Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

O sărbătoare de prim-rang a limbii române

02.06.2011 | Pentru tipar
O sărbătoare de prim-rang a limbii române
Doina CERNICA
 
Nu ştii întotdeauna când un om sau o carte a intrat în viaţa ta. De aceea nici nu-mi amintesc când i-am auzit numele prima oară sau am văzut prima dată revista-carte ,,Limba Română”, dar cu siguranţă ea a pătruns puternic şi în redacţia cotidianului ,,Crai nou”, şi în conştiinţa intelectualilor suceveni în urmă cu zece ani, când mulţi dintre noi, la apelul lui Alexandru Bantoş şi al dorneanului Petru Ţăranu, am fost implicaţi în pregătirea numărului său special dedicat Bucovinei întregi. Urmând celor consacrate judeţelor Călăraşi şi Maramureş, componentă a proiectului ,,Itinerare ale identităţii”, fusese conceput ca o monografie a acestui spaţiu: ,,…Am adunat între copertele publicaţiei elemente definitorii pentru acest străvechi pământ românesc ce are, în pofida graniţei croite cu sârmă ghimpată în trupul său, un singur cer şi o singură credinţă”, scria atunci redactorul ei şef, Alexandru Bantoş, redactor-şef, de altfel, şi acum.
 
 
Nu mai cunosc o altă publicaţie a ultimelor decenii care să reunească într-un singur volum atâţia intelectuali, atâţia scriitori din nordul şi din sudul Bucovinei, cărora realizatorii revistei le-au alăturat, împlinitor, şi condeie basarabene legate prin origine, prin interes de zona noastră. Simt nevoia să i-i reamintesc cititorilor, în ordinea înscrierii în sumar, cu regretul că de atunci unii au urcat la cer: Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Vasile Zaharia, Paraschiva-Victoria Batariuc, Antonie Brehuiescu, Mihai Iacobescu, Ioan Cocuz, Gheorghe Gonţa, Alexandru Husar, Tudor Plop-Ulmeanu, Iulian Filip, Iulia Brânză, Emil Satco, Adrian Cocârţă, Liviu Papuc, Ana Bantoş, Niadi Cernica, Nicolae Cârlan, Gheorghe Giurcă, Vasile Nistoreasa, Loreta Handrabura, Ion Popescu-Sireteanu, Pavel Parasca, Irina Condrea, Ion Beldeanu, Nicolae Bileţchi, Mircea A.Diaconu, Clement Antonovici, Grigore C. Bostan, L.D. Clement, Simion Gociu, Ştefan Hostiuc, Vasile Leviţchi, Gheorghe Lupu, Mircea Lutic, Dumitru Mintencu, Viorica Petrovici, Nicolae Spătaru, Arcadie Suceveanu, Vasile Tărâţeanu, Ion Vatamanu, Mihai Sultana Vicol, Ilie T. Zegrea, Constantin Arcu, Alma Blănaru, Ilinca Roşca, Gheorghe Colţun, Adrian Dinu Rachieru, Emil Simion, Lucia Olaru Nenati, Gheorghe Moldoveanu, Anatol Ieremia, George Rusnac, Nicolae Corlăţeanu, Ion Borşevici, Mihai Camilar, Vasile Melnic, Ana-Maria Ruscanu, Dragomir Paulencu, Gheorghe Dăscălescu, Leo Bordeianu (şi în dialog cu Nicolae Spătaru). În paginile acestei ediţii speciale - ,,Bucovina – aura nordică a ţării” (1-3/2001) – mai este tipărit un fragment din romanul inedit ,,Băiatul drumului” de Vasile Posteucă şi sunt prezentate volumele publicate atunci de Ion Beldeanu, Constantin Hrehor, Ion Filipciuc, Ilie Tudor Zegrea, Vasile Rusu, Nicolae Cârlan, Onu Cazan şi Mircea A. Diaconu.
Am simţit nevoia să reparcurg această Carte a Bucovinei zilele trecute, pregătindu-mă de drum la Chişinău, să o reparcurg şi parţial să o recitesc. Am închis-o cu sentimentul unei datorii. În faţa căreia, dacă ne referim la literatură, Bucovina nu poate sta decât cu ,,Poeţi din Basarabia. Un veac de poezie românească” (Editura Academiei Române din Bucureşti şi Editura Ştiinţa din Chişinău, 2010), substanţiala lucrare a lui Adrian Dinu Rachieru, pe care, în tableta semnată în numărul menţionat, Grigore Vieru îl vedea ca ,,pe unul dintre cei mai străluciţi critici şi istorici literari din Suceava (strămutat cu traiul la Timişoara) al cărui suflet este atât de îngemănat cu suferinţele noastre”. Cu acelaşi sentiment de preţuire, bucovineanul Adrian Dinu Rachieru a fost pomenit şi de Nicolae Mătcaş, ministru al Ştiinţei şi Învăţământului la începuturile istoriei revistei ,,Limba Română”, când a luat cuvântul la aniversarea ei de la Chişinău. Pentru că la o sărbătoare am fost la Chişinău, a celor 20 de ani împliniţi în 2010 de revista ,,Limba Română”, ,,prima şi unica publicaţie din întreaga istorie a Basarabiei ce poartă în titulatură numele autentic al limbii noastre”, cum se spune şi în invitaţie. Dar pentru că este vorba de o prestigioasă revistă de ştiinţă şi cultură, cum era şi firesc, evenimentul a avut arhitectura unei manifestări ştiinţifice - Conferinţa Ştiinţifică Internaţională ,,Limba Română – două decenii în serviciul culturii naţionale”.
Am ajuns cu o zi înainte de Conferinţă, după prânz, plecată din Suceava în zori, după şapte ore de călătorie, făcând însă un popas la Iaşi, cu aceeaşi rutieră, cu acelaşi microbuz cu care merg de ani de zile în Basarabia, asigurat de un patron basarabean. Singura dată când nu am dus drumul până la capăt a fost în aprilie 2009, tocmai atunci când intenţionam un interviu cu Alexandru Bantoş. Revolta cuprinsese străzile Chişinăului, brusc ar fi trebuit să obţin o viză de la ambasada din Bucureşti pentru care, raportat la data desfăşurării simpozionului la care fusesem invitată, nu mai era timp, ceea ce a făcut ca nu doar eu, niciun român, ,,nici măcar un ieşean”, cum mi-a povestit la telefon unul dintre organizatori, să nu fie prezent acolo. Accentul pe ,,ieşean” îşi are explicaţia într-o apropiere mai mare a românilor din Chişinău de locuitorii vechii capitale a Moldovei. Apropiere, bineînţeles, nu numai geografică. Dar reîntorcându-mă la după-amiaza călătoriei de acum, trebuie să încep cu un simţământ de neaşteptată plinătate sufletească. Ploi rapide alternau cu fâşii dogoritoare de soare, eram udă din creştet până în picioare înainte să apuc să-mi deschid umbrela, după un sfert de oră circulam cu toţii în chenare de abur subţire. În toate cele trei zile a fost la fel, iar rezultatul acestor schimbări rapide de senin şi nor a grăbit deschiderea florilor de castan ca într-o filmare cu acceleratorul şi a intensificat până la vertij mireasma ciorchinilor de liliac. În schimb, în Centrul Expoziţional ,,Constantin Brâncuşi” din Chişinău, centru spaţios, elegant al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, şi răcoarea, şi luminozitatea erau stabile, aşa că, aproape în singurătate, am putut să văd pe îndelete şi secvenţele foto din ,,Lupta pentru Limba Română”, şi expoziţia tuturor ediţiilor revistei ,,Limba Română”. Am stăruit îndelung asupra portretului lui ,,Ion Dumeniuk, omul începuturilor”, primul din cele trei nume ale fondatorilor publicaţiei aniversate: Ion Dumeniuk, Nicolae Mătcaş şi Alexandru Bantoş.
Luând cel dintâi cuvântul la microfon în deschiderea lucrărilor Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale ,,Revista «Limba Română» - două decenii în serviciul culturii naţionale”, cel de-al treilea, Alexandru Bantoş, a vorbit despre primii doi cu o consideraţie şi o recunoştinţă exemplare, văzând în devotamentul lor pentru cauza limbii române şi în curajul luptei lor pentru ,,Limba Română”, temeiul puternic al convingerii sale că ,,revista a avut noroc”. L-a evocat cu emoţie pe ucraineanul Ion Dumeniuk, ,,om de caracter”, ,,suflet de mare român”, şi a povestit cu respect şi admiraţie despre rolul jucat de ministrul Ştiinţei şi Învăţământului de atunci, Nicolae Mătcaş, în naşterea revistei ,,Limba Română”. Doar că amândoi au plecat prea devreme, Ion Dumeniuk stingându-se din viaţă în acelaşi ceas cu Doina şi Ion Aldea Teodorovici, iar Nicolae Mătcaş fiind îndepărtat din guvern. Fără această despărţire prematură şi dureroasă, a oftat privind în trecut Alexandru Bantoş, ,,altfel ar fi măcinat morile «Limbii Române»”. Şi fireşte şi ale limbii române în Basarabia. Nu aveau cum să fie uitate în bilanţul deseori dramatic al celor două decenii momentul profanării pe 31 august 2001 şi cel al incendierii pe 23 februarie 2002 a Casei Limbii Române, dar şi momentele în măsură să întărească echipa în credinţa necesităţii existenţei revistei, precum cel al aprecierilor lui Eugen Coşeriu, al solidarităţii sale intelectuale, ale sale, a lui Dumitru Irimia, a lui Valeriu Rusu. Apoi, după atâtea confruntări cu lipsa banilor, aniversarea găseşte revista cu apariţiile la termen graţie sprijinului Institutului Cultural Român, deşi ,,O revistă [«Limba Română»] pentru fiecare şcoală din Republica Moldova!” continuă să rămână un deziderat. Dacă ar fi să privească înapoi la propria viaţă, în ciuda atâtor şi atâtor adversităţi şi dificultăţi, Alexandru Bantoş nu ar putea să spună, mărturiseşte, decât ,,Mulţumesc Celui-de-Sus că mi-a dat şansa să fiu în val-vârtejul Limbii Române!” Dar privirea înainte cuprinde însăşi soarta Basarabiei, indestructibil legată pentru Alexandru Bantoş de soarta limbii române: ,,Un lucru trebuie să însuşim – Basarabia va ieşi din colapsul general atunci când va fi constituţionalizată LIMBA ROMÂNĂ. Consensul de ici trebuie să pornească şi numai după aceea se vor prefigura adevăratele soluţii politice, sociale, economice etc. Atunci va fi oprit şi exodul basarabenilor. Risipiţi de necazuri în lume, ei conştientizează, acum ca niciodată, că peste vremi potrivnice şi graniţe arbitrare doar limba maternă este martor nebiruit al fiinţei lor”.
Avem nevoie de «Limba Română»!” a spus ministrul Educaţiei din Republica Moldova, Mihai Şleahtiţchi, incluzând în persoana I plural elevi, studenţi şi cadre didactice deopotrivă. Eugen Tomac, secretar de stat în Guvernul României la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a evocat prezenţa, în iarnă, a delegaţiei Casei Limbii Române ,,Nichita Stănescu” la Parlamentul European pentru momentul închinat lui Alexei Mateevici, în care a văzut ,,un mesaj de unitate”, or, a spus, ,,eu cred în acest ideal al unităţii”, ca şi în onorarea obligaţiei de a le da românilor o nouă şansă de a se întâlni, în Uniunea Europeană, a cărei limbă oficială este şi limba română. Cu un mesaj din partea Academiei Române, a lui Marius Sala, Eugen Simion şi a sa, personal, dar şi din partea institutelor filologice bucureştene, acad. Gheorghe Chivu a rostit cu putere: ,,Să crească şi să înflorească «Limba Română» spre binele culturii naţionale!” Scriitorul şi senatorul Gheorghe Mihai Bârlea şi-a reamintit cu bucurie vremea când prefect al judeţului Maramureş fiind s-a apropiat de echipa revistei, precum şi de alte întâlniri (,,ne-am făcut reciproc daruri de neuitat”), recunoscând că n-a renunţat la visul unei biserici de lemn maramureşene în faţa Casei Limbii Române. Un alt senator din România, Viorel Badea, a vorbit frumos despre rolul activ al revistei aniversate în procesul redeşteptării naţionale, însă mai ales a stârnit sincere aplauze pomenind despre iniţiativa în curs de adoptare de instituţionalizarea şi la Bucureşti a zilei de 31 august ca Ziua Limbii Române. Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, a numit ,,Limba Română” ,,o revistă-şcoală, o revistă-cetate”, de la a cărei fereastră se vede România întreagă şi a dăruit participanţilor un recent poem, pe care l-a recitat cu patos: ,,Variaţii pe tema poeziei cu ochi albaştri” (Lui Grigore Vieru, in memoriam). În ce ne priveşte, ne-a revenit onoranta misiune de a felicita echipa redacţională şi de a oferi revistei ,,Limba Română” Diploma de Excelenţă a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, semnată de preşedintele acesteia, prof. dr. Mihai Miron, precum şi Ordinul Ziariştilor Clasa I Aur, redactorului său şef, Alexandru Bantoş. De asemenea, i-am înmânat o Diplomă de Excelenţă conferită revistei ,,Limba Română” de comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Vestea adusă de senatorul Viorel Badea i-a umplut ochii de lacrimi poetului Andrei Strâmbeanu, care a vorbit cu asprime despre calamităţile lingvistice auzite la televizor, încât ,,lectura «Limbii Române» ar trebui să fie obligatorie pentru politicieni”, şi şi-a exprimat admiraţia pentru publicaţia ,,kamikaze” şi pentru Alexandru Bantoş, ,,un mare erou, nu că i-aş da o medalie, eu i-aş face un monument, dacă aş fi şeful statului”, pentru că munca sa şi a echipei sale reprezintă un act de eroism zilnic pentru identitatea noastră: ,,zilnic trebuie să dovedim că suntem români, ceea ce ne-a dat Dumnezeu să fim!” Vibrând la fiecare declaraţie de susţinere a Moldovei, Andrei Strâmbeanu le-a reamintit celor prezenţi şi despre ,,impactul groaznic” al unor afirmaţii făcute dincolo de Prut, ,,de parcă nu ar ajunge ceea ce ne spun ruşii”. Adăugând că ,,Sunt lucruri cu care nu se glumeşte: Eminescu, pentru mine, icoană!”, a propus şi un apel adresat dlor Filat, Şleahtiţchi, Boc, Tomac pentru ca «Limba Română» să existe în fiecare şcoală, în toate cele 1600 de biblioteci din învăţământ. Intervenţia lui Petru Guran, reprezentantul Institutului Cultural Român la Chişinău, a tras un semnal de alarmă asupra riscului ,,nu ca cineva să ne impună uitarea limbii române, ci să o uităm noi”, dar a avut în vedere şi cât ,,de bogat, de miezos” i-a auzit vorbind limba română pe tinerii de la Liceul ,,Gheorghe Asachi” din Chişinău (liceu profilat pe limba franceză) şi de asemenea, ,,chiar dacă Eminescu intră din când în când în dulap, ca să iasă”, rămâne permanent ,,respectul pentru limba română pe care ne-a lăsat-o”.
În continuare, tânăra Viorica-Ela Caraman, redactor-şef adjunct al revistei ,,Limba Română”, a făcut o prezentare succintă a numărului 3-6 (189-192)/2011, ,,Ediţie aniversară – XX”, lansat în cadrul conferinţei, şi a vorbit despre munca şi răspunderea sa în redacţia ,,Limbii Române” ca despre o a doua facultate, cu cei care publică aici (ca universitarii Doris Mironescu, Ioan Milică, Cristinel Munteanu) ,,profesori” şi cu Alexandru Bantoş, ,,decan”. După care, Nicolae Mătcaş a evocat şi Domnia Sa începuturile, trecerea de la ,,Limba noastră” (,,ce ajunsese o revistă personală a redactorului-şef de atunci, care se războia cu literatura română”) la ,,Limba Română” (cu preluarea doar a unui singur articol, spusese şi Alexandru Bantoş, un comentariu la ,,Moartea căprioarei” a lui Nicolae Labiş), sprijinirea totală a acesteia, ,,eroism care m-a costat, după 4 ani de ministeriat, 15 ani de exil în România”, reamintind, de asemenea, ce şi-a dorit ,,Limba Română” să fie: o revistă a românilor de pretutindeni, revista învăţătorilor şi a profesorilor de română (,,care nu făcuseră istoria literaturii române în integralitatea ei”), dar şi de istorie, un instrument de cultivare a limbii române, un spaţiu deschis literaturii române actuale de calitate – moment în care i-a amintit ca prezenţe pozitive în paginile ei pe regretatul Constantin Ciopraga, pe Adrian Dinu Rachieru, Ion Beldeanu, Leo Butnaru, Vasile Tărâţeanu. Din bogatul şi emoţionantul cuvânt al lui Nicolae Mătcaş, mai reţinem acum două afirmaţii semnificative: ,,Noi am făcut Unirea de la primul număr!” şi ,,Revista «Limba Română» este articolul 13 din Constituţie!” O trecere grăbită, dar ,,miezoasă”, ca să preluăm termenul lui Petru Guran, a avut la microfonul Conferinţei Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chişinău, care a spus între altele că ,,Revista «Limba Română» a făcut istorie la Chişinău”, că momentul acesta, al aniversării, este marcat de ,,o mare diferenţă: limba română este mai bine cunoscută decât acum 20 de ani: suntem pe drumul cel bun”, că ,,îi stă bine omului să cunoască două-trei limbi străine, dar în primul rând, limba maternă”, promiţând atenţie sporită pentru ,,o limbă română corectă” în instituţia pe care o conduce. Primind o diplomă aniversară de la Alexndru Bantoş - ,,cu această diplomă veţi ieşi învingător”, ,,Dorin Chirtoacă (supranumit de basarabeni Harry Potter) a râs şi a ridicat-o deasupra capului: ,,Da, este certificatul meu de primar-general!”, aluzie, desigur, la apropiatele alegeri locale din Basarabia. Din numeroasa delegaţie din nordul Bucovinei – acad. Alexandrina Cernov, universitarul Ilie Luceac, poetul Ilie Tudor Zegrea şi prof. Doina Colesnicov -, prima a luat cuvântul acad. Alexandrina Cernov, cu o comunicare despre ,,Statutul limbii române în Ucraina”, care, în esenţă, a fost un zguduitor semnal de alarmă: scade numărul şcolilor cu predarea în limba română, scade numărul vorbitorilor de limba română în contextul unei politici lingvistice a Ucrainei menite să favorizeze acest proces dramatic. Un alt deget pe rană a fost pus de acad. Gheorghe Chivu, cu ,,Rolul presei în promovarea limbii române literare”. Eugen Munteanu, director al Institutului de Filologie Română ,,Al Philippide” Iaşi, a vorbit cuceritor despre ,,Posteritatea lui Eugen Coşeriu”, insistând asupra convingerii Domniei Sale că ,,doctrina lui Coşeriu este lingvistica modernă”, fiind articulată, practică şi având fundament filosofic. Impresionat de datele aduse în atenţia participanţilor la Conferinţa Ştiinţifică Internaţională ,,Revista «Limba Română» - două decenii în serviciul culturii naţionale” de acad. Alexandrina Cernov, prof. dr. Theodor Codreanu le-a reamintit că ,,limba română a fost mereu agresată” de-a lungul istoriei, dar că ea s-a dovedit ,,foarte puternică şi capabilă să absoarbă intruziunile lingvistice” şi că Eminescu a spus că nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră. Axându-şi comunicarea pe ,,Destinul limbii române în contextul democratizării Republicii Moldova”, şi cunoscutul istoric literar a văzut în ,,Limba Română” o cetate în faţa ,,acelui proiect faraonic de schimbare a etniei”, proiect neabandonat ,,atâta vreme cât în Constituţia Republicii Moldova nu se recunoaşte sintagma «limba română»”. În încheierea aceste părţi a Conferinţei, universitarul Victor Grecu, din Sibiu, a proclamat ,,Limba română” coloana de susţinere a ,,identităţii, unităţii, latinităţii şi perenităţii românilor”, după care a recitat cu glas înalt poemul închinat ştergarului românesc de Virgil Carianopol, moment în care, prezentă tot timpul, expoziţia de pictură şi tapiserie ,,Imensitate” a apreciatei artiste plastice Ecaterina Ajder, deschisă în sălile Conferinţei, a devenit vie, caldă, fremătătoare, ca frunzişul unui stejar secular românesc, cu apelul său la tradiţii şi obiceiuri, la valorile noastre folclorice, materiale şi spirituale.
Admirându-le împreună cu participanţii, încă o dată, Alexandru Bantoş le-a spus acestora că unele din lucrările Ecaterinei Ajder, aflate acum în expoziţie, vor fi reproduse într-un număr viitor al ,,Limbii Române”, în continuitatea unei tradiţii, a dialogului artelor, scumpă realizatorilor şi cititorilor revistei. În acest sens, ediţia aniversară XX şi-a deschis paginile, omagial, unui mare artist basarabean, regretatul pictor Mihail Grecu, iniţiator, împreună cu Ilie Boca şi Constantin Donea, al ,,Saloanelor Moldovei”, Chişinău-Bacău, după părerea noastră cel mai trainic pod artistic construit după 1990 peste Prut. Nu am avut şansa să-l cunosc pe Mihail Grecu, dar m-am bucurat şi când, întâlnindu-ne pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, Ecaterina Ajder mi-a făcut cunoştinţă cu ceramista Tamara Grecu-Peicev, fiica artistului, şi când am revăzut-o printre participanţii la Conferinţă, şi când am mers împreună să vizităm expoziţia retrospectivă a pictoriţei Eleonora Romanescu, şi când ne-am descoperit atâtea cunoştinţe comune, inclusiv pe artiştii plastici Dany şi Gheorghe Zărnescu din Bacău. Nu am ciocnit aici o cupă de şampanie de la Cricova, ca atunci când a fost deschisă personala Ecaterinei Ajder, personală care a aşezat în loc central tapiseriile sale care în mod obişnuit împodobesc salonul de degustări al Combinatului de Vinuri de la Cricova, dar am băut o cafea nemaipomenită, preparată de iubitoarea de artă Ludmila Cotoman cu atâta talent, încât am simţit nevoia să-i mulţumesc povestindu-i despre ritualul cafelei descris în ,,Cartea şoaptelor” de Varujan Vosganian.
O altă secvenţă a Conferinţei îi are protagonişti pe istoricul literar Ana Bantoş, ,,colega mea de studenţie, de revistă şi de viaţă”, cum a spus Alexandru Bantoş în deschidere, enumerându-i pe oamenii de valoare care i-au fost alături în edificarea ,,Limbii Române”, şi pe lingvistul Stelian Dumistrăcel, originar din Zvoriştea Sucevei, în calitate de moderatori ai mesei rotunde despre ,,Limbaj, discurs, societate. Adversităţile itinerarului democratic”, cu ,,Textul literar, mentalitatea şi contextul social” şi ,,Presa scrisă şi cultura limbii” ca arii tematice preferate. Deşi cineva a încercat să-şi scurteze intervenţia, presupunând că ,,suntem obosiţi după atâtea ore”, replica lui Stelian Dumistrăcel (de o invincibilă tinereţe prin pasiunea cu care trăieşte ca pe propria viaţă viaţa limbii române) ,,Suntem apţi!” a transformat dezbaterea într-un răstimp de neuitat, cu probleme teoretice (criteriul limbii este funcţional în stabilirea sistemului literar modern?, de ex.), dar şi cu altele, ţinând de împărţirea pericolelor care pândesc limba în funcţie de vorbitori, de limba personajelor publice care apar la TV ş.a., precum şi cu o concluzie de reţinut: ,,Cultivarea omului este soluţia, nu schimbarea canalului!” Între cei numiţi de programul manifestării, ne-au atras atenţia cu intervenţiile în public sau cu opiniile schimbate după masa rotundă profesorii Dan Mănucă (Iaşi), Dorin Cimpoeşu, Constantin Burac (Bucureşti), Petre Butuc (Chişinău), Ilie Luceac (Cernăuţi), Lina Ciobanu (Huşi), sociologul Sergiu Răcilă (Bucureşti), regizorul Ion Ungureanu (fost ministru al Culturii în Republica Moldova), economistul Vasile Şoimaru (Chişinău), poetul Tudor Ilie Zegrea, care a adăugat durerosului inventar alcătuit de acad. Alexandrina Cernov şi întrebarea: ,,Ce să facă românul cernăuţean care merge să-şi declare la starea civilă copilul abia născut cu prenumele de Elena ori Nicolae şi se trezeşte că în certificatul de naştere a fost trecut Olena sau Mikola?”
Discuţiile despre limba română au continuat româneşte într-un salon al hotelului ,,Cosmos” până noaptea târziu, când au rămas aprinse în Chişinău doar candelabrele castanilor. Pentru ca dimineaţă, în rutiera care trebuia să mă ducă la Suceava, să reînceapă cu banala întrebare dacă am intrat lângă Autogara Centrală din Chişinău la cafeneaua ,,Rândunica harnică” şi cu observaţia că interiorului autobuzului, spaţiului destinat călătorilor i se spune în Basarabia de asemenea ,,salon”, în vreme ce studenta din faţa mea îşi ruga prietena să-i dea ,,un sunet” când va ajunge la destinaţie. Era normal, pentru că mă reîntorceam acasă împreună cu universitarele Rodica Nagy, Carmen Cornelia Balan şi Sabina Fînaru, participante în aceleaşi zile de 12-14 mai 2011 la o nouă ediţie (a XI-a: ,,Normă – sistem – uz: Codimensionare actuală”) a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului Eugen Coşeriu”, organizat acum la Chişinău (data viitoare la Cernăuţi şi apoi din nou la Suceava) de Universitatea de Stat Moldova, Academia de Ştiinţe a Moldovei – Institutul de Filologie, Universitatea ,,Ştefan cel Mare” Suceava şi Universitatea Naţională ,,Yuri Fedkovici” Cernăuţi. Ceea ce într-un fel mi-a intensificat sentimentul că am participat nu numai la sărbătoarea revistei ,,Limba Română”, ci şi la o sărbătoare a Limbii Române (scriu cu majuscule pentru a încerca să redau grafic tonul cu care era rostit numele limbii noastre la Chişinău). O sărbătoare cu atât mai însemnată cu cât s-a petrecut, în dominanta ei, prin muncă: la Conferinţă s-au pus probleme, s-au abordat din unghiuri noi aspecte noi, s-a făcut schimb de informaţii, s-au exprimat sentimente. Toate urmând să-şi continue sau să-şi înceapă lucrarea în timp, pentru cauza Limbii Române. A unei limbi române corecte, a unei limbi de apărat în România, dar şi în alte spaţii locuite de români, în care apărarea se îngemănează cu lupta pentru recunoaşterea ei. De unde şi denumirea de Ostaşi ai Limbii Române dată de Grigore Vieru celor care o ocrotesc şi o cultivă. De unde şi data de 13 aleasă, cred, neîntâmplător de revista ,,Limba Română” pentru sărbătoare, 13 fiind şi numărul articolului din Constituţia Republicii Moldova pentru cucerirea căruia luptă revista ,,Limba Română” în numele adevărului, istoric, ştiinţific, al Limbii Române.
Am vorbit şi la Suceava, şi la Chişinău despre cât de dificil a fost să-mi fac un abonament pentru anul 2011 la revista ,,Limba Română”. Poşta Română nu mai are serviciul extern de odinioară, iar prin transfer bancar, plata pentru o astfel de operaţie depăşea ca valoare costul abonamentului. Cum să procedez, am întrebat atunci, adresându-mă funcţionarului amabil de la una din aceste două instituţii. ,,Apelaţi la un prieten din Basarabia”, m-a sfătuit binevoitor. Ceea ce am şi făcut. Concluzia acestei întâmplări este că şi în rezolvarea problemelor mari, ca şi a celor mici, prietenia rămâne, cred, o cheie. Dacă nu cumva însăşi cheia!
 
Articol apărut în ziarul „Crai nou", Suceava, 21.05.2011

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog