignoră gustul public, considerându-l un factor complet irelevant în procesul de valorificare şi de interpretare artistică, întrucât nu iau în calcul importanţa lui determinantă în anumite situaţii istorice concrete” (ibidem, p. 95).
IV. Fragment din textul lui Daniel Cristea-Enache: „Gustul public nu se discută; dar ignoranţa snoabă a unor critici şi istorici literari ar merita o discuţie separată...” (ibidem, p. 78).
Fragment din plagiatul lui Vasile Bahnaru: „De această dată nu cred că este vorba de gustul public, care nu se discută, ci mai curând de ignoranţa snoabă a unor critici şi istorici literari” (ibidem, p. 95).
V. Fragment din Daniel Cristea-Enache:
„Lirismul însuşi este adaptat şi modificat prin această enormă şi disperată presiune colectivă. Versurile sunt obligate să se deschidă spre repere de toţi cunoscute – şi pierdute –, ajustând sau compensând realitatea istorică, ducând-o imaginar fie spre un trecut liber şi demn, fie spre un viitor visat altfel decât prezentul constrângător” (ibidem, p. 77).
Fragment din încercarea exegetică a lui Vasile Bahnaru:
„Fiind conştient de presiunea aşteptărilor colective, poetul îşi modifică şi îşi adaptează tematica şi ritmul liricii sale în conformitate cu această presiune colectivă, ajustează sau compensează realitatea istorică, proiectând-o, în imaginaţia poetică, fie spre un trecut liber şi demn, fie spre un viitor râvnit, eminamente distinct în raport cu prezentul vitreg” (ibidem, p. 92).
VI. Fragment din Daniel Cristea-Enache: „(...)Grigore Vieru a purtat pe umeri, ani buni, o povară uriaşă. Fragilitatea fizică a scriitorului o pun într-o relaţie plauzibilă cu densitatea şi greutatea acestui conglomerat socio-literar şi etno-poetic, pe care versurile sale au ţinut să-l ducă mai departe” (ibidem, p. 78).
Fragment din plagiatul lui Vasile Bahnaru: „Grigore Vieru a fost pus în situaţia să poarte pe umeri, ani buni, asemenea multor scriitori şi oameni de cultură din Basarabia, o povară uriaşă. Fragilitatea fizică a scriitorului contrastează în mod tranşant cu ponderea şi consistenţa ideatică a poeziei şi publicisticii sale, căci el era foarte vulnerabil fizic şi foarte puternic interior (...)” (ibidem, p. 95-96). De remarcat în persoana lui Vasile Bahnaru un tălmăcitor lipsit în mod absolut de har!
Înşelătoria în ştiinţă trebuie denunţată
Ar mai fi şi alte dovezi citabile din „opul” semnat de Vasile Bahnaru, indicând sursele originale, şi apropo de transmutarea în idealitate a lucrurilor concrete, idee inspirată, fără această specificare, tot de la autorul amintit de la Bucureşti, şi cu referire la anumite statistici (o poezie din trei conţine motivul mamei), furate şi de prin alte părţi etc., este însă şi acesta un gest umilitor, aşa că punem punct aici unui articol eventual prea ştiinţific în jurul unei probleme prea puţin ştiinţifice!
Prezentul text este motivat, pe de o parte, de lipsa de reacţie, în acest sens, a cititorilor volumului de critică literară Grigore Vieru. Poetul, căutat şi consultat cu siguranţă de cei care continuă cercetarea creaţiei poetului basarabean. Pe de altă parte, scandalizează şi o prezentare pacifistă a volumului, ca o muşamalizare în plus a ipocriziei, semnată în nr. 1(16), martie 2010, al revistei „Akademos” (Grigore Vieru: Acte recuperatorii) de dr. Nina Corcinschi, nume regăsit, după cum lesne se poate observa, şi în colegiul de redacţie al antologiei. Culmea culmilor! – autoarea cronicii, fără a remarca lipsa de originalitate ca infracţiune la Vasile Bahnaru, înmănuşată, găseşte de cuviinţă să amendeze observaţiile ordonatoare ale lui Daniel Cristea-Enache în privinţa unor absurdităţi certe culese de acesta din cercetările acad. Mihai Cimpoi, reieşind clar că din cauza arborelui, Nina Corcinschi nici că bănuieşte pădurea sau se lansează, cu intenţii neortodoxe, într-o cochetare de ochii lumii cu falsul, făcând jocul paiaţelor...
În ultimă instanţă, pentru a denunţa înşelătoria în ştiinţă, consider acest articol şi ca o sesizare adresată instituţiilor de resort în vederea pronunţării acestora asupra delictului elucidat.
Cornelia PASCARU, Chişinău
P.S. Revista „Philologia”, nr. 1-2 2010, publicaţie a Institutului de Filologie al AŞM, apărută zilele acestea de sub tipar, se deschide (p. 3-11) cu o variantă a textului examinat mai sus, în care savantul-director şi dr. hab. beneficiază iarăşi de „generozitatea” lui D. Cristea-Enache. Pentru plagiat, cu ani în urmă, un alt Vasile – Stati – a fost exclus din rândurile USM. Curios, în plină democraţie, ce vor face Duca şi Cimpoi cu Bahnaru?
C. P.
„Jurnal de Chisinau”, 17 septembrie 2010, p. 8
|
Pentru tipar