Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DOUĂ DECENII ÎN SERVICIUL CULTURII NAŢIONALE

Exemplu de inspiraţie şi tenacitate

Gheorghe Mihai BÂRLEA

Alte articole de
Gheorghe Mihai BÂRLEA
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XXI, 2011

Pentru tipar

Discurs rostit la aniversarea revistei „Limba Română”
 
Domnule Alexandru Bantoş,
Distinse oficialităţi şi invitaţi,
dragi fraţi basarabeni,
 
Nu întotdeauna şi nu pentru toţi maica noastră Limba Română, generoasă şi nobilă, poate să lumineze intensitatea emoţiilor şi sentimentelor ce ne stăpânesc în anumite împrejurări, când inimile pulsează în aceleaşi ritmuri.
Mă simt şi eu acum învinsul unei astfel de situaţii emoţionale, motiv pentru care discursul meu îşi propune să fixeze doar câteva momente şi consideraţii legate de evenimentul excepţional pe care îl sărbătorim împreună.
Recuperez din memorie câteva din „întâlnirile admirabile’’, ca să-l parafrazăm pe filozoful şi logicianul Anton Dimitriu, cu unele dintre personalităţile ce reprezintă cu demnitate spiritul culturii şi limbii române peste Prut, identitatea noastră istorică, visele şi idealurile noastre comune.
Am venit, în premieră, la Chişinău în 28 noiembrie 1991, împreună cu un coleg din Maramureş, cu dorinţa de a invita la un mare festival de datini de iarnă, de Crăciun şi de Anul Nou, la Sighetu Marmaţiei, formaţii din Republica Moldova, abia ieşită din îngheţul politic al defunctului U.R.S.S.
Călătoria a fost dificilă, venind din Transcarpatia prin Cernăuţi cu un autobuz hodorogit.
Dificultăţile călătoriei au fost date uitării după ce ne-am întâlnit cu domnul ministru al culturii de atunci, Ion Ungureanu, disponibil şi prietenos în dialogul cu noi. Am zăbovit puţin în faţa statuii lui Ştefan cel Mare şi ne-am plimbat pe Aleea Scriitorilor cuprinşi de emoţii, salutând fiecare bust ca pe o persoană vie. În imaginar, istoria, geografia şi spiritul românesc îşi redefineau contururile. Îi pizmuiam în gând pe cei ce le-au mutilat şi îl invocam pe Tatăl nostru din ceruri, prin versurile lui Mihai Eminescu:
„Ca să pot muri liniştit
Pe mine mie redă-mă”.
Aveam în vedere, desigur, Eul nostru colectiv, Eul nostru nedivizibil, Eul nostru ce a stat ca un munte pază năvălirilor peste moşiile noastre, peste sufletele şi peste limba noastră.
Lângă statuia marelui Ştefan, cete de basarabeni aprigi şi netemători se pregăteau să sărbătorească, pe 1 Decembrie, Ziua Naţională. Urmau să vină din România, printre mulţi alţii, maramureşenii Ion Zubaşcu şi Ştefan Hruşcă. Un nostalgic agresiv, de altă limbă şi neam, ameninţa strident printre dinţi, semn că resturile unui cadavru politic stau încă la pândă.
Am revenit la Chişinău în 28 august 2000, cu un grup numeros de intelectuali şi scriitori din Maramureş şi cu Ansamblul Naţional Transilvania din Baia Mare, ca să cinstim Ziua Limbii Române, după ce, în prealabil, împreună cu Ana şi Alexandru Bantoş, convenisem ca un număr al revistei să fie dedicat în întregime Maramureşului. Altfel zis, ne-am făcut reciproc daruri de neuitat.
În intervalul celor douăzeci de ani am avut norocul să cunosc scriitori importanţi, spirite alese, luminoase şi curajoase, de la Grigore Vieru la Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Vasile Spinei, Vasile Şoimaru, Nicolae Dabija, Vlad Pohilă. La rândul lor, au venit în Maramureş, unde m-am născut şi mi-am legănat pruncia, alături de alţi prieteni de peste Prut şi din Bucovina.
Acestea sunt câteva dintre dovezile mele de suflet care m-au făcut să răspund cu entuziasm invitaţiei de a sărbători nu numai 20 de ani de la apariţia revistei „Limba Romană”, ci de a celebra însăşi Limba Română şi spiritul românesc.
 
Distinse personalităţi, dragi prieteni,
Revin la Chişinău în calitate de demnitar, de senator în Senatul României. Vă aduc, totodată, împreună cu senatorul Viorel Badea, salutul Senatului României şi al tuturor colegilor din Senat.
De pe această poziţie, desigur, toate consideraţiile mele sunt inevitabil mai prozaice, dar, sper, nu mai puţin semnificative, în afirmarea şi apărarea spaţiului cultural şi lingvistic românesc. Integritatea acestuia reclamă însă, dincolo de manifestările simbolice, demersuri şi acţiuni comune, coerente şi îndrăzneţe, pentru a recupera adevăruri ce ne-au fost amputate de vremuri şi împrejurări ostile.
Revista „Limba Română” ne oferă un exemplu de inspiraţie şi tenacitate, de conştiinţă şi reflecţie. În urmă cu 20 de ani îţi trebuia curaj să vorbeşti răspicat că aparţii, gândeşti şi scrii în limba română la Chişinău. Miturile mincinoase, dezinformările şi mistificările continuă să persiste în strategiile perverse de depersonalizare a spiritului românesc şi a limbii române în Basarabia. S-a dovedit însă că Prutul este doar o graniţă politică şi, în consecinţă, în verbele limbii române nu poţi trage cu kalaşnicov, precum vânătorii înrăiţi în păsările migratoare. Vocaţia libertăţii rămâne imanentă limbii române şi un atribut inalienabil al ei. Iată de ce aduc laude şi respectul meu şi al maramureşenilor în particular întemeietorilor acestei reviste, redactorilor, autorilor care au publicat în paginile ei de-a lungul celor două decenii. Sunt mândru să mă număr printre aceştia şi mulţumesc celor ce mi-au oferit această onoare. Analizând temele ce vor fi dezbătute în cadrul acestei întruniri, sesizez nu doar preocupări faţă de valorile limbii noastre, ci şi faţă de pericolele potenţiale, suscitate de circumstanţele politice, economice, de implicaţiile integrării şi globalizării în dinamica limbilor.
Împărtăşesc, ca poet, cadru universitar, dar şi ca om politic, aceleaşi preocupări. Am încredere totuşi că avem suficiente energii şi motivaţii, dragoste de limbă, de neam şi de cuvântul rostit şi scris româneşte pentru a depăşi aceste impedimente.
Distinşi invitaţi,
Chiar dacă sunt om politic, nu am vrut deliberat să invoc multitudinea de acorduri de colaborare în domeniile ştiinţei, învăţământului şi culturii între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, între cele două ministere ale culturii, evenimentele comune organizate în România sau în Moldova, proiectele în derulare sau de viitor. Rostul lor este acela de a conferi protecţie patrimoniului nostru de valori identitare, promovarea acestora ca adaos la cultura europeană şi a umanităţii, în general.
Trăim într-o lume a mutaţiilor fundamentale în economie, în politică, în ştiinţă, în morală, în tehnică şi, implicit, în cultură. Va trebui să ştim să răspundem acestor provocări multiple, să preluăm de la alţii ceea ce nu ne deformează şi să le oferim, la rândul nostru, ceea ce ne este propriu, în acord cu deviza Uniunii Europene: unitate în diversitate. Totodată,în interiorul acestei noi construcţii politice, trebuie să ne regăsim şi de jure şi de facto împreună. Cu cât mai repede, cu atât mai bine! La aceste deziderate meditez constant, în calitatea mea de român, de dascăl şi de om politic.
 
Dragi prieteni,
Revista pe care o aniversăm, „Limba Română”, este, prin formatul ei, prin numărul de pagini, o carte şi, de aceea, s-ar potrivi să rememorăm într-o cheie hermeneutică adecvată momentului ÎNCHEIERE de Lucian Blaga:
„Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte.
Dar cel ce ţi-a vorbit e în pământ.
E în apă. E în vânt.
Sau mai departe.
Cu foaia aceasta închid porţile şi trag cheile.
Sunt undeva jos sau undeva sus.
Tu stinge-ţi lumânarea şi-ntreabă-te:
taina trăită unde s-a dus?
Ţi-a mai rămas în urechi vreun cuvânt?
De la basmul sângelui spus
întoarce-ţi sufletul către perete
şi lacrima către apus”.
 
Chişinău, 13 mai 2011
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog