Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PROZĂ

Musafirul

Vasile DATCU

Alte articole de
Vasile DATCU
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XXI, 2011

Pentru tipar

Acum o lună, dis-de-dimineaţă, în timp ce eram cufundat până la gât în socoteala unor devize, mă trezesc că intră peste mine, în birou, fără anunţ prealabil, un bou.
Cu câteva minute mai devreme, auzisem zgomote grele pe scări, dar mi-am închipuit că poate secretara mea şi-a cumpărat asfaltieri noi şi le face proba, s-o aud eu. Mi-am amintit însă că se învoise pentru nişte îndatoriri specifice, iar asociaţii erau plecaţi care-încotro. Aşa încât, absorbit de hârtiile mele, numai după ce boul reuşi să împingă uşa şi să păşească înăuntru ca pe imaş, am realizat singurătatea prezenţei mele la serviciu.
Depăşind surpriza primelor clipe, am simţit, fără să vreau, un reconfortant val de simpatie faţă de animal, căci, în lumea în care mă învârt de o bună perioadă de timp, plină de computere, euri şi globalineturi, o vietate integral naturală a devenit o adevărată binefacere.
Cred că şi boul a trăit un moment emoţional special, pentru că, după ce a împins uşa, luând-o practic în coarne, s-a oprit cu capul îndreptat spre biroul meu, privind magnetizat la ecranul calculatorului. „Perversă maşină”, mi-am zis, de vreme ce până şi un animal se proţăpeşte extaziat în faţa ei, înţelegând că apropo de această invenţie trebuie să lăsăm gluma la o parte. Dacă până şi exemplarul cel mai pur, mai obiectiv şi echilibrat al naturii are tresăriri admirative în faţa ei, înseamnă că în fibra de constituţie a acestei ghiduşii tehnologice trebuie să existe, negreşit, ceva de natură cu adevărat necurată.
Cum am obiceiul să-mi privesc cu atenţie vizitatorii, îi arunc boului o privire iscoditoare, încercând să-i descos taina vizitei neanunţate.
Părea a fi în etate! Era corpolent – să tot fi cântărit şase sute de kilograme în viu –, avea cap mare, bălţat, cu o pată albă în frunte, păr joian – roşcat, nişte buze groase şi senzuale, iar ochii aveau ceva special: emanau o inteligenţă imposibil de exprimat cu mijloacele pe care le avea la îndemână, iar în jurul lor plutea o aură de melancolie aproape solidificată.
Gâfâia! Câteva clipe ne-am privit unul pe altul în adâncul ochilor, realizând că nedumerirea lui nu era mai mică decât nedumerirea mea, ceea ce, chiar aşa fiind, n-avea nicidecum darul să mă liniştească.
Totuşi, privitul acesta în adâncime îi potoli înaintarea, ba, după câţiva paşi, se opri de-a binelea, crăcănând uşor picioarele din faţă. Începu să dea împăciuitor din coadă. Un aer de mulţumire convenţională îi încreţi suav botul.
Văzându-l potolit, mi-am continuat liniştit socotelile, nu fără o bucurie răutăcioasă la gândul că, dacă cumva pică un creditor nepoftit să-mi ceară să-i returnez din datorii, până pune el justiţia pe mine, pun eu boul pe el!
Lucram cu spor, intrasem deplin în miezul problemelor, aproape că uitasem de prezenţa patrupedului, când aud, la nici un metru de urechea mea, un muget profund, adevărat, masculin. Ce rezonanţă! Câtă putere! Ce bine e că în ţara asta mai trăiesc şi boi adevăraţi, în stare să ne aducă în existenţă un pic de autentic, căci altfel am fi eşuat cu toţii în demagogie şi propagandă!
Întorcându-mă spre el, văd că din bot i se preling fire diafane de bale. „Pofteşte la ceva!”, mi-am zis, deductiv!
Întinde gâtul spre biblioteca din faţă. O analizează fugar, scuturând din cap de parcă s-ar apăra de obsesia unei muşte sâcâitoare. Apoi scoate o limbă maiestuoasă şi linge amplu cotoarele a cinci cărţi de pe raftul de sus. Molfăie satisfăcut.
Pare că vrea să comenteze ceva, dar tace.
Amuzat, caut să reperez cu privirea cărţile respective: Republica lui Platon, un album cu pictură barocă, Revoluţia furată a lui Dumitru Mazilu, Plumb al lui Bacovia şi Pagini Aurii, ultima ediţie.
Ce gusturi şi pe animalul ăsta!, îmi zic şi mă întorc la ale mele.
Rămas fără susţinător, boul face câţiva paşi de-a-ndăratelea, apoi găseşte de cuviinţă să se trântească zgomotos cu fundul la uşă şi cu capul la mine. După un oftat în care am recunoscut parcă refrenul unei naţiuni întregi, trecu la rumegat.
Pentru a doua oară, m-a cuprins o bucurie răutăcioasă, gândind că cineva ar mai cuteza să mă deranjeze.
Am lucrat cu spor câteva ceasuri, păzit supereficient de musafirul patruped, până când, pe neprevăzute, m-a tăiat udul!
Întorcând capul spre uşă, am înţeles că mă aflu într-o situaţie foarte naşpa: boul dormea fornăind şi nu părea să realizeze că se află în vizită la altcineva.
Partea proastă nu e că n-am reuşit atunci să-l urnesc din loc, ci că n-am reuşit să-l urnesc nici până în ziua de astăzi!
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog