Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

Şcoala de vară, ediţia a cincea. Comunicat de presă

22.08.2013 | Pentru tipar

 

Şcoala de vară, ediţia a cincea
Moldova-Institut Leipzig, împreună cu Facultatea de Istorie și Filozofie de la Universitatea de Stat din Moldova (USM), în colaborare cu Serviciului German de Schimb Academic (DAAD), organizează pentru un grup de studenţi și doctoranzi din Germania în perioada  22 august – 12 septembrie 2013 la Chișinău cea de-a cincea ediţie a școlii de vară, cu tema:
 
MULTICULTURALITATE, MINORITĂŢI, MOBILITATE.
 
Deschiderea oficială a școlii de vară  va avea loc  la  23 august, ora  09.30, în incinta Casei Limbii Române „Nichita Stănescu” (str. M. Kogălniceanu 90, Chișinău).
 
Cu acest prilej, vor adresa cuvinte de salut dl. Alexandru Bantoș, Director CLR, dl. Dr. Igor Corman, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, dl. Matthias Meyer, Ambasadorul Republicii Federale Germania, dl. Vasile Dumbrava, Vicepreședintele Moldova Institut Leipzig e.V., dna Sophia Bellmann, lector DAAD  la Chișinău, dl. prof. Nicolae Sadovei, Prorectorul Universității de Stat din Moldova (USM).
 
Programul școlii de vară include un curs intensiv de română pentru studenții germani, organizat la Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”, avându-i în calitate de profesori pe Violeta Crudu și Alexei Axan.
 
De asemenea, participanţii vor avea o serie de prezentări și întâlniri cu reprezentanţii diferitor instituţii guvernamentale și organizaţii ale societăţii civile, menite să-i familiarizeze cu aspecte din istoria și situația politică, socială, precum și cu reformele în domeniul educației din Republica Moldova. În cadrul școlii de vară cursanții vor avea prilejul să interacționeze cu reprezentanți ai instituțiilor de stat și internaționale: ES dl. Matthias Meyer, ambasadorul german, dl. Dr. Igor Corman, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Președinte al Forumului Moldo-German (FMG),dl. Dr. Martin Sieg, Bundestag, Referent pentru politica externă și de securitate, cabinetul deputatului Manfred Grund, dna Maia Sandu, Ministrul Educaţiei, dl. Wicher Slaghter, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și dl Antonio Polosa, șeful misiunii OIM din Moldova.
 
Școala de vară moldo-germană este sprijinită financiar de Ministerul Federal pentru Educație și Cercetare (BMBF) și a fost iniţiată de către președintele Moldova-Institut Leipzig, profesorul și academicianul Klaus Bochmann în anul 2009, cu scopul de a crea o punte de legătură între tinerii din ambele țări și de a spori interesul studenţilor și doctoranzilor din Germania  pentru Republica Moldova și pentru limba română.
 
Cei 11 participanţi sunt licenţiaţi în sociologie, studii europene, istorie, jurnalistică și romanistică, având motivaţii dintre cele mai diverse pentru a participa la această școală de vară, iar mulţi dintre ei au cunoștinţe  de limba română.
 
Interesul particular pentru Republica Moldova ca ţară vecină a Uniunii Europene este generat de complexitatea procesului de integrare europeană, inclusiv de aspectele privitoare la dezvoltarea economică sau respectarea drepturilor omului ca valori europene.
 
Ulterior, prin activitățile lor, participanții vor putea contribui la aprofundarea dialogului moldo-german, dezideratul principal al școlii de vară fiind dezvoltarea unei reţele de multiplicatori în rândul comunităţii academice germane și moldovenești.
 

Sursa: http://www.ipn.md/ro/comunicate/3621


 


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog