Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

Salvăm „Limba Română”?

19.12.2013 | Pentru tipar

Un semnal de alarmă: Limba Română
 
Acad. Solomon MARCUS,
Bucureşti
 
Vestea recunoașterii oficiale a limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova a fost primită cu legitimă satisfacție, la stânga şi la dreapta Prutului. Cultura în limba română este miza principală a colaborării dintre România şi Republica Moldova, ea este garanția unei solidarităţi de durată, deoarece vine din istorie şi ţine de straturile cele mai profunde ale numitorului comun al celor de la stânga şi de la dreapta Prutului.
În această privință, nu este întâmplător că la București şi la Chișinău apar reviste lunare, cu același titlu: „Limba Română”. La București, ea este editata de Institutul de Lingvistică al Academiei Române şi are o vechime de peste jumătate de secol; la Chișinău, ea apare din anul 1991, la inițiativa a trei oameni luminați, Ion Dumeniuk, Nicolae Mătcaş şi Alexandru Bantoş, care conving Ministerul Științei şi Învățământului de la Chișinău să editeze revista „Limba Română”, în noile condiții, de independenţă, ale Republicii Moldova, când venise momentul ca limba română să-şi reia şi la Chișinău rolul ce-i revenea în haina ei firească, latină. Acum, cu recunoașterea limbii române ca limbă oficială, de stat, a Republicii Moldova, era de așteptat ca şi revista „Limba Română” să capete un nou suflu.
Dar n-a fost să fie. Pe coperta interioară a revistei de la Chișinău citim: Publicație editată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României – Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni. Apare fireasca întrebare: dar, în noile condiții, nu ar trebui ca şi Guvernul de la Chișinău să sprijine această revistă? Răspunsul trist îl aflăm din editorialul lui Nicolae Mătcaş „Destinul limbii, destinul revistei”, în numărul 9-12 (219-222), septembrie-decembrie 2013 (paginile 7-10) al acestei reviste, din care aflăm că, părăsită de cei care ar trebui s-o sprijine, revista riscă să moară; chiar proximul ei număr se află sub semnul întrebării. Timp de 22 de ani, revista aceasta a constituit un ajutor esențial pentru predarea limbii române în școlile din Republica Moldova. Este evocat cuvântul rostit de marele lingvist Eugeniu Coşeriu la împlinirea a zece ani de existenţă a revistei: „Să nu lăsăm să piară această revistă [...] dacă dispare şi această revistă [...] atunci ne-am trădat cultura națională, ne-am trădat identitatea spirituală, am trădat dimensiunea fundamentală a omului ca ființă spirituală: limbajul”. Acest apel al celui mai celebru lingvist român postbelic era lansat în condiții politice net mai dezavantajoase faţă de cele de azi, când Republica Moldova se apropie de Uniunea Europeană iar la Chișinău nu se mai află un guvern comunist. Dar iată că lucrurile au evoluat altfel. În finalul articolului, autorul lansează un apel disperat conducătorilor actuali ai Republici Moldova, cerându-le să conștientizeze că această publicație are azi acută nevoie de susținerea instituțiilor statului, pentru a supraviețui.
Noi, cei de la București, ne întrebăm desigur cum rămâne cu sprijinul acordat de Guvernul României acestei reviste. Aflăm din articol ca acest sprijin a constat în acoperirea cheltuielilor privind hârtia şi tipografia. Dar nimeni nu mai sponsorizează munca redacțională, salariile celor care fac revista.
Putem asista indiferenți la încetarea apariției revistei „Limba Româna” de la Chișinău, exact într-un moment în care este o tot mai mare nevoie de ea?
 
Revista 22,
16.12.2013
 
 
 
 
 
Salvăm „Limba Română”?
 
Lector univ. dr. Ioan MILICĂ,
Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi
 
În aceste zile, când gândurile celor mai mulţi se îndreaptă spre vacanţa de Crăciun, am primit de la Chişinău o scrisoare tulburătoare semnată de dl. Alexandru Bantoş, redactorul-şef al unei reviste emblematice. Mesajul avea ca rezumat o întrebare: Salvăm „Limba Română”? Conţinutul epistolei a risipit nedumerirea de moment şi a înlocuit-o cu amărăciune. Revista-emblemă a limbii române vorbite în Basarabia e la un pas de prăbuşire.
În Republica Moldova există, confom inventarului realizat de Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale (ISDI), 74 de reviste ştiinţifice: 2 de categoria A, 21 de categoria B şi 51 de categoria C. Revistele cu profil umanist pot fi numărate pe degetele de la o mână, iar dintre acestea „Limba Română” este, cred, singura care a reuşit, datorită tenacităţii fondatorilor şi redactorilor, să aibă vizibilitate internaţională reală şi durabilă. Adică să aibă prestigiu. În paginile acestei publicaţii, veritabilă cronică în care stau ilustrate toate convulsiunile unui neam sfâşiat, au publicat aproape toate numele mari ale culturii române. Aici a putut fi citit foiletonul frământărilor pentru restaurarea adevărului istoric privind limba, istoria şi cultura naţională şi tot aici a fost menţinută vie ideea că în Republica Moldova se vorbeşte limba română. Unii dintre noi nici nu îşi imaginează cât de greu e să dai glas, într-un climat potrivnic, chiar şi celui mai simplu adevăr, şi aceasta să se întâmple nu pentru că nu vrei, ci pentru că nu eşti lăsat.
Proclamarea unui avorton lingvistic (Dumitru Irimia), limba moldovenească, ca limbă oficială a statului vecin a fost cu fermitate respinsă de toţi oamenii înzestraţi cu simţul adevărului. Desprinsă de orice minciună, ideea că nu există o limbă moldovenească a trezit, ca toate ideile sincere, multe şi puternice adversităţi, însă încăpăţânarea - nu pot numi altfel această rezistenţă în faţa tuturor agresiunilor - de a denunţa neadevărul a dat roade. Pe 5 decembrie a.c., Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis, în dezacord cu articolul 13, paragraful 1 din Constituţia ţării, că limba vorbită în Basarabia este limba română, nu „limba moldovenească”. Această victorie simbolică asupra politicianismului întunecat a restaurat demnitatea limbii române, nu însă şi destinul ei. Subînţeleg din mesajul trimis de dl. Bantoş că loviturile dure ale politicului sunt încă în plină desfăşurare.
Aflată mereu în fruntea mişcării care a sprijinit supravieţuirea adevărului istoric privind identitatea limbii vorbite în Republica Moldova, revista „Limba Română” este în prezent ameninţată cu dispariţia, după ce, timp de peste două decenii, a menţinut vie ideea cuprinsă în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, anume că limba română este limbă de stat.
Nu e greu de imaginat că o publicaţie a cărei ideologie cultural-lingvistică a contrastat cu manevrele politice ticluite în vârfurile veşnic acoperite de neguri ale birourilor guvernamentale şi prezidenţiale nu va primi finanţare pentru a-şi desfăşura în condiţii optime activitatea. Acest tip pervers de cenzură, ce are drept urmare sugrumarea libertăţii de exprimare, este, dacă vreţi, una din unităţile de măsură ale exerciţiului democratic. Într-un stat bântuit de fantomele totalitarismului, vocile considerate incomode sunt degrabă „molcomite”. Dimpotrivă, democraţia este, din acest punct de vedere, polifonică. Când puterea politică îşi arogă dreptul de a reduce la tăcere vocile agorei, acesta e, fără îndoială, un semn rău.
Afectaţi de cenzura financiară, redactorii revistei „Limba Română” şi-au desfăşurat cu „ştreangul de gât” activitatea din acest an. Susţinută, în vremurile de trecut entuziasm, de forurile statului vecin, pentru că pe atunci oamenii mai aveau încă limpezime de viziune şi cuvânt de onoare, publicaţia a ajuns acum să bată în mod repetat la porţi care se deschid din ce în ce mai rar şi mai firav. Nimeni nu-i profet în ţara lui, zice o vorbă, iar această vorbă are multe note în comun cu soarta revistei. În ţara de origine i se pun piedici, îi este scurtcircuitată buna funcţionare, îi este destrămat programatic dreptul la existenţă. În străinătate, ea este citită, preţuită pentru înalta calitate a materialelor şi colaboratorilor şi luată ca model formativ şi informativ.
Iată, în relatarea d-lui Nicolae Mătcaş, unul din fondatorii revistei, păţania absurdă, de altfel simptomatică, în care a fost implicat colectivul de redacţie, atunci când a cerut ajutorul celor în drept să îl dea: „Scrisorile parvenite din partea conducătorilor unor instituţii guvernamentale, a unor lideri politici etc. ca răspuns la intenţia revistei de a afla aliaţi în mediul celor care, cum se zice, au în mâini pâinea şi cuţitul denotă nu numai indiferenţă, neglijenţă, dar şi o înţelegere eronată a rolului unei publicaţii de ştiinţă şi cultură, cum e revista „Limba Română” (fondată, de altfel, în 1991 de către Ministerul Ştiinţei şi Învăţământului, unde subsemnatul a avut onoarea şi necazul să răspundă de gestionarea dificilelor şi complexelor reforme demarate în acei ani). (...). Citez, păstrând şi redactarea prestigioasei instituţii, numai o frază din documentul din care transpare cu toată forţa formalismul cras şi nepăsarea: „Totodată, ţinând cont de stringenta necesitate în ajutorul financiar la care vă referiţi, Ministerul Educaţiei recomandă să faceţi apel fondatorilor acestei reviste”. Adică mesajul e pe cât de limpede, pe atât de cinic: dacă doriţi să salvaţi revista, adresaţi-vă răposatului Ion Dumeniuk, pensionarului Nicolae Mătcaş şi actualului redactor-şef – Alexandru Bantoş”.
Ar fi încă multe de scris, dar în lumina acestei confesiuni cumplite prin consecinţe cuvintele nu au rost. Ca la noi, la nimenea. Întreb, totuşi, poate că mai sunt urechi care aud, minţi care înţeleg şi inimi care simt: Salvăm „Limba Română”?
 
Ziarul Ziarul de Iaşi
 
 
 
Limba română, stindardul demnităţii noastre
 
Dr. hab. Anatol EREMIA,
Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
 
Tristă veste ne-a venit odată cu apariţia ultimului număr din acest al revistei „Limba Română” (nr. 9-12). Publicaţia de limbă şi cultură românească e în pericolul de a nu mai vedea lumina tiparului. Şi aceasta acum când limba vorbită la est de Prut a fost recunoscută şi declarată oficial de Curtea Constituţională a Republicii Moldova, instituţie juridică supremă în republică, drept idiom învestit în toate drepturile sale statale, cu fireasca şi legitima denumire – limba română. Este un eveniment de epocă totuşi, o manifestare de curaj şi justeţe, orice ar trăncăni faimoşii comentatori politici, dar şi unii dintre demnitarii de stat şi parlamentarii rătăciţi. Specialiştii de bună credinţă – filologii, istoricii, etnologii, sociologii etc. – demult şi-au spus cuvântul: ca entitate lingvistică şi etnoculturală româna este prin natura sa unică şi unitară limbă pentru toţi românii de pretutindeni. Falşi patrioţi sunt acei care strigă în gura mare că sunt moldoveni şi vorbesc limba moldovenească. Domnilor tovărăşei, o limbă moldovenească ca atare nu există. Există grupuri de graiuri moldoveneşti vorbite pe teritoriul provinciei istorice Moldova. Îndărătnicia de a susţine moldovenismul lingvistic la nivel de limbă literară egalabilă este cu obrăznicia de a o ţine una şi bună că soarele se învârteşte în jurul pământului.
Inexplicabilă e poziţia Guvernului Republicii Moldova în această problemă, care, ce-i drept, n-a dezaprobat decizia Curţii Constituţionale, dar nici n-a aprobat-o şi nici măcar n-a comentat-o. Atitudinea neclară a executivului în problemele naţionale provoacă nedumeriri şi dăunează soluţionării lor definitivă. Nu se investeşte necesarul cuvenit în ştiinţă şi cultură după cum nu se face aproape nimic pentru ameliorarea vieţii oamenilor de rând. Stranie, ca să nu spunem alt fel, e răspunsul evaziv al Ministerului Educaţiei din republică la solicitarea colegiului de redacţie privind susţinerea financiară a revistei: „să o finanţeze cei care au fondat-o”. Şi aceasta în situaţia când ultimele numere ale revistei din acest au fost tipărite din împrumuturi, când lucrătorii de redacţie nu şi-au ridicat salariile de mai multe luni. De alt fel, trebuie să se ştie că fondator al revistei a fost la vremea sa şi Ministerul Ştiinţei şi Educaţiei. Adică cum, actuala instituţie ministerială nu se consideră moştenitoare a fundamentalelor realizări şi a principiilor de conduită publică a predecesorului minister? Doamnelor şi domnilor, noi am vrea să credem în reformele iniţiate în învăţământul de astăzi, dar deocamdată realitatea nu ne inspiră râvnita încredere. Satelor li s-au luat pe rând principalele instituţii de menire socială: ambulatoarele şi centre medicale primare, căminele culturale, librăriile „Luminiţa”, grădiniţele de copii, acum, poftim, şi şcolile. Ce le-a mai rămas satelor noastre, cărora adesea le atribuim dictonul „Veşnicia s-a născut la sat”? Bodegile şi cârciumile, denumite modernist „baruri”. În spectativă e şi Ministerul Culturii, de parcă toate acestea i-ar fi străine. În general, ministerele noastre s-au izolat de lume, s-au îndepărtat de noi contribuabilii care le asigurăm existenţa şi de la care aşteptăm înnoitoarele transformări şi mult promisele realizări de performanță. În incinta lor nu poţi pătrunde, paznicii şi bodyguarzii le străjuiesc intrările. Onorabili diriguitori, invertiţi mai mult în ştiinţă şi cultură, construiţi cămine culturale şi şcoli, deschideţi mai multe biblioteci şi nu veţi avea nevoie de puşcării.
Revista „Limba Română” ne-a fost cartea noastră de căpătâi, un izvod de învăţătură şi educaţie, o sursă de informare şi documentare, un nesecat izvor de lumină şi înţelepciune. De pierdem această revistă, pierdem mult din avuţia noastră spirituală, devenim şi mai săraci în această margine de ţară.
Să susţinem şi să apărăm revista „Limba română”, promotorul activ şi permanent al graiului matern – stindardul demnităţii noastre naţionale.
 
 
 
O nedreptate strigătoare la cer
 
Prof. univ. dr. Eugen Munteanu,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
 
În cel mai recent număr (9-12, anul XXIII, 2013) al revistei „Limba Română" de la Chişinău, într‑un articol intitulat Destinul limbii, destinul revistei şi datat 27 noiembrie 2013, profesorul Nicolae Mătcaş ne atrage atenţia, cu decenţa‑i recunoscută, că revista se confruntă cu dificultăţi majore, fiind ameninţată cu dispariţia. Încetând finanţarea acestei veritabile instituţii naţionale, cu o vechime neîntreruptă de peste 20 de ani, cele două guverne ale noastre, cel de la Chişinău şi cel de la Bucureşti, vor pecetlui încă una din nepieritoarele isprăvi „istorice” suicidare ale neamului valah! Înfiinţată la începutul anului 1991, sub auspiciile Ministerului Educaţiei din Republica Moldova, de trei reputaţi intelectuali umanişti, Ion Dumeniuk, Nicolae Mătcaş şi Alexandru Bantoş (actualul redactor şef), revista a devenit repede un reper simbolic şi un agent foarte eficient în ceea ce patrioţii basarebeni numesc de obicei „lupta pentru limbă şi grafie”. Cu o apariţie de 6 numere pe an, revista „Limba Română" de la Chişinău a fost concepută ca o publicţie situată undeva la jumătatea drumului între o revistă de specialitate strictă şi o revistă de cultură în sens larg. În intenţia explicită a iniţiatorilor, ei înşişi personalităţi proeminente din admirabilul grup de intelectuali militanţi care, la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, au declanşat, orientat şi condus „miracolul” istoric al trezirii conştiinţei naţionale a românilor basarebeni, revista se adesează în special profesorilor de limba română din Republică. Acest rol, deopotrivă informativ şi formativ, revista şi l‑a îndeplinit cu cinste şi responsabilitate. Nivelul calitativ înalt şi sobrietatea majorităţii materialelor publicate de‑a lungul anilor aici au fost asigurate şi de prestigiul colaboratorilor, una din preocupările constante ale redactorilor fiind aceea de a atrage personalităţi de prim rang ale filologiei româneşti de pe ambele maluri ale Prutului, din România şi din Republica Moldova. Este de ajuns să menţionăm că revista s‑a bucurat nu doar de colaborarea, ci şi de sprijinul explicit şi necondiţionat al marelui învăţat Eugeniu Coşeriu (1021‑2002), a cărui memorie este cultivată în revistă într‑o rubrică specială („Coseriana”). Elegantă şi sobră, în format de carte, revista acoperă practic toate speciile importante ale filologiei româneşti, de la istoria limbii şi dialectologie, la  gramatică, lexicologie şi teoria comunicării, până la eseuri şi cronici literare, proză memorialistică, poezie şi proză scurtă etc. Între colaboratori se remarcă, număr de număr, nume foarte sonore ale actualităţii culturale româneşti, alături de tineri autori, talentaţi şi activi.
Ceea ce este de neînţeles nu numai pentru colaboratorii şi simpatizanţii revistei, care se numără, probabil, cu miile, dar şi pentru un observator obiectiv, este faptul că, după ce a reuşit să îşi obţină finanţarea de la stat în perioade mai vitregi şi sub guvernări mai puţin ataşate, dacă nu cumva ostile, cauzei naţionale româneşti din Basarabia, revista „Limba Română" se vede periclitată tocmai într‑un moment fast al istoriei, sub un guvern binevoitor, care tocmai a parafat acorduri importante cu Uniunea Europeană! Îmi exprim convingerea că raţiunea şi bunul simţ vor prevala, iar oficialii din Ministerul Educaţiei de la Chişinău vor renunţa la intenţia de a suspenda finanţarea revistei „Limba Română".
 
 
 
Povestea cu... speranţa
 
Prof. univ. dr. hab. Ion CIOCANU
 
În calitate de autor permanent şi de membru al colegiului de redacţie de la chiar primul număr al revistei „Limba Română”, i-am urmărit cu cea mai mare atenţie activitatea şi ecourile activităţii în Republica Moldova şi dincolo de Prut. Am participat cu plăcere la zeci, poate chiar sute, de întâlniri cu elevii, studenţii, bibliotecarele şi profesorii din şcoli şi alte instituţii de profil, în cadrul cărora am ascultat cu legitimă plăcere opinii entuziaste despre articole şi studii ale distinşilor savanţi locali Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, Nicolae Mătcaş, Anatol Eremia, tipărite în paginile acestei remarcabile reviste de ştiinţă şi cultură. Cititorii noştri au găsit în permanenţă cuvinte de înaltă preţuire pentru autorii din Bucureşti şi din alte centre culturale româneşti, ca Dumitru Irimia, Constantin Ciopraga, Ion Nuţă, Theodor şi Lina Codreanu, Cristinel Munteanu ş.a. Ca o făclie puternică luminând pentru multă vreme înainte destinul limbii române a fost apreciat de mase largi de utilizatori ai revistei celebrul savant, lingvist de origine basarabeană Eugeniu Coşeriu, autor de onoare al revistei.
Pe scurt, revista „Limba Română” a fost de la bun începutul său (1991) o publicaţie de real folos pentru intelectualitatea din partea stângă a Prutului. Nu am informaţie concretă despre efectul ei dincolo de Prut, dar m-am bucurat la lectura unui articol, mai vechi, al mult regretatului profesor, academician Constantin Ciopraga, care o considera una dintre cele trei cele mai bune reviste de profil ştiinţific şi cultural din întregul areal românesc.
Acestea ne sunt temeiurile concrete ale nemărginitului regret pentru faptul că susţinătorii noştri din partea dreaptă a Prutului s-au întors în prezent cu spatele la însuşi destinul de mai departe al limbii române în Basarabia, iar Guvernul, Parlamentul şi alte organisme locale, care ar putea sau chiar ar fi obligate să o susţină, se pare că nici n-ar fi avut vreodată faţă pentru o publicaţie care le face onoare, sunt sigur, şi lor. (Ce bine ar fi dacă în această afirmaţie din urmă aş fi greşit, Doamne, iartă-mă!)
Ultima speranţă a revistei rămâne măria sa, cititorul. Îl îndemn să se aboneze la revistă, cu toate că ştiu dureros de bine (din proprie experienţă) că salariile şi pensiile cetăţenilor din Republica Moldova, inclusiv ale păturii intelectuale, nu le pot permite un lux atât de îmbietor.
 
 
 
Cultura în limba română
 
Andrei CRIJANOVSCHI,
Lingvist-lexicograf, filolog
 
Am primit cu profundă mâhnire şi îngrijorare „semnalul de alarmă” trimis de acad. Solomon Marcus, care ne atenţionează asupra pericolului dispariţiei, din raţiuni financiare (sic!), a revistei „Limba Română”. O revistă care a existat, rezistând în timp, peste două decenii ca o veritabilă instituţie de cultură, pentru că se ştie că limba nu este numai un mijloc de expresie a culturii spirituale, ci şi un component important al ei.
În prefaţa la „Dicţionarul de dificultăţi ale limbii române”, pe care l-am publicat în anul 2000, arătam că „...lipsa de voinţă politică a conducerii RM a făcut ca protejarea limbii oficiale să nu devină o problemă de stat. Implicarea instituţiilor statului în această operă de interes naţional e ca şi inexistenţa. Tocmai acest factor a făcut să continue şi astăzi limitarea funcţiilor limbii literare în administraţie, învăţământ, publicitate, iar mediul lingvistic confuz, caracterizat printr-un uz colocvial haotic, să nu dea semne de schimbare în bine”.
Tare nu mi-aş dori să-mi exprim o consideraţie similară, de această dată, cu referire la destinul revistei „Limba Română”.
Între timp, situaţia lingvistică s-a ameliorat uşor, fapt ce denotă eforturile conjugate ale lingviştilor, şcolii, intelectualităţii şi, nu în ultimul rând, ale activităţii prodigioase a revistei „Limba Română”.
Iată de ce apelul nostru se adresează azi deopotrivă Guvernului pro-european al Republicii Moldova şi Guvernului european al României, chemate în această situaţie fără precedent pentru revista „Limba Română” să identifice finanţe necesare susţinerii revistei, mai cu seamă acum, după parafarea acordului de asociere de la Vilnius şi după adoptarea deciziei Curţii Constituţionale privind legiferarea limbii române ca limbă de stat a Republicii Moldova. Limba oficială este un atribut esenţial: ea face parte din blazonul unui stat, din ierarhia valorilor de bază ale raţiunii de a exista, de a dăinui a unui popor.
Să nu uităm de avertismentul marelui nostru compatriot Eugeniu Coşeriu, adresat posterităţii, în şedinţa festivă prilejuită de împlinirea unui deceniu de apariţie a revistei „Limba Română”, în anul 2001: „...dacă această revistă moare – şi să nu dea Domnul cumva să moară –, începem să murim cu toţii spiritualiceşte şi nu mai suntem noi înşine”.
 
 
 
Apel pentru cauza limbii române
 
 
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România îşi exprimă profundul dezacord faţă de încetarea sprijinului acordat pentru editarea publicaţiilor ,,Limba Română”, revista de ştiinţă şi cultură de la Chişinău, şi ,,Glasul Bucovinei”, revista de istorie şi cultură, de la Cernăuţi. Aflate în cel de-al XXII-lea an de existenţă – ,,Limba Română” şi al XX-lea – ,,Glasul Bucovinei”, supravieţuitoare în confruntarea cu un şir lung de adversităţi, aceste reviste, au apărat, deseori cu eroism, mai ales cauza limbii române şi s-au aflat permanent în slujba culturii naţionale.
Iată însă că anul 2013, an în care Sărbătoarea Limbii Române din Republica Moldova, aşezată de istorie pe 31 august, a devenit Ziua Limbii Române şi în România, şi în toate comunităţile de dincolo de graniţele ei, anul care va rămâne în istoria limbii noastre drept an al recunoaşterii limbii române ca limba oficială a Republicii Moldova şi deopotrivă ca anul iniţierii demersului legislativ pentru declararea datei de 28 noiembrie Ziua Bucovinei, an menit să genereze un suflu nou acestor reviste şi realizatorilor lor, este tocmai anul celor mai dure încercări pe care le-au cunoscut şi care le pun în pericol existenţa. Or, limba română dincolo de Prut, nu mai vorbim de limba română în nordul Bucovinei are în continuare nevoie, o nevoie vitală, de solidaritatea şi de ajutorul nostru.
De aceea Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face un călduros apel la Parlamentul României, la Ministerul Afacerilor Externe, precum şi la conducerea Institutului Cultural Român, pentru sprijinirea în continuare a limbii române, cauză a tuturor românilor, care are în revistele ,,Limba Română” de la Chişinău şi ,,Glasul Bucovinei” de la Cernăuţi, în redactorii acestora, apărători şi promotori de incontestabilă calitate ştiinţifică şi sufletească.
 
Preşedinte,
Doru Dinu Glăvan

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog