Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

NOTA BENE

Senatorul de Maramureş sau ce înseamnă să fii un adevărat ales al poporului

Svetlana VICOL

Alte articole de
Svetlana VICOL
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Sufletul meu este plin de emoţii şi de un profund sentiment de recunoştinţă pentru cele văzute şi trăite în Maramureş. Iată de ce mă grăbesc să vă împărtăşesc din bucuria mea, căci o bucurie împărtăşită cu altcineva este de câteva ori mai mare. Am beneficiat de cordialitatea dezinteresată a oamenilor care locuiesc pe acele meleaguri minunate – unele dintre cele mai frumoase de pe pământ –, de dorinţa lor sinceră de a acorda un ajutor cu adevărat frăţesc tuturor celor care au nevoie de el.
...Trenul ne ducea de la Iaşi spre inima Transilvaniei şi noi admiram mirificul peisaj de iarnă care se perinda la fereastra vagonului şi despre care Vasile Alecsandri scria cândva: „O, tablou! Măreţ! Fantastic!”. Într-adevăr, este imposibil să redai frumuseţea Carpaţilor înzăpeziţi.
Ajunşi în Baia Mare, am hotărât să aflăm câte ceva despre băile saline din Maramureş. Ne-a mirat că un om absolut necunoscut, Mihai Chirău, aflând ce dorim, a soluţionat problema pe loc, telefonând şi rezervând locuri pentru noi într-o pensiune. Foarte curând am urcat în autocar şi am plecat în munţi, de unde nu încetam să ne desfătăm ochiul privind vilele bogate, străzile, bisericile. Totul părea nou şi neobişnuit.
La Ocna Şugatag am găsit pensiunea căutată şi pe doamna Aurelia, mereu zâmbitoare, care ne-a cazat fără niciun fel de probleme. Pensiunea ne-a plăcut foarte mult. Nu mai vorbim de băile saline, unde ne-am tratat coloana vertebrală, sistemul osos şi aparatul locomotor. Aş dori să le spun compatrioţilor mei: Mergeţi la Ocna Şugatag! Este un miracol al Maramureşului, este un sanatoriu atât pentru oameni înstăriţi, cât şi pentru cei cu venituri mai modeste. Nu aveţi teamă să călătoriţi în România, pretutindeni veţi fi întâmpinaţi drept cei mai dragi oameni, veţi fi ajutaţi şi onoraţi. În Maramureş, de exemplu, orice locuitor vă va asculta cu atenţia care-l caracterizează, vă va linişti cu vorba lui duioasă şi vă va trata cu toată bunăvoinţa.
Aflând despre locurile deosebite din împrejurimi, am hotărât să plecăm în zilele de odihnă la Sighetu Marmaţiei. Mai întâi, am luat calea spre staţia de autobuze. Am aşteptat o bucată de vreme, dar acesta tot nu venea. Şi iată că tocmai aici au început minunile în care nici nouă nu ne vine a crede până acum. Şoferul automobilului care a oprit, chiar la prima noastră încercare de a prinde o maşină, s-a dovedit a fi domnul senator Gheorghe Mihai Bârlea. Aflând că suntem din Republica Moldova şi că dorim să cunoaştem acest colţ de rai al României, unde s-a născut, a crescut şi munceşte, ne-a povestit cu multă inspiraţie despre locurile de importanţă istorică şi culturală de aici şi chiar ne-a ajutat să le vedem.
Am vizitat mai întâi Cimitirul Vesel, situat la vreo 20 de kilometri de oraş, în comuna Săpânţa. Asemenea lucru nu mai există în lume. Pentru noi a fost foarte interesant să citim epigramele glumeţe de pe cruci, care relatau despre viaţa oamenilor: cine a fost, cum a trăit, ce i-a fost mai drag pe lume. La unele morminte faci cunoştinţă, pur şi simplu, cu destinul celui ce-şi are somnul de veci: mă rog, a trăit, a muncit, a iubit, a crescut copii, a decedat. La altele însă te prăpădeşti de râs, nu alta. Chiar şi crucile sunt neobişnuite, acestea fiind vopsite în albastru sau în galben. Dar ce vă tot povestesc eu – mai bine mergeţi într-acolo şi veţi vedea cu ochii proprii!
După aceasta am vizitat Memorialul victimelor comunismului, unicul în Europa, al cărui director a fost o vreme domnul Gh. M. Bârlea. La prima vedere, acesta pare un edificiu vechi ca multe altele, construite în sec. al XIX-lea, şi nu-ţi prea atrage atenţia. Dar clipele petrecute în fosta puşcărie ne vor rămâne pentru mult timp în memorie. Mergeam dintr-o celulă în alta, examinam exponatele şi inimile noastre se umpleau de durere, ne apuca o mare tristeţe. Un om cu mintea trează nu poate înţelege fărădelegile care au domnit aici în timpul regimului comunist. „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră!” era sloganul acestei închisori, care a sfărâmat destinele multor mii de ţărani, muncitori, dar şi intelectuali, slujitori ai cultelor. Puţini au supravieţuit torturilor şi doar unora dintre ei le-a fost dat să scape cu viaţă. Este imposibil să citeşti fără durere şi fără să te cutremuri versurile pe care deţinuţii le-au înşiruit pe pereţi. Părăsind muzeul cu lacrimi în ochi, am încercat un profund sentiment de recunoştinţă faţă de oamenii care l-au creat în semn de avertisment pentru viitor. O asemenea nedreptate şi o asemenea violenţă nu mai pot fi tolerate.
Dar itinerarul nostru nu s-a încheiat aici. Deşi a doua zi domnul Bârlea intenţiona să plece în cu totul altă parte, ne-a propus să-l însoţim din nou şi cu această ocazie să vizităm mănăstirile Săpânţa-Peri, Bârsana, precum şi Muzeul Satului sub cerul liber. El ne lăsa într-un loc anume, îşi căuta de treburi, apoi ne recupera. Porneam, astfel, mai departe, captivate de istorisirile unui om deosebit al locului despre frumuseţea plaiurilor maramureşene, despre legendele, obiceiurile şi tradiţiile acestui judeţ al României. La Muzeul Satului ghid ne-a fost chiar domnul senator. Comentariile dânsului erau pătrunse de o dragoste rar întâlnită faţă de plaiul natal, de o mândrie nedescrisă pentru pământul strămoşilor.
Fiind profund recunoscătoare pentru generozitatea senatorului român, pe care îl întâlneam pentru prima dată şi care ne-a ajutat dezinteresat în tot acest timp, devenind un înger păzitor al nostru în adevăratul sens al cuvântului, la întoarcere în pensiune nu ne mai dădeam rând să ne împărtăşim impresiile. „Aşa este alesul nostru, precizau interlocutorii. Domnul Bârlea îi ajută pe toţi, oricine ar fi: copil, om în vârstă sau bătrân, fiecăruia îi dă o mână de ajutor”. Şi, într-adevăr, locuitorii Maramureşului ştiu că domnul Bârlea, pe care l-au votat, este senatorul lor. De fapt, dumnealui îi cunoaşte pe mulţi dintre ei, se străduieşte să-i sprijine la greu. Acest adevăr l-am constatat aievea şi noi. Am văzut cum la Ocna Şugatag s-a apropiat de senator un omulean şi dânsul a început a-l descoase: cum îi merg treburile acasă, în familie, la serviciu. Iar când a auzit că acesta nu are bani, a scos pe loc gologanii pe care îi avea zicându-i: „Mergi şi ia de ale gurii pentru cei de acasă!”. Nu ştiu câţi demnitari, cu o asemenea carieră, sunt în stare să înţeleagă nevoile şi aspiraţiile oamenilor simpli.
L-am întrebat: „Cum să vă mulţumim pentru tot binele pe care ni l-aţi făcut? Prin ce l-am meritat noi?”. El ne-a răspuns: „Nu vă deranjaţi. Probabil aşa a vrut Cel de Sus!”.
Fiind în Maramureş, am aflat că domnul Gh. M. Bârlea are sentimente aparte pentru Basarabia, că vine des pe la Chişinău în calitate de om politic, de scriitor şi de membru al colegiului de redacţie al revistei „Limba Română”. Revelaţia cea mare am avut-o însă la întoarcerea acasă. Văzând pozele din călătorie, Liliana (Nemciuc), nora mea, originară din raionul Cantemir, absolventă a Universităţii de Nord din Baia Mare, avea să exclame: „În Maramureş v-a fost ghid excelentul nostru profesor, domnul doctor Gheorghe Mihai Bârlea!”.
Cât de mică, mi-am zis, este totuşi lumea! Şi cum toate se leagă prin puterea Domnului!
Mărturisesc sincer: sunt foarte bucuroasă că în România se nasc astfel de oameni. Mi se pare absolut incredibil; eu, pur şi simplu, nu-mi pot imagina o asemenea întâmplare în Republica Moldova: are „curajul” un oarecare deputat de al nostru să se oprească aşa, din proprie dorinţă, din drumul său şi să ia în maşină trei femei necunoscute, iar pe urmă să le mai şi însoţească într-o călătorie prin Moldova natală. Despre care deputat de la noi am putea afirma cu respect: acesta e „alesul” nostru, ne cunoaştem personal pentru că ne ştie necazurile, grijile şi munceşte întru binele celor mulţi?
Este posibil ca senatorul Gheorghe Mihai Bârlea să şi fi uitat despre cele trei persoane, pe care le-a întâlnit accidental, ajutându-le să înţeleagă ce înseamnă Maramureşul pentru cultura română şi cea universală. Totuşi Domnia Sa are atâtea griji pe cap! Eu însă ţin neapărat, în semn de recunoştinţă, să mă închin în faţa dumnealui până la pământ şi să-i spun: „Sunteţi un domn jos pălăria!”.
 
 
Acest articol constituie impresiile recentei călătorii în Maramureş a trei turişti basarabeni, o circumstanţă ordinară ce ilustrează la modul practic implicarea unui împuternicit în viaţa culturală a comunităţii din care face parte.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog