Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

POETUL, GRAIUL, PATRIA

Un firicel de om, Grigore Vieru

Mircea Radu IACOBAN

Alte articole de
Mircea Radu IACOBAN
Revista Limba Română
Nr. 1-4, anul XIX, 2009

Pentru tipar

1. Poate ordinea nu-i chiar aceasta, dar, desigur, n-avem cum să nu trecem la loc de cinste între temeiurile preţuirii şi popularităţii lui Grigore întoarcerea către adevăratele izvoare ale neamului şi repunerea în drepturi a limbii strămoşeşti. I-am publicat, în 1978, prima carte în România (Steaua de vineri, adevărată apariţie-hotar, fiind cea dintâi carte cu litere latine a unui scriitor basarabean) şi-mi amintesc câtă bucurie îi lumina chipul când şi-a văzut poemele tipărite cu alfabetul românilor. Popularitatea şi-a datorat-o, desigur, şi faptului că, într-o perioadă de contrafaceri în poezie, a venit cu o remarcabilă încărcătură de sinceritate, fior, simplitate şi adevăr. A fost (şi a rămas) un bun, cinstit, original şi profund poet român.
2. Cum bine se ştie, cititorii l-au validat de la bun început, dar critica a fost şi a rămas împărţită. Două dintre cele mai autorizate voci ale criticii momentului îl văd complet diferit. Alex Ştefănescu îl consideră „unul dintre cei mai sensibili poeţi din câţi au scris în limba română”, în vreme ce N. Manolescu îl vede „total depăşit”, încadrându-l printre „basarabenii defazaţi”.
3. În eterna şi fascinanta Românie, Grigore a fost copios contestat şi rănit sufleteşte în virtutea unor mărunte considerente conjuncturale, drapate în exigenţe artistice. Poezia lui o fi inegală, dar e poezie. Adevărată poezie. La moarte, mă tem că l-au copleşit cu onoruri mulţi dintre cei care numai dragoste şi stimă nu i-au purtat. Parcă anticipând, scria într-un aforism: „Dacă ar fi în stare, mortul din coşciug s-ar şterge de sărutul multora”.
4. Slujind adevărul, un firicel de om, năpăstuit de două infarcte, deranja mai mult decât o putea face biata putere diplomatico-militară a Bucureştiului, decât recursurile la istorie, decât pragmatismul oricăror comparaţii privind niveluri, evoluţii şi perspective. Şi a avut mare dreptate spunând că „Un mort plâns de mulţime încă poate schimba ceva în lumea asta”.
5. Grigore a fost unul dintre cei mai mari apărători ai limbii române, cronic agresată şi dincoace de Prut, dar mai ales dincolo, unde i se contestă până şi numele. Formulările sale aforistice sunt întru totul memorabile: „Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevărat până la capăt – Biblia şi Limba Română”. La întrebarea Dumneavoastră nu poate exista decât un singur răspuns: a servit-o exemplar.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog