Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBA ROMÂNĂ. PARCURS DIACRONIC

20 de ani de luptă şi rezistenţă

Nicolae MĂTCAŞ

Alte articole de
Nicolae MĂTCAŞ
Revista Limba Română
Nr. 3-6, anul XXI, 2011

Pentru tipar

În starea de cvazieuforie generală în care ne mai aflam după aparentele mari „victorii” din august 1989 privind recunoașterea oficială a unității de limbă moldo-române (în cugetul și simțirea multora dintre noi – și a unității etnoculturale de neam), revenirea la grafia latină și necesitatea repunerii limbii de stat în toate funcțiile ei sociale, dar și de efervescentă activitate de curățare a grajdurilor lui Augias de nămolul ideologiei sovietice și de reformare a vieții culturale și spirituale în conformitate cu aspirațiile celor mulți și obidiți (timp de jumătate de secol) spre realizarea idealurilor naționale, nu ne ajungeau nici timp și nici mâini pentru a înfăptui rapid și temeinic toate schimbările pe care le consideram necesare. Reforma învățământului, revenirea la izvoare, la studierea literaturii naționale și a istoriei naționale a românilor de pe întreg arealul românesc, educarea conștiinței identitare ș.a. reclamau și mijloace și pârghii care să-i ajute pe cetăţenii noştri a conștientiza marile adevăruri despre sine și despre limba pe care o vorbesc, despre adevărata istorie a propriului neam, să ajute la implementarea cât mai rapidă a acestor noi cunoștințe în intervalul de timp incert pe care ni-l hărăzise istoria. Anume atunci s-a pus explicit și problema dezideologizării și a reorientării publicațiilor tradiționale, patronate de Ministerul Învățământului („Învățământul public”, devenită, în curând, „Făclia”, „Scânteia leninistă”, devenită „Noi”, „Tânărul leninist”, devenită „Florile dalbe”, „Limba noastră”, devenită „Limba Română”), și, eventual, instituirea unor publicații noi („Cugetul”, „Alunelul”). Concepția unei cu totul alte reviste de cultură lingvistică decât fosta „Limba noastră” – structura, conținutul, volumul, periodicitatea, destinatarul, componența colegiului și a consiliului de redacție, atragerea unui colectiv cât mai divers de autori merituoşi, conținutul articolului inaugural programatic și, nu în ultimul rând, chiar denumirea revistei – s-a conturat pe parcursul lunilor octombrie – decembrie 1990, în discuții îndelungi, dar rezonabile, dintre ministru și proaspăt numitul de către minister redactor-șef Ion Dumeniuk. Colegiul de redacție – organism propriu-zis de lucru – includea redactorul-șef, un redactor-șef adjunct (ziaristul Alexandru Bantoș), un secretar general de redacție (poetul Leo Bordeianu) și trei redactori de secții (filologii Ion Ciocanu, Emil Mândâcanu și istoricul Ion Conțescu). Colegiul de redacție – organism consultativ, care a fluctuat pe parcurs – includea 18 personalități cunoscute din lumea științifică și literară de la noi şi de peste hotare: Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Anatol Ciobanu, Nicolae Mătcaș, Ion Melniciuc, Constantin Tănase, Dumitru Irimia, Traian Diaconescu ş.a.
Concepută ca o publicație științifico-metodică filologică, adresată, în primul rând, școlii, corpului profesoral didactic și, implicit, elevilor, dar și ca un organ de culturalizare în sensul larg al cuvântului, revista urma nu numai să-i îndrumeze pe profesorii filologi la predarea și însușirea materiei prevăzute de programa școlară la limba și literatura maternă, iar la literatura română – a lucrărilor literare ale scriitorilor români din întreg arealul românesc, în mod expres a acelora care, din motive cunoscute, nu fuseseră studiate la facultate, ci și să-și extindă aria de propagare de cunoștințe, referindu-se și la probleme de istorie, etnografie, folclor, artă, cultură în genere. Urma, prin intermediul „Limbii Române”, să conștientizăm cine suntem, de unde venim, ce limbă vorbim, cum ne numim și care este numele corect al nostru și al limbii noastre. Eram obligaţi să ajutăm tineretul, în primul rând elevii și studenții, să cunoască reala istorie, limba, literatura, cultura, cele mai importante valori create de poporul nostru de-a lungul istoriei, locul nostru în civilizație.
Dată fiind situația catastrofală privind exprimarea în limba maternă, ca urmare a presiunii de decenii exercitate de limba rusă, a așa-zisului bilingvism național-rus ori, mai precis, dar și mai grav, a diglosiei, care a generat la românii basarabeni un fel de „semilingvism” și, respectiv, „semiintelect”, „semigândire”, un soi de „bâlbâială” generalizată provocată de un apăsător și distructiv complex de inferioritate în ceea ce privește libera exprimare (după cum ne atenționa psihologul Aurelian Silvestru chiar în primul număr, semnând articolul Victime ale bilingvismului: copiii complexați), la fel de stringente erau și problemele privind dezvoltarea capacității de gândire și de exprimare corectă și firească în limba maternă, propagarea consecventă a normelor limbii române literare. Conducerea revistei formulase titlurile a mai mult de 20 de rubrici, în care urma să ofere soluţii pentru sarcinile pe care și le asumase: Sociolingvistică, Starea de veghe, Unitate națională: argumente lingvistice, Obârșii, Din scripturile române, Drama limbii române, Vin din munții latiniei, Reflexe ale eternității, Permanența clasicilor, Restitutio, Scriitori români din Basarabia, Antologia LR, Analize și interpretări, Cum vorbim, cum scriem, Limba și literatura română în școală ș.a.
Spiritul tutelar al primului redactor-șef (Ion Dumeniuk, marele luptător ucrainean pentru cauza românismului din Basarabia, s-a stins din viaţă pe 3.11.1992, la mai puţin de doi ani de la fondarea revistei, ulterior „Limba Română” fiind călăuzită neîntrerupt de către Alexandru Bantoş) i-a însoțit, însuflețit și ocrotit pe cei câțiva oameni de suflet care au participat / participă nemijlocit la elaborarea revistei, după cum recunoaște actualul redactor-șef, pe parcursul a circa două decenii de „planuri mari și amare deziluzii”, de „bucurii și necazuri”. Începând cu 1994, revista iese de sub egida Ministerului Ştiinţei şi Învăţământului, care, aflat sub conducerea agrarienilor comuniști deghizați în democrați, promoscoviți și românofobi, promotori ai moldovenismului primitiv, nu o mai sprijină financiar, și devine o publicație independentă.
Cu ocazia jubileului de 10 ani al publicației, în discursul său (Credință, sacrificiu și destin, nr. 4-8/2001, vezi textul preluat în acest număr de revistă), acad. prof. Eugeniu Coșeriu explica de ce era stringentă nevoie de înființarea unei asemenea reviste imediat după anii de glorie 1988-1989.
Conștient că este anevoios, dacă nu imposibil, a ilustra și a aprecia toate aspectele / problemele de limbă, literatură, istorie, cultură, care și-au găsit reflectare în paginile revistei în cele două decenii de existență, voi încerca totuși, fie și pe bază de analiză selectivă (dar cu un eșantion suficient de reprezentativ), să stabilesc dacă și în ce măsură s-a achitat revista de misiunea istorică ce-i revenea, reformulată, în tipar diogenic, de marele filozof al limbajului și fondator al lingvisticii integrale E. Coșeriu. Chiar o simplă navigare prin oceanul de rubrici (unele tradiționale pentru o publicație de profil filologic, constante de la început, altele inovatoare și mai puțin obișnuite pentru o revistă de strictă specialitate, devenite permanente pe parcurs, odată cu extinderea ariei de investigare) sugerează diversitatea, necesitatea și actualitatea problemelor / temelor abordate. Adăugăm aici, la cele enumerate mai sus, câteva rubrici noi (sau reformulate pe nou): Pro didactica, Portofoliul profesorului, De la grotesc la sublim, Limba română azi, Limba română încotro?, Itinerar lexical, Româna pentru alolingvi, Comunicare și limbaj, Evoluția limbii române, Actualitatea clasicilor, Omul deplin al culturii românești, Mari filologi români, Destine basarabene, Itinerare spirituale, Aniversări, In memoriam, Argument, Adevărul despre noi, Lecțiile istoriei, Puncte de reper, Remember, Restitutio, Dialogul artelor, Proză, Ars poetica, Poesis, Critică, eseu, Coșeriana, Scriitori contemporani, Literatură universală, Concurs de creație, Cărți și atitudini, Cronică literară, Recenzii, Colocviu.
Urmare a mișcării de eliberare națională din anii 1985-1989, după micile-mari victorii, izbânzi repurtate în bătălia pentru limba de stat și revenirea la grafia latină, când a fost recunoscută oficial unitatea de limbă moldo-română, după proclamarea suveranității și a independenței Republicii Moldova se părea că educarea conștiinței identitare românești va fi un proces de scurtă durată, că adevărul despre noi, istoria și limba noastră va triumfa în timpul cel mai apropiat. Cu atât mai mult cu cât Ministerul Științei și Învățământului introdusese predarea limbii române în școala de toate gradele (inclusiv cea superioară) și la toate specializările, a literaturii române din tot spațiul românesc, a istoriei neamului românesc de la origini și până în zilele noastre. Este explicabil, prin urmare, de ce scopul principal al revistei era încă de la fondare, fapt pentru care primul ei redactor-șef a și insistat să fie numită „Limba Romană” (omonimă, ca formă, cu cea din Patria-mamă, deosebită însă, și de aceea inconfundabilă cu aceasta din urmă, prin obiective, tematică, aria de probleme, caracter instructiv, stil polemic și combativ), acela de a combate falsurile plăzmuite la fabrica de minciuni a ideologiei țariste, apoi sovietice, despre existența, chipurile, în arealul est-romanic, a două națiuni și a două limbi romanice diferite (română și moldovenească), de a-i explica unui cititor trecut prin școala și prin furcile caudine ale mancurtizării ruso-sovietice de ce pământul pe care locuim este un teritoriu românesc rupt de la matcă, de ce populația basarabeană majoritară și limba pe care a moștenit-o din moși-strămoși este românească; altminteri, de ce suntem români (moldoveni sau basarabeni), ca și românii din România (români moldoveni, bucovineni, olteni, ardeleni, maramureșeni, bănățeni etc.), românii (plus aromânii, meglenoromânii, istroromânii) din țările mai mult sau mai puțin învecinate (Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Croația, Albania, Grecia) și cei din diasporă, de ce numele corect al nostru și al limbii noastre trebuie să-și găsească locul firesc în documentele de stat, inclusiv în Legea supremă (Constituția), și să poată fi folosite nestingherit în uzul cotidian, de ce trebuie să studiem istoria românilor (și nu istoria Moldovei sau, cu atât mai mult, a Republicii Moldova recent proclamate, stat care încă nu are o istorie proprie), să ne cunoaștem înaintașii și meritele poporului român în lupta pentru afirmarea și dăinuirea sa în istorie, pentru menținerea unității limbii române, pe care savanții lumii au considerat-o „o enigmă și un miracol istoric”, și să fim mândri de faptul că suntem români și vorbim românește tot așa cum, de exemplu, francezii se mândresc că sunt francezi și vorbesc franțuzește. Studiile și articolele scrise de personalități notorii precum Eugeniu Coșeriu, Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, Ion Dumeniuk, George Uscătescu, Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Ion Ungureanu, Ion Ciocanu, Constantin C. Giurescu ș.a. au fost publicate fără întrerupere timp de douăzeci de ani (de ex.: Unitate lingvistică – unitate națională de Eugeniu Coșeriu, 2/1994; Intelectualii Basarabiei în lupta pentru limbă și ființă națională de Nicolae Mătcaș, 1/1994; Agresivitatea surogatului lingvistic de Constantin Tănase, tot acolo; A fi tânăr de Grigore Vieru, Aplauze pentru cei din lumină de Ion Hadârcă, 3/1955; Deznaționalizări paralele: hawaienii și moldovenii de Corneliu Florea din Canada, tot acolo; Denumirea limbii noastre e cea știută de toată lumea – română, Dialog: Alexandru Bantoș – Silviu Berejan, tot acolo; Limba română este numele corect al limbii noastre, mesajul din 27 aprilie 1995 al președintelui Mircea Snegur prezentat Parlamentului, tot acolo; Limba română și noi de Ana Bantoș, 6/1995; Legislația lingvistică din Republica Moldova (după șase ani de la adoptarea ei) de Anatol Ciobanu, tot acolo; România merge în vârful degetelor în propria casă. Dialog: Vasile Patrichi – Ion Ungureanu, tot acolo; Și națiunea, și limba sunt date de Dumnezeu, și doar unul Dumnezeu le poate schimba de Lidia Istrati, 1/1996; Chiriași în propria țară de Vasile Melnic, 2/1996; Nivelarea fără buldozer de Gheorghe Vodă, 1-2/1997; Identitate românească de Șerban C. Andronescu din SUA, 3-4/1997; Răzvrătirea limbii române de Grigore Vieru, 3/1998; Aere perennius de N. Mătcaș, 4, 1998; Realizarea firească a dreptului națiilor la autodeterminare de Ion Buga, 5/1998; Șansa noastră de Ana Bantoș, 9-12/2001; Denumirea limbii ca instrument în lupta politică de Irina Condrea, 4-6/2002; Limba română – unitate în diversitate de Vasile Pavel, 9-10/2008). Revista a publicat şi materialele unor reuniuni științifice la care au participat și s-au pronunțat ferm specialiști în materie, scriitori și oameni de cultură ca Eugeniu Coșeriu din Tübingen, Rajmund Piotrowski din Sankt-Petersburg, Stanislav Semcinski din Kiev, Ion Coteanu, Gheorghe Mihăilă, Mioara Avram, Dumitru Irimia, Gavril Istrati, Stelian Dumistrăcel, Ion Nuță, Ion Hangiu din România, Haralambie Corbu, Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Serafim Saka, Anatol Eremia, Ion Ețcu, Teodor Cotelnic, Vasile Pavel, Maria Cosniceanu, Mihail Purice, Vlad Pâslaru, Gheorghe Bobână, Anatol Petrencu, Pavel Parasca, Ion Buga, Andrei Eșanu, Demir Dragnev, Ion Negrei, Ion Niculiță, Ion Varta, Gheorghe Palade, Ion Șișcanu, Gheorghe și Elena Postică ș.a.) sau manifestări publice de stringentă actualitate pentru situația din Republica Moldova, inclusiv declarațiile, rezoluțiile, apelurile, scrisorile deschise ale acestora către Guvern, Parlament, Președinție, reproduse integral sau sintetic în revistă (Congresul al V-lea al Filologilor Români, Iași – Chișinău, 4-9 iunie 1994, LR, 3/1994; Sesiunea științifică „Limba română și varietățile ei locale”, București, 31 octombrie 1994, LR,5-6/1994; Greva generală a elevilor, studenților și a corpului profesoral-didactic din instituțiile de învățământ din Chișinău din martie-aprilie 1995, printre revendicările căreia era și menținerea în școală a disciplinei „istoria românilor”, respingerea tentativelor de diseminare a acesteia în cursul de așa-numita „istorie integrată”, revizuirea art. 13 din Constituție și fixarea numelui corect al nostru și al limbii noastre, 3/1995; Conferința științifică din 20-21 iulie 1995 „Limba română este numele corect al limbii noastre”, LR, 4/1995; Declarația Adunării Generale a A.Ș.M. din 28 februarie 1996 privind denumirea corectă a limbii de stat, LR, 2/1996; Conferința Națională „Limba română azi”, ediția a IV-a, Iași – Chișinău, 6-9 octombrie 1995, LR, 6/1995; Congresul Spiritualității Românești, ediția a III-a, Băile Herculane, 20 noiembrie 1995, LR, 6/1995; Congresul I al Filologilor din Republica Moldova, Chișinău, 29 august 2001, LR, 9-12/2001; Congresul istoricilor din Republica Moldova, Chișinău, 1 iulie 2001, LR, 4-8/2001 ș.a.). Aceste manifestări au demonstrat nu numai că avem dreptul să cunoaștem adevărul despre limbă, istorie, neam, ci și să știm să stăm scut și spadă contra tentativei de schimbare a denumirii corecte a limbii noastre, de restricționare în continuare a utilizării ei firești în toate domeniile de activitate și de favorizare a limbii ruse (limbă străină a unui stat, care nici măcar nu se află în vecinătate cu Republica Moldova), contra grabei cu care se urzea înlocuirea disciplinei „istoria românilor” cu numita „istorie integrată”.
Pentru a-l ajuta pe cititor să acceadă la complexa problematică lingvistică, redacția a publicat în antologii aparte cele mai reprezentative articole tematice, multe dintre care au văzut lumina tiparului mai întâi în paginile revistei: una colectivă cu titlul sugestiv Limba română este Patria mea (Biblioteca revistei „Limba Română”, Chișinău, 1996, 2007) și şase volume de autor: Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul (Chișinău, 1998) și Calvarul limbii române din Basarabia de Nicolae Mătcaș (2010); Retrospectivă necesară de Alexandru Bantoș (2007); Itinerar sociolingvistic de Silviu Berejan (2007); Reflecții lingvistice de Anatol Ciobanu (2009) și Testament. Cred în izbânda limbii române de Nicolae Corlăteanu (2010). Pe lângă faptul că enumeră până la epuizare argumentele științifice (de ordin filologic, istoric, psihologic, juridic etc.) cunoscute, mai puțin cunoscute și altele, noi, lucrările editate în Colecţia Biblioteca revistei „Limba Română” reflectă și profesiunile de credință ale autorilor. Ne vom referi la două dintre acestea, ai căror autori între timp au plecat în lumea celor drepți, crezul lor constituind nu numai spovedanii în fața propriei conștiințe, ci și veritabile testamente pentru urmași. Prima – mărturisirea regretatului academician N. Corlăteanu: „...limba noastră literară, limba exemplară pe care o folosim și o vor folosi și generațiile viitoare, limba lucrărilor literare și științifice, limba din documentele administrative etc. este, precum susține și Academia de Științe a Moldovei, una singură și se numește Limba Română, aceeași pentru toți românii (moldoveni, munteni, ardeleni, bucovineni, transnistrieni, cei din Banatul sârbesc, din Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Rusia, SUA etc.). (...) Eu cred sincer în izbânda limbii române și a neamului românesc!” (LR, 4/2005, p. 4). Testamentul este cu atât mai important pentru posteritate, cu cât astăzi se speculează în privinţa unor ezitări ale Domniei Sale din perioada regimului comunist de oprimare, falsificatorii istoriei și limbii prezentându-ni-l (denaturat, firește) ca pe un adept al fundamentalismului moldovenesc. Cea de-a doua confesiune – a regretatului academician Silviu Berejan. Referindu-se la condițiile sufocante în care omul de știință era nevoit să creeze, să reziste în fața presiunilor ideologice și, în același timp, să rămână onest în fața semenilor și a propriei conștiințe, Domnia Sa mărturiseşte: „...am studiat și mi-am apărat, cât și cum am putut, limba neamului. Și asta vreau să afirm acum, înspre apusul vieții, deschis: am iubit dintotdeauna limba și neamul și anume aceste sentimente mi-au insuflat energie și putere de rezistență. Le voi iubi și în continuare cu aceeași intensitate și le voi apăra cu aceeași perseverență în orice situație. Cu convingerea fermă și cu credința nestrămutată că numai așa e bine, îmi voi duce crucea până la capăt” (3/1995, p. 60). La cele două testamente memorabile trebuie să-l alăturăm neapărat și pe cel al nemuritorului Grigore Vieru, intitulat la fel de mobilizator ca și tulburătoarele sale chemări de pe baricade: Oastea Limbii Române (discurs de recepție la A.Ș.M., rostit în ziua de 30 august 2007 cu ocazia conferirii titlului de doctor honoris causa, LR, 1-4/2009). Revista se mândrește de faptul că anume în paginile ei și-a găsit o formulare carteziană crezul despre numele corect al neamului nostru și al limbii noastre, exprimat de marii bărbați ai națiunii Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, Eugeniu Coșeriu, Grigore Vieru.
Dacă ținem cont de drumul sinuos al luptei pentru propagarea adevărului, pe care a trebuit să-l parcurgă de-a lungul anilor, de condițiile unei existențe precare, va trebui să recunoaștem că revista „Limba Română” are, cu atât mai mult, tot dreptul să se mândrească de faptul că, în anii grei de ofensivă din partea comuniștilor, deghizați în agrarieni democrați, asupra oamenilor de știință în problema denumirii corecte a limbii și a neamului, ca și în perioada de atac furibund asupra redutei românismului din partea comuniștilor ajunși fățiș la conducere, a reușit să reziste nu numai ea însăși, ci și să și-i facă adepți pe oamenii de știință și de cultură onești, să-i determine să-și exprime răspicat convingerile, ajutându-i să-și despovăreze sufletul (iar pe cei care, în momente grele, aproape că pactizaseră cu diavolul, să se debaraseze de satană).
Paralel cu elucidarea chestiunii privind numele corect al poporului și al limbii noastre, cu demontarea tezei despre predarea integrată a istoriei neamului și argumentarea necesității de studiere aparte a istoriei românilor, în cadrul rubricilor Sociolingvistică, Dimensiuni ale unității noastre, Coșeriana, Lecturi coșeriene ș.a., lingviști de marcă de talia lui Eugeniu Coșeriu, Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, urmați de discipoli fideli cum sunt Mircea Borcilă, Eugen Munteanu, Gheorghe Moldovanu, Vasile Pavel, Cristinel Munteanu, Eugenia Bojoga, Marta Istrati ș.a., au explicat publicului cititor noțiuni importante pentru înțelegerea discursului științific de profil: lingvistică integrală, normă, sistem, tip lingvistic, creativitate, alteritate, limbă istorică, limbă funcțională, limbă exemplară, dialect, subdialect, grai, supradialect, limbă comună, limbă literară, bilingvism, diglosie, politică lingvistică, planificare lingvistică etc. Colegii lor literați Constantin Ciopraga, Dan Mănucă, Dumitru Irimia, Paul Cornea, Theodor Codreanu, Adrian Dinu Rachieru, Mihai Cimpoi, Ana Bantoș, Aurelia Rusu, Viorica-Ela Caraman, Maria Kozac, Anatol Gavrilov, Diana Vrabie, Grigore Canțâru, Iulian Boldea, Mircea V. Ciobanu, Inga Ciobanu, Felicia Cenușă ș.a., în cadrul rubricii permanente Critică, eseu, familiarizează cititorii cu noțiuni / concepte indispensabile astăzi la analiza și interpretarea textului cum ar fi: hermeneutică, discurs, discursivitate, paradigmă, tradiție, modernitate, autenticitate, manierism, mimetism, ficțiune, textual, intertextual, intertextualitate (explicită, implicită), referențialitate, apolinic, dionisiac, sacru, profan, ludic, ironic, premodernism, modernism, neomodernism, postmodernism, avangardism, modernitate, transmodernitate, interdisciplinaritate, transdisciplinaritate, interferență, identitate (idem-identitate, ipse-identitate), alteritate, sincronizare, desincronizare, psihanaliză, subconștient, supraconștient, narcisism (primar, integral, secundar), arhetip ș.a. În felul acesta revista îşi iniţiază cititorii în travaliul laboratorului de creație și al celui de analiză, oferindu-le repere formative.
Cultivarea limbii a fost și rămâne (trebuie să rămână!) o preocupare constantă a revistei, mai cu seamă dacă se ține cont de faptul că mulți vorbitori nativi ai limbii române din Basarabia, chiar dintre cei trecuți prin școală și facultate, nu-i cunosc suficient normele de pronunțare și scriere, structurile morfologice și sintactice, având şi un bagaj lexical sărac (ca să nu mai vorbim de terminologie, unde basarabenii se află într-un veritabil infern, după expresia plastică a unui rafinat cunoscător al subtilităților limbii române, scriitorul Alexandru Gromov), ca urmare a presiunii exercitate timp de decenii de limba rusă asupra exprimării și gândirii românilor basarabeni. Influența „binefăcătoare” a acesteia se manifestă și la ora actuală în vorbirea celora – nici tineretul nu face excepție – care mai „gândesc rusește” și traduc în „moldovenește”, imitând modul rusesc de pronunțare a consoanelor palatalizate, de structurare a propozițiilor, topica rusească a părților de propoziție, modelele rusești de adresare, de utilizare a pronumelor de reverență etc. Unii care conștientizează această lacună sunt complexați, se „bâlbâie” în fața unor buni cunoscători ai limbii, deoarece nu găsesc cuvintele necesare, nu sunt siguri de corectitudinea și naturalețea frazei. În activitatea de culturalizare lingvistică revista a știut să atragă, pe parcurs, forțe de calibru (scriitori, ziariști, lingviști) precum Anatol Ciobanu, Alexandru Gromov, Vasile Levițchi, Ion Melniciuc, Irina Condrea, Anatol Eremia, Maria Cosniceanu, Vasile Melnic, Gligor Gruiță, Ana Livia Tătaru, Ion Ciocanu, Nicolae Mătcaș, Stelian Dumistrăcel, Vlad Pohilă, Alexei Palii, Ilie-Ștefan Rădulescu, Valentin Guțu, Andrei Crijanovschi, Alexei Acsan ş.a.). Artileria grea, care zgâlțâie din temelii contrafortul inculturii din exprimarea orală și scrisă a românilor basarabeni, mai are încă destule muniții, pe care redacția revistei urmează să le fructifice în mod rezonabil.
După memorabilele interviuri cu oameni de știință și cultură, purtate de scriitorul S. Saka, cred că dialogurile / convorbirile redactorului-șef Alexandru Bantoș cu diverși intelectuali români de acasă și din lume, diseminate în revistă de-a lungul anilor, dar și incitantele dialoguri de la rubrica „Viața ca o coridă” dintre Leo Butnaru și diverși scriitori, menite să ne deschidă măcar pentru o clipă portița ducând în atelierul activității de gândire și creație a făuritorului de valori, dârzenia cu care înfrânge împotrivirea materiei brute cioplitorul în bazaltul cuvintelor, relațiile lui cu lumea din jur, atitudinea față de marile ei frământări, ne creează veritabile stări de delectare estetică.
În scopul informării cititorului „despre tot ce se făcea pe tărâmul limbii românești și despre toate luptele pentru afirmarea limbii românești” (E. Coșeriu), pentru „creșterea limbii românești și-a patriei cinstire” în trecutul îndepărtat, dar și în cel apropiat, revista ilustrează în culori vii și luminoase chipuri ale luptătorilor pentru marea Unire de la 1918, ale unor iluștri predecesori care au trudit la constituirea și unificarea normelor limbii românești literare, la descoperirea nestematelor ei, a potențelor creative, la desăvârșirea și multiplicarea acestora, ale unor pedagogi, savanți, oameni de cultură care și-au dedicat viața (integral sau în parte) studiului limbii și literaturii române, al istoriei neamului nostru sau care i-au apărat temeiurile ei, fie aceștia români sau prieteni ai românilor.
Revista – vrem să accentuăm și cu acest prilej – nu pierde ocazia de a comemora evenimente importante din istoria neamului și personalități din diverse domenii de activitate (scriitori, publiciști, oameni de știință filologi, istorici, juriști, economiști, oameni politici și de stat, diplomați etc.) care au constituit adevărate jaloane pentru predecesori, pentru noi și pentru urmași. La fel, ea nu uită să aducă un florilegiu de recunoștință distinselor personalități contemporane (de regulă, scriitori, oameni de știință filologi, istorici) cu ocazia aniversării lor.
Rubrica Pro didactica are, în concepția fondatorilor revistei și a realizatorilor ei, misiunea de a-l ajuta pe profesor (mutatis mutandis, şi pe elev) să găsească cele mai eficiente căi de comunicare către elev a cunoștințelor din domeniul limbii și literaturii române, de formare a capacităților de înțelegere și interpretare a mesajului operei literare, de exprimare corectă, de exaltare în fața frumuseții și vrajei cuvântului artistic, de stimulare a spiritului de creativitate. Iar aceste modele de limbă exemplară, de exprimare corectă, naturală, neaoșă, expresivă trebuie, vorba dlui prof. E. Coșeriu, nu doar imitate, ci și să servească drept „îndemn la creativitate, la acea creativitate pe care și noi, țăranii moldoveni din Țara de Sus și din Țara de Jos, n-am pierdut-o niciodată, fiindcă întotdeauna am fost vorbitori de limba română” (4-8/2001, p. 36-37). Anume această țintă o urmăresc (și, aș vrea să cred, o și ating) elaborările metodice publicate la această rubrică (și la unele adiacente, înrudite prin tematică și scop: Portofoliul profesorului, Experiență, Prelegeri oportune, Comentarii literare, Conspect, Agenda dirigintelui) referitoare fie la tehnici și metode de predare a limbii române, la îmbogățirea vocabularului, cultura exprimării, fie la literatură, la specificul predării unor texte care țin de diferite genuri și specii, la formarea capacităților de receptare și interpretare a mesajului în temeiul „disecării” unor lucrări prevăzute de programa școlară, de întocmire a unor acte oficiale, la dezvoltarea creativității elevilor (compunere, recenzie, cronică dramatică, corespondență, jocuri, exerciții), la predarea unor noțiuni de teorie a literaturii: curent literar, gen, specie, roman, poem, schiță, nuvelă, eseu, doină, pastel, sonet, fie la evaluarea cunoștințelor elevilor ș.a.m.d. Elaborările sunt semnate atât de specialiști recunoscuți în materie ca Ioan Șerdean, Constantin Șchiopu, Eliza Botezatu, Nicolae Onea, Ion Drăgotoiu, Alina Pamfil, Aurelia Marinescu, Loretta Handrabura ș.a., cât și de învățători și profesori de şcoală cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, care își împărtășesc propria experiență.
Revista este un atelier de creație și o pistă de lansare a tinerilor scriitori, cercetători științifici, critici literari, cărora le oferă cu generozitate spațiul său. Cu condiția că respectă câteva exigențe: a)actualitatea/oportunitatea temelor abordate; b) originalitatea tratării; c) capacitatea de analiză și sinteză; d) opinie proprie; e) argumentare imbatabilă. Sub supravegherea și cu recomandarea unor scriitori, revista chișinăuiană de știință și cultură sprijină activitatea de creaţie în rândul elevilor, studenților și, în genere, al tinerilor condeieri prin publicarea (eventual, și prezentarea) încercărilor la diverse rubrici. Mulți doctoranzi, viitori profesori de școală și de facultate, ziariști, critici literari, scriitori și-au făcut debutul în paginile revistei.
Întrucât are ambiția de „a cuprinde necuprinsul”, revista abordează și alte probleme de știință, cultură și civilizație: de etnografie, etnologie, folclor, filozofie, religie, muzică, estetică, arte plastice, interacțiunea dintre diverse discipline etc. Ilustrativă în acest sens este rubrica permanentă Dialogul artelor, la masa căreia au reflectat asupra operelor predecesorilor și contemporanilor, ori și-au împărtășit, în cadrul unor dialoguri de suflet, aspecte din activitatea de creație numeroși mânuitori ai penei și, respectiv, ai penelului, ai baghetei sau camertonului, în temei din Basarabia postbelică. Lucrările multor protagoniști ai acestei rubrici, reproduse color sau alb-negru pe coperțile şi în paginile revistei, precum și pozele, în deosebi cele color, captivează și bucură privirea și sufletul unui cititor răvășit de zbuciumul luptei cu inerțiile unei vieți nedrept de mizerabile și trecătoare, dar însetat de frumosul și sublimul artei.
O focalizare retrospectivă asupra istoriei de douăzeci de ani ai revistei „Limba Română”, ani de luptă intransigentă pentru promovarea adevărului științific despre noi și limba noastră, despre numele corect al nostru și al limbii pe care o vorbim, despre istoria acestui mult pătimit colț de pământ românesc, rupt cu forța din trupul Țării de niște cotropitori nesătui și feroce, ne înzecește satisfacția și bucuria că, în pofida tuturor încercărilor neaveniților antinaționali și românofobi care s-au perindat la putere de a o lichida sau a o subordona intereselor lor politice, contrar atacurilor furibunde asupra limbii și istoriei românilor, implicit asupra revistei, din partea slugoilor mancurți ai ideologiei fundamentalismului moldovenesc, în condițiile sufocante ale unei crize financiare care deocamdată nu dă niciun semn de recesiune pe interminabilul drum al tranziției la economia de piață, revista nu numai că a rezistat și a supraviețuit, ci și, în mare parte, și-a îndeplinit conștiincios şi perseverent nobila misiune pe care și-o asumase încă de la început. Revista reprezintă o panoramă a vieții lingvistice, literare, istorice, artistice, culturale, în sensul larg al cuvântului – din Basarabia și din Țară. Publicând cu regularitate articole privind viața românilor din afara Țării, fragmente din creațiile făuritorilor de valori artistice de origine etnică română, revista a devenit o adevărată punte de legătură între românii din întreaga lume. Nu este o simplă publicație; ea întreprinde acțiuni care ar putea fi puse pe seama unei veritabile instituții de cultură. Prin materialele publicate privind unitatea etnică, lingvistică, istorică și culturală a românilor din întreg arealul românesc, inclusiv a celor din teritoriile românești istorice, care au fost cedate benevol sau rupte cu argumentul forței din trupul Țării, prin prestigiul, integritatea, probitatea semnatarilor materialelor respective, prin temeinicia argumentelor invocate, revista a contribuit la redeșteptarea și consolidarea conștiinței naționale (latente timp de decenii) a românilor basarabeni și bucovineni. Prin modul în care au fost gândite și constituite consiliul și colegiul de redacție, care includ personalități românești notorii de pe ambele maluri ale Prutului și din diaspora românească, prin atragerea la colaborare a unor specialiști din întreg spațiul românesc, prin familiarizarea cititorului basarabean cu istoria nemutilată a neamului, prin invitarea acestuia la un pelerinaj imaginar prin locurile dragi inimii lui din interiorul României (mă refer aici și la cele câteva – și o spun cu regret: „câteva”, pentru că revista ar trebui de urgență să-și reia și extindă activitatea de familiarizare a cititorului din afara Țării cu pitorescul locurilor și faptele conaționalilor din Țară, – numere (ediții speciale) consacrate integral vieții culturale a unor județe actuale din România (Călărași, Maramureș, Bucovina, 11/1999, 3-5/2000, 1-3/2001), prin organizarea unor reuniuni științifice importante pentru apărarea ființei noastre naționale (Limba română este numele corect al limbii noastre, Chișinău, 20-21 iulie 1995; Limba română – atribut esențial al identității naționale, Chișinău, 23 ianuarie 2010, Școala națională: recuperarea destinului european, Chișinău, 31 aprilie 2010 ș.a.), mese rotunde, lansări de carte, vernisaje, expoziții etc. cu participarea unor români din Țară, din Bucovina și din Bugeac, din diverse colțuri ale lumii (Franța, Germania, SUA, Canada ş.a.), instituția numită „Limba Română” a smuls din inima sângerândă a basarabeanului și a regățeanului sârma ghimpată a despărțirii noastre și a înfăptuit mult visata unire în cuget și-n simțiri cu mult înainte de anul 2010, când conducerea democrată a Republicii Moldova a avut curajul să aprobe depozitarea în muzeul de antichități al ocupației rusești a bornelor înstrăinării fratelui de frate de apa blestemată a Prutului. Revista i-a adus „acasă” pe românii de pe cele două maluri, dar și pe marii români din străinătate (Ionesco, Eliade, Cioran, Coșeriu, Brâncuși, Horia Vintilă, Dumitru Țepeneag, Dinu Flămând, Uscătescu, Cotruș, Caraion, Goma, Sever Pop ș.a.), care ne-au proslăvit numele, limba și Țara.
Reunindu-ne în jurul unui ideal, revista ne-a făcut mai visători, mai romantici, dar și mai realiști, mai pragmatici, mai încrezători în puterile proprii, mai curajoși în căutarea, descoperirea și recunoașterea propriei identități. Mai informați, mai inteligenți, mai cărturari, mai creativi. Este așteptată de cititorii de toate vârstele și preocupările nu numai din Basarabia, din Bucovina și din Țară, ci și de prietenii ei de pe continentul european, asiatic, american, australian. Revista mai are meritul de a ne fi luminat că, în condițiile efectelor colaterale nocive pentru menținerea ființei naționale ale proceselor de integrare și globalizare, putem supraviețui ca entitate nu numai prin cunoaștere și prin cultură, ci și printr-o nețărmurită dragoste față de neam, limbă și Țară. Așa cum ne-au învățat marii și înțelepții noștri compatrioți contemporani Eugeniu Coșeriu, Grigore Vieru, Silviu Berejan, Ion Dumeniuk, Octavian Ghibu, părintele Vasile Țepordei, P.S. Antonie Plămădeală, Valeriu Rusu, Gheorghe Ghimpu, Nicolae Costin, Ion Vatamanu. Iată de ce misiunea revistei pe această palmă de pământ românesc, spaţiu cu un trecut lamentabil din punctul de vedere al menținerii / erodării conștiinței naționale identitare, un prezent confuz și un viitor imprevizibil în aceeași problemă nu s-a terminat. Lupta pentru ieșirea din infernul lingvistic și istoric, ai cărui captivi mai suntem și în care continuăm să orbecăim neputincioși, după cum ar fi conchis primul redactor al revistei, continuă. Oportună și necesară la înființare, revista este indispensabilă și astăzi, câtă vreme conducătorii neocomuniști din Republica Moldova nu au dorit să respecte legea cu privire la funcționarea limbii de stat, au tergiversat până la sabotare Programul de măsuri de stat privind repunerea ei în funcțiile sociale de bază, amenințându-ne cu fantoma limbii ruse ca o a doua limbă de stat pe teritoriul republicii, altfel spus, cu reîntoarcerea la timpurile de tristă pomină ale (ne)funcționării „bilingvismului armonios” și ale dominării limbii ruse. Indispensabilă, câtă vreme noii alianțe de guvernare democrate nu-i ajunge nici timp, nici voință să purceadă nemijlocit la revizuirea și realizarea Programului de stat de funcționare a limbii de stat, la reînființarea Departamentului de Stat al Limbilor și reinvestirea acestuia cu funcțiile inițiale, ajustate la necesitățile actuale. Revista „Limba Română” a fost și rămâne o citadelă a românismului într-un spațiu sovietizat până-n măduva oaselor, anațional și chiar antinațional, rusofil și românofob, cu alogeni (de regulă cu funcții de conducere sau care lucrează în sfera de deservire) care se împotrivesc procesului firesc de prosperare a națiunii pe baza armoniei interetnice și cu mancurți de origine română (la Chişinău sau rătăciți pe la Moscova, prin Odesa...) care râmă la temelia a tot ce este național-românesc. Publicaţia este necesară, așadar, pentru revizuirea și implementarea legislației lingvistice, pentru continuarea sprijinirii procesului de repunere în drepturi a limbii în toate sferele vieții sociale, economice și culturale, pentru promovarea până la legiferarea în Constituție a adevărului științific despre numele corect al limbii și al poporului român din Basarabia; pentru trecerea de la o Basarabie rusificată în gândire, exprimare și mod de conduită la o Basarabie eminamente românească; pentru culturalizarea în continuare a cititorilor; pentru insuflarea încrederii în permanența noastră ca neam istoric cult; pentru creșterea noastră spirituală; în sfârșit, pentru integrarea cu valori proprii și distincte în spațiul cultural comun românesc și în cel european. Acum 10 ani, pe 21 mai 2001, în Sala Mare a A.Ș.M., explicând cauzele care au determinat apariția unei atari publicații după 1989, Eugeniu Coșeriu concluziona socratic: „...dacă atunci era nevoie de această revistă și de tot ce a făcut cu atâta râvnă, cu atât entuziasm și atâtea sacrificii în acești ani, astăzi trebuie să spunem că revista nu e numai necesară: în condițiile politico-culturale și de politică lingvistică la care am ajuns în ultima vreme, a devenit de-a dreptul indispensabilă”. Crezul testamentar al colosului de la Tübingen conferă colectivului de redacție tărie și încredere în utilitatea muncii și triumful cauzei pentru care își slujește cu abnegație Patria: „Să nu lăsăm deci să piară această revistă, să nu lăsăm să scadă și să decadă această tribună. Ea trebuie să trăiască mai departe și să ne ajute cum ne-a ajutat până acum la afirmarea culturii românești și la cultivarea limbii române. Fiindcă, dacă dispare și această revistă, dacă ne asumăm acest risc, atunci ne-am trădat cultura națională, ne-am trădat identitatea spirituală, am trădat dimensiunea fundamentală a omului ca ființă spirituală: limbajul; dimensiune care pentru noi se prezintă sub forma limbii noastre istorice: limba română. Ceea ce înseamnă că, dacă această revistă moare, (...) începem să murim cu toții spiritualicește și nu mai suntem noi înșine” (4-8/2001, p. 37).
Cinste și mărire domnului redactor și admirabilei echipe redacționale – Viorica-Ela Caraman, redactor-şef adjunct, Oxana Bejan, secretar general de redacţie, Tatiana Fisticanu, Dorina Balmuş, redactori, Veronica Rotaru, corector! Navigând cu abilitate printre aisbergurile ascunse ale politicii conducătorilor și partidelor care s-au perindat la putere, precum și printre cele ale interminabilelor constrângeri financiare, cauzate nu numai de blamata criză financiară, ci, mai ales, de aviditatea și indiferența căpătuiților peste noapte de averi – nefondate pe muncă onestă – față de valorile spirituale ale propriului popor, acul busolei de pe corabie indică întruna și sigur mult jinduitele zări și vise albastre. Iar tricolorul de pe catargul corabiei salută, imaginar, mult așteptata oră astrală a acostării la țărm. O publicație ca „Limba Română” trebuie și va să trăiască în simțirile și în cugetul nostru cât timp va dăinui în istorie fascinantul și seducătorul miracol numit Limbă Română.
 
București, 14 martie 2010
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog